Pe blogul ei,  Iulia Motoc publica o patrunzatoare si emotionanta analiza a conferintei recent desfasurate la Washington.  Intr-adevar, a fost vorba de o intrunire de varf din punct de vedere intelectual.  Volumul va apare la CEU Press.

“M-am intors de la Washington DC de la una dintre  cele mai impresionante conferinte la care am participat vreodata. Ma asteptam ca prezentarile si dezbaterile sa fie de o inalta calitate academica, cunoscand organizatorii.Inutil sa spun ca asa s-a intimplat. Cele mai multe conferinte sunt doar un prilej de schimb academic si intelectual. Aceasta conferinta a fost mult mai mult. Mai intai prezenta magnetica a lui Agnes Heller si incredibila ei modestie. Agnes Heller este unul dintre ultimii martori ai disidentei comuniste.

Apartine celor despre care Michnik spunea ca sunt vazuti  deseori de marea majoritatea a  proprilor comunitati doar ca o “banda de nebuni”. In societatile totalitare de lunga durata este mai usor sa te conformezi, sa devii bacanul lui Havel care isi afisa in fiecare zi in vitrina ” Proletari din toate tarile uniti-va” pentru a profita de micile privilegii ale sistemului.  Este ratiunea pentru care rezistenta de lunga durata a celor ca Agnes Heller, Havel sau Michnik demonstreaza o forta morala incomparabila. Heller a vorbit din nou despre “revolutia tradata”. O mare parte a discutiilor academice au pornit de la ultima carte a lui Stephen Koktin ” Uncivil society”, carte care spre  onoarea noastra incepe prin il a aminti pe Vladimir Tismaneanu.

Mai mult decat atat, interpretarea filmului lui Corneliu Porumboiu “A fost sau n-a fost” demonstreaza pentru mine doua lucruri. In primul rand   ca in sfarsit s-a inteles importanta vocilor din Romania in explicarea evenimentelor din ‘89 si numai suntem considerati ca niste orbi iesiti dintr-o noapte totalitara. In al doilea rand, faptul ca in lipsa unei analize politice profunde a totalitarismului comunist arta ramine singurul  mod prin care putem intui ce s-a intimplat. Am avut marea bucurie sa cunosc doua profesoare universitare minunate pe care le citisem inainte: Noemi Marin si Lavinia Stan.

Din nou, rar in lumea academica sa gasesti oameni care sa intruneasca exceptionalism uman si academic ca Noemi si Lavinia. Am vorbit cu Tom Gallagher, nefiind de acord cu multe din tezele lui despre ” exceptionalismul romanesc” in peisajul postcomunist  dar pina la urma am ajuns la concluzia ca studiind atat de mult Romania, Gallagher a ajuns ca si noi: iubim si uram Romania in acelasi masura.

M-am  bucurat cand l-am ascultat  pe stralucitorul meu fost student David Morar vorbind alaturi de tatal sau. Si pe Bogdan Iacob linga parintele sau spiritual, profesorul Tismaneanu.Cea mai originala si emotionanta prezentare a fost facuta de Emil Hurezeanu,  in seara cand bunii mei prieteni, Codrina si Adriana Vierta ne-au invitat la Ambasada. Pe un ton lipsit de orice urma de patetism, perfect egal,  Emil Hurezeanu a povestit cum au fost cunoscute si percepute evenimentele din ‘89 de la Europa libera.  Vladimir Tismaneanu i-a raspuns.  Pentru prima data imi aminteam perfect seara  lui 21 decembrie cand m-am hotarat sa ma duc la Universitate si tot ce a urmat. Ma gandeam la Agnes Heller: daca revolutia a fost tradata atunci ar trebui sa o reinventam,  noi ce in care avem in continuare numai ” puterea celor fara de putere”.

Conferinta s-a terminat prin discursul lui Jeffrey Isaac. El a vorbit despre liberalismul din Europa de Est de astazi, despre dialog, despre pluralism a dat exemplu conferintele stralucite ale Instititului Cultural Roman. Nu departe de mine statea Horia- Roman Patapievici, victima unor actiuni de linsaj mediatic poate fara echivalent in Europa de Est. M-am intrebat atunci din nou daca nu exista si disidenti ai postcomunismului, oameni atat incomozi prin onestitatea si inteligenta lor pe care  adevaratii invingatori ai lui 1989 ar  fi  vrut cu orice pret sa-i elimine de pe scena publica. L-am felicitat pe Isaac pentru frumosul sau discurs normativ.”

Să nu uităm!

Un Apel din partea lui Sorin Iliesiu

Să nu uităm că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa anilor 1950-1980: teroare, spaimă, frig, foamete, întuneric şi totdată cele mai multe victime faţă de numărul populaţiei şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică.

Să nu uităm că România a fost singura ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: nu au fost câteva victime, a fost un genocid deliberat cu 1600 de oameni masacraţi la întâmplare (peste 1400 fiind sacrificaţi de neocomunişti după 22 Decembrie 1989).

Nu ne vine să credem, dar acum, în preajma alegerilor prezidenţiale, la 20 de ani de la căderea acestui cumplit regim comunist, asistăm la un spectacol abject al amneziei, al cinismului, al sfidării memoriei eroilor masacraţi, al amoralităţii, al iresponsabilităţii, al lipsei totale de patriotism şi de demnitate, spectacol al complicităţii în diferite grade la crime neocomuniste, spectacol al dezonoarei absolute  în care candidatul Traian Băsescu este:

-        singurul candidat la Preşedinţia României care promovează adevărul despre crimele comuniste, inclusiv despre genocidul neocomunist din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990;

-        singurul candidat care şi-a asumat reformarea morală a societăţii prin adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României;

-        singurul candidat care a cerut şi care cere Justiţiei să lupte împotriva corupţiei;

-        singurul candidat care ar putea solicita Justiţiei să cerceteze modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România şi să verifice corectitudinea privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat fraudulos puterea economică în România;

-        singurul candidat care credem că va cere SRI şi SIE să predea către CNSAS cele aproape 97.000 de dosare considerate abuziv “de siguranţă naţională” (2.000.000 de dosare fiind deja predate).

-        singurul candidat care credem că va acţiona pentru condamnarea naţională şi internaţională a Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi a consecinţelor lui, ca ilegitime şi criminale;

Să nu uităm că Preşedintele Băsescu a condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal la cererea fermă şi argumentată a societăţii civile. Până în acel moment, nici un preşedinte al României nu a răspuns vreunui apel al societăţii civile. Apelul meu, lansat la GDS în 10 martie 2006, a fost semnat de peste 700 de personalităţi (reprezentând elita culturii române începând cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de sindicalişti.

Prin actul condamnării comunismului din 18 decembrie 2006 – unic în istorie – Preşedintele Băsescu şi-a asigurat două locuri privilegiate: unul în rai pentru condamnarea demonului comunist care a stabilit recordul mondial al criminalităţii şi unul în istoria reformării României.

Condamnarea oficială a fost făcută în baza unui Raport Final edificator şi substanţial, elaborat de Comisia Tismăneanu, operă colectivă asumată de toţi membrii comisiei (în număr de 39). Excepţionalul raport de condamnare a constituit o premieră mondială, “un miracol şi o enigmă”, un document exemplar pentru viitoarea condamnare internaţională a crimelor comunismului.

Raportul asumat de Preşedintele Băsescu are nu numai virtuţi congnitive, ci şi terapeutice. Terapia vindecării de sechelele cancerului comunist constă în măsurile şi legile decomunizării propuse de autori şi asumate de şeful statului.

Să nu uităm că actul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui Băsescu a însemnat un moment de răscruce: începutul renaşterii morale a României şi totodată cel mai important eveniment din istoria noastră postcomunistă alături de aderarea la NATO şi integrarea in UE.

Să nu uităm nici faptul că Preşedintele Băsescu a fost suspendat la iniţiativa predecesorului său Ion Iliescu, implicat în crimele comuniste ale reprimării studenţilor protestatari din 1956-57 şi a celor din 1968, precum şi – Doamne Dumnezeule! – în masacrul neocomunist din 22-27 decembrie 1989 şi în fratricidul neocomunist din 13-15 iunie 1990.

Cum a fost posibil ca poporul român să aleagă de trei ori un asemenea preşedinte?

Răspunsul poate fi aflat citind manualele diversiunii fără Dumnezeu studiate în tinereţe la Moscova de cel care va deveni „blestemul şi nenorocirea României postcomuniste”. Aceste diversiuni cu efect de genocid la propriu şi la figurat au fost puse în aplicare începând din seara zilei de 22 Decembrie 1989 când a început o terifiantă tragedie naţională care ar trebui încheiată definitiv acum, după 20 de ani de dezonoare în care un miraculos act de onoare a fost condamnarea comunismului prăbuşit prin masacru şi salvat prin genocid de vedeta acestui ticălos şi însângerat „bal mascat” în care poporul nostru a fost jertfit fără vreo remuşcare.

19 noiembrie 2008

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

Traim intr-o lume a confuziei morale. Profeti ai stangismului se imbratiseaza cu demagogii extremismului dreptas in numele urii pentru valorile liberale.  Se vehiculeaza scenarii delirante cu o lejeritate inspaimantatoare. Cuvintele isi pierd sensul, plutesc scenarii halucinante, se profereaza acuzatii fara nici un fel de probe.  Vaclav Havel a scris candva despre cosmarul post-comunist.  Romania de azi il traieste.  La doua decenii de la revolutia de catifea a cehilor si slovacilor si cu o luna inaintea comemorarii revolutiei romane din decembrie, ne (re)intalnim cu epavele vechiului sistem, fantomele bolsevismului, mai obraznice si mai agresive decat oricand.  Dupa parerea mea, este un spasm final. De aici si isteria de care dau dovada cei care, in lipsa de orice argumente, recurg la injurii, mistificari, sofisme si calomnii.  Iata un fragment din articolul, pe cat de trist pe atat de adevarat, semnat de H.-R. Patapievici din EvZ:

Fabricanţii fantasmelor şi fantasmagoriilor cu care a fost confecţionată, în mai puţin de doi ani, irealitatea prin care românii au ajuns să trăiască în realităţi divergente şi incompatibile, care i-au adus în situaţia de a se detesta între ei pe teme fictive precum „Traian Băsescu dictator”, formează azi cea mai puternică clică din România.
 
Forţa clicii care se luptă prin orice mijloace să obţină de la electoratul român debarcarea lui Traian Băsescu la aceste alegeri e incomparabil mai mare decât forţa manipulatorie care a convins electoratul român să îl plebisciteze pe Ion Iliescu la 20 mai 1990.

Cu tristeţe, putem consemna, la douăzeci de ani de la câştigarea libertăţii, succesul aceloraşi tehnici de manipulare a societăţii, prin intoxicarea cu fantasme şi fantasmagorii.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/876477/SENATUL-EVZ-Captivi-in-irealitatea-imediata/

Orice ar crede unii si altii, la guerre n’es pas finie. La Targu-Mures se incearca (obscen, chiar pe 20 decembrie) dezvelirea bustului lui Stefan Guse, generalul ceausist direct implicat in represiunile din decembrie 1989. La Scornicesti-les-Deux-Eglises se va inalta anul viitor  o statuie pentru Ceausescu. Atunci cand Raportul Final a cerut interzicerea simbolurilor comuniste, diversi neo-stangisti ori pur si simplu resentimentari de serviciu ne-au acuzat, pe autorii acelui document, de “mac-carthysm”.  Sper sa-i auzim protestand acum.  Iata stirea aparuta in Ziua:

“Fostul lider comunist Nicolae Ceausescu va avea, de anul viitor, o statuie de mari dimensiuni, la Scornicesti, monument ce va fi amplasat in centrul orasului sau in fata Casei Memoriale din localitate. Ideea realizarii statuii a apartinut nepotului lui Ceausescu, Emil Barbulescu, care locuieste la Scornicesti si are grija si de casa natala a lui Ceausescu. Barbulescu nu a vrut sa dezvaluie numele sculptorului ce va realiza statuia, dar a mentionat ca artistul, un francez de origine romana, nu a trait in Romania in perioada comunista, ci in Franta si a realizat statui pentru mai multi lideri ai lumii politice internationale, relateaza Agerpres.”

 
/

România poate atinge performanţe nebănuite când vine vorba despre instituţionalizarea spiritului democratic! Campania pentru alegerile prezidenţiale – organizate o data la cinci ani – n-a reusit practic sa stimuleze o singura confruntare de tip anglo-saxon intre principalii candidati la functia suprema in stat.  Ce mai pot intelege occidentalii despre practica dialogului non-partizan la Bucuresti, despre respectul pentru conversatia si negocierea de tip politic sau parlamentar, atunci cind presa dimboviteana nu reuseste sa regizeze un minim dialog intre reprezentantii principalelor partide (exceptie face intilnirea de la Cluj, mediata de jurnalistul Mircea Maruta si boicotata de televiziunea nationala)…

Este sideranta decizia lui Alexandru Sassu de a-i invita la dezbaterea candidatilor prezidentiali, in pofida acordurilor prealabile, pe Gigi Becali si CV Tudor. Scopul este limpede: aruncarea dezbaterii in cel mai penibil derizoriu. Ma intreb cum va justifica directorul pesedist al TVR, presupus canal ne-partizan, aceasta decizie ultra-partizana. De ce nu se doreste ca Traian Basescu sa apara intr-o confruntare de programe si idei cu principalii sai contra-candidati (Mircea Geoana si Crin Antonescu), in absenta bruiajului secundar al presei aservite?

Cat priveste echipa de zgomote, maniacii basescofobi de la Antene pana la ex-Cotidianul, vor gasi ei cum sa prezinte acest abuz scandalos drept o expresie a luptei anti-”dictatoriale”.  Tot asa cum “lansarea” unei insailari compusa, se pare, la Washington, dar plina de dubioase detalii bucurestene cu certe conexiuni pesediste, nu a fost nici ea intamplatoare. Se minte cu nerusinare ca aceste aiureli ar fi cumva expresia “politicii americane” (lucru negat fara echivoc de ambasadorul SUA la Bucuresti).  Cuvintele lui Leszek Kolakowski sunt mai actuale ca oricand: “Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”.

Pe ultima suta de metri, disperati ca si delegatii la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, pesedistii grupati in jurul echipei Iliescu-Hrebenciuc-Geoana recurg la orice metode, la orice fabricatii, oricat de penibile, insalubre si nocive.  Ne putem imagina cum ar arata o Romanie incaputa pe asemenea maini.  A vota pentru Traian Basescu inseamna  a spune NU acestor recidive/sechele comunistoide si a spune DA unui proiect de emancipare democratica, deci de ruptura categorica si irevocabila cu sistemul Iliescu.

La doua decenii de la masacrul din decembrie 1989, ordonat de clica birocratic-securista, refuzand in continuare sa admita natura anticomunista a Revolutiei confiscata de fesenistii lui Ion Iliescu, Martian Dan, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Magureanu, Alexandru Barladeanu etc , iata ca PSD-ul nu se rusineaza sa ceara aducerea in studioul TVR, pe post de vedeta politica, a unuia dintre principalii sicofanti ai dictaturii.  Cat despre Becali, nu pot decat sa trimit la un articol formidabil de-acum cativa ani datorat lui Dan Tapalaga si intitulat “Becalitropul”.

Sa reamintim ca in aprilie 2007, Mircea Geoana a participat la mitingul impotriva lui Traian Basescu din fata Academiei Militare din Bucuresti in compania a lui CV Tudor.  Amicii sai din Washington, mai ales cei din zonele cultivate atent in anii cat a fost ambasador, au fost cel putin dezolati de aceasta contra-performanta. Este vorba in fond de campionul xenofobiei desantate decorat de Ion Iliescu la sfarsitul mandatului sai, in decembrie 2004.  Sa-i reamintim lui Mircea Geoana cum a reactionat atunci Elie Wiesel?   Ma intreb ce vor spune acei amici americani acum…

Post-Scriptum: Inutil s-o mai spunem, toate acestea se intimpla in vreme ce aproape intreaga dezbatere publica romaneasca se scufunda in marasm. O spunea recent si Mihail Neamtu intr-un articol pentru Hotnews.Ro, cu aceşti termeni:

În presa noastră, voluptatea negaţiei atinge frecvent limita urii de sine. La un foarte urmărit post TV, ştirile de la ora cinci ne prezintă în continuare o Românie plină de violatori, nimfomane sau descreieraţi. E un an de criză şi telecomanda descoperă fie un carnaval lubric, fie o faună plină de reptile, batracieni sau nevertebrate. Suntem deja la ani lumină de retorica lui Cantemir, Eminescu, Cioran sau Patapievici.

Scormonind în hazna, producătorii caută să niveleze prin amestec şi contaminare, iar nu să diferenţieze prin eleganţă ori discernământ. Problemele grave, dar remediabile, dispar într-o isterie rozalie. Micile tragedii de budoar capătă, în schimb, dimensiuni cosmice. Titlurile de scandal scufundă reperele normalităţii. Veştile bune, zvonurile dătătoare de speranţă, licărul de umanitate al unei conversaţii – toate acestea nu „mai trec” pe sticlă.

Apel pentru sustinerea presedintelui Traian Basescu