Former Communist Prime Minister Manea Manescu Died: Unrepentant Stalinist, Dogmatic Marxist Economist

28/02/2009

Former Communist Prime Minister, Political Executive Committe member and Marxist-Leninist ideologue Manea Manescu pased away. Born in 1916, Manescu enrolled in the clandestine Romanian Communist Party while a student at the Economic Institute in Bucharest in the 1930s. He specialized in statistics and contributed to RCP-controlled publications. His father, Constantin Manescu, was a veteran Socialist militant. Two brothers were named for Marxist figures: Lenin Manescu  and Rakovsky Manescu. In the 1950s and early 1960s, during the Gheorghiu-Dej period, Manea Manescu was the head of the Science Department, directly subordinated to the propaganda czar Leonte Rautu. Elected to the Executive Committee in July 1965, at the 9th RCP Congress, Manea Manescu was part of Nicolae Ceausescu’s inner circle. He fully participated, as CC secretary and after Ion Gheorghe Maurer‘s resignation in 1974, as Prime Minister, in the adoption of harsh political, demographic, social,  and economic decisions. Later, as vice-chairman of the State Concil until the regime’s collapse,  he served as Ceausescu’s trusted lietenant, together with other dignitaries such as Constantin Dascalescu, Ion Dinca, Emil Bobu, Stefan Andrei, Tudor Postelnicu, Ion Coman, Gheorghe Radulescu, Constantin Olteanu, Gheorghe Pana, Paul Niculescu-Mizil  etc He most obediently endorsed Ceausescu’s whimsical decisions and approved of the use of military force to repress the revolution in December 1989.

Manescu never disassociated himself from the grotesque personality cult surrounding Nicolae Ceausescu and his wife. On the contrary, on various occasions he engaged in disgraceful worhsipping of both Nicolae and Elena Ceausescu. He stayed close to the dictator and his wife to the very end and left the CC by helicopter together with them on December 21, 1989. Arrested and sentenced for participation in genocide, Manescu served a few years in prison. Once released he published unrepentant paeans to the late tyrant and attacked those who condemned the horrors of Romanian Stalinism. He contributed regularly to Romania Mare, the infamous xenophobic, rabidly anti-Semitic and anti-Hungarian, communostalgic weekly published by the namesake party, headed by populist rabblerouser Corneliu Vadim Tudor.  His biography appears in the Final Report of the Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania (Humanitas, 2007, pp. 796-797). On various occasions, Manescu lambasted the Report and opposed President Traian Basescu’s condemnation of the communist dictatorship as illegitimate and criminal. His position concerning the crimes of communism in Romania was unequivocally negationist.

A seasoned aparatchik and a hard-liner, Manea Manescu championed a most dogmatic, narrow-minded and voluntaristic version of Marxism-Leninism. As professor at the Academy of Economic Studies, member of the Romanian Academy and chief party economist, he opposed economic reforms and quarrelled with more flexible economists such as Alexandru Barladeanu and Emilian Dobrescu.  As a political leader Manea Manescu failed to ensure peace, prosperity, and a normal life to those whom he claimed to represent.

In the 1970s, Manescu advocated neo-Stalinist (“accelerist”) positions and rejected more pragmatic, technocratic efforts to streamline Romania’s command economy. He was a true believer in the magic powers of the Planning and the leading role of the Communist Party. He abhorred the market and detested private property.


Revolutiile din 1989

28/02/2009

Voi avea prilejul in lunile urmatoare sa scriu pe larg despre semnificatiile global-istorice ale revolutiilor din 1989. Voi fi la Viena, pe 27 martie, la o conferinta organizata de ICR Viena pe tema aniversarii Revolutiei Romane.

Am scris pe larg despre natura in genere non-violenta a acestor revolutii, despre resursele lor teoretice si morale. Romania a fost o exceptie in masura in care regimul a recurs la asasinat in masa pentru a opri explozia revolutionara. Stalinismul pentru eternitate isi dadea din nou masura obscurantismului sau consecvent si nelimitat. In Polonia, echipa reformator-gorbaciovista din fruntea PMUP a acceptat sa negocieze cu exponentii sindicatului liber si auto-guvernnat Solidarnosc si, spre stupoarea generala, a acceptat alegeri libere si oneste. S-a ajuns, acum doua decenii, la formarea primului guvern necomunist din Blocul Sovietic, condus de intelectualul laic catolic Tadeusz Mazowiecki, apropiat de revista Tygodnik Powzechny din Cracovia si de Papa Ioan Paul al II-lea.   In timpul acesta, Ceausescu era obsedat sa anatemizeze gorbaciovismul drept o “deviere de dreapta” in miscarea comunista mondiala.

Iata un link la un articol scris de politologul Stefan Auer care accentueaza specificul revolutiilor din Europa Centrala ca miscari non-teleologice si fara ambitii radical-redemptive. Cred ca textul lui Auer poate fi util studentilor de la istorie si stiinte politice in analizele pe care le intreprind legate de aceste miscari sociale si politice nascute din cauze morale si culturale in egala masura cu elemete de ordin economic.  Disperarea morala a contat la fel de mult in geneza miscarilor revolutionare ca si nemultumirile economice.  Recomand volumul Revolutiile din 1989 pe care l-am coordonat la Routledge si care a aparut in romaneste la Polirom in excelenta traducere a Cristinei si a lui Dragos Petrescu (au primit premiul pentru traducere din partea revistei Sfera politicii).

http://www.eurozine.com/articles/2004-06-14-auer-en.html


Propaganda nazista si sistemul totalitar

28/02/2009

Am vizitat astazi expozitia “State of Deception: The Power of Nazi Propaganda” organizata la Holocaust Memorial Museum din Washington. Citisem in New York Times o cronica de Edward Rothstein despre aceasta deconstructie analitico-documentara a universului de fabricatii, mituri, fantasme, naluci si obsesii care au alcatuit imaginarul national-socialist. M-au frapat mai ales  posterele, in care se combina negrul cu o persistenta (si deloc intimplatoare) prezenta a rosului. Revolutia brun-rosie. Aluziile la instinctul teluric, dar si la mitul socialist sunt de fapt indiciul simbiozei tematicii rasei cu aceea a clasei (a natiunii pure germane ca “natiune proletara”)  in dramaturgia  “metapolitica” despre care a scris Pieter Viereck intr-o carte prefatata de Thomas Mann.

Imagini din filmele de propaganda nazista (“Der ewige Jude”, documetarele lui Leni Riefenstahl)  comandate si supervizate de Goebbels si ciracii sai. Utilizarea metodelor tehnologice cele mai moderne pentru scopuri pervers-exterministe. Denaturarea patologica  a faptelor pentru a servi intereselor unui grup de sociopati convinsi ca au Istoria  si Providenta de partea lor. Julius Streicher, unul dintre favoritii lui Hitler , directorul scabroasei publicatii Der Sturmer, ajuns pe banca acuzatilor la Nurnberg, condamnat la moarte si spinzurat pentru crime impotriva umanitatii. Starea de extaz demonic, de heteronomie absoluta  la care a fost redus un intreg popor (ori majoritatea sa) in ceea ce unii istorici definesc drept o dictatura bazata pe consimtamint. Hitler prezentat in tablouri de tip realist-socialist drept parinte al unui neam urgisit, garant al unei resurectii eroice, cruciat in lupta “singelui” impotriva “aurului”.  Evreii caricaturizati grotesc pe baza celor mai abjecte stereotipuri, prezentati simultan drept atotputernici si mizerabili, bancheri fara suflet si conspiratori bolsevici. Anihilati mai intii propagandistic, evreii aveau sa fie lichidati fizic in lagarele mortii si in gropile comune ale executiilor in masa.

Ca si in dictaturile comuniste, propaganda a fost , alaturi de politia secreta, pilonul regimului national-socialist. A indemnat la crima, la omor colectiv, la distrugerea tuturor celor definiti drept  inamici, reali ori potentiali, pe care ii elimina din specia umana.  Goebbels s-a sinucis, Streicher a fost executat. Germania se confrunta de decenii cu trecutul traumatic. Nu a sosit oare momentul unui Muzeu al propagandei comuniste in Romania in care sa se prezinte tehnicile diabolice utilizate pentru suprimarea gindirii libere si pentru conditionarea (subjugarea mentala) a populatiei in sensul unei participari neintrerupte la procesiunile urii, la orgiile barbar-vindicative ale exclusivismului social?


Sorin Gabriel Ioniţă şi Vladimir Tismăneanu, într-un dialog despre diaspora, disidenţă şi revista Agora (2008)

27/02/2009

Sorin Gabriel Ioniţă (revista Caietele INMER, Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc): În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să acordaţi un interviu pentru revista „Caietele INMER” În al doilea rând, aş vrea ca această înregistrare să fie axată pe activitatea dumneavoastră la revista „Agora”, în perioada exilului.

Pentru început, v-aş ruga să îmi vorbiţi despre necesitatea de a nu lua întru totul de bune informaţiile din fondurile arhivistice de la CNSAS. De exemplu, existenţa în dosarul dumneavoastră a inexactităţii legată de prezenţa dumneavoastră în Occident, înainte de plecarea definitivă din ţară, în anul 1981. Acesta este o dovadă că, trebuie să avem rezerve faţă de informaţiile din dosarele Securităţii? În ciuda faptului că sunt considerate surse istorice de primă importanţă, se impune coroborarea lor cu alte categorii de informaţii, inclusiv cu cele din interviuri, aşa cum procedăm astăzi. 

Noel Bernard la Europa Liberă a cultivat regula celor minim două surse independente 

Vladimir Tismăneanu – Categoric, eu mulţumesc institutului, pentru că fac parte din Consiliul de Onoare al Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. De asemenea, mulţumesc domnului Dinu Zamfirescu, de care mă leagă o veche prietenie de idei şi de lupte politice… Îmi face o deosebită plăcere şi onoare să mă aflu aici.

Primesc Caietele INMER, le citesc întotdeauna cu interes şi mă bucur că pot să pun şi eu la dispoziţia acestei arhive vii o serie de informaţii şi evaluări legate de propria mea implicare în istoria exilului anticomunist românesc. Acesta începe practic cu şederea mea de aproape jumătate de an la Caracas, unde am scris un articol în ziarul intitulat „Universal” (principalul lor ziar), în care vorbeam de decizia de comasare a muzeelor din România şi despre aberaţiile tot mai vizibile ale dictaturii comuniste din România, ale lui Nicolae Ceauşescu în speţă.

 Cu privire la felul în care citim documentele de arhivă, aş spune că întotdeauna este necesar să le contextualizăm şi să identificăm surse istorice alternative. Aceasta este regula de care ne amintea doamna Ioana Măgură Bernard în cartea dânsei despre Noel Bernard, recent apărută la Editura Curtea Veche, căreia am fost fericit să-i pot scrie postfaţa. În calitate de director al postului de radio Europa Liberă, acesta a cultivat regula celor minimum două surse independente. Aş vrea ca ziarele din România zilelor noastre să-şi amintească de această normă deontologică. Chiar am scris în postfaţă cât de important ar fi ca în România, înainte de a se scrie cele mai mari aiureli, să se verifice aceste lucruri. În această situaţie, nu se vor mai publica tot felul de născociri, elemente care pot compromite calitatea jurnalistului în unele cazuri. Totuşi, nu generalizez această stare negativă de lucruri din presa românească. 

 Informaţiile din arhivele Securităţii trebuie coroborate cu alte izvoare 

 Să luăm două exemple, cazul de care vorbeaţi, care este un document al Securităţii şi pe care l-a publicat pentru prima dată, banuiesc că fără interese partizane, domnul Mihai Pelin. Pe vremea aceea, domnul Pelin îmi trimitea mesaje amicale şi mă asigura de deplina lui admiraţie; vroia chiar să colaborăm. Era perioada când domnul Pelin scria laRomânia literară. Deci, documentul a trecut neobservat, atunci când l-a publicat în Opisul emigraţiei politice: destine în 1.222 fişe alcătuite pe baza documentelor din arhivele Securităţii, Editura Compania, Bucureşti, 2002. Această informaţie publicată este întemeiată pe ce a găsit în dosarele poliţiei politice, adică o fişă personală referitoare la mine, din 1987. Deci, era o informaţie confecţionată la cinci ani de la începutul transmisiunilor şi scrierilor mele antitotalitare, în general şi anticomuniste, în special. La un moment dat, se referă la Vladimir Tismăneanu, ce funcţii am avut la institutul cutare (Institutul de Proiectări pentru Construcţii Tipizate), sociolog în cadrul Laboratorului de sociologie urbană. În mod absolut eronat, pretindea că am „efectuat călătorii în ţări socialiste şi capitaliste”. Read the rest of this entry »


Cristian Preda a intrat in PDL

26/02/2009

Cristian Preda este unul dintre cei mai inteligenti analisti politici din Romania, un politolog de inalta clasa, un liberal prin structura, formatie si vocatie. Intr-o epoca a simulacrelor, a imposturii si auto-promovarii, el este o voce calma, exprimind o gindire democratica autentica.Nu s-a scris suficient despre exceptionala calitate profesionala a actualului grup de consilieri ai lui Traian Basescu.  O voi face intr-un text aparte. Cristian Preda este unul dintre acesti ginditori care au ales sa intre direct in actiunea politica.

Cristian Preda

Cristian Preda

Gratie acestor oameni, Institutul de Studii Populare, think tank-ul PDL, va deveni, devine de fapt,  un focar de dezbateri cu implicatii decisive pentru viata politica si spirituala din tara.  In timp ce PNL se descompune sub ochii nostri, pierzindu-si putinul ce i-a mai ramas dintr-un capital simbolic tot mai indoielnic, actiunea intelectualilor-politicieni precum Cristian Preda, Valeriu Stoica, Sever Voinescu ori Theodor Paleologu  va contribui la modernizarea si dinamizarea PDL ca partid al unei drepte articulate, rationale, dezinhibate, inovatoare. O dreapta care imbina moderatia cu fermitatea.

Ma grabesc sa adaug ca premierul Emil Boc si multi dintre colaboratorii sai apropiati (Catalin Baba, Gabriel Badescu) sunt intelectuali autentici, politologi consacrati. Am spus-o de multe ori, o repet aici, locul intelectualilor critici este in lupta politica. Mai ales atunci cind mizele sunt atit de serioase precum in Romania zilelor noastre.


Lieux de memoire

26/02/2009

Primesc un mesaj din partea lui Valeriu Antonovici, doctorand la SNSPA, realizatorul filmului “Locuri memoriale din Romania. Piata Universităţii“, film produs împreunã cu politologul si istoricul Mirel Bănică, despre care am scris in EvZ. Cu permisunea sa, reiau aici un fragment din scrisoare. Cred ca mesajul ne indeamna sa reflectam asupra necesitatii de a identifica si pastra acele lieux de memoire (termenul lui Pierre Nora) fără de care conştiinţa unei natiuni este pe veci vaduvită, sărăcita, pagubită.

“Va scriu pentru a va impastasi un nou sentiment legat de aceiasi temã LOCURI MEMORIALE – am fost acum douã zile la Unitatea de
Jandarmerie si Cavalerie din Târgoviste. Am vãzut camera în care s-a desfãsurat procesul, spatiul în care au stat ultimele patru nopti si trei zile sotii Ceausescu si, bineînteles peretele la care au fost executati…

Am vorbit cu câtiva oameni care au stat în acele zile în permanentã cu cei doi… Sunt absolvent de Ştiinţe Politice, sociologie şi cu un masterat
în antropologie – însã acele locuri m-au impresionat PROFUND. Îmi pare rãu cã nu putem face si acolo un LOC MEMORIAL, un loc din care cetãtenii României sã învete o lectie – sau cel putin viitoarele elite ale acestei tãri – si aici mã refer cu precãdere la studentii de azi din domeniile socio-umane…  Momentul EXECUŢIEI  nu a fost filmat din cauza ca operatorul nu avea acumulatori la camera, iar prelungitoarele nu erau pregãtite – mã tem ca din aceiasi cauzã (ca nu avem capacitatea de a prevedea de ce o sa avem nevoie in viitor) sã nu ratãm aceastã lectie si sã cãdem iarãsi în capcana istoriei… Trebuie sã stie orice cetãtean cã respectul fatã de lege si fatã de aproapele tãu este mai presus decât orice, si aceasta va vedea anume în acea camerã foarte micã în care s-a tinut procesul, lângã acel perete de veceu (de altfel conform unor mãrturii verdictul s-ar fi dat tot într-un WC la Bucuresti înainte de a se tine procesul), unde au fost împuscati cei doi “tirani…”

Este cu sigurantã un loc memorial, însã autoritãtile trateazã acea clãdire ca pe o ruinã cu bulinã rosie. Cred cã se mai poate de fãcut ceva pentru a putea conserva acel loc, nu pentru noi, ci pentru istorie si viitoarele elite ale acestei tari”.


COMMUNISM AND TYRANNY STILL SURVIVE (un mesaj de la Fundaţia pentru Victimele Comunismului)

26/02/2009

Twenty years have passed since communism collapsed in Eastern Europe and began to disintegrate in the Soviet Union. Yet, we are still plagued with communism in five nations. The governments of China, Cuba, Vietnam, North Korea, and Laos still cling to an ideology that subjugates their citizens. After 50 years of iron-fisted rule the Cuban government still targets democracy activists for systematic persecution. It holds more than 220 political prisoners and continues to suppress freedom of expression and peaceful advocacy for democratic reforms. Vietnam, though embracing some economic reforms, still does not tolerate political dissent. News accounts about reporters being jailed for writing about official corruption remind us that the communist government denies basic freedoms to the Vietnamese people (see “Communism Today” section). Still, humans do not remain willingly in slavery. This year’s anniversaries will give China’s rulers reasons for concern. Protests could interrupt politically sensitive events, adding to government worries about unrest as unemployment rises in the global downturn. Beijing will hold a major celebration on October 1, 2009 to mark communism’s 60th year of control. Dissidents may use the occasion to demonstrate for political reforms. Also, the Dalai Lama, Tibet’s spiritual leader, fled into exile 50 years ago. A reoccurrence of last year’s riots preceding the Olympics could be touched off by that anniversary. Pro-democracy demonstrators were killed in and around Tiananmen Square 20 years ago on June 4. Demonstrations marking the Tiananmen Square massacre could be led by the families of victims or intellectuals who signed “Charter 08,” a document calling for democratic reforms in China (See article in the “Communism Today” section).