Democraţie şi memorie: despre trecutul comunist şi judecarea sa morală (o cronică de Cristian VASILE)

Marţi, 24 februarie 2009, Vladimir Tismăneanu, profesor la University of Maryland şi Fellow la Woodrow Wilson International Center for Scholars (2008-2009)  a sustinut in cadrul acestei prestigioase institutii (Memorialul naţional dedicat preşedintelui Wilson) o pasionanta comunicare intitulata “Democracy and Memory: Romania Confronts Its Communist Past”. Este ceea ce se cheama work-in-progress, o prezentare a rezultatelor cercetarii care, anul viitor, va deveni parte integranta a cartii ce urmeaza sa apara la Cambridge University Press. Va fi, neindoielnic, pandantul remarcabilei lucrari a profesorului A. James McAdams – Judging the Past in Unified Germany (Cambridge U.P., 2001).

Conferinţa – la care a asistat o audienta numeroasa, istorici, politologi, jurnalisti – a fost deopotriva o analiza academica riguroasa si o relatare cu nuante memorialistice, legata de propria sa experienta din fruntea Comisiei Prezidentiale. Vladimir Tismaneanu a apelat la un demers comparativ, la o trecere in revista a functionarii celorlalte Comisii pentru adevar (Truth Commissions), cu o raportare mai accentuata asupra Comisiei din Germania (de pe langa Bundestag) condusa de pastorul Rainer Eppelmann.

 Autorul Arheologiei terorii (ed. a III-a, Curtea Veche, 2008) a arătat ca nici Polonia, unde funcţionează Institutul Memoriei Naţionale nu a fost scutită de dezbateri aprinse în jurul trecutului comunist, al dosarelor de securitate etc.; batalia pentru sufletul polonez a insemnat si o serie de exagerari relevate de regretatul Bronislaw Geremek (fost Fellow la Wilson Center), de Lech Walesa, Zbigniew Bujak si de Adam Michnik.Desi Vladimir Tismăneanu a fost printre primii cercetatori romani ai arhivelor CC al PCR, la inceputul anilor 1990, el a subliniat ca arhivele nu vorbesc de la sine. Or, conferenţiarul – prin propria sa experienţa de viaţă, prin relatiile de familie si prin pregatirea academica – a fost poate cel mai potrivit interpret al documentelor comunismului romanesc. Aportul vizual, prezentarea in power point a unor imagini din timpul functionarii Comisiei Prezidentiale, a unor portrete ale presedintilor Romaniei, ale membrilor si detractorilor comisiei etc., insotite de explicatii la obiect, s-a dovedit de mare efect, lucru dovedit si de dezbaterile din finalul prezentarii.

Vladimir Tismaneanu a realizat o schita dramatica de istorie romaneasca in intervalul 1989-2006, cu un accent asupra ideii de condamnare a comunismului, de asumare a trecutului (coming to terms), mai ales atitudinile legate de acest subiect ale presedintilor, demnitarilor, intelectualilor publici etc. Din anii postcomunisti:  Ion Iliescu, ca presedinte al amneziei, Emil Constantinescu şi politica tergiversarii, dinamica politica si etica a perioadei Traian Basescu, in care ceea ce multi credeau ca e imposibil s-a intamplat: regimul comunist, ilegitim si criminal, a fost condamnat. Profesorul Tismaneanu a propus o taxonomie a reactiilor la adresa Raportului final si a facut distinctiile necesare intre insulte, pe de o parte, si abordarile rationale, pe de alta. Audienta a putut astfel afla despre (ba chiar si vizualiza) atacurile care au ajuns la un moment dat sa patrunda chiar si in presa mainstream romaneasca. Acestea vizau componenta pretins hibrida a Comisiei, care nu s-a redus numai la un grup de istorici specializati  si alti cercetatori in stiinte umaniste, ci a cuprins si opozanti, detinuti politici si disidenti precum Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Constantin Ticu Dumitrescu, Radu Filipescu. S-a mentionat si dimensiunea sovina si antisemita a unor atacuri. VT a afirmat ca tocmai aceasta compozitie eterogena a oferit o diversitate de perspective si a fost o alegere potrivita prin fortificarea credibilitatii Comisiei. Asemeni situatiei din peste 21 de state, unde au functionat comisii similare, a spus VT, prezenta personalitatilor civice a oferit si in Romania un endorsement etic, un gir de care o institutie stiintifica dar si cu prerogative morale precum Comisia avea nevoie. Istoria nu se scrie intr-un spatiu aseptic, in eprubeta, a sustinut VT, ci, cum scrie Jürgen Habermas, in toate comunitatile democratice avem de-a face cu the public use of history. Evident, exista pluralitati anamnetice, dualitati in planul regimurilor de memorie, ceea ce nu inseamna consacrarea apodictica a unui relativism dizolvant.

woodrow-wilson-center

In acest sens, VT a facut referinte extinse la importanta carte a profesoarei de stiinte politice Gesine Schwan, Politics and Guilt: The Destructive Power of Silence (trad. din germana, University of Nebraska Press, 2001). Ar mai fi de adaugat accentul pus pe rolul societatii civile si pe persistenta luptei pentru memorie in statele care se confrunta cu mostenirea unui trecut traumatic. S-a evocat cazul Frantei, unde condamnarea oficiala a regimului de la Vichy si cererea de iertare din partea statului francez s-au petrecut la mai bine de patru decenii de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Ori cel al razboiului civil spaniol, unde nici pana azi nu s-a ajuns la un consens istoriografic privind numarul victimelor.

Intrebarile care au urmat s-au referit la impactul Raportului final in alte tari; riscurile unei perspective unidimensionale asupra conceptului de adevar istoric si justificarea insasi a unei institutii numite comisie pentru adevar; relatia dintre vina, cainta, asumare, reparatie, reconciliere, redemptiune, iertare. VT a raspuns ca in Romania comunismul a reprezentat suprematia minciunii, ca aceasta experienta s-a prelungit de o maniera extrem de frustranta in anii postcomunisti la adapostul amneziei, indiferentei si al fricii de trecut si ca era nevoie ca seful statului sa isi ceara iertare. Era asadar nevoie de aceasta comisie care sa traga o linie si era important ca ea sa produca un Raport inainte de aderarea oficiala la UE, la 1 ianuarie 2007. Era si este nevoie de cainta, spre a relua titlul filmului regizorului georgian Tenghiz Abuladze, unul din reperele fundamentale ale luptei pentru adevar din fosta URSS şi din intregul bloc sovietic.

Cristian VASILE

(Washington, 25 februarie 2009)

Comments are closed.

%d bloggers like this: