Gabriel Liiceanu despre Petru Creţia

Gabriel Liiceanu este un paznic al memoriei. O face cu sobra, reculeasa discretie, aducindu-ne aminte de oamenii care au stiut sa ramina demni in timpuri infame. Unul dintre acestia a fost Petru Cretia. Filolog desavirsit, elenist si anglist, magistral eminescolog, Petru Cretia a slujit cultura romaneasca  fara urma de patetisme desuete si fara romantizari liricoide. L-am cunoscut pe Petru in 1974, gratie prietenului meu din epoca Adrian Rezus (tot Adrian mi l-a prezentat pe Gabriel).

Este pentru prima oara ca o povestesc: Petru a fost cel care mi-a sugerat numele cockerului primit in dar de la parintii mei la terminarea facultatii–Orlando. O expresie a dragostei sale pentru Virginia Woolf? Petru scria poeme in proza pe servetele de restaurant. Regret si azi ca nu mai am acele minuni stilistice, exercitii metafizice despre care care nu am stiut niciodata cum reusea sa le intreprinda spontan, aparent fara urma de efort. Am vorbit mult cu Petru, de-a lungul acelor ani, pina la plecarea mea din tara in 1981. Imi amintesc de o lunga discutie–eram impreuna cu Donca Vianu–despre cartea lui Koestler Darkness at Noon.  Era una din cartile sale favorite. Eu eram de-acum obsedat de Koestler. L-am revazut in iunie 1990. Mi-a promis ca revine sa luam cina impreuna. Au venit minerii, el mi-a trimis un bilet misterios–il mai am–in care imi spunea ca nu a fost sa fie. Pe urma a sosit tacerea. Sa mai spun ca ii datoram lui Petru Cretia una din cele mai nobile atitudini in ceea ce priveste abjectia absoluta a antisemitismului, fie el comunist ori fascist, activ sau latent.

Cititi asadar superbul articol al lui Gabriel Liiceanu despre Petru Cretia aparut in Romania Literara.


Comments are closed.

%d bloggers like this: