“Voronin este omul sovietic chintesential”: Interviu in EvZ cu istoricul basarabean Igor Casu

Cu totul remarcabil, extrem de profund, examinind si luminind cu mare acuratete sensurile evenimentelor din Republica Moldova, astfel merita sa fie descris interviul luat de Vlad Stoicescu istoricului basarabean Igor Casu in Evenimentul Zilei. Il recomand in termeni superlativi. Igor Casu este unul dintre initiatorii “Declaratiei istoricilor din Republica Moldova” pe care am publicat-o pe acest blog. A scris capitolul despre “Represiunile comuniste in Moldova sovietica” din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (Raport atacat vehement de conducerea PC al Comnustilor din Moldova).

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/848711/Voronin-O-struto-camila-reprezentantul-esuat-si-toxic-al-sovietizarii/

Miza a ceea ce se petrece in Republica Moldova este nemijlocit legata de persistenta, intr-o ipostaza grotesc-malformata, a unui leninism rezidual, vicios, cit se poate de perfid si de pervers. Cred ca Igor Casu livreaza argumente solide, dificil de negat, pentru teza caracterului neo-leninist al formatiei aflata la putere in Republica Moldova (pozitie pe care o contesta cei care insista asupra “conversiunii” lui Voronin si a mafiei sale intr-un fel de “antreprenori” non-ideologici, vindecati de orice ispite utopice). Intre altele, forma mentala a comunistilor din Republica Moldova este cea ramasa mostenire de la dinosaurii bolsevismului originar. Extinctia pasiunii utopice (incontestabila) nu inseamna renuntarea la leninism ca forma de mentinere a puterii dictatoriale: prin minciuna, dedublare, demagogie desantata, diabolizarea adversarilor, controlarea si manipularea sistematica a informatiilor etc Igor Casu citeaza astfel declaratia “unuia dintre liderii cei mai siniştri ai PCRM, Stepaniuk, care n-a ezitat să profereze ameninţări în cadrul întâlnirilor cu electoratul din martie 2009, declarând că cei care nu vor vota cu comuniştii merită să fie împuşcaţi. Ameninţări similare a făcut însuşi Vladimir Voronin, marasmaticul lider comunist, în timpul unei vizite din primăvara aceasta în sud, cu alegători din Găgăuzia.”

Iata un fragment din analiza propusa de Igor Casu:

Igor Casu: Revolta de la Chişinău a fost urmată de o adevărată contrarevoluţie a statului împotriva propriilor cetăţeni. Tineri ridicaţi direct din stradă, anchete dure, morţi suspecte. Un europarlamentar britanic cataloga scurt situaţia, în urmă cu o săptămână: Voronin ar fi, în termenii politicianului respectiv, “omul sovietic chintesenţial”. Ne explică istoria, cu adevărat, continuitatea acestui tip de mentalitate represivă?
Vladimir Tismăneanu observa, într-o intervenţie recentă la Europa Liberă, că „din punctul de vedere al motivaţiilor, al nostalgiilor şi al metodelor pe care le utilizează, Partidul Comunist al Moldovei condus de Vladimir Voronin este continuatorul partidului comunist din Republica Sovietica Socialistă Moldovenească”. Sunt întru totul de acord cu această opinie. Voronin este întradevăr un om sovietic chintesenţial, pentru că este în primul rând duplicitar. Este un comunist adevărat deoarece nu recunoaşte realitatea. Pentru Voronin, ca şi pentru bolşevici, dacă cineva se revoltă din cauza mizeriei, de vină nu este el şi regimul său, ci un duşman din exterior sau duşmanul din interior, pe post de a cincea coloană. Voronin este un bolşevic sadea întrucât el nu acceptă dialogul, el crede că deţine adevărul apriori şi nu are nevoie de comunicare. Voronin este un comunist înrăit pentru că este incorigibil, nu are remuşcări şi nu pregetă să folosească violenţa pentru a înăbuşi protestele celor care nu mai vor să trăiască într-o ţară condusă de un dictator care îl elogiază pe Lenin şi se inspiră din urmaşul fidel al acestuia, Iosif Visarionovici.

Voronin este întruchiparea perfectă a lui Homo Sovieticus deoarece îşi urăşte identitatea sa etnică. Vorbeşte mai bine în rusă decât în română şi o parte însemnată a basarabenilor în vârstă, indiferent de originea etnică, se recunosc în el: se bâlbâie încontinuu, vorbeşte atât româna, cât şi rusa cu multe greşeli şi ambele cu un accent execrabil. Pentru a-l înţelege pe Voronin, este nevoie de un exerciţiu de psihanaliză.

După reacţiile extravagante şi scandaloase pe care le are, ai impresia că Uniunea Sovietică încă există, iar el este conducătorul acesteia. Nici Putin sau Medvedev nu-şi permit să discute atât de aspru şi să critice Occidentul. Pentru Voronin, patria se întinde de la Prut la Vladivostok, de aceea integrarea europeană a Moldovei o concepe doar împreună cu Rusia.

Din alt punct de vedere, Vladimir Voronin poate fi caracterizat ca un oportunist care se foloseşte de ideologia comunistă pentru a permite fiului său, Oleg Voronin, să se îmbogăţească şi să controleze tot ce aduce profit în Republica Moldova. Voronin senior este el însuşi un milionar declarat, cu mii de acţiuni în banca condusă de fiul său, Fincombank. Paradoxal, Voronin este un comunist îmburghezit, o specie de struţo-cămilă, un tip de personaj despre care a scris atât de profetic Milovan Djilas în “The New Class”.

EVZ: Preşedintele moldovean acuza în termeni extrem de duri România, după stingerea demonstraţiilor din Chişinău. “Arborarea steagului românesc pe clădirea Preşedinţiei este cea mai mare umilinţă din istoria statului”, susţinea Voronin. Identitatea Republicii Moldova se poate desena doar în contrapartidă cu “sentimentul românesc”?

Igor Casu: Presupusa naţiune sovietică moldovenească, al cărei reprezentant eşuat, dar nu mai puţin toxic, e Voronin, s-a încercat a fi construită prin demonizarea naţiunii române, considerată a fi inamicul cel mai periculos al „naţiunii moldoveneşti”. După 1944, Moscova a interzis alfabetul latin în Basarabia şi l-a introdus pe cel chirilic, a operat introducerea masivă a cuvintelor ruseşti în vocabularul „limbii moldoveneşti” tocmai pentru a crea diferenţe şi bariere artificiale faţă de România.

La prima vedere paradoxal, dar România era prezentată în perioada sovietică drept ţară „fascistă”, iar românii drept „ocupanţi”. Câteva generaţii de oameni au fost educaţi după această ideologie şi ea a prins rădăcini adânci, îndeosebi în mentalitatea minorităţilor rusofone de aici, dar şi a unui segment al etnicilor români. Nu este de mirare că, în 2009, Voronin încearcă să reînvie acest spectru al României ca ţară care abia aşteaptă momentul să recapete stăpânirea asupra Republicii Moldova.

Eram în piaţă în ziua de 7 aprilie şi aveam încă de atunci o vagă impresie că provocările violente erau un preludiu şi un semnal pentru o nouă campanie electorală. Arborarea steagului românesc – ştim acum că s-a făcut cu buna ştiinţă şi cu concursul poliţiei – a avut menirea să trezească furia în rândurile minorităţilor, dar şi a unor moldoveni cu privirile aţintite spre Kremlin, faţă de presupusa intenţie a opoziţiei de a lichida statul.

Voronin şi comuniştii, prin urmare, se erijează acum drept unici apărători ai statalităţii, iar toate partidele democratice şi anticomuniste sunt reprezentate drept „trădători”, care vor să vândă „ţara noastră suverană şi independentă” statului vecin. Acum, viitorul Moldovei depinde în mare măsură de cine va câştiga bătălia mediatică privind interpretarea evenimentelor din 7 aprilie.

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: