Despre utopii si omlete (Panait Istrati, Steinhardt, Bogza, Isaiah Berlin)

În istoria ideilor politice existe subiecte care revin recurent tocmai pentru ca pasiunile umane tind sa genereze configuratii simbolice si sa motiveze actiuni tulburator de asemanatoare.  Persistenta utopiei este una din aceste teme. Cind un Slavoj Zizek (dar nu doar el) ne propune to re-enact the Leninist defiance, cind acelasi filosof celebrat de cercurile gauchiste drept deschizator de noi drumuri ne ofera antologii din Robespierre, Lenin, Trotsky si Mao, cind cartea lui Galeano daruita de Hugo Chavez lui Barack Obama este expusa la loc de cinste in librariile elitei vestice,  este util sa recitim ce au scris despre utopii si revolutii oameni care au trait in chip tragic efectele experimentelor radicale ale secolului marcat de ceea ce Hannah Arendt a numit furtunile ideologice.

In cartea sa N. Steinhardt şi paradoxurile libertatii (Humanitas, 2009), George Ardeleanu reia, din Jurnalul fericirii de N. Steinhardt aceasta faimoasa afirmatie a lui Panait Istrati:

“Asa-i, nu se poate face omleta fără să spargi ouăle; văd ouăle sparte, dar unde-i omleta?”

Din cartea lui N. Steinhardt despre Geo Bogza, G. Ardeleanu include acest devastator text-marturisire (implicit poate si o autocritica) a autorului Cartii Oltului, intelectual frenetic al stingii radicale, stalinist înfocat in anii 1950, apoi, mai ales dupa 1970, deziluzionat critic esopic, dar categoric al dictaturii comuniste (in memoriile sale cerberul ideologic Dumitru Popescu scrie cu nedisimulata ura despre rolul lui Bogza in rezistenta impotriva neo-jdanovismului protocronist):

“Dar eu unul nu mai vreau în ruptul capului, nu mai vreau / Acele omlete pe care şefii bucatari / Le invocă pentru a sparge milioanele de ouă/Milioane de gălbenuşuri prelinse din găoace/ Milioane de cucurigu mai puţin sub soare / Milioane de sori impedicaţi să răsară/ Întreaga istorie a lumii perspectivă /Sub motiv că aşa se face omleta.” 

Geo Bogza

Geo Bogza

Atunci cind N. Steinhardt invoca aceste voci ale lucidităţii sîngerînde, el îşi formula propria judecata asupra delirului metapolitic al iacobinismului, comunismului si fascismului deopotrivă.

Este interesant să notam că viziunea steinhardtiană despre efectele catastrofale ale utopiilor sociale şi rasiale (ori ale mesianismelor revolutionare), coincide cu aceea a filosofului  Isaiah Berlin care scria in cartea sa The Crooked Timber of Humanity:

“The possibility of a final solution–even if we forget the terrible sense that these words acquired in Hitler’s day– turns out to be an illusion, and a very dangerous one. For if one really believes that such a solution is possible, then surely no cost will be too high to obtain it: to make mankind just and happy and creative and harmonious for ever– what could be too high a price for that? To make such an omelette, there is surely no limit to the numer of eggs that should be broken. … Some armed prophets seek to save mankind, and some only their race because of its superior attributes but whichever the motive, the millions slaughtered in wars or revolutions –gas chambers, gulag, genocide, all the monstruosities for which our century will be remembered–are the price men must pay for the felicity of the future generations.”

Relatia dintre utopii, ideologii, mituri, revolutii si ambitia nihilist-faustica de a transforma total natura umana ramine in centrul unei filosofii politice care nu uita subiectivitatea si suferintele ei.  Am incercat sa ma ocup de aceste chestiuni in cartile mele, in special in The Crisis of Marxist Ideology: The Poverty of Utopia (Routledge, 1988, trad. rom. de Laura Lipovan, Polirom) si Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe (Princeton University Press, 1998, paperback, August 2009, trad. rom de Magda Teodorescu, Polirom).

Comments are closed.

%d bloggers like this: