Ultimul spasm al comunismului: valul revoluţionar din 1989 (EvZ)

30/06/2009

Putem vorbi într-adevăr despre mizeria utopiei marxiste, despre epuizarea capitalului emoţional şi simbolic pe care se întemeia sistemul minciunii, fricii, suspiciunii şi delaţiunii. În iunie 1989 se aniversează bicentenarul Revoluţiei Franceze. Cu acest prilej, principalul ideolog al gorbaciovismului, Aleksandr Iakovlev, ţine un discurs în care condamnă sacralizarea violenţei în concepţia leninistă. La Moscova se publică operele unor Soljeniţân, Pasternak, Koestler, Conquest. Se vorbeşte oficial despre valori umane universale, despre demnitate, libertate, stat de drept.


Grota se reîntoarce în piaţă

30/06/2009

Când masele se pierd în idolatrii vane iar tineri inculţi şi jurnalişti ignari se răsfaţă cu dispreţul la adresa clasei intelectuale responsabile – îndeobşte, autori de cărţi şi studii validate de reţeaua internaţională sau consacrate de generaţia de cărturari interbelici ai României -, poeţi de teapa lui Adrian Păunescu revin la limbajul de grotă. Linguşitorul de serviciu al lui Nicolae Ceauşescu îl insultă pe Gabriel Liiceanu într-un limbaj greu de reprodus aici. Antologia Ruşinii continuă pe micile ecrane – mai grav, în acele posturi de televiziune unde  puţinii profesionişti rămaşi în funcţie ar trebui să stopeze campaniile imunde şi vulgaritatea deşănţată.

Un oportunist al perioadei comuniste, poet minor şi versificator onctuos, revine cu statut de om politic al PSD pentru a profera injurii dezgustătoare la adresa unui gânditor şi eseist care nu doar n-a acceptat să fie membru PCR, ci a scris cea mai frumoasă istorie a formării intelectuale sub idealul umanismului clasic: Jurnalul de la Păltiniş (1983). Când România aniversează 20 de ani de la căderea comunismului, reproducerea acestor scene mi se pare ireală.


Dilema Veche dezbate Conservatorismul românesc

28/06/2009

Salut iniţiativa lui Cristian Ghinea de-a realiza un număr al Dilemei Vechi pe tema conservatorismului românesc. Semnalez mai jos trei intervenţii importante:

Sever Voinescu: Proiectul pe care conservatorii ar trebui să-l propună României trebuie să urmărească liniile de forţă ale statului minimal în economie şi maximal în etică. Concret, asta înseamnă un stat care este preocupat în primul rînd de propăşirea sectorului privat, şi nu de propria dezvoltare. Mai departe, statul maximal în etică nu înseamnă deloc că statul devine un educator etic, un arbitru al moralei sau şi, mai grav, un judecător moral. Pur şi simplu, guvernanţii asumă ideea hegeliană după care statul este o realitate etică. Mai precis, guvernanţii sînt pe deplin conştienţi că orice gest al statutului, fie formalizat în legi, hotărîri de guvern sau ordine ministeriale, fie neformalizat, în declaraţii publice, răspunsuri, comentarii, explicaţii ori puncte de vedere, are o încărcătură etică formidabilă. Înainte de a furniza soluţii prin politici publice sau odată cu aceste politici, statul emană o anumită etică. Un anumit semnal etic însoţeşte şi transcende orice act guvernamental. Această etică se impune imediat în socialul românesc, vulnerabil şi extrem de influenţabil cum este. Vorba veche care spune că „peştele de la cap se-mpute“ explică perfect starea României de azi.

Ioan Stanomir: Ceea ce momentul actual impune, în ordine intelectuală, este abandonarea poncifelor pe care deceniile de comunism le-au pus în circulaţie, creionînd imaginea unui conservatorism românesc închistat, ruginit şi lipsit de orizont în reflecţia sa politică. Se poate argumenta că, de la Titu Maiorescu la Ioan C. Filittti şi N. Iorga, mişcarea conservatoare, plurală intelectual, a rămas fidelă unui spirit care poate inspira un tip de gîndire conservatoare, în datele României de astăzi. Rezerva faţă de marile planuri de societate imaginate raţional şi cu ignorarea realităţii, accentul pus pe un patriotism în marginile adevărului sînt mărcile unui conservatorism care îşi are rădăcinile înfipte în această experienţă auhohtonă, întinsă pe aproape şapte decenii.

Mihail Neamţu: Conservatorismul este un mănunchi de opţiuni plurale care, deşi intersectează cîmpul reflecţiei teologice, refuză să devină o religie politică, presărată cu decizii infailibile ori ambiţii imperiale. Oricare ţi-ar fi setul de principii doctrinare, în fond, o agendă devine convingătoare numai prin stilul persoanei şi onestitatea unei prezenţe nemijlocite. Da: respectul pentru valorile perene, libertatea individuală, proprietatea privată şi integritatea morală sînt opusul progresismului isteric, al colectivismului sindicalist, al intervenţionismului guvernamental şi al omniscienţei birocratice. Dar chiar dacă ventilează prin agora „valorile tradiţei“, nu poate fi conservator insul care se răsteşte întruna, vociferează idiosincratic ori tropăie pe mormintele aproapelui său. Intransigenţa unor convingeri religioase nu exclude supleţea expresiei libere. Ataşamentul sincer faţă de familie poate evita sacralizarea unui „noi“ exclusivist-tribal ori fetişizarea idolatră a săculeţului cu pămînt natal. Emoţiile patriotice rămîn genuine atunci cînd sînt controlate de autoironie, respectul pentru vecini şi raţiune critică.


Lansări de carte şi conferinţe susţinute la Bucureşti

27/06/2009

Relatarea ziarului ZIUA (fişier Video).

Revista 22:

Revoluţiile din 1989 nu au creat numai societăti libere, dar au produs şi o profundă schimbare de paradigmă, de interpretare a lumii. “O revoluţie înseamnă atunci când ne trezim într-o lume fundamental diferită”, spune Vladimir Tismăneanu. Retroactiv, istoria comunismului ca “regim genocidal” din a doua jumătate a secolului XX contureaza o lecţie-avertisment: “atunci când ni se propun reţete de fericire, drumul spre lagărele de concentrare este deschis”.

Lansare de carte, standul Humanitas

Lansare de carte, standul Humanitas

Iunie 2009, Bucuresti

Iunie 2009, Bucuresti

Conferinţă la Muzeul literaturii române, iunie 2009

Conferinţă la Muzeul literaturii române, iunie 2009

Lansare volumului Reconstrucţia dreptei (Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică)

Lansare volumului "Reconstrucţia dreptei" (Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică)


Cristian Câmpeanu despre Tentaţia totalitară a “pragmatismului progresist” (în România liberă)

26/06/2009

Saptamana trecuta, Der Spiegel a publicat un interviu cu istoricul britanic Timothy Garton Ash, care face doua afirmatii revelatoare. Comentand rezultatele dezastruoase ale stangii europene, el sustine, mai intai, ca atat social-democratii, cat si crestin-democratii germani, pe de o parte, si atat laburistii, cat si conservatorii britanici, pe de alta, sunt, in esenta, partide social-democrate si conchide ca “suntem cu totii social-democrati”.

A doua remarca ii este prilejuita profesorului britanic de celebrul manifest semnat in urma cu sase ani de Jürgen Habermas si Jacques Derrida in care cei doi corifei ai stangii europene opuneau valorile “social progresiste” europene celor conservatoare americane. “Din acest punct de vedere, al sistemului de  valori – comenteaza Garton Ash – Obama este cu siguranta un european”.

Afirmatiile profesorului britanic sunt, desigur, false. Stanga a pierdut categoric si Europa e mai departe de a fi social-democrata decat a fost vreodata, iar Barack Obama din Chicago, Illinois, e cel putin la fel de “european” ca parintele sau spiritual, pastorul Jeremiah Wright. Dar, oricat de absurde si de autoamagitoare ar parea, sustinerile lui Timothy Garton Ash dau seama de o tendinta ce pare de neoprit in gandirea politica de stanga a zilelor noastre: cultul pragmatismului progresist. Cand Obama s-a instalat la Casa Alba, partzanii sai – si asta inseamna cam 90% din masss-media americana – s-au grabit sa respinga acuzatiile de “socialism” aduse de conservatori presedintelui democrat, proclamandu-l pe acesta un “pragmatic”, un lider interesat in primul rand de solutii eficiente la problemele societatii americane si mai putin de clivajele ideologice traditionale intre stanga si dreapta.

Cand Garton Ash afirma ca atat laburistii, cat si conservatorii ar fi “social-democrati”, el sugereaza ca exista un unic set de solutii la acelasi set de probleme si ca singura atitudine rationala este formarea unui consens transideologic sau post-ideologic prin care partide situate de o parte sau de alta a “vechilor” granite doctrinare sa se poata adapa neincorsetate de la izvorul comun al solutiilor “pragmatice”.

In fond, pare de bun-simt. Pragmatismul este asociat cu utilitatea si eficienta, este atributul oamenilor de actiune care “fac, nu vorbesc”, care rezolva probleme practice, nu se irosesc in dezbateri fara sfarsit. De aceea, pare dezirabila, ba chiar salutara, o coagulare a “fortelor progresiste” (prezicem o cariera stralucita acestui adjectiv in viitorul imediat) in jurul unui “centru” pragmatic, eliberat de balastul ideologic atat al dreptei, cat si al stangii dogmatice, situat in zona solutiilor, dincolo de politic.

Este o iluzie care contine un pericol grav pe masura imensei sale popularitati. Intr-o conferinta despre “Naufragiul utopiei” comuniste tinuta ieri, profesorul Vladimir Tismaneanu identifica mai multe componente ale acestei utopii, printre care obsesia pentru constructia “omului” nou, pretentia, niciodata demonstrata, a caracterului “stiintific” al socialismului sau salvationismul, obsesia utopiei comuniste de a construi, fie si cu forta, un paradis terestru pentru clasa muncitoare. Totodata, Tismaneanu aminteste si despre o alta aspiratie a totalitarismului comunist legata de “sfarsitului politicului”. Este ceea ce am putea numi “dimensiunea pragmatica” a utopiei totalitare, desi asocierea dintre “utopie” si pragmatism pare sa fie contraintuitiva.

Conferinta Naufragiul utopiei, Bucuresti

Conferinta "Naufragiul utopiei", Bucuresti

Read the rest of this entry »


Matei Calinescu, RIP

25/06/2009

A incetat din viata criticul, scriitorul, profesorul Matei Calinescu. A fost un spirit generos, deschis, un om al dialogului, interesat deopotriva de idei, de istorie, de tot ce tine de uman. Pe scurt un mare umanist. Am fost prieteni apropiati, am colaborat in cateva importante proiecte, inclusiv postfata editiei americane a Istoriei Romanilor de Vlad Georgescu (Ohio State University Press).   Republica literelor pierde un cetatean demn si respectat.


Democraţie, Memorie şi Justiţie: dezbatere organizata de ICR-Bucuresti, marti, 30 iunie, ora 18.00

23/06/2009

Institutul Cultural Român organizează marţi, 30 iunie, ora 18.00, în colaborare cu Ambasada Republicii Africa de Sud, dezbaterea “Democraţie, Memorie şi Justiţie”. Vor lua cuvântul:Charles Villa Vicencio (Senior Fellow, Institute for Justice and Reconciliation, Cape Town şi Visiting Professor, Georgetown University), Vladimir Tismăneanu (Professor of Politics, University of Maryland, Preşedintele Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România), Ioan Stanomir (profesor, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, Preşedintele Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România) şi Silviu Rogobete (profesor Universitatea de Vest şi Consul General al României în Cape Town). La eveniment va participa şi E.S. Pieter A. Swanepoel, ambasadorul Republicii Africa de Sud la Bucureşti. Dezbaterea va fi moderată de Mircea Mihăieş (vicepreşedinte al Institutului Cultural Român şi profesor, Universitatea de Vest). Discuţiile se vor desfăşura în limba engleză.

Conferinta ICR

Conferinta ICR

Charles Villa-Vicencio este una dintre cele mai importante autorităţi internaţionale în domeniul justiţiei de tranziţie. În anul 1996, Preşedintele Nelson Mandela, şi Rev. Desmond Tutu i-au oferit poziţia cheie de National Research Director al Comisiei pentru Adevăr şi Reconcliere (Truth and Reconciliation Commission – TRC), comisie recunoscută la nivel mondial pentru contribuţia decisivă pe care a avut-o în procesul de tranziţie paşnică de la apartheid la democraţie în Africa de Sud. A condus echipa de cercetători şi a editat cele 5 volume de concluzii pe care le-a înmânat personal preşedintelui Mandela în 1998. În perioada 2000-2007 a fost Director Executiv al Institute for Justice and Reconciliation. În prezent deţine poziţia de Senior Fellow în cadrul aceleaşi instituţii. Charles Villa-Viccencio este Visiting Professor în Conflict Resolution Program al Georgetown University (Washington DC) precum şi profesor la Graduate School of Business Administration al University of the Witwatersrand (Johannesburg).

Charles Villa-Vicencio şi-a asumat rolul de consilier pe lângă Comisia de Adevăr şi Reconciliere din Peru (2003), Comisia pentru Pace din Sudanul de Sud (2006), în acelaşi an fiind consultant internaţional în Ţara Bascilor. A oferit şi oferă consiliere în probleme de justiţie de tranziţie în Burundi, Republica Democratică Congo, Nigeria, Mozambic, Somalia, Namibia, Rwanda (pentru Ministerul de Externe al Belgiei) şi Zimbabwe. Autor prolific, profesorul Villa-Vicencio a publicat şi editat optsprezece cărţi şi un număr impresionant de articole în jurnale academice, care acoperă o largă arie tematică din domeniul complex al justiţiei de tranziţie. Opera sa oferă un dialog interdisciplinar între teologie, psihologie, sociologie, filosofie, politică, drepturile omului şi istorie. În 1998 i s-a conferit titlul de Doctor of Humane Letter, Honorius Causa de către Elmhurst College (SUA). În anul 2000 a fost numit Profesor Emeritus al Universităţii din Cape Town, iar în 2005 a primit Abraham Kuyper Prize din partea Princeton Theological Seminary. A fost invitat şi a predat la Universitatea din Cape Town, la Universitatea Uppsala (Suedia), Universitatea Rice, Princeton, Universitatea din Barcelona, Institut Français d’Afrique du Sud (Paris) şi Universitatea Notre Dame.

Charles Villa-Vicencio, alături de rev. Desmond Tutu, de Nelson Mandela şi celalte figuri emblematice ale opoziţiei faţă de apartheid au înţeles, în acelaşi fel precum intelectualii critici din Europa de Est, necesitatea construirii unei democraţii şi a re-fondării unor societăţi libere de domnia şi violenţa arbitrariului autoritar, ca formă de stat, pe principii precum responsabilitatea morală şi politică, cunoaşterea nefalsificată a trecutului, empatie şi demnitate, şi pe justiţie ca reafirmare a binelui comun. Reconcilierea, în concepţia sa, nu este şi nu trebuie să fie legată de premisa mântuirii morale. Tranziţia de la un regim ilegitim şi criminal la democraţie şi o cultură a drepturilor omului este într-adevăr un proces in situ, implică o serie de compromisuri şi negocieri, dar actul de vindecare al unei comunităţi nu trebuie confundat cu consensul moral asupra trecutului traumatic. Istoria violenţei nu trebuie să legitimize tranziţia. Cu alte cuvinte, justiţia restorativă trebuie completată de cea retributivă. La care, aş îndrăzni să adaug rolul justiţiei morale. –  Vladimir Tismaneanu, „Laudatio Charles Villa Vicencio” cu ocazia acordării titlului Doctor Honoraris Causa de către Universitatea de Vest (Timişoara)