Pagini regasite: Mihai Neamtu despre Emil Constantinescu

Constantinescu 2008: nul şi neavenit

Mihail NEAMŢU

Era poate, cândva, un timid secretar cu propaganda PCR, dar profesor harnic, apreciat de colegii din străinătate şi iubit acasă de studenţii de la Geologie.

Rector solidar cu spiritul Pieţei Universităţii, atent la imperativul reformei, propulsat de Alianţa Civică în prim-planul opoziţiei anticomuniste şi uns ca prezidenţiabil prin decizia incontestabilă a seniorului Corneliu Coposu, dl Emil Constantinescu s-a bucurat de tot creditul intelighenţiei româneşti în perioada 1992-1996.

Devenit şef al statului, omul politic Constantinescu a reuşit să dezamăgească. Mafia corupţiei i-a tras preşul. La capătul a patru ani de mandat, orice speranţă era spulberată. Nu înainte de a-l graţia pe generalul ceauşist Ion Coman (coordonatorul represiunii din Timişoara 1989), fostul lider CDR s-a recunoscut înfrânt.

Părea hotărât să facă un gest fără precedent pentru tânăra noastră democraţie: retragerea din activitatea publică în beneficiul revistelor ISI şi al cercetării ştiinţifice.

Ne-a părăsit însă după modelul Năstase. Printre lamentabile ezitări, a confecţionat justificări pe suprafeţe oratorice chinuite de alianţa cu 0,5% popularitate. Învins de structuri, a căzut într-o beţie scriitoricească poststructuralistă. Şi-a redactat fluvial biografia condamnată la minorat istoric.

Volumele i-au fost recenzate într-un vid al indiferenţei. Trăind pesemne rivalitatea mimetică faţă de PNŢCD, dl Constantinescu a încercat toate tehnicile resuscitării. I-au ieşit, pe rând, prietenia cu Iliescu, plutonul de gardă la TV-Cristoiu, naşterea unui partid de mărimea asociaţiilor de locatari, fuziunea cu dreapta eminenţelor liberale Orban, Remeş sau Adomniţei.

Ceea ce îl caracterizează însă cel mai mult este complexul faţă de Traian Băsescu. Cotroceniul nu are dreptul la opinii asupra educaţiei şi patrimoniului cultural ori despre Insula Şerpilor şi ruta petrolului, dacă dl Constantinescu nu s-a antepronunţat deja în chestiune.

Orice ar spune preşedintele în exerciţiu, dl Constantinescu se ustură şi oferă, la câteva minute distanţă, o replică neputincioasă. Doar tânărul Guşă şi jurnaliştii-căpuşă îi mai întrec febrila redundanţă şi lipsa de umor.

Este oare atât de greu să găseşti cheia pe buletinul de vot al lucidităţii după ce ai pierdut definitiv puterea?

Comments are closed.

%d bloggers like this: