Histrionism, resentiment, mit: Chavez la Moscova

Colonelul Hugo Chavez iubeste Rusia lui Vladimir Putin. A mers acolo pentru a opta ora, a tinut infocate discursuri anti-americane, a comparat Statele Unite cu un fioros sarpe boa care inghite fiinte mici si inocente. Sunt obsesii binecunoscute, parte indestructibila a unei structuri culturale intemeiata pe o mistuitoare manie a persecutiei. Nu doar histrionicul dictator de la Caracas, dar si scriitori celebri, de la Pablo Neruda si Miguel Angel Asturias la Carlos Fuentes si Gabriel Garcia Marquez au pedalat pe aceste fixatii nascute din gelozie nedomolita si narcisism resentimentar.

Tema relatiei dintre America Latina si Statele Unite a fost examinata cu impecabila competenta istorica de catre regretatul ganditor conservator venezuelean Carlos Rangel. Pentru cei care nu obosesc sa-mi rescrie biografia, amintesc ca am fost extrem de apropiat de acest politolog si jurnalist exceptional, un liberal-conservator de orientare aroniana, unul dintre principalii sustinatori ai libertatii pe un continent unde a fost si ramane de bon ton sa aplauzi dictatorii.   Casatorit cu vara primara a tatalui meu, Sofia Imber, directoarea Muzeului de Arta Contemporana din Caracas, Carlos Rangel a fost unul dintre putinii intelectuali latino-americani care au indraznit sa sustina politica anticomunista deschisa a lui Ronald Reagan.

Sofia Imber si Carlos Rangel m-au ajutat in prima perioada a sederii mele in Occident (lucru mentionat si in dosarul de urmarire a mea de catre DIE, infinit mai exact decat basmele scornite acum de unii si de altii).  Am locuit la ei in 1982, am lucrat la Muzeul de Arta Contemporana (Museo de Arte Contemporaneo”Sofia Imber”-MACSI), scrind un capitol din catalogul expozitei marelui artist cinetic Jesus Soto, colegul si prietenul lui Vasarely. La ei in casa am ascultat prima oara discul cu cantecele detinutilor din GULAG  in interpretarea Dinei Verny.  Tot acolo am citit The Open Society and Its Enemies de Karl R. Popper.  Va veni si clipa cand voi povesti pe larg acele momente de neuitat.  Il tin minte pe Carlos citind Canetti, ascultand melancolic un tango cantat de celalalt Carlos, Gardel.

Daca exista o persoana pe care stanga venezueliana a urat-o cu patima, numele sau era Carlos Rangel. Dupa moartea sa mult prea timpurie, Sofia a continuat lupta anti-totalitara. Tocmai din acest motiv, colonelul Chavez a decis sa elimine numele ei din titlul Muzeului pe care ea si Carlos l-au fondat, una dintre institutiile artistice de varf ale intregului continent. Cine va dori, va putea gasi pe web protestele unor Mario Vargas Llosa si Carlos Alberto Montaner.  Tot pe web pot fi gasite si abjectele provocari ale chavistilor impotriva Sofiei sia  memoriei lui Carlos Rangel.

As aminti si o alta carte de Carlos Rangel, El tercermundismo, o demistificare a ideologiei auto-victimizante a intelighentiilor radicale (am contribuit la traducerea in engleza aparuta in 1986 la editura Transaction, Third World Ideology and Western Reality: Manufacturing Political Myth, prefata de Jean-Francois Revel, tradusa de autor cu sprijinul lui Vladimir Tismaneanu, Ralph van Roy si Maria Helena Contreras). Despre Rangel, iata ce scrie Montaner, unul dintre cei mai articulati critici ai dictaturii comuniste din Cuba:

http://independent.typepad.com/elindependent/2009/05/carlos-rangel-el-hombre-al-que-no-le-hicieron-caso-los-venezolanos-.html

Idila dintre Chavez si echipa Putin-Medvedev nu ma surprinde. Gandirea lui Chavez este imbibata cu miturile unei frustrari seculare. I-a daruit, sfidator, lui Barack Obama, o carte a stangistului uruguayan Eduardo Galeano. Ar fi fost superb daca Obama ar fi replicat oferindu-i in schimb o copie a Arhipelagului Gulag.  Tot ceea ce reproseaza Chavez Statelor Unite tine in realitate de comportamentul traditional al Kremlinului: expansionism, imperialism, calacarea in picioare a independentei statelor mici. Ca si Castro, insa, Chavez inchide deliberat ochii in fata agresiunilor rusesti si canta osanale tarismului renascut.

In cartea sa Du bon sauvage au bon revolutionnaire, aparuta la editura Laffont cu prefata lui Jean-Francois Revel, Carlos Rangel a propus o anatomie a iluziilor auto-distructive ale stangii latino-americane.  A demonstrat cu impresionanta precizie ca originile anti-americanismului dominant in randul elitelor Americii de Sud si Centrale provine din incapacitatea de a recunoaste falimentul colectivismului etatist care a sufocat timp de secole libera initiativa si autonomia civica. A scris cu curaj despre mit ca forma de sublimare compensatorie si despre resentiment ca substrat al unui orgoliu steril si paralizant: “Istoria Americii Latine pana in ziua de astazi, scria Rangel in 1976, este una a esecului.  Nu spun aceasta pentru a soca. Este pur simplu adevarul, iar noi, latino-americanii, suntem perfect constienti de acest lucru. Este un adevar care doare si pe care il mentionam arareori, insa el tisneste de fiecare data cand ne privim in fata cu onestitate.  Ne percepem propria istorie ca pe una a frustrarii.”  In prefata sa, Jean-Francois Revel scria: ” Acesta este primul studiu contemporan al civilizatiei latino-americane care discuta acest continent de o maniera originala si, in opinia mea, adecvata.”

Contrastul dintre esecul latino-american si succesul marelui vecin din nord explica persistentul resentiment al celor care au crezut si cred ca autoritarismul si teroarea sunt superioare, ca solutii istorice, democratiei si tolerantei.  Nimic nu hraneste resentimentul mai puternic si mai durabil decat un complex de inferioritate transfigurat in fulminant rechizitoriu.

Comments are closed.

%d bloggers like this: