“Privesc din Doftana prin gratii de fier”…

Exceptional reportajul din fosta inchisoare Doftana scris de Eugen Istodor. Muzeul Doftana a simbolizat unul dintre principalele lieux de memoire ale comunismului romanesc. L-am vizitat, ca atatia alti pionieri din RPR/RSR, ni s-a vorbit despre “Sectia H”, despre eroismul celor care au suferit pentru ideile lor.  A merge la Doftana era un rite de passage al mecanismului propagandistic comunist.  Nu neg ca era vorba de oameni care credeau sincer in tezele bolsevice.  Un N. Moraru, de pilda, nu a contenit sa invoce cei “zece ani de la Doftana”.  Chiar si atunci cand incerca sa combata, de pe culmile ridicolului, “iestetica burgheza”.  Care zece ani au fost reali, doar ca nu justificau nicicum propulsarea acestui impostor in fruntea “sindicatului artelor si culturii”. La Doftana s-a acumulat resentiment zi de zi, ceas de ceas si in proportii de secta. Ura stransa in suflet la Doftana s-a revarsat asupra Romaniei dupa 1945 cu o intensitate patologica.

Cantecul “Privesc din Doftana” a fost, in economia simbolica a comunismului ajuns la putere, un fel de imn al mitologicului proletariat revolutionar. Se canta pe o melodie populara ruseasca, iar versurile au fost scrise de Teodor (Fedia) Rudenko, prieten cu Gheorghiu-Dej, spion sovietic, devenit dupa 1948 sef de sectie la CC al PMR, apoi ambasador in China maoista.  Cantecul se invata in scoli, se canta la serbari, devenise un fel de ecou obsedant, era inganat chiar si de adversarii regimului.

“Privesc din Doftana prin gratii de fier/Departe in zare un petic de cer/E cerul sub care inchisa si ea/Se mistuie-n chinuri tovarasa mea”.

http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/privesc-din-doftana?ref=cauta

Tovarasa era Ivanka Rudenko, sora lui Petre Gheorghe, seful organizatiei Bucuresti a PCdR in anii celui de-al II-lea razboi mondial, cazut victima luptelor intestine din conducerea acelei secte mesianice.  Vaduva lui Petre Gheorghe a fost temuta, fanatica Ronea, vicepresedinta Comisiei Controlului de Partid, nemiloasa anchetatoare a diverselor “devieri” de la linia partidului.   In 1971, Ivanka Rudenko primea titlul de “Erou al Muncii Socialiste” si medalia de aur “Secera si Ciocanul”. Impreuna cu alte ilegaliste, y compris Ghizela Vass, Stela Moghioros, Constanta Craciun, Ofelia Manole, Ana Toma (sotia lui Pantiusa), Tatiana Bulan (quel nom!), Zina Brancu, Ecaterina Micu-Chivu.

http://uichendist.ro/telega-puscaria-doftana-reportajul-meu-oameni-interviuri.html

Iata comentariul meu pe care il reiau aici:

Draga Eugen:

Detinutii de la Doftana avea statutul si drepturile de condamnati politici: primeau pachete, aveau acces la carti, conversau intre ei. Si-au organizat celula de partid in chip ierarhic, cu Dej si Ilie Pintilie la varf. Vorba lor, au transformat temnita in “universitate”. Unde il studiau cu ardoare pe Stalin. “Eroismul” lor a fost cel al subversiunii si resentimentului social. Erau inchisi pentru ca participau la o continua conspiratie contra statului de drept.

Detinutii din inchisorile comuniste, cei marcati de infamantul apelativ “dusman al poporului”, nu s-au bucurat de aceste privilegii. Erau fericiti daca izbuteau sa mai apuce o zi, nici nu visau pachete, reviste, carti. iar familiile lor adeseori nici nu stiau daca mai sunt in viata. Multi au ajuns in inchisori fara a sti macar de ce, pentru delicte de opinie ori pur si simplu pentru ca fusesera denuntati de vreun informator ordinar.  Au existat evident opozanti, dar ei nu au primit regim de conndamnati politici. Sa (recitim) amintirile lui Annie Bentoiu, cartile unor Ion Ioanid, Paul Goma, Virgil Ierunca (”Pitesti”), Petre Pandrea, Adrian Oprescu, Florin Const. Pavlovici si lista este evident incompleta.

Sunt lucruri care se uita si trebuie rostite mereu, apasat, grav si onest.

Cu bune ganduri,
Vladimir