O discutie fascinanta s-a purtat ieri (24 octombrie) la conferinta de la Princeton, in legatura cu destinul politic si statutul epistemic (“production of knowledge“) a ceea ce s-a numit sovietologie. Nu a fost vorba in aceasta directie istorico-politologica de o naratiune dominanta (presupus partizana), menita sa justifice fobiile “complexului militar-industrial”. Cunoscutul critic cultural Paul Berman, autorul volumului Terror and Liberalism (tradus in romaneste la Curtea Veche in colectia “Constelatii”) a avansat ipoteze extrem de incitante pe acest subiect. Departe de a fi fost produsul exclusiv al Razboiului Rece, cum se afirma adeseori, sovietologia a demarat de fapt inca din anii ’20. Cunoasterea fenomenului sovietic ca expresie a noului sistem care a fost totalitarismul s-a datorat, in mare masura, emigrantilor politici din Rusia (anarhisti, socialist-revolutionari si mensevici), apropiati de sindicatele americane si de formatiunile stangii anticomuniste. Berman a amintit rolul unei publicatii precum The New Leader.
In interventia mea am reamintit contributiile clarificatoare (stiintific si moral) ale unor Boris Nikolaevski, Robert Conquest, Boris Souvarine, Aleksandr Dallin, Adam Ulam, Henry Roberts, Leonard Shapiro, Raymond Aron, Zbigniew Brzezinski, Richard Pipes, Martin Malia. Cand a scris Originile totalitarismului, Hannah Arendt s-a documentat din aceste opere analitice. Nu mai putin importante au fost marturiile unor Arthur Koestler, Viktor Kravcenko, Jan Valtin, Whittaker Chambers, despre care a scris o carte superba, aparuta in 2009, John Fleming, profesor la Princeton, cu titlul The Anticommunist Manifestos. As mai spune ca volumele de istorie rusa scrise de un Orlando Figes combina traditia sovietologica si directia de analiza a subiectivitatii in anii dictaturilor comuniste. Cat priveste ceea ce s-a numit “scoala revizionista”, am amintit ca istorica Lynne Viola,profesoara la University of Toronto, a publicat recent u volum cu titlul The Unknown Gulag, despre stramutarile fortate de populatie din perioada colectivizarii staliniste. Un titlu de negandit in anii 70. Arhivele comunismului, indiferent de tara, au confirmat intuitiile sovietologiei, au probat defintiv, dincolo de orice indoiaala rationala, ca sistemele leniniste au fost intemeiate pe constrangere, violenta si minciuna.
Am afirmat ca intre Cold Warriors si fellow travellers, adevarul istoric a fost de partea celor dintai. Lucrul acesta reiese dintr-un volum in onoarea lui Robert Conquest, editat de Paul Hollander, despre care am scris o recenzie ce va apare in numarul pe luna octombrie al revistei Society. Sovietologia a studiat patologiile interne ale sistemului comunist si a spulberat iluziile privind pseudo-legitimitatea acestuia. Mai trebuie spus ca nu a existat un front, un bloc sovietologic. S-au exprimat voci si pareri diverse, dar nu s-au facut concesii la capitolul recunoasterii violentei intrinseci a bolsevismului, in oricare din ipostazele sale. Sovietologia a anticipat prabusirea din 1989-1991.
Voi reveni cu impresii de la aceasta conferinta de o impresionanta calitate a dezbaterilor, cu lucrari subsantiale scrise de cercetatori tineri, cu comentarii profunde venind de la senior scholars. Un film despre demonstratia din Piata Tienanmen si masacrul ordonat de birocratia comunista a fost de asemenea un prilej de a reconsidera semnificatiile dramatice ale anului revolutionar 1989. Tot in interventia mea, in cadrul panelului despre idealurile revolutiilor din 1989, m-am referit la filmul lui Corneliu Porumboiu “A fost/n-a fost”, la ambiguitatile halucinante ale unei revolutii soldate cu atiatia morti, dar si cu o guvernare neo-nomenklaturista de un cinism nepereche. Un film examinat ca emblematic petnru priceperea a ce s-a petrecut in 1989 in cartea lui Stephen Kotkin, The Uncivil Society. Un film despre care profesorul Kotkin imi spunea la la Princeton ca il considera o mini-capodopera.
tismaneanu.wordpress.com 