Curaj, noblete, carti: Angelo Mitchievici despre Mircea Cartarescu atacat de C. T. Popescu

Acel dram de curaj

de Angelo Mitchievici

Mircea Cărtărescu publica pe 23 noiembrie 2004 în „Jurnalul naţional” unul dintre cele mai bune pamflete pe care le-am citit, intitulat „Baroane”, titlul intenţionat preluat al pamfletului lui Tudor Arghezi publicat pe 30 septembrie 1943 adresat ambasadorului german von Killinger. Eu îmi amintesc acele vremuri „minunate” când ziariştii fuseseră confiscaţi de Năstase cu televiziuni cu tot, când aproape nu se mai putea respira, când baronetul trecea cu girofarurile în vuiet prin oraş cu ocazia deplasării ilustrului tur şi când aveam sentimentul că nu se mai poate face nimic. Alianţa DA pierdea prima parte a alegerilor, alegerile parlamantare şi Năstase câştiga în turul întâi şi punea deja şampania la frapat pentru victoria în turul doi.

Nu ştiu ce avea de câştigat Mircea Cărtărescu scriind un articol care îl eticheta pe Năstase drept ceea ce a fost şi a rămas, un baron roşu pesedist, un individ fără scrupule, chintesenţă a mizeriei tranziţiei. Avea numai de pierdut. Cred că Mircea a trăit acelaşi sentiment ca şi mine şi ca şi mulţi alţi români că după o guvernare Iliescu o guvernare Năstase reprezenta un dezastru total, că se afla în faţa unei somaţii tragice, un punct de inflexiune sau de cotitură dacă doriţi. Nu era potrivit pentru rol, Mircea este mai degrabă un introvertit, trăind cu toate celulele firii în lumea cărţilor, stingher altfel, non-combativ, excesiv de politicos, aşa că gestul său avea ceva de facondă don quijotescă, o nobleţe a celui care-şi transformă indignarea legitimă în gest. Nici acum Mircea nu are nimic de câştigat, este contra curentului, şansele ca Băsescu să câştige un al doilea mandat sunt mici, iar nivelul confruntării politice a ajuns cu un termen care mi-a plăcut la Mateiu Caragiale, la nivelul unei „încăibăreli” unde apare proteicul chip al lui Pirgu în multiple ipostaze. Ceea ce îmi place la acest scriitor care ar fi putut să stea în banca sa ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla este curajul, un curaj particular pentru că nu evocă nicio virtute hollywoodiană şi nici perspectiva recompensei, pentru că are în faţă un val enorm de noroi, perspectiva smârcului. În romanul Mizerabilii al lui Victor Hugo există un capitol impresionant despre pântecele Parisului, complicatul sistem de catacombe şi canale de deversare a dejecţiilor marelui oraş. Intestinul metropolei conţine o parte din istoria infamiei scrisă desupra, iar în lumea noastră politică acest intestin spart se revarsă în afară. Să lupţi împotriva balaurului, a unui adversar teribil ca înfăţişare, împotriva brutei este una, însă cum poţi lupta împotriva căcatului? Ori adversarul predilect al acestei campanii este căcatul, iar căcatul nu poate fi contrazis, pestilenţa ucide orice accent eroic, orice bravură. Riscul oricărui om de bună credinţă, aşa cum Mircea Cărtărescu a fost de când îl ştiu, este cu atât mai mare cu cât nu viaţa îi este ameninţată, ci tot ceea ce scriitorul are luminos, sensul libertăţii sale care este literatura. Literatura faţă cu căcatul. Puţini îşi mai amintesc poate campania de defăimare a lui Corneliu Vadim Tudor şi Eugen Barbu împotriva poeţilor cenaclului de luni printre care una dintre ţintele predilecte era şi Mircea Cărtarescu şi împotriva conducătorului cenaclului, Nicolae Manolescu. De aceea admir acest curaj, curajul de a spune ceea ce crede, pornind de la premiza că se poate înşela, dar nu şi de la aceea că minte.

În acest sens, cred că afirmaţiile lui Cristian Tudor Popescu din articolul său din Gândul, „Sprijin pentru Mircea” referitoare la „duplicitatea” lui Mircea Cărtărescu păcătuiesc prin faptul că sunt scoase cu abilitate din context. Ceea ce se întrevede ca soluţie la un moment dat, (2005) se poate transforma în imposibilitate în 2009. Ceea ce era alianţa DA în 2004 avea să devină în scurt timp spaţiul unui război de uzură, un război de guerillă dintre preşedinte şi primul ministru desemnat antrenând partidele politice din care proveneau. Niciunul dintre cei care au votat alianţa DA nu a dorit acest lucru. Nimic nu poate fi mai contradictoriu decât o alianţă consimţită de un preşedinte care a avut ca adversar PSD-ul şi liderii lui şi partidul din care a făcut parte, PDL. Îmi era la fel de imposibil să concep un „hai să dăm mână cu mână” între PNL şi PSD. Iată că imposibilul a devenit posibil dintr-o suflare. În 2004 am votat alianţa DA pentru PNL ca partid şi Traian Băsescu ca preşedinte. În 2005, Mircea Geoană părea să fie reformatorul partidului său după înlăturarea sanitară a lui Ion Iliescu şi rămânerea pe bară a lui Adrian Năstase. Unde suntem acum? Pentru mine campania de o abjecţie fără seamăn coordonată cu ajutorul televiziunilor îmi creează acelaşi sentiment de oroare ca şi Adrian Năstase în 2004 într-o atmosferă de prosternare totală a lumii mediatice. Această lume mediatică a fost eliberată de constrângeri prin victoria lui Traian Băsescu în alegerile din 2004. S-a uitat acest lucru. Apariţia unui semianalfabet precum Vanghelie, a „şobolanului rozaliu”, Hrebenciuc, a lui Adrian Năstase în chipul unui moralist sofisticat, a celor trei figuri aproape teratomorfe, Patriciu, Vântu, Voiculescu, a lui Ion Iliescu, artizanul mineriadelor, îmi creează o teamă reală şi un sentiment de deja vu. Nu domnii Geoană şi Antonescu zâmbind elegant din tablou, ci acest chip proteic al Meduzei. Am acelaşi sentiment pe care nu numai Mircea Cărtărescu îl împărtăşeşte, că tabloul nu este decât un paravan şi că adevăraţii actori se află în culise gata să năvălească pe scenă. Poate că mă înşel, dar dacă nu mă înşel, aşa cum am certitudinea că oricât de rău a fost Băsescu ca preşedinte nu se putea compara cu abisul unei guvernări Năstase, ce este de făcut?

Mă întorc la Mircea Cărtărescu şi mă gândesc că, în definitiv, curajul este tot ceea ce ne rămâne în vremuri tulburi, curajul şi nobleţea şi cărţile. Iar în cazul lui Cărtărescu ele se găsesc în aceeaşi bibliotecă, pe acelaşi raft.

One Response to Curaj, noblete, carti: Angelo Mitchievici despre Mircea Cartarescu atacat de C. T. Popescu

  1. […] tismaneanu.wordpress.com […]

%d bloggers like this: