Sclavie, adevar, libertate: Vlad Muresan despre Marx, Hegel, Berdiaev

Admirabil eseul filosofului clujean Vlad Muresan aparut in excelenta revista Verso despre contrastul dintre viziunea hegeliana a muncii ca exteriorizare/alienare si cea a lui Karl Marx. Cu eleganta si eruditie, Vlad Muresan demonteaza mitul marxist al proletarului ca incarnare totala a conditiei umane. Textul este exemplar deopotriva pentru exegeza hegeliana si pentru o marxologie critica apta sa exploreze textele originare fara complexe si cu indrazneala analitica.  Lucrand eu insumi pe subiecte legate de raportul dintre hegelianism, marxism si radicalismul utopic totalitar, gasesc conceptul de mineriada transcendentala cat se poate de valid euristic. Mai ales in corelatie cu supliciile mineriadelor empirice, de la Kronstadt si Barcelona la Piata Tienanmen si Piata Universitatii.

Cat despre includerea in aceasta discutie a lui Nikolai Berdiaev, ea mi se pare cu deosebire laudabila. Cartile acestui mare existentialist crestin, plecat dinspre stanga marxizanta, trecut prin liberalism si ajuns la limanul unei credinte umaniste tragice, ar merita cunoscute de cat mai multi dintre cei interesati de soarta libertatii in veacul totalitarismelor si pasiunilor ideologice fals-redemptive. Recomand acest text impreuna cu lucrarea clasica, cu adevarat incitanta, a lui Constantin Noica, Povestiri despre om, a carei noua editie a fost recent lansata la Targul Gaudeamus in colectia Zeitgeist de la Humanitas, cu prefata lui Sorin Lavric. Profit de acest prilej spre a-l felicita cordial pe Sorin Lavric pentru premiul “Titu Maiorescu” al Academiei Romane acordat volumului sau Noica si Miscarea Legionara, aparut tot la Humanitas (volum despre care am scris la vremea aparitiei sale in EvZ). In acelasi numar din Verso apare si eseul meu despre Bolsevismul gnostic la Lukacs si Gramsci. (Vladimir Tismaneanu)

“Se crede că Marx este hegelian deoarece pentru el munca este o ieşire din alienare. Dar, o privire a întregului arhitectonic din Fenomenologia Spiritului va revela că munca realizează doar un moment intermediar şi un grad inferior al libertăţii (cea care a subjugat materia şi pe care o numim de aceea libertate inerentă), dar nu este formă superioară, a libertăţii care a depăşit opoziţia cu materia, fiind astfel o libertate transcendentă (contemplativă -aflată într-o juxtapoziţie indiferentă cu materia- libertate care apare în artă, filosofie şi religie). Ca şi în alte părţi, Marx izolează arbitrar un moment logic şi îi conferă unilateral o subzistenţă solidă, pierzând tocmai ideea fluidităţii diferenţelor în arhitectura întregului, şi vorbind demagogic doar proletarului, nu omului ca atare. Astfel, Marx nu este un hegelian, ci un prost hegelian, ceea ce rezumă însă o diferenţă abisală. Orbirea metafizică a lui Marx este atât de mare încât el nu înţelege diferenţa dintre o libertate socială (ca provizorie eliberare negativă de presiunea unei nevoi) şi o libertate spirituală (ca ridicare regală deasupra singularitaţilor şi nevoilor într-o contemplaţie eliberatoare afirmativă). Pentru el, libertatea unui muncitor neconstrîns este reală, pe când libertatea unui Goethe, Meister Eckhart sau Beethoven sunt capricii burgheze, opium, parazitism şi alienare socială. De aceea întreaga operă a lui Karl Marx, cu modelul ei inferior şi plebeu de libertate nu este decît o mineriadă transcendentală – condiţia de posibilitate a tuturor mineriadelor empirice posibile.”

http://www.revistaverso.ro/

Comments are closed.

%d bloggers like this: