Ilegitim si criminal: Trei ani de la condamnarea regimului comunist

In memoria Monicai Lovinescu, a lui Virgil Ierunca si a lui Constantin Ticu Dumitrescu, membri ai Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste din Romania

Exact acum trei ani, pe 18 decembrie 2006, Traian Basescu rostea in fata camerelor reunite ale Parlamentului un discurs ce avea sa desparta apele in cultura politica a Romaniei post-comuniste. Pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, seful statului condamna regimul comunist, pe intreg parcursul existentei sale, din 1945 pana la revolutia din 1989, drept ilegitim si criminal.

Reactiile ultragiate, mergand de la huiduieli stalino-fasciste la rictusuri sardonice si persiflari ieftine, de la character assassination la injurii grobiene, nu au intarziat. Ba chiar au inceput cu o saptamana mai devreme, cand Congresul PSD, in unanimitate, urmand linia trasata de Ion Iliescu, liderul etern, acest Deng Xiaoping al Romaniei, a decis sa condamne un document (Raportul Final) pe care niciun delegat nu-l citise. Ion Iliescu a fost panicat si scandalizat de includerea numelui sau printre arhitectii sistemului ideologic comunist (aflase de acest lucru din unele articole care anticipau numele mentionate in Raport).  Din cate stiu, si-a conditionat sustinerea pentru Mircea Geoana in defavoarea lui Sorin Oprescu ca presedinte al PSD de aceasta solidarizare cu el impotriva demersului condamnarii dictaturii.  Mircea Geoana ma anuntase la inceputul lunii decembrie ca va participa la sedinta solemna a Parlamentului impreuna cu invitatii de la conferinta Institutului Aspen (urma sa prezint si eu o comunicare la acea reuniune, dar n-am mai facut-o).  A disparut fara urma. Acelasi Mircea Geoana care, intr-un interviu din Revista 22, in 2005, spusese ca saluta un demers stiintific de analiza a terorii comuniste din Romania si propunea ce presedinte al unei comisii de investigare pe nimeni altul decat pe Vladimir Tismaneanu

Daca privesc in urma, pot spune ca s-a realizat foarte mult, dar nu suficient in directia decomunizarii.  Este nevoie de discutarea cadrului legal al lustratiei.  Este nevoie de recalcularea (reducerea drastica) a pensiilor fostilor activisti si securisti. Este nevoie de recunoasterea publica a meritelor disidentilor, ale tuturor celor care s-au opus dictaturii.  Este nevoie de un nou tip de discurs politic, de practici procedurale, de repunerea in drepturi a CNSAS, de o noua Constitutie, de o Noua Republica. Sunt lucruri pe care le semnaleaza elocvent Petre Iancu intr-un recent comentariu la Deutsche Welle.

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6739138-caiet-sarcini-pentru-democratizare-autentica.htm

Raportul Final a fost publicat la Humanitas in 2007 (editori VT, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile). A aparut, tot la Humanitas, un prim volum de documente consultate de Comisia Prezidentiala (editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Gosu). Vor mai aparea inca doua volume. S-au tinut numeroase simpozioane, conferinte, prelegeri pe tema dictaturii comuniste, in tara si in strainatate. Au fost democratizate Arhivele Nationale, s-a infiintat fototeca online. In colaborare cu IICCR (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului), cercetatori din Comisia Prezidentiala au participat la elaborarea Manualului de istorie a comunismului in Romania, devenit obiect de studiu facultativ in licee.

Presedintele Traian Basescu a vizitat Memorialul de la Sighet, acest loc extraordinar de salvare a amintirii anilor de prigona, represiune si rezistenta. I-a decorat postum pe Monica Lovinescu si pe Virgil Ierunca. L-a decorat postum pe Aleksandr Soljenitin. L-a sustinut moral pe Doru Maries in timpul grevei foamei (cred ca a fost singurul om politic care a facut-o deschis si fara ambiguitati). A mers la Brasov si a omagiat revolta anticomunista a muncitorilor din noiembrie 1987. A participat si a luat cuvantul la festivatea aniversara in cinstea lui Constantin Ticu Dumitrescu, presedintele AFDPR si membru al Comisiei Prezidentiale.  A cerut iertare de cel putin doua ori in numele statului roman victimelor terorii comuniste. L-a sustinut pe Dorin Dobrincu in eforturile de a desecretiza documentele comunismului de la Arhivele Nationale. A decis predarea a circa doua milioane de dosare de la SRI si SIE catre CNSAS.  Ii indemn pe cititorii acesui blog sa asculte cu atentie cuvintele lui Traian Basescu rostite la lansarea volumului de documente aparut la Humanitas in 2008 (Filmul preluat aici a fost realizat de Cristian Patrasconiu caruia ii multumesc).  

Teza centrala este ca Raportul Final si discursul din 18 decembrie 2006 au intrerupt definitiv continuitatea statului de dupa cel de-al II-lea razboi mondial (deci a acelui stat al carui certificat de nastere a fost instaurarea samavolnica a guvernului marioneta Petru Groza la 6 martie 1945 si care a fost transformat in colonie sovietica prin proclamarea RPR si abolirea fortata a monarhiei constitutionale la 30 decembrie 1947). Revolutia din decembrie 1989 a marcat prabusirea dictaturii comuniste, nu si sfarsitul definitiv si irevocabil al statului comunist. Restauratia care a urmat a incercat sa impedice aceasta despartire categorica de trecutul institutional al comunismului.

Este de asemenea semnificativa accentuarea de catre Traian Basescu a interviului luat de Rodica Palade si parut in 2005 in Revista 22.  Societatea civila a cerut condamnarea comunismului in mod coantsnat si perseverent: amintesci aici demersurile Academiei Civice, ale Aliantei Civice si rolul lui Sorin Iliesiu.  A fost meritul lui Traian Basescu, o afirm cu deplina responsabilitate profesionala, ca a stiut sa raspunda acestor deziderate legitime. Sustinut de majoritatea coplesitoare a intelectualitatii din Romania si de societatea civila, Raportul Final a fost, intr-adevar, un moment al adevarului.  Denigratorii si negationistii, extremistii de stanga si de dreapta, xenofobii si neo-bolsevicii, l-au atacat vehement, cel mai adesea fara a-l citi.  Nu ma indoiesc ca tocmai aceste actiuni de recuperare a istorie reale a Romaniei sub comunism, au provocat furia nomenclaturistilor si securistilor (deliberat nu folosesc prefixul “ex”), deveniti varful de lance a ceea ce a fost coalitia Grivco.  Repetitia generala a piesei din noiembrie-decembrie 2009 a fost suspendarea presedintelui in primavara anului 2007. Iata ca acum, la doue decenii de la prabusrea sistemului, ni se servesc tot felul de legende, nascute din dornta unor actori ai venimentelor din decembrie ’89 de a se prezenta drept demiurgi ai caderii regimului. Un Victor Atanasie Stanculescu sustine chiar ca el a fost cel care a dat o lovitura de stat militara. In fapt, el s-a acoperit perfect, mentindu-si sansele de a sta la varf in orice conditii, cu sau fara Ceausescu. Trebuie sa fii un naiv incorigibil pentru a crede fictiunile pe care le raspandeste acum generalul condamnat pentru rolul sau in crimele din acele zile. Nimeni, dar absolut nimeni, nu conspira efectiv  in timpul lui Ceausescu. Micile palavre nu insemnau subminarea sistemului. Nimeni nu avea incredere in nimeni. Victor Stanculescu a fost un magnat al regimului, nu un adversar al sau. A fost seful garzii pretoriene, l-a tradat in final pe Ceausescu, dar a facut-o doar in clipa cand a simtit ca revolta multimii ameninta sa mature tot edificiul pe care el jurase sa-l apere. Tocmai de aceea trebuie sa respectam curajul disidentilor si sa nu confundam manevrele de palat cu veritabila opozitie. Fractionismul de partid nu echivaleaza cu opozitia sau disidenta.

Alegerile din decembrie au deschis drumul pentru implinirea propunerilor inca nerealizate din Raportul Final. Intre acestea, se impune urgent analiza riguroasa a evenimentelor din decembrie 1989 si iunie 1990 (o cerere insistent emisa de exponetii societatii civile, intre care Sorin Iliesiu si Doru Maries).  Am spus-o si nu ezit sa o repet: o democratie fara memorie este una vulnerabila, subreda, una ce risca sa se naruie sub atacurile forelor autoritar-demagogice.  Comunismul a fost o formatiune mnemofoba. A detestat amintirea, a falsificat sistematic trecutul. Democratia romaneasca are nevoie de adevar precum de apa si de aer.  Distructivei conspiratii a tacerii, spiritul liberal ii opune solidaritatea anamnestica. Pledez asadar pentru ceea ce Monica Lovinescu a numit etica neuitarii. (a se vedea volumul cu acest titlu, o antologie pe care am publicat-o la Humanitas in 2008 in colectia Zeitgeist).

Despre aceste lucruri, dar si despre multe altele (adevar, speranta, libertate),  discut in interviul cu Eugen Istodor.  Prima parte a aparut ieri pe blogurile sale (Catavencu/Voxpublica), iata linkul la partea a doua:

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/tismaneanu-dialogul-pentru-blogul-istodor-partea-a-doua-basescu-personaj-uneori-abrupt-dar-adult-adversarii-sai-se-comporta-de-o-maniera-isteroid-infantila-22067.html

5 Responses to Ilegitim si criminal: Trei ani de la condamnarea regimului comunist

  1. […] La trei ani de la acel moment, Vladimir Tismaneanu puncteaza pe blogul sau citeva sensuri ale acestui moment exceptional (cred cu tarie asta) pentru istoria Romaniei. Daca privesc in urma, pot spune ca s-a realizat foarte mult, dar nu suficient in directia decomuniza… […]

  2. […] Articolul complet îl găsiți pe  https://tismaneanu.wordpress.com/2009/12/18/ilegitim-si-criminal-trei-ani-de-la-condamnarea-regimului… […]

  3. […]   De asemenea, un mai vechi articol de pe acest blog:   https://tismaneanu.wordpress.com/2009/12/18/ilegitim-si-criminal-trei-ani-de-la-condamnarea-regimului…   Share this:DiggFacebookMoreEmailTwitterPrintLike this:LikeBe the first to like […]

%d bloggers like this: