Libertate, neuitare si etica rezistentei: Camus, Monica Lovinescu, Ierunca

Cand se vorbeste despre “tradarea intelectualilor”, se uita adeseori ca au existat intelectuali care nu au tradat. In urma cu cinci decenii, la 4 ianuarie 1960, inceta din viata, intr-un tragic si absurd accident de automobil, Albert Camus. Imi revine in memorie o fraza a autorul Omului revoltat, de fapt un principiu director menit sa avertizeze impotriva radicalismelor utopice: “Nici unul dintre relele pe care totalitarismul pretinde ca le remediaza nu este mau rau decat totalitarismul insusi”. Camus a rupt cu Srtre tocmai pentru ca nu putea capitula in fata ofensivei totalitare. Nu accepta sa inchida ochii numai pentru “a nu aduce apa la moara”, refren obsesiv in autojustificarile variilor compagnons de route. Spre deosebire de Satrtre, Frederic Jeanson, Simone de Beauvoir ori Maurice Merleau-Ponty, spre a-i numi doar pe acestia, nu a avut motive sa roseasca in momentul in care, in februarie 1956, urmasul lui Stalin, Nikita Hrusciov denunta “cultul personalitatii”, in fapt un sistem criminal de la momentul intemeierii sale. Pentru Camus, ororile totalitare, Dachau si Kolyma facea parte dintr-o unica monstruozitate, aceea nascuta din utopia ingineriei sociale absolute, a Palatului de Cristal menit sa justifice Marea Teroare si Kristallnacht-ul valpurgic.  Nimeni nu a diagnosticat mai precis decat autorul Ciumei genealogia si consecintele demonismului nihilist al veacului XX.

Albert Camus fost scriitorul care a dat masura demnitatii umane in veacul lagarelor de concentrare, al camerelor de gazare, al gropilor comune, al Auschwitz-ului, al Katyn-ului si al Gulagului.  Pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, disparitia lui Camus, un ganditor pe care il iubeau si cu care se identificau gratie curajului de a ramane fidel adevarului, a fost o cumplita lovitura.  Se adevereau cuvintele lui Malraux: “Moartea transforma viata in destin”.  Stirile din Romania erau devastatoare, speranta unei revederi cu mama Monicai (intemnitata pentru refuzul de a colabora cu tirania) se stinsese, totalitarismul domnea nestingherit la Bucuresti. Spre a relua titlul unui roman de Victor Serge, il faisait minuit dans le siècle…

In excelenta revista Contrafort care apare la Chisinau, citesc un incitant articol de Tamara Caraus despre volumul Etica neuitarii de Monica Lovinescu (o antologie pe care am alcatuit-o si prefatat-o,  aparuta in 2008 la Humanitas). Randurile scrise de autoarea acestei cronici mi-au readus in amintire discutii cu Monica Lovinescu si cu Virgil Ierunca despre operele care au salvat onoarea intelectualitatii intr-un veac patat de atatea ignobile, infamante comptromisuri, abdicari, tradari. Niciodata nu mi-au si nu ne-au lipsit atat de mult Monica Lovinescu  si Virgil Ierunca.  As fi vrut sa vorbesc cu ei despre biografia lui Koestler de Michael Scammell, recent aparuta, carte care ar trebui tradusa cat mai repede in romaneste. Dar si despre situatia morala a intelectualilor la acest ceas istoric. Cineva se intreba acum cateva luni ce-ar fi spus Monica Lovinescu si Virgil Ierunca despre mineriadele din presa, despre resurectia fantomelor ceausismului si despre campaniile pervers-virulente menite a impiedica si  a denigra condamnarea comunismului. Pentru cei doi intelectuali critici de orientare civic-liberala, anticomunismul nu a fost o “iluzie”.  Imi pot lesne inchipui ce-ar fi scris pe acest subiect.  O stiu si cei care, cu lejeritate morala, propaga aceasta idee falsa.  Pentru anticomunism, ca si pentru antifascism, s-a murit.  Cred ca daca citim atent Etica neuitarii raspunsul este cat se poate de limpede: amnezia este o fuga de responsabilitate, deci este opusul unei libertati autentice. In Fenomenul Pitesti, Virgil Ierunca o cita pe Nadejda Mandelstam petnru care  ,, Problema de capetenie este de a invinge amnezia. Trebuie ca totul sa se plateasca, altfel nu exista viitor.” Iar in Trecut-au anii gasim aceasta nota de jurnal din 5 ianuarie 1960, deci la o zi dupa aflarea vestii cutrmuratoare despre moartea autorului Mitului lui Sisif: “Camus era pentru mine cel care facea din literatura o paranteza pentru a se instala in acea zona a constiintei unde cuvantul marturiseste prin arsura.” Virgil Ierunca subscria la cuvintele lui Jean Grenier, profesorul si prietenul lui Camus, potivit caruia, viata si opera marelui romancier si moralist a dat cel mai bun raspuns intrebarii nietzscheene: “Cine e nobil?”

Pentru Virgil Ierunca si Monica Lovinescu, ca si pentru Orwell, Camus, Soljenitin ori Nadejda Mandelstam, distinctiile dintre victima si calau, dintre bine si rau erau decisive, nu puteau fi pierdute in ceata unei abulice uitari.  Memoria devine astfel spatiu al salvarii, al re-cunoasterii si al rezistentei. Memoria nu este un teritoriu neutru, victimele sunt prezente acolo tocmai pentru a impiedica echivalentele cinice.  “Vom fi cimitirele ambulante ale prietenilor nostri asasinati”, scria Manes Sperber, un intelectual admirat de Monica Lovinescu, prieten cu Camus, Aron, Malraux si Koestler. Pentru autoarea Undelor scurte, The Origins of Totalitarianism de Hannah Arendt a fost o carte de capatai. De fiecare data cand se intalnea cu variile ipostaze ale Raului, Monica Lovinescu se reintorcea la acea carte. Sa rememoram aici cuvintele cu care se incheie capodopera politologica, metafizica si morala a Hannei Arendt:

But there remains the truth that every end in history necessarily contains a new beginning: this beginning is the promise, the only “message” which the end can ever produce. Beginning, before it becomes a historical event, is the supreme capacity of man;  politically, it is identical with man’s freedom.  Initium ut esset homo creatus est–“that a beginning be made man was created” said Augustine (De Civitate Dei, Book 12, Chapter 20). This beginning is guaranteed by each birth;  it is indeed every man. 

Se cuvine, cred eu, sa intram in Noul An gandindu-ne la aceste teme de o grava si inoxidabila actualitate, lasand de-o parte frivolitatile sterile, vanitatile provinciale si pedanteriile tafnoase care nu fac decat sa oculteze lucrurile cu adevarat importante.

Iata un fragment din articolul semnat de Tamara Caraus:

“Neuitarea este pentru Monica Lovinescu singura etică indiferent de contextul scrierii textelor: mai întâi, memoria ca rezistenţă la totalitarism, apoi memoria ca vigilenţă de a nu repeta răul şi ca o datorie faţă de victime. Însă etica neuitării nu este lipsită de un straniu paradox. Autoarei i se pare nefiresc ca „în acelaşi parc să se plimbe azi, ţinând poate vreun nepot de mână, asemenea unor pensionari paşnici, fostul călău şi fosta victimă. Ce vor face? Se vor saluta?” (p. 473). Însă ce vor face fostul călău şi fosta victimă odată „pătrunşi” în memorie? Căci etica neuitării nu procedează selectiv scoţând din anonimatul morţii victimele şi aruncând în anonimat şi neant călăii. Dimpotrivă, această etică îi scoate din neuitare pe toţi pentru a reface drama confruntării, dintotdeauna, a forţelor binelui şi răului. Dacă scoaterea din uitare a victimelor, numirea lor, este oferită ca singura consolare, ca un act de justiţie postumă, atunci etica neuitării riscă să ofere şi călăului exact ceea ce promisese victimei – adică neuitare. Etica neuitării mai cere o minimă certitudine (şi un argument în plus) că în neuitare – ca singura recompensă – contează într-adevăr dacă ai fost călău sau victimă. Gândirea mai departe a eticii neuitării poate fi chiar provocarea pe care Monica Lovinescu o lasă celor care vin din urmă.” 

http://www.contrafort.md/2009/181-182/1782.html

PS  (1 ianuarie 2010) Remarcabil eseul Martei Petreu din Apostrof, nr 12, decembrie 2009, “Noica si utopia recunoasterii” in care se examineaza cu subtilitate teme precum iertarea, mila, expiatiunea. Faimoasa invitatie a lui Noica de a ne ruga pentru Marx, pentru cei care au imaginat ori au comis Raul, noteaza Marta Petreu, a provocat interogatia critica a Monicai Lovinescu care scria: “Cum sa te rogi pentru fratele-calau, fara sa participi la schingiuirea victimei? “. O intrebare ce subintinde problematica unei justitii morale care nu poate concepe reconcilierea in absenta caintei.

Comments are closed.

%d bloggers like this: