Originile catastrofei: Ispita radicalismului utopic

 

Oricat ar parea de straniu, mitologiile stangiste renasc, ca si cum revolutiile din 1989 nu s-ar fi petrecut.  Ni se dau servesc lectii despre “crahul iminent” al capitalismului, despre globalizare ca patologie politica si economica.  Atunci cand un Slavoj Zizek si adeptii sai celebreaza “grandoarea istorica a bolsevismului” si proclama necesitatea de a repeta (to re-enact) “gestul lui Lenin”,  atunci cand un Alain Badiou reabiliteaza nonsalant “ipoteza comunista”,  pozitia informata etic, calma si critic-reflexiva a unor Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu,  H.-R. Patapievici, Sever Voinescu, Cristian Preda, Andrei Cornea, Teodor Baconsky, Tereza Brindusa Palade, Dragos Paul Aligica, Mircea Mihaies, Catalin Avramescu, Ioan Stanomir, Aurelian Craiutu, Iulia Motoc, Sorin Lavric, Caius Dobrescu, Radu Carp, Mihail Neamtu, Radu Preda, Vlad Muresan, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile, Mirel Banica, Adrian Cioflanca, Dorin Dobrincu, Bogdan Iacob, mi se pare o binevenita chemare la luciditate. 

Ar fi intr-adevar bine sa stim ce a fost (ce este) marxismul, cum s-a petrecut metamorfoza sa in leninism si cu ce consecinte.  Ar fi util sa-i (re)citim pe Aron, Popper, Berdiaev, Hayek, von Mises, Robert C. Tucker, Leszek Kolakowski, Boris Souvarine, Robert Conquest, Sidney Hook, Milovan Djilas, Adam Ulam, Alain Besancon, Martin Malia, Richard Pipes, Leonard Shapiro, Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Agnes Heller, Waldemar Gurian, Eric Voegelin, Robert Service, Archie Brown, Aleksandr Iakovlev, Georges Nivat, Pierre Manent, Andrzej Walicki. Sa o recitim pe Monica Lovinescu.  Sa-i recitim pe Orwell, Koestler, Istrati, Silone, Soljenitin, Grossman, Camus. Sa recitim Cartea Neagra a comunismului.

Recomand aici, drept cartea saptamanii,  monumentala lucrare a profesorului Andre Liebich, de la Institut de Hautes Etudes Internationales din Geneva, aparuta initial la Harvard University Press, in 1997,  De pe celalalt tarm: Social-democratia rusa dupa 1921. Publicata in traducere romaneasca in 2009 la CA Publishing din Cluj, cu o postfata de Lucian Nastasa, lucrarea este o splendida analiza a itinerariului politic si intelectual al mensevismului, principalul adversar, nemesisul leninismului in cadrul social-democratiei ruse. Un volum care ar trebui citit de cat mai multi studenti la filosofie, istorie, stiinte politice, sociologie.

Titlul cartii este inspirat din Herzen, revolutionarul rus despre care Isaiah Berlin a scris pagini de o mare acuratete si sensibilitate. Pisarev, Ogariov, Bakunin, Herzen, Marx au devenit personajele trilogiei lui Tom Stoppard, The Coasts of Utopia. Herzen, iubind umanitatea, iubind o revolutie precum o ademenitoare, fascinanta naluca pentru care merita facut orice sacrificiu, ambivalent, ambiguu, sfasiat intre comandamentele abstractiilor filosofice si imperativele responsabilitatilor convcrete: “Mai bine sa pieri odata cu revolutia decat sa cauti refugiu in azilul contrarevolutiei”.  Intr-adevar, tarmurile si costurile Utopiei…

Mensevicii (Martov, Akselrod, Lieber, Dan, Nikolaevski) au fost printre primii care au intuit si au denuntat potentialul totalitar al bolsevismului. Au facut-o sistematic, cu argumente teoretice si practic-politice, incepand de la marea schisma din 1903.  Bolsevismul era o reincarnare a iacobinismului, grefat fireste pe neceaevism, pe filosofia nihilista a fanatismului organizational (in realitate un Tkaciov, in literatura, Sigaliov, personajul dostoievskian din Demonii).  Mensevismul era un fel de neo-girondinism.  Pentru maximalistii bolsevici, mensevicii erau “obiectiv” renegati si tradatori. Pacatul lor capital era tocmai moderatia (desigur, in interiorul paradigmei social-democrate), un viciu impardonabil din perspectiva leninista.  Faimoasa “indrazneala” a fondatorului bolsevismului consta tocmai in fortarea cursului unei Istorii absolutizate, fetisizate, proiectata pe post de divinitate.  Eruditul studiu al istoricului elvetian de origine poloneza ofera o antologie memorabila a reactiilor mensevice in raport cu strategiile leniniste, apoi staliniste, de a distruge orice urma de libertate.  Cat priveste forma mentala bolsevica, sugerez extraordinara carte a lui Danilo Kis, kafkiana si borgesiana in acelasi timp, Cripta pentru Boris Davidovici, aparuta la Polirom in 2009, cu o zguduitoare prefata de Adriana Babeti.

In 1917,  Martov si ceilalti exponenti ai directiei mensevice s-au opus puciului leninist, l-au blamat drept aventurist, convinsi fiind ca se va ajunge inevitabil la despotism birocratic si la exterminism social. Viziunea mensevicilor despre partid si revolutie era antipodic opusa celei leniniste (aceasta din urma il avea drept campion, dupa 1917, pe proaspat convertitul la bolsevism Lev Davidovici Trotsky).  Au repudiat cultul violentei istorice. Nu au crezut in valentele sale purificatoare.  In anii 20 si 30, mensevicii din exil (cei ramasi in URSS au fost nemilos prigoniti, arestati, deportati, lichidati) au identificat atributele comune ale dictaturilor de tip comunist si fascist, deci substanta totalitara a radicalismelor utopice contemporane. Revista lor, Sotialisticesckii Vestnik, a fost o tribuna a rezistentei anti-totalitare.  Fara a-i idealiza pe mensevici, trebuie recunoscut devotamentul lor pentru un tip de socialism anti-autoritar care nu se confunda cu Gulagul.  Era o pozitie inrudita cu socialismul liberal preconizat de Carlo Roselli, antifascistul si anticomunistul italian ucis la Paris de agentii politiei secrete mussoliniene.  O iluzie? Foarte probabil, insa o iluzie pe care bolsevicii au facut tot posibilul pentru a o aneantiza.

PS Ar merita retinut si faptul ca pentru PCR rezervele social-democrate provocate de voluntarismul militarist-sectar al leninismului au fost o tinta predilecta de atac. Deopotriva in ilegalitate si in perioda stalinismului dezlantuit, cand Dobrogeanu-Gherea era acuzat a fi introdus “spiritul mensevic” in miscarea socialista din Romania prin cartea sa Neoiobagia. Este simptomatic ca Institutul de Studii al PSD nu se numeste, cum ar fi fost firesc, daca era intr-adevar social-democrat, “Dobrogeanu-Gherea”, ori “Titel Petrescu”, ori “Serban Voinea”, ci poarta numele unui defunct ideolog fesenist apropiat de gruparea Adrian Nastase.

 

 

One Response to Originile catastrofei: Ispita radicalismului utopic

  1. […] Citiţi întreg articolul lui Vladimir Tismăneanu AICI. […]

%d bloggers like this: