Despre cercetarea stiintifica a comunismului: Un efort necesar, dincolo de polemici si patimi (Updated 14 februarie 2010)

Pe Hotnews citesc acest interviu cu dl Marius Oprea precum si raspunsul dat de dl Cristian Preda.  Confirm aici fiecare din afirmatiile lui Cristian Preda. Ii multumesc pe aceasta cale pentru pozitiile publice oneste, corecte si limpezi. Iata aici un fragment din inregistrarea declaratiilor europarlamentarului roman pentru Realitatea TV:

De altfel, si pe blogul sau, dl Cristian Preda publica o interventie cat se poate de echilibrata, onesta si stenica, in conditiile in care unii incearca sa transforme o dezbatere normala intr-o psihodrama nationala.  Se vorbeste de “razboi civil”, apar zvonuri naucitoare.  Bibliografiile sunt strivite de (auto)biografii.

Profesorul Preda cunoaste, ca sa spun astfel, din interior straduintele, ba chiar insistentele din 2009 de a ajunge la o colaborare cu dl Oprea sub forma fuziunii dintre doua institutii: Comisia Prezidentiala Consultativa si IICCR. Straduinte ce s-au soldat, iata, cu un esec.  Este total aberant sa se postuleze o concurenta individuala. Institutiile nu se confunda cu indivizii, e nevoie sa o repetam?

Scopul acestei regandiri nu era/nu este nicicum unul cu miza personala, ci de a aseza demersul analizei stiintifice a comunismului in directia indeplinirii acelor recomandari din Raportul Final asumate oficial de seful statului in discursul din 18 decembrie 2006, act oficial al statului roman prin care s-a condamnat dictatura comunista, pe intreg parcursul ei, drept ilegitima si criminala.  Chestiunea esentiala tine prin urmare de strategia conceptual-interpretativa, de filosofia si metodologia cercetarii, de relatia dintre informatie si analiza, de pluralitatea registrelor de explorare a comunismului, de capcitatea de a integra in discursul istoric romanesc noile directii, inclusiv cele legate de dimensiunea anemnetic-subiectiva (Hellbeck, Figes, Merridale, Todorov, Werth, Rev). Un institut al memoriei regimului comunist nu se reduce la o singura dimensiune. A fost vorba de un experiment inradacinat in comandamente, ambitii si obsesii utopice. Acestea trebuie analizate cu aparatul critic al stiintelor umane. La fel, nu putem lasa de-o parte chestiunile socio-economice: comunismul a distrus proprietatea privata, l-a inlocuit pe homo oeconomicus cu homo sovieticus, lasandu-l ca mostenire pe homo prevaricatus.  Acest lucru s-a petrecut intrucat doctrina marxista vedea in proprietatea privata originea Raului social. Transcenderea ei trebuia operata cu orice pret. A investiga costurile utopiei inseamna sa explorezi costurile si sa intelegi ce a fost utopia. Daca ne vom limita la dimensiunea asasina a comunismului, vom ajunge sa ignoram (ori sa “normalizam”) natura sa totalizanta si totalitara. Criminalitatea sistemului s-a nascut din ideologia sa, din programul sau politic si economic, din anihilarea deliberata a moralitatii traditionale.

In ceea ce ma priveste, am urmarit cu tristete modul in care dl Marius Oprea a decis sa distorsioneze in ultimele saptamani realitatea relatiilor dintre IICCR (actualmente Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si al Memoriei Exilului Romanesc–IICCRMER) si Comisia Consultativa Prezidentiala. Cu deosebire deprimant este ca oameni pe care ii respect au intrat intr-un joc in care calomnia, insinuarea si insulta brutala se intersecteaza cu mania persecutiei dusa la extrem.  Unii au compus, altii au semnat tot felul de texte fara a le trece o secunda prin minte sa ma intrebe si pe mine ce cred.  S-a nascut ideea unei sinistre cabale in spatele careia, omnipotent, perfid si vindicativ, m-as afla eu. Mi se trimit somatii, avertismente severe, mustrari, se scrie despre “relatia speciala” dintre mine si presedintele Basescu, despre influenta oculta pe care, pasamite, o exercit. O personalizare absurda a unui domeniu care ar trebui sa fie unul al conlucrarii sincere.

Pot spune aici, deocamdata, atat: ca am incercat supraomenescul pentru a colabora cu institutul condus de M. Oprea, Stejarel Olaru si Lucia Hossu-Longin.  Niciodata, sub nicio forma, nu am cerut sa devin presedinte de onoare al acelui institut. In luna martie 2009, s-a discutat, intr-o teleconferinta (exista stenograma) posibilitatea unificarii IICCR si a Comisiei Consultative infiintata in aprilie 2007 prezidata de mine si avandu-i coordonatori pe domnii Dorin Dobrincu si Cristian Vasile. Nu intru in detalii, sa spun doar ca dl Oprea era in Germania, a participat telefonic, IICCR a fost reprezentat de dl Stejarel Olaru, au fost prezenti trei consilieri de stat din Administratia Prezidentiala si dl Dorin Dobrincu (daca nu ma insel).  Am venit special la Bucuresti pentru acea teleconferinta (eram in drum spre Viena).  Discutia a fost precedata de numeroase e-mailuri si telefoane schimbate intre dl Marius Oprea si dl Cristian Preda, la vremea aceea consiler prezidential. Premisele unificarii au fost expuse limpede de dl Preda, iar dl Oprea a spus ca este de acord cu ele. Plecam de la convingerea ca acele doua institutii aveau valori si finalitati convergente. Era exact ceea ce declarasem public in repetate randuri cand m-am opus speculatiilor malitioase privind concurenta, ori chiar incompatibilitatea, dintre IICCR si Comisia Prezidentiala.  Adaug aici, cat se poate de categoric, ca sunt profesor la Universitatea Maryland, ca nu am intentionat si nu intentionez sa devin director al vreunui institut din Romania.  Dar am dreptul, ca om de stiinta care s-a ocupat de comunism vreme de trei decenii, cu publicatii recunoscute in comunitatea epistemica internationala, sa fiu implicat (pro bono) in orientarea intelectuala si metodologica a unui asemenea demers.  Sa discutam idei, nu persoane, proiecte, nu fixatii, valori, nu interese individuale.

Ideea fost intarirea a ceea ce multi consideram extrem de important, anume abordarea sistematica si comparativa a institutiilor comunismului romanesc (inclusiv a dimensiunilor economica, ideologica, organizationala, propagandistica, represiva, legal-juridica, societala, viata cotidiana, opozitia, rezistenta, disidenta, memorie, nostalgii etc)  In plus, cum am insistat in Raportul Final, cred ca abordarea trebuie sa includa minoritatile nationale si cultele in anii comunismului.  Este un lucru ce trebuie rostit raspicat: dictatura comunista nu i-a afectat doar pe etnicii romani. In spiritul Raportului Final, mi se pare cat se poate de firesc ca in cadrul unui institut al memoriei regimului comunist sa se examineze represiunea comunista din Basarabia si Bucovina de Nord. Tot astfel, asemeni unui centru precum Institut d’Histoire du Temps Present din Paris, ar fi importanta formarea unui grup de studiu al intelectualitatii sub comunism. Dorim sa continuam punerea in aplicare  a recomandarilor din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale: pe plan stiintific, juridic, educational si prin memorializare. Este necesara conceperea unui program competitiv de burse pentru tinerii cercetatori interesati de aceste probleme (o recomandare din Raportul Final).  Dorim un proiect deschis colaborarii constante cu Memorialul Sighet, cu CNSAS, cu Arhivele Nationale, cu institutele Academiei, cu toti cei care lucreaza in spiritul a ceea ce Monica Lovinescu a inteles prin etica neuitarii. Un demers lipsit de sectarisme resentimentare  si ostil oricarui amatorism demagogic.  In acest spirit, invit pe cei care au sugestii in acest sens sa scrie pe acest blog cum vad ei demersul investigarii comunismului, pornind de la ce s-a facut si sugerand pasii urmatori.

Revin, asadar. Cu acel prilej, i s-a propus lui Marius Oprea sa ramana presedintele (titlul nu a fost subiect de disputa, putea fi si acela de director general ori director executiv) IICCR unificat si regandit strategic, cu un nou Consiliu Stiintific, prezidat (coordonat)  de Vladimir Tismaneanu, care va cuprinde toti membrii vechiului Consiliu IICCR si o serie de noi membri (cercetatori din Comisia Consultativa Prezidentiala, fosti membri ai Comisiei Prezidentiale, alti istorici, politologi, sociologi din Romania si din strainatate).  Repet, niciodata, sub nici o forma, nu am cerut sa fiu presedinte de onoare al vreunei institutii. Este o completa fabulatie.  Una este sa prezidezi un Consiliu Stiintific, alta sa fii presedinte de onoare etc Prima pozitie implica munca (scrieri de carti recunoscute international, editare de volume, elaborarea de propuneri, organizarea de conferinte, conceperea de programe educative, integrarea in programele doctorale internationale cu care ai de-acum relatii demonstrate, contacte cu marile universitati), a doua, horribile dictu, onoruri.  Deci adevarul factual este ca de-a lungul intregului an 2009 am sustinut mentinerea lui Marius Oprea in fruntea Institutului ca parte a unui proces de reconstructie prin colaborare colegiala.  Un an in care, direct sau indirect, conducatorii IICCR au participat activ la campania politica a unui partid aflat in opozitie.

Domnii Oprea si Olaru au declarat ca nu pot merge inainte fara acordul membrilor Consiliului IICCR cu care insa, ni s-a spus, exista dificultati de comunicare. S-a amanat decizia pentru luna iunie 2009. Urma ca domnii Oprea si Olaru sa conceapa proiectul unei hotarari de guvern.  Nu s-a intamplat insa nimic.  Nu am mai primit nici o informatie pana in noiembrie cand am fost contactat (via e-mail) de dl Stejarel Olaru care a vrut sa stie ce inseamna decizia de unificare IICCR-INMER. I-am spus, cu deplina sinceritate, ca am aflat de la el despre decizie.  Orice ar crede unii si altii, mai misca rauri si ramuri in Romania fara ca eu sa fiu la curent.  Am aflat apoi ca era vorba, pur si simplu, de reducerea numarului de agentii guvernamentale.  IICCR si INMER erau ambele asemenea entitati. Cum este si actualul IICCRMER, iar dl Oprea ca presedinte al acestui institut (nu al Consiliului) este functionar public remunerat bugetar numit prin decizia primului ministru. A fost numit politic de premierul Tariceanu. Nu inteleg de ce i se pare anormal ca premierul Boc sa actioneze in virtutea prerogativelor sale si sa decida o restructurare a unei entitati aflata, prin decizia de infiintare, in subordinea Primului Ministru.

Conducerea IICCR a decis asadar sa tergiverseze ceea ce initial acceptase.  Nu voi insista asupra motivatiilor. Poate ca se asteptau alegerile din noiembrie-decembrie (lasa pe maine ce poti face azi, ca poate nu va mai fi nevoie). Rezultatul se cunoaste. A fost asadar vorba de o amanare dictata de considerente politice. Ma voi abtine sa le comentez, a spus ce era de spus profesorul Cristian Preda.  Ultimele iesiri publice ale lui d-lui Marius Oprea sunt dezolante si fac greu de imaginat un dialog.  Niciodata, sub nici o forma, nu m-am exprimat despre un coleg de profesie in termenii utilizati de el in interviul din Academia Catavencu.  Nu mai vorbesc despre lexicul greu calificabil la adresa guvernului caruia, totusi, ii este subordonat institutional. Isi ajuta el oare colegii operand cu asemenea termeni?  Poate ca nu toti considera ca guvernul este asa cum il descrie dl Oprea.  Ori ca, dincolo de opiniile lor particulare, sunt civil servants si datoria lor este sa se abtina de la comentarii injurioase la adresa oricui se afla la guvernare.  Vrem depolitizare dar peroram nonsalant despre la merde aflata la guvernare?  Ar fi spus aceleasi lucru dl Oprea despre, sa spunem, un guvern Johannis ori Crin Antonescu? Ce cred ilustrii semnatari ai Apelului despre acest lucru?  Cat priveste mobilizarea unor nume faimoase din tara sau din strainatate, mi-e teama ca intram pe un teritoriu extrem de alunecator.

Ma intreb sincer cati din semnatarii Apelului lansat de dl Caius Dobrescu si amicii sai (inclusiv cativa oameni de care ma simteam aproape) continua sa sustina ceea ce este scris acolo dupa ce-au citit declaratiile patimase ale d-lui Marius Oprea? Nici eu, nici prietenii mei de idei si valori, nu dorim capul, gatul sau maruntaiele cuiva. Nu contrapunem mortii cartilor, o dichotomie menita sa dea frisoane.  Nu cerem nimanui sa semneze apeluri pentru noi (dar o facem, cand e nevoie, pentru Declaratia de la Praga, pentru Liu Xiaobo ori pentru Doru Maries).

Singurul lucru care ma si ne intereseaza este continuarea consecventa a demersulul de investigare onesta a dictaturii comuniste din Romania si a consecintelor sale. Sunt lucruri excelente care au fost realizate de cercetatorii din cadrul IICCRMER.  Am fost, de la bun inceput membru al Consiliului de Onoare al INMER.  Am subliniat fara ezitare meritele IICCR.

Centrul de cercetare rezutat din unificarea lor, regandit in directia amintita mai sus, trebuie sa-si continue activitatea in spiritul unei viziuni stiintifice moderne asupra comunismului romanesc si a consecintelor sale (inclusiv crimele din perioada Revolutiei ori mineriadele), cu o fundamentare deopotriva empirica si teoretica, conectata la marile dezbateri din comunitatea intelectuala internationala.

Post-Scriptum (14 februarie 2010) Inteleg ca la emisiunea d-lui Stelian Tanase (fost membru al Comisiei Prezidentiale si co-autor al Raportului Final) de la Realitatea TV din 13 februarie 2010,  dl Marius Oprea (fost membru al Comisiei Prezidentiale si co-autor al Raportului Final) s-a plans ca as fi facut presiuni asupra sa pentru achizitionarea si distribuirea gratuita spre biblioteci a Raportului Final (Ed. Humanitas, 2007).  Sa amintesc ca acest lucru s-ar fi facut din fonduri bugetare, ca volumul a fost achiztionat, de pilda, de Administratia Prezidentiala si difuzat in cateva sute de biblioteci scolare. Orice beneficiu ar rezulta din vanzari, este scris negru pe alb in volum, va fi donat catre AFDPR si Memorialul Sighet. La ora cand scriu aceste randuri, habar nu am daca IICCR a cumparat si distibuit acele volume. Daca acest lucru s-ar fi intamplat, probabil ca as fi auzit.  Nu e un repros, ci o constatare.  A evoca si a invoca un lucru care nu a avut loc este un artificiu retoric indoielnic. In pofida constrangerilor bugetare, IICCR a subventionat numeroase publicatii, evident meritorii.

Tot dl Oprea imi face o culpa ca as fi cerut ca pe site-ul IICCR sa fie anuntata/recomandata biografia scrisa de mine si istoricul Cr. Vasile despre satrapul ideologic si calaul culturii romane in anii stalinismului radical, Leonte Rautu (Perfectul acrobat, Humanitas, 2008). Eu credeam ca intra in regulile comunitatii stiintifice sa semnalam lucrarile importante ale colegilor. Cine citeste ce scriu in romaneste ori engleza, stie ca nu ezit sa sustin cartile care mi se par semnificative. Practic cu bucurie critica de intampinare, impartasesc cu cei care ma citesc reactiile mele la carti ce mi se par actuale, pertinente, semnificative.  Daca cineva pe care il stimez imi semnaleaza o carte si imi spune ca ar merita sa o citesc si sa scriu despre ea, vad acest lucru drept ceva firesc, nicidecum drept un abuz ori o “inadmisibila presiune”.  Iar pentru un Institut care investigheaza crimele comunismului, biografia monstrului (spre a relua formularea despre Rautu a unor Gh. Grigurcu, Mircea Mihaies, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Steliu Lambru, Ovidiu Pecican) ar trebui sa fie sa fie instrument de lucru, un reper bibliografic normal. Tot asa cum ar trebui sa fie o prioritate scrierea biografiilor pe baza documentelor azi accesibile ale celorlalti magnati comunisti, de la Dej, Pauker, Luca, Teohari Georgescu la Chisinevschi,  Ceausescu, Draghici, Bodnaras, Borila, Coliu, Chivu Stoica, Maurer, Miron Constantinescu, D. Popescu, Stefan Voitec, Leontin Salajan, Manea Manescu, Ilie Verdet, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Ion Ionita,  Ion Iliescu.  Cat priveste recunoasterea muncii altor cercetatori in domeniul istoriei comunismului, amintesc aici ca pe lista sugestiilor de lectura din finalul cartii mele Despre 1989. Naufragiul Utopiei (Humanitas, 2009, p. 237) se afla cartea domnilor Marius Oprea si Stejarel Olaru, Ziua care nu se uita.15 noimebrie 1987, Brasov (Polirom, 2002). Asemenea referinte si recomandari sunt perfect normale, deci, in comunitatea stiintifica s nu au nimic de-a face cu imaginare “presiuni politice”.  Citam si recomandam pentru ca pretuim.

In concluzie, as aminti doar cuvintele d-lui Adrian Cioroianu scrise la aparitia traducerii romanesti a cartii mele Stalinism pentru eternitate (Polirom, 2005): “Vladimir Tismaneanu a fost, intr-un fel, chiar din 1990, profesorul nostru al tuturor. Nimeni nu stia mai bine decat el arhitectura sistemului de care ne desparteam, nimeni nu era atat de avizat asupra marilor si micilor detalii”. Tot Adrian Cioroianu scria in Dilema Veche: “În termeni dostoievskieni — de sub mantaua lui Vladimir Tismăneanu ne tragem cam mulţi din câmpul analizei istorico-sociale din această ţară: Stelian Tănase, Mircea Mihăieş sau subsemnatul, Marius Oprea, Stejărel Olaru, Dragoş Petrescu, Dan Pavel şi alţii, cu toţii am receptat, de-a lungul anilor ‘90, cărţile şi articolele lui, cu plăcerea şi beneficiul cu care, de regulă, se primeşte luminarea generică.”  Reproduc aici aceste cuvinte precise si clare in speranta, probabil naiva, ca ii vor pune pe ganduri pe cei care, din cine stie ce motive, prefera sa creada ca istoria analizei comunismului romanesc nu are ea insasi o istorie.

Nu voi zabovi asupra altor afirmatii ale d-lui Oprea facute in alta emisiune, la o alta televiziune, unde se profita neelegant de absenta mea din mediul romanesc pentru proferarea unor informatii tendentioase. Despre acest tip de jurnalism “la cacialma” gasiti si un comentariu semnat de Cristian Patrasconiu.

Advertisements

4 Responses to Despre cercetarea stiintifica a comunismului: Un efort necesar, dincolo de polemici si patimi (Updated 14 februarie 2010)

  1. […] Vladimir Tismaneanu sparge auto-tacerea impusa! […]

  2. […] Si asta! VTismaneanu a upgradat textul sau la care am facut si ieri trimitere. […]

  3. […] here to see the original: Despre cercetarea stiintifica a comunismului: Un efort necesar, dincolo de polemici si patimi (Updat… Send to Facebook Trimite şi prietenilor tăi acest […]

  4. […] implicate si dintre sustinatorii lor – de-o parte este Vladimir Tismaneanu pe blogul sau (aici sau aici), de cealalta parte pe Marius Oprea cu ale sale intervenii din presa (de exemplu aici aici […]

%d bloggers like this: