Ecouri la dezbaterea despre comunism (Devis Grebu, Viorel Padina şi Constantin Dobre) plus bonusuri si clarificari

19/02/2010

Pe blogul poetului, fost disident Viorel Padina (ilustrat de inegalabilul Devis Grebu) am citit urmatoarea interventie semnata de dl Constantin Dobre pe care o postez aici pentru ca mi se pare semnificativa in acest context (parerile despre o persoana sau alta nu sunt neaparat si ale mele, ceea ce conteaza este perspectiva propusa):

Constantin Dobre
18/02/2010 la 20:15

Trivializarea asa-numitei dispute, Tismaneanu – Oprea, nu-i apartine dlui Tismaneanu si nu i se poate imputa. Simplu, Marius Oprea NU poate sa inteleaga si tare ma tem ca nici n-ar avea cum sa inteleaga (sorry, nu-l duce mintea sau poate ca pune interesul personal inaintea celui general!) viziunea strategica si de substanta a dlui Vladimir Tismaneanu. V. Tismaneanu zice limpede: “Nu am negat vreodata — ar fi o ineptie– importanta cercetarilor de teren, a deshumarii victimelor uitate ale masacrelor comuniste. Chiar pe acest blog am scris despre gropile comune din Slovenia titoista. … Dar pledez, si nu doar eu, pentru sincronizare teoretica, metodologica si analitica, pentru coerenta conceptuala, pentru multidisciplinaritatea si polivalenta investigatiilor: de la sociologie, economie si istorie, la politologie, filosofie, teologie, critica ideologiilor si antropologie. Comunismul a fost, spre a relua termenul sociologului Georges Gurvitch, un fenomen social total si totalizant. A fost o religie politica, o gnoza revolutionar-mesianica, o eclesiologie degradata, o soteriologie, o “partocratie ideocratica” (Martin Malia), o enorma minciuna, un set de tehnici teroriste, un atentat la demnitatea umana, o promisiune emancipatoare, o iluzie si cate altele…

Studierea sa nu poate fi redusa la o singura perspectiva fara riscul major de a pierde pe drum autenticitatea situatiilor explorate, tragismul suferintelor traite de atatea milioane de oameni “condamnati la fericire”.

“Sincronizare teoretica, metodologica si analitica, pentru coerenta conceptuala, pentru multidisciplinaritatea si polivalenta investigatiilor: de la sociologie, economie si istorie, la politologie, filosofie, teologie, critica ideologiilor si antropologie” – iata cei lipseste IICCR-lui si ceea ce nu poate sau nu vrea sa inteleaga Marius Oprea!

Motive intemeiate (ele sunt publice si nu le comentez) m-au indemnat sa nu-l simpatizez pe domnul Vladimir Tismaneanu, dar nu pot fi chiar atat de orb si intr-atat de subiectiv incat sa nu-i dau dreptate. Da, sper si cred ca dl V. Tismaneanu ar fi persoana cea mai potrivita pentru a conduce Consiliul Stiintific al IICCR. Da, il sustin pe Vladimir Tismaneanu, fara nici-o urma de regret si total dezinteresat!

Constantin Dobre
fost organizator si conducator al revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977

Bonus 1:

Biju Morar:

http://morar.catavencu.ro/2010/02/19/una-cu-marius-oprea-cum-i-a-placut-lui-foarte-mult-la-cotroceni/

Cristian Preda:

Marius Oprea nu vrea să părăsească un post, care nu e unul de cercetare, ci unul politic. Nu e prima dată când Marius Oprea are această intenţie. La finalul mandatului lui Emil Constantinescu, Marius Oprea a vrut să rămână la Cotroceni, sub Ion Iliescu. Argumentul său era că trebuie să lupte din interior cu adversarul Preşedintelui pentru care lucrase(m), prevalându-se de statutul de înalt funcţionar, deşi fusese numit – ca şi mine – politic. În 2000, înţelepciunea şi rigoarea doamnei Zoe Petre au nimicit un asemenea scenariu, pe jumătate penibil, pe jumătate ridicol. Acum, pentru a justifica eternizarea pe post, Marius Oprea se foloseşte de argumentul potrivit căruia el se confundă cu Institutul care i-a fost făcut cadou de Tăriceanu. Aşa cum am mai spus pe acest blog, Marius Oprea a făcut multe pentru stimularea interesului pentru comunism în România ultimilor ani. Folosindu-se de improvizaţii şi de falsuri, nu va fi mai convingător. Adevărul despre postcomunism e la fel de important ca şi cel despre comunism.

Cristian Patrasconiu:

http://patrasconiu.ro/?p=4910

 

Bonus 2: Cateva bloguri care ma indragesc nespus sugereaza (ori mai rau, ma acuza) ca as fi preluat de fapt din EvZ o declaratie mai veche (din perioada alegerilor) a doamnei Doina Cornea, folosind-o in scopuri de dezinformare. Descopar cu uimire o micro-industrie hermeneutica consacrata unei declaratii de o cristalina limpiditate.  Iata ce raspunde, la asemenea insinuari, pe forumul din ziar dl Vlad Stoicescu, autorul interviului cu dl Marius Oprea. M-as astepta ca aceia care preiau acest gen de pseudo-informatii sa precizeze ca e vorba de fabricatii si calomnii:

Clarificari

  • Vlad Stoicescu (Vizitator), vineri, 19 februarie 2010: “Cred ca o lectura mai atenta a interviului ar elimina neclaritatile invocate de d-voastra. Declaratia doamnei Cornea nu este extrasa dintr-un interviu mai vechi si in niciun moment articolul nu insinueaza acest lucru. Este doar o reactie extrem de scurta a Doinei Cornea, careia i s-a solicitat un punct de vedere chiar in ziua realizarii interviului cu Marius Oprea. Doamna Cornea n-a spus ca nu-l sustine pe Marius Oprea pentru presedintia IICCMER, doar a infirmat ipotezele unui conflict cu Vladimir Tismaneanu. In plus, Doina Cornea a precizat extrem de clar ca nu vrea sa se implice in acest scandal. Numai bine, VS.”

  • Cum si de ce cercetam comunismul? Premise, metode, implicatii (Updated)

    16/02/2010

    19 februarie 2010: Am promis ca voi publica pe acest blog interventii legate de problematica substantiala, deci nu polemicile personale si supozitiile hazardate, a investigarii comunismului si de necesitatea aplicarii recomandarilor din Raportul Final asumate de presedintele tarii in discursul din 18 decembrie 2006.  Acesta este miezul chestiunii.  Consider ca ar fi cazul ca multi dintre noi sa (re)citim acel text. Nu neaparat cei care, aflati in treaba, fluiera, huiduie, dau in bobi ori aplauda, ci aceia carora acest subiect chiar le este aproape de inima. Cei care stiu ce inseamna o bibliografie serioasa, cum se studiaza in arhive, cat efort este implicat intr-o pagina de text istoric menita sa dainuie. Mai precis, cei care admit ca nu traim in afara comunitatii epistemice internationale.  Cei care citesc un text stiintific luind note, nu doar dand note.

    Cat priveste alegatiile, falsificarile, speculatiile naucitoare, inventiile, minciunile si calomniile proferate despre mine in aceste ultime saptamani, voi raspunde la momentul cuvenit.  S-a taiat firul in patru pe tema Comisiei Prezidentiale Consultative, fara a se aminti ca Manualul de istorie a comunismului a fost scris de cercetatori din IICCR si din cadrul acestei Comisii (proba precisa a posibilitatii si dezirabilitatii unei colaborari oneste).  Dl Oprea a ales sa difuzeze urbi et orbi un text (fragmente atent selectate din stenograma intalnirii din martie 2009) care nu era doar al sau.  Nu mai vorbesc despre indoielnicul procedeu al utilizarii publice a unor mesaje e-mail private (de catre el si de catre cei care le-au preluat cu entuziasta voluptate).  Se abuzeaza de formulari deliberat jignitoare precum “arondare”, “clientela”, “oportunism pentru eternitate”, “sinecurism”.

    Oricum, legat de unele recente interventii, trebuie sa recunosc ca a aduce in discutie deshumarea mortilor de la Katyn drept analogie in favoarea metodologiei exclusive propusa de dl Oprea este o ciudatenie retorica, in cel mai bun caz. Stie autoarea articolului din Observator Cultural ca la Katyn descoperirea cadavrelor a fost facuta de Wehrmacht si a fost urmata de o ofensiva propagandistica dirijata de Goebbels?   Nu discut aici autenticitatea, incontestabila si confirmata de Crucea Rosie internationala, a oribilului masacru, bazat pe ura de clasa, organizat de NKVD, recunoscuta de URSS abia in perioada Gorbaciov.  Spun doar ca nu si-a gasit exemplul cel mai fericit pentru a sustine istoria forensica in versiunea ce i se pare privilegiata metodologic. Putea spune de pilda Kurapaty (faceti o cautare pe google si veti gasi informatii cutremuratoare).  Dar ne grabim, tot asa cum ne-am grabit creditand fictiunile despre opozitia doamnei Doina Cornea la numele meu.

    Acum e momentul sa ne concentram pe ceea ce inseamna recladirea si focalizarea investigarii comunismului in Romania. De ce este important acest lucru? Pentru ca s-a dovedit ca politizarea unei asemenea activitati conduce la rezultate neconcludente si la atitudini partizane. A sosit clipa sa lasam gesticulatia teatrala deoparte si sa ne gindim un proiect de federare a cercetarii despre comunismul romanesc, in conformitate cu standardele academice validate international, cu o armatura metodologica solida, cu o viziune comparatista deschisa si dinamica.

    Din pacate, scandalul iscat in ultimele saptamini a provocat nedumerirea multor oameni de buna-credinta. Unele nume s-au lasat antrenate intr-un joc de care erau cu totul straini. Alti tineri cercetatori au fost implicati, fara voia lor, intr-o logomahie care nu le-a slujit nici interesul profesional, nici interesul personal. De aceea tin sa reafirm citeva principii si valori care mi-au ghidat parcursul in ultimii treizeci de ani, indeosebi in conditiile in care dezbaterea din Romania risca sa plonjeze in derizoriu mediatic prin interventii ale unor persoane straine de analiza stiintifica a comunismului (insa extrem de sigure de sine cand vine vorba de a da sentinte, note si certificate).  Amatorismul ţanţoş pare sa-si traiasca acum o clipa de (efemera, sunt sigur) glorie.

    Un punct de vedere competent, rational si echilibrat propune dl Dragos Paul AligicaIntre timp, inteleg ca dl Marius Oprea isi continua ofensiva tot mai bizara. Regret ca s-a ajuns la invocarea/utilizarea numelui doamnei Doina Cornea. Decizia mea de a nu intra in conflicte verbale, in prima si ultima instanta sterile, trebuie inteleasa exact in acest sens: ceea ce conteaza sunt  temele veritabile, nu accentele si imprecatiile subiective.  In plus, neurmarind televiunile din Romania decat ocazional, nu am vazut interventiile d-lui Marius Oprea in care numele meu a aparut, inteleg,  cu o mare frecventa (si nu tocmai favorabil).  Dar am citit ce a declarat in Academia Catavencu si nu pot spune decat atat: no comment.

    In opinia mea, scopul unui Institut dedicat studierii memoriei regimului comunist este asadar deopotriva sa documenteze criminalitatea si sa demonstreze ilegitimitatea sistemului totalitar inspirat de doctrina marxist-leninista.  Finalitatea sa este una anamnetica si pedagogica. Un Institut recupereaza si salvgardeaza memoria traumelor din trecutul recent, dar refuza anexarea in nume personal a acestei memorii. Memoria e un fragment din binele comun al unei natiuni, care se impotriveste amneziei colective. Dimensiunea activ-profilactica se impotriveste trivializarii experientei totalitare, sesizeaza ambiguitatile nostalgiei, combate mistificarile deliberate si se opune negationismului. Ca si in cazul Holacaustului, crimele imptriva umanitatii comise de regimurile comuniste sunt imprescriptibile si trebuie cunoscute, urmarite in justitie, pedepsite si, mai ales, onorate.

    Nu am negat vreodata — ar fi o ineptie– importanta cercetarilor de teren, a deshumarii victimelor uitate ale masacrelor comuniste. Chiar pe acest blog am scris despre gropile comune din Slovenia titoista.  Am scris despre cartea regretatului istoric si bunul meu prieten Viktor Zaslavsky (s-a stins din viata in plina forta de creatie in noiembrie anul trecut, la doar doua saptamani dupa ce participase aici la Washington la conferinta despre 1989) dedicata omorului in masa dictat de ratiuni de clasa de la Katyn.  Dar pledez, si nu doar eu, pentru sincronizare teoretica, metodologica si analitica, pentru coerenta conceptuala, pentru multidisciplinaritatea si polivalenta investigatiilor: de la sociologie, economie si istorie, la politologie, filosofie, teologie, critica ideologiilor si antropologie. Comunismul a fost, spre a relua termenul sociologului Georges Gurvitch, un fenomen social total si totalizant. A fost o religie politica, o gnoza revolutionar-mesianica, o eclesiologie degradata, o soteriologie, o “partocratie ideocratica” (Martin Malia), o enorma minciuna, un set de tehnici teroriste, un atentat la demnitatea umana, o promisiune emancipatoare, o iluzie si cate altele…

    Studierea sa nu poate fi redusa la o singura perspectiva fara riscul major de a pierde pe drum autenticitatea situatiilor explorate, tragismul suferintelor traite de atatea milioane de oameni “condamnati la fericire”.

    Post-Scriptum

    Cred ca merita citit cu atentie acest text al istoricului aradean Bogdan Ivascu (autorul unei importante analize despre nomenclatura comunista din Transilvania anilor 1950).

    Am mentionat acum doua zile textul d-lui Mihail Neamtu aparut pe blogul sau Antiteze. Intre timp, am primit o interesanta interventie din partea d-lui Sorin Cucerai.  O postez pentru aici:

    “Cred ca e intr-adevar nevoie de putina clarificare conceptuala, pentru ca una dintre cauzele prezentei dihonii – singura de altfel asupra careia merita sa ne aplecam – sta in ambiguitatea notiunii de “condamnare a comunismului” (sau in cea a notiunii inrudite de “proces al comunismului”).

    Notiunea asta poate avea cel putin patru sensuri: condamnare morala, condamnare intelectuala, condamnare politica si, in fine, condamnare penala. Pentru simplificare, nu ma voi referi decit la doua din cele patru sensuri: la condamnarea intelectuala si la condamnarea penala. Read the rest of this entry »


    Adevarul trebuie stiut, vinovatii trebuie pedepsiti! Apelul societatii civile din Romania

    15/02/2010

    S c r i s o a r e   d e s c h i s a

    Presedintelui Romaniei Traian Basescu

    Primului ministru Emil Boc

    Ministrului Justitiei Catalin Predoiu

    Procurorului General Laura Codruta Kovesi

    La 20 de ani de la Revoluţie nu se cunoaşte adevarul despre evenimentele acelor zile şi despre autorii crimelor. Este o realitate dureroasă ce nu poate fi ocolită şi care trebuie confruntată neîntârizat, cu voinţă, curaj şi onestitate. Lacătul totalitar pus pe documente trebuie sfărâmat. Este o chestiune presantă pentru sănătatea democraţiei româneşti. Ne adresăm dvs în condiţiile în care, în urma alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, întreaga putere de decizie şi acţiune se află în mâinile dvs. Deşi mai sunt doi ani şi jumătate până la prescrierea faptelor de omor din timpul Revoluţiei, anchetele din dosarele aflate la Parchetul General trenează şi documentele din aceste dosare nu sunt accesibile -contrar dispoziţiei CEDO- nefiind desecretizate în totalitate. Dincolo de procedura din faţa CEDO şi de soluţiile juridice, este nevoie ca opinia publică din România să afle adevărul despre cei care au ordonat uciderea a peste 1000 de oameni in decembrie 1989 şi despre cei care au executat acest ordin.

    Domnule Preşedinte, Domnule Prim-ministru, aţi câştigat alegerile vorbind şi despre necesitatea reformării statului. Credeţi că o astfel de reformă poate avea loc în condiţiile în care istoria recentă rămâne neelucidată, vinovaţii nepedepsiţi şi adevărul neştiut? Credeţi că este posibilă vreo reformă, orice reformă, fără ca Justiţia să se pronunţe asupra crimelor şi vinovăţiilor trecutului? Dacă da, este mai bine sa spuneţi clar opiniei publice acest lucru, iar dacă nu, trebuie să vă puneţi în acord vorbele cu faptele.

    Condamnarea comunismului, act pe care l-am salutat şi pe care îl susţinem în continuare, rămâne unul pur declarativ dacă nu este urmat de acţiuni concrete. Atât condamnarea comunismului, cât şi reforma statului riscă să se transforme în demagogie dacă nu veţi întreprinde acele acţiuni care să le dea consistenţă.

    În plus, vă atragem atenţia domnule Preşedinte, domnule Prim–Ministru, domnule Ministru al Justiţiei şi doamnă Procuror General, că faptele din dosarele Revoluţiei se vor prescrie în timpul mandatelor dvs în situaţia în care nu veţi acţiona pentru rezolvarea lor. Cu alte cuvinte, veţi rămâne în istorie în această ipostază, iar în manuale şi cărţi va scrie că sub guvernarea şi mandatul dvs vinovaţii au scăpat judecăţii şi adevărul a rămas nedescoperit. Niciun argument, indiferent de natura lui, nu va sta în picioare în faţa acestei realităţi. Din nefericire, pata din activitatea şi viaţa dvs va fi într-o cu mult mai mare măsură o pată în istoria României. Ea vi se va datora în exclusivitate dacă nu veţi da curs următoarelor solicitări:

    1. Finalizarea anchetelor şi trimiterea în judecată a celor vinovaţi, începând cu crimele din decembrie 1989 din Bucureşti unde numărul victimelor este cel mai mare, precum şi organizarea activităţii de judecată astfel încât să existe soluţii de condamnare a celor vinovaţi în cel mai scurt timp.

    2. Desecretizarea completă a tuturor actelor din dosarele Revoluţiei şi transmiterea acestora către Asociaţia 21 Decembrie 1989,  precum şi desecretizarea şi publicarea oricăror alte documente referitoare la represiunea din decembrie 1989. Pe lângă adevarul judiciar (oricum incert în acest moment) românii trebuie să afle adevărul istoric. Nimic bun – şi în nici un caz un stat modern şi democratic – nu se poate construi pe lipsa adevarului. Nici o lege nu poate justifica “secretizarea” unor informaţii care vizează omorul, tortura şi alte infracţiuni. CSAT are puterea să decidă acest lucru, aşa cum a decis desecretizarea şi transmiterea a peste doua milioane de dosare la CNSAS, la iniţiativa dvs, domnule Preşedinte al României.

    3. Pedepsirea – prin eliminarea din profesie – a magistraţilor care au tergiversat ancheta. Potrivit rezumatului faptelor descris de CEDO şi aflat pe website-ul acestei instituţii, în dosarele Revoluţiei procurorii au lucrat numai în 1997-2000 şi 2005-2007, rezultând că peste 11 ani nu s-a lucrat în aceste dosare. Cei vinovaţi trebuie să plece din justiţie şi din sistemul public şi să răspundă pentru complicitatea lor cu criminalii. Read the rest of this entry »


    Exista un asemenea partid! Mircea Mihaies despre PSD

    15/02/2010

    “Exista un asemenea partid!” a exclamat candva Lenin vorbind despre formatiunea pe care a nascocit-o si care a pus mana pe putere, distrugand Rusia si atatea alte tari in deceniile care au urmat puciului din 1917. Cultul organizatiei de tip secta, iata originea formei mentale a lui Ion Iliescu. Mesianismul originar s-a evaporat, a ramas in urma insa setul de obsesii care definesc setea nemasurata de putere.  Un patternimpartasit de neo-guevaristii cu peruca sau fara. Lupte intestine, desigur, dar nu pentru principii ori valori. Invinsa electoral in 2009, kleptocratia (ciolanocratia) pesedista se zbate asemeni pestelui pe uscat. In curand, capul sau istoric, marele papusar va implini 80 de ani. Atunci sa vedeti chermeze, saruturi, hore, linguseli obsecvioase, reverente dezgustatoare. I se vor canta osanale de catre toti cei care, acum, isi ascut jungherele. Toti il detesta pe ascuns, toti il venereaza in public.  Ultimul mohican al unui leninism decrepit si-a creat succesorii, epigonii unui model politic intemeiat pe minciuna, fatarnicie, coruptie si jaf. Ii joaca pe unii contra altora, se distreaza de minune.  Cititi aceasta radiografie neiertatoare a marasmului politic si moral pesedist. (VT) Read the rest of this entry »


    Protest trimis ziarului “Adevarul”: Falsificarea pozitiei lui Cristian Preda. Incident inchis

    14/02/2010

    Update, 16 februarie 2010. Am primit o scrisoare de scuze din partea redactorului Valentin Bala de la Adevarul. Reiese ca articolul a aparut doar pe pagina electronica, nu si in editia scrisa. E vorba de o neglijenta individuala pentru care redactorul isi exprima regretul. Ma incredinteaza ca nu a dorit niciodata sa faca o astfel de greseala, “mai ales ca ziarul si website-ul Adevarul trateaza, in mod obiectiv, toate evenimentele de orice natura.” Dl Bala isi prezinta, inca odata, scuzele si ma asigura ca nu a dorit niciun moment sa ma puna intr-o postura neplacuta.

    Accept scuzele domniei sale si consider incidentul inchis. (VT)

    Update, 15 februarie 2010: Situatie orwelliana, textul din Adevarul a disparut. Am visat prin urmare. A fost si nu mai este. S-a scufundat in the memory hole.  Dl Ovidiu Nahoi mi-a raspuns, nu mai lucreaza direct la ziar, a trimis mesajul meu catre dl Grigore Cartianu.  De la care nu am primit (inca) vreun mesaj.

    Pe tema acestei situatii:

    http://contramanipulare.wordpress.com/2010/02/15/adevarul-umbla-cu-minciuna/

    14 februarie 2010: Azi ne-am bucurat aici de St Valentine’s Day. Am vazut comedia romantica purtand chiar acest titlu, a fost o zi cat se poate de calma. Am revenit acasa, am intrat pe web si am descoperit cu stupoare ca in ziarul Adevarul se prezinta de o maniera absolut falsificatoare si tendentioasa interventiile clare, lipsite de orice urma de ambiguitate ale europarlamentarului Cristian Preda, filosof politic si decan al Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti in legatura cu discutiile din ultima vreme provocate de o serie de declaratii ale istoricului Marius Oprea.

    Am trimis urmatorul mesaj domnului Ovidiu Nahoi la ziarul Adevarul. Este, in opinia mea, un caz revoltator de desfigurare a adevarului. Acolo unde dl Preda se delimiteaza transant de dl Marius Oprea, jurnalistul de la Adevarul a decis sa scrie ca el (Cr. Preda) ma acuza pe mine. Iata deci ce-am scris, incercand sa contrapun transparenta adevarurilor factuale diverselor tentative mistificatoare:

    “Niciodata, sub nici o forma, nu am fost acuzat de NIMIC de dl Cristian Preda. Dimpotriva. Acolo unde era vorba de dl Oprea, dl Bila a decis sa scrie numele meu:

    “Europarlamentarul PDL Cristian Preda l-a acuzat, pe blogul său, pe şeful Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii comuniste, Vladimir Tismăneanu, de faptul că ultimul „nu priveşte interpretarea comunismului, ci poziţia instituţională pe care o ocupă”.

    Voi scrie pe blog ce s-a petrecut. Astept scuze cat mai repede din partea ziarului Adevarul si publicarea cuvenitei rectificari.

    Pe curand,

    Vladimir Tismaneanu”

    Post-Scriptum 1

    Recomand cititorilor eseul lui Mihail Neamţu despre miza adevărată a cercetării memoriei regimului comunist.

    De asemenea, recomand discutia de pe blogul lui Viorel Padina:

    A facut IICCR treaba buna, sau ba ?


    Despre cercetarea stiintifica a comunismului: Un efort necesar, dincolo de polemici si patimi (Updated 14 februarie 2010)

    12/02/2010

    Pe Hotnews citesc acest interviu cu dl Marius Oprea precum si raspunsul dat de dl Cristian Preda.  Confirm aici fiecare din afirmatiile lui Cristian Preda. Ii multumesc pe aceasta cale pentru pozitiile publice oneste, corecte si limpezi. Iata aici un fragment din inregistrarea declaratiilor europarlamentarului roman pentru Realitatea TV:

    De altfel, si pe blogul sau, dl Cristian Preda publica o interventie cat se poate de echilibrata, onesta si stenica, in conditiile in care unii incearca sa transforme o dezbatere normala intr-o psihodrama nationala.  Se vorbeste de “razboi civil”, apar zvonuri naucitoare.  Bibliografiile sunt strivite de (auto)biografii.

    Profesorul Preda cunoaste, ca sa spun astfel, din interior straduintele, ba chiar insistentele din 2009 de a ajunge la o colaborare cu dl Oprea sub forma fuziunii dintre doua institutii: Comisia Prezidentiala Consultativa si IICCR. Straduinte ce s-au soldat, iata, cu un esec.  Este total aberant sa se postuleze o concurenta individuala. Institutiile nu se confunda cu indivizii, e nevoie sa o repetam?

    Scopul acestei regandiri nu era/nu este nicicum unul cu miza personala, ci de a aseza demersul analizei stiintifice a comunismului in directia indeplinirii acelor recomandari din Raportul Final asumate oficial de seful statului in discursul din 18 decembrie 2006, act oficial al statului roman prin care s-a condamnat dictatura comunista, pe intreg parcursul ei, drept ilegitima si criminala.  Chestiunea esentiala tine prin urmare de strategia conceptual-interpretativa, de filosofia si metodologia cercetarii, de relatia dintre informatie si analiza, de pluralitatea registrelor de explorare a comunismului, de capcitatea de a integra in discursul istoric romanesc noile directii, inclusiv cele legate de dimensiunea anemnetic-subiectiva (Hellbeck, Figes, Merridale, Todorov, Werth, Rev). Un institut al memoriei regimului comunist nu se reduce la o singura dimensiune. A fost vorba de un experiment inradacinat in comandamente, ambitii si obsesii utopice. Acestea trebuie analizate cu aparatul critic al stiintelor umane. La fel, nu putem lasa de-o parte chestiunile socio-economice: comunismul a distrus proprietatea privata, l-a inlocuit pe homo oeconomicus cu homo sovieticus, lasandu-l ca mostenire pe homo prevaricatus.  Acest lucru s-a petrecut intrucat doctrina marxista vedea in proprietatea privata originea Raului social. Transcenderea ei trebuia operata cu orice pret. A investiga costurile utopiei inseamna sa explorezi costurile si sa intelegi ce a fost utopia. Daca ne vom limita la dimensiunea asasina a comunismului, vom ajunge sa ignoram (ori sa “normalizam”) natura sa totalizanta si totalitara. Criminalitatea sistemului s-a nascut din ideologia sa, din programul sau politic si economic, din anihilarea deliberata a moralitatii traditionale.

    In ceea ce ma priveste, am urmarit cu tristete modul in care dl Marius Oprea a decis sa distorsioneze in ultimele saptamani realitatea relatiilor dintre IICCR (actualmente Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si al Memoriei Exilului Romanesc–IICCRMER) si Comisia Consultativa Prezidentiala. Cu deosebire deprimant este ca oameni pe care ii respect au intrat intr-un joc in care calomnia, insinuarea si insulta brutala se intersecteaza cu mania persecutiei dusa la extrem.  Unii au compus, altii au semnat tot felul de texte fara a le trece o secunda prin minte sa ma intrebe si pe mine ce cred.  S-a nascut ideea unei sinistre cabale in spatele careia, omnipotent, perfid si vindicativ, m-as afla eu. Mi se trimit somatii, avertismente severe, mustrari, se scrie despre “relatia speciala” dintre mine si presedintele Basescu, despre influenta oculta pe care, pasamite, o exercit. O personalizare absurda a unui domeniu care ar trebui sa fie unul al conlucrarii sincere.

    Pot spune aici, deocamdata, atat: ca am incercat supraomenescul pentru a colabora cu institutul condus de M. Oprea, Stejarel Olaru si Lucia Hossu-Longin.  Niciodata, sub nicio forma, nu am cerut sa devin presedinte de onoare al acelui institut. In luna martie 2009, s-a discutat, intr-o teleconferinta (exista stenograma) posibilitatea unificarii IICCR si a Comisiei Consultative infiintata in aprilie 2007 prezidata de mine si avandu-i coordonatori pe domnii Dorin Dobrincu si Cristian Vasile. Nu intru in detalii, sa spun doar ca dl Oprea era in Germania, a participat telefonic, IICCR a fost reprezentat de dl Stejarel Olaru, au fost prezenti trei consilieri de stat din Administratia Prezidentiala si dl Dorin Dobrincu (daca nu ma insel).  Am venit special la Bucuresti pentru acea teleconferinta (eram in drum spre Viena).  Discutia a fost precedata de numeroase e-mailuri si telefoane schimbate intre dl Marius Oprea si dl Cristian Preda, la vremea aceea consiler prezidential. Premisele unificarii au fost expuse limpede de dl Preda, iar dl Oprea a spus ca este de acord cu ele. Plecam de la convingerea ca acele doua institutii aveau valori si finalitati convergente. Era exact ceea ce declarasem public in repetate randuri cand m-am opus speculatiilor malitioase privind concurenta, ori chiar incompatibilitatea, dintre IICCR si Comisia Prezidentiala.  Adaug aici, cat se poate de categoric, ca sunt profesor la Universitatea Maryland, ca nu am intentionat si nu intentionez sa devin director al vreunui institut din Romania.  Dar am dreptul, ca om de stiinta care s-a ocupat de comunism vreme de trei decenii, cu publicatii recunoscute in comunitatea epistemica internationala, sa fiu implicat (pro bono) in orientarea intelectuala si metodologica a unui asemenea demers.  Sa discutam idei, nu persoane, proiecte, nu fixatii, valori, nu interese individuale.

    Ideea fost intarirea a ceea ce multi consideram extrem de important, anume abordarea sistematica si comparativa a institutiilor comunismului romanesc (inclusiv a dimensiunilor economica, ideologica, organizationala, propagandistica, represiva, legal-juridica, societala, viata cotidiana, opozitia, rezistenta, disidenta, memorie, nostalgii etc)  In plus, cum am insistat in Raportul Final, cred ca abordarea trebuie sa includa minoritatile nationale si cultele in anii comunismului.  Este un lucru ce trebuie rostit raspicat: dictatura comunista nu i-a afectat doar pe etnicii romani. In spiritul Raportului Final, mi se pare cat se poate de firesc ca in cadrul unui institut al memoriei regimului comunist sa se examineze represiunea comunista din Basarabia si Bucovina de Nord. Tot astfel, asemeni unui centru precum Institut d’Histoire du Temps Present din Paris, ar fi importanta formarea unui grup de studiu al intelectualitatii sub comunism. Dorim sa continuam punerea in aplicare  a recomandarilor din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale: pe plan stiintific, juridic, educational si prin memorializare. Este necesara conceperea unui program competitiv de burse pentru tinerii cercetatori interesati de aceste probleme (o recomandare din Raportul Final).  Dorim un proiect deschis colaborarii constante cu Memorialul Sighet, cu CNSAS, cu Arhivele Nationale, cu institutele Academiei, cu toti cei care lucreaza in spiritul a ceea ce Monica Lovinescu a inteles prin etica neuitarii. Un demers lipsit de sectarisme resentimentare  si ostil oricarui amatorism demagogic.  In acest spirit, invit pe cei care au sugestii in acest sens sa scrie pe acest blog cum vad ei demersul investigarii comunismului, pornind de la ce s-a facut si sugerand pasii urmatori.

    Revin, asadar. Cu acel prilej, i s-a propus lui Marius Oprea sa ramana presedintele (titlul nu a fost subiect de disputa, putea fi si acela de director general ori director executiv) IICCR unificat si regandit strategic, cu un nou Consiliu Stiintific, prezidat (coordonat)  de Vladimir Tismaneanu, care va cuprinde toti membrii vechiului Consiliu IICCR si o serie de noi membri (cercetatori din Comisia Consultativa Prezidentiala, fosti membri ai Comisiei Prezidentiale, alti istorici, politologi, sociologi din Romania si din strainatate).  Repet, niciodata, sub nici o forma, nu am cerut sa fiu presedinte de onoare al vreunei institutii. Este o completa fabulatie.  Una este sa prezidezi un Consiliu Stiintific, alta sa fii presedinte de onoare etc Prima pozitie implica munca (scrieri de carti recunoscute international, editare de volume, elaborarea de propuneri, organizarea de conferinte, conceperea de programe educative, integrarea in programele doctorale internationale cu care ai de-acum relatii demonstrate, contacte cu marile universitati), a doua, horribile dictu, onoruri.  Deci adevarul factual este ca de-a lungul intregului an 2009 am sustinut mentinerea lui Marius Oprea in fruntea Institutului ca parte a unui proces de reconstructie prin colaborare colegiala.  Un an in care, direct sau indirect, conducatorii IICCR au participat activ la campania politica a unui partid aflat in opozitie.

    Domnii Oprea si Olaru au declarat ca nu pot merge inainte fara acordul membrilor Consiliului IICCR cu care insa, ni s-a spus, exista dificultati de comunicare. S-a amanat decizia pentru luna iunie 2009. Urma ca domnii Oprea si Olaru sa conceapa proiectul unei hotarari de guvern.  Nu s-a intamplat insa nimic.  Nu am mai primit nici o informatie pana in noiembrie cand am fost contactat (via e-mail) de dl Stejarel Olaru care a vrut sa stie ce inseamna decizia de unificare IICCR-INMER. I-am spus, cu deplina sinceritate, ca am aflat de la el despre decizie.  Orice ar crede unii si altii, mai misca rauri si ramuri in Romania fara ca eu sa fiu la curent.  Am aflat apoi ca era vorba, pur si simplu, de reducerea numarului de agentii guvernamentale.  IICCR si INMER erau ambele asemenea entitati. Cum este si actualul IICCRMER, iar dl Oprea ca presedinte al acestui institut (nu al Consiliului) este functionar public remunerat bugetar numit prin decizia primului ministru. A fost numit politic de premierul Tariceanu. Nu inteleg de ce i se pare anormal ca premierul Boc sa actioneze in virtutea prerogativelor sale si sa decida o restructurare a unei entitati aflata, prin decizia de infiintare, in subordinea Primului Ministru.

    Conducerea IICCR a decis asadar sa tergiverseze ceea ce initial acceptase.  Nu voi insista asupra motivatiilor. Poate ca se asteptau alegerile din noiembrie-decembrie (lasa pe maine ce poti face azi, ca poate nu va mai fi nevoie). Rezultatul se cunoaste. A fost asadar vorba de o amanare dictata de considerente politice. Ma voi abtine sa le comentez, a spus ce era de spus profesorul Cristian Preda.  Ultimele iesiri publice ale lui d-lui Marius Oprea sunt dezolante si fac greu de imaginat un dialog.  Niciodata, sub nici o forma, nu m-am exprimat despre un coleg de profesie in termenii utilizati de el in interviul din Academia Catavencu.  Nu mai vorbesc despre lexicul greu calificabil la adresa guvernului caruia, totusi, ii este subordonat institutional. Isi ajuta el oare colegii operand cu asemenea termeni?  Poate ca nu toti considera ca guvernul este asa cum il descrie dl Oprea.  Ori ca, dincolo de opiniile lor particulare, sunt civil servants si datoria lor este sa se abtina de la comentarii injurioase la adresa oricui se afla la guvernare.  Vrem depolitizare dar peroram nonsalant despre la merde aflata la guvernare?  Ar fi spus aceleasi lucru dl Oprea despre, sa spunem, un guvern Johannis ori Crin Antonescu? Ce cred ilustrii semnatari ai Apelului despre acest lucru?  Cat priveste mobilizarea unor nume faimoase din tara sau din strainatate, mi-e teama ca intram pe un teritoriu extrem de alunecator.

    Ma intreb sincer cati din semnatarii Apelului lansat de dl Caius Dobrescu si amicii sai (inclusiv cativa oameni de care ma simteam aproape) continua sa sustina ceea ce este scris acolo dupa ce-au citit declaratiile patimase ale d-lui Marius Oprea? Nici eu, nici prietenii mei de idei si valori, nu dorim capul, gatul sau maruntaiele cuiva. Nu contrapunem mortii cartilor, o dichotomie menita sa dea frisoane.  Nu cerem nimanui sa semneze apeluri pentru noi (dar o facem, cand e nevoie, pentru Declaratia de la Praga, pentru Liu Xiaobo ori pentru Doru Maries).

    Singurul lucru care ma si ne intereseaza este continuarea consecventa a demersulul de investigare onesta a dictaturii comuniste din Romania si a consecintelor sale. Sunt lucruri excelente care au fost realizate de cercetatorii din cadrul IICCRMER.  Am fost, de la bun inceput membru al Consiliului de Onoare al INMER.  Am subliniat fara ezitare meritele IICCR.

    Centrul de cercetare rezutat din unificarea lor, regandit in directia amintita mai sus, trebuie sa-si continue activitatea in spiritul unei viziuni stiintifice moderne asupra comunismului romanesc si a consecintelor sale (inclusiv crimele din perioada Revolutiei ori mineriadele), cu o fundamentare deopotriva empirica si teoretica, conectata la marile dezbateri din comunitatea intelectuala internationala.

    Post-Scriptum (14 februarie 2010) Inteleg ca la emisiunea d-lui Stelian Tanase (fost membru al Comisiei Prezidentiale si co-autor al Raportului Final) de la Realitatea TV din 13 februarie 2010,  dl Marius Oprea (fost membru al Comisiei Prezidentiale si co-autor al Raportului Final) s-a plans ca as fi facut presiuni asupra sa pentru achizitionarea si distribuirea gratuita spre biblioteci a Raportului Final (Ed. Humanitas, 2007).  Sa amintesc ca acest lucru s-ar fi facut din fonduri bugetare, ca volumul a fost achiztionat, de pilda, de Administratia Prezidentiala si difuzat in cateva sute de biblioteci scolare. Orice beneficiu ar rezulta din vanzari, este scris negru pe alb in volum, va fi donat catre AFDPR si Memorialul Sighet. La ora cand scriu aceste randuri, habar nu am daca IICCR a cumparat si distibuit acele volume. Daca acest lucru s-ar fi intamplat, probabil ca as fi auzit.  Nu e un repros, ci o constatare.  A evoca si a invoca un lucru care nu a avut loc este un artificiu retoric indoielnic. In pofida constrangerilor bugetare, IICCR a subventionat numeroase publicatii, evident meritorii.

    Tot dl Oprea imi face o culpa ca as fi cerut ca pe site-ul IICCR sa fie anuntata/recomandata biografia scrisa de mine si istoricul Cr. Vasile despre satrapul ideologic si calaul culturii romane in anii stalinismului radical, Leonte Rautu (Perfectul acrobat, Humanitas, 2008). Eu credeam ca intra in regulile comunitatii stiintifice sa semnalam lucrarile importante ale colegilor. Cine citeste ce scriu in romaneste ori engleza, stie ca nu ezit sa sustin cartile care mi se par semnificative. Practic cu bucurie critica de intampinare, impartasesc cu cei care ma citesc reactiile mele la carti ce mi se par actuale, pertinente, semnificative.  Daca cineva pe care il stimez imi semnaleaza o carte si imi spune ca ar merita sa o citesc si sa scriu despre ea, vad acest lucru drept ceva firesc, nicidecum drept un abuz ori o “inadmisibila presiune”.  Iar pentru un Institut care investigheaza crimele comunismului, biografia monstrului (spre a relua formularea despre Rautu a unor Gh. Grigurcu, Mircea Mihaies, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Steliu Lambru, Ovidiu Pecican) ar trebui sa fie sa fie instrument de lucru, un reper bibliografic normal. Tot asa cum ar trebui sa fie o prioritate scrierea biografiilor pe baza documentelor azi accesibile ale celorlalti magnati comunisti, de la Dej, Pauker, Luca, Teohari Georgescu la Chisinevschi,  Ceausescu, Draghici, Bodnaras, Borila, Coliu, Chivu Stoica, Maurer, Miron Constantinescu, D. Popescu, Stefan Voitec, Leontin Salajan, Manea Manescu, Ilie Verdet, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Ion Ionita,  Ion Iliescu.  Cat priveste recunoasterea muncii altor cercetatori in domeniul istoriei comunismului, amintesc aici ca pe lista sugestiilor de lectura din finalul cartii mele Despre 1989. Naufragiul Utopiei (Humanitas, 2009, p. 237) se afla cartea domnilor Marius Oprea si Stejarel Olaru, Ziua care nu se uita.15 noimebrie 1987, Brasov (Polirom, 2002). Asemenea referinte si recomandari sunt perfect normale, deci, in comunitatea stiintifica s nu au nimic de-a face cu imaginare “presiuni politice”.  Citam si recomandam pentru ca pretuim.

    In concluzie, as aminti doar cuvintele d-lui Adrian Cioroianu scrise la aparitia traducerii romanesti a cartii mele Stalinism pentru eternitate (Polirom, 2005): “Vladimir Tismaneanu a fost, intr-un fel, chiar din 1990, profesorul nostru al tuturor. Nimeni nu stia mai bine decat el arhitectura sistemului de care ne desparteam, nimeni nu era atat de avizat asupra marilor si micilor detalii”. Tot Adrian Cioroianu scria in Dilema Veche: “În termeni dostoievskieni — de sub mantaua lui Vladimir Tismăneanu ne tragem cam mulţi din câmpul analizei istorico-sociale din această ţară: Stelian Tănase, Mircea Mihăieş sau subsemnatul, Marius Oprea, Stejărel Olaru, Dragoş Petrescu, Dan Pavel şi alţii, cu toţii am receptat, de-a lungul anilor ‘90, cărţile şi articolele lui, cu plăcerea şi beneficiul cu care, de regulă, se primeşte luminarea generică.”  Reproduc aici aceste cuvinte precise si clare in speranta, probabil naiva, ca ii vor pune pe ganduri pe cei care, din cine stie ce motive, prefera sa creada ca istoria analizei comunismului romanesc nu are ea insasi o istorie.

    Nu voi zabovi asupra altor afirmatii ale d-lui Oprea facute in alta emisiune, la o alta televiziune, unde se profita neelegant de absenta mea din mediul romanesc pentru proferarea unor informatii tendentioase. Despre acest tip de jurnalism “la cacialma” gasiti si un comentariu semnat de Cristian Patrasconiu.


    Despre tacere, spectatori si dictatura: O poveste cu Arkadi Raikin

    11/02/2010

    Ii povesteam azi dimineata unui foarte bun prieten o scena intrata in legenda.  M-a indemnat sa o redau aici, pe acest blog.  Nu pot garanta fiecare detaliu, am auzit si eu povestea de la oameni care au supravietuit acelor timpuri infioratoare.  In fine, pentru iubitorii prozei lui Danilo Kis, nu e un secret ca frontiera dintre fictiune si non-fictiune este ea insasi fictiva.  Iar scopul acestei postari este, orice ar crede unii, total gratuit, o simpla incercare de imaginatie istorica.  Daca trimite spre situatii contemporane, insa, cu atat mai bine.

    E vorba, sa zicem, de Leningradul anului 1954.  Arkadi Raikin, celebrul comic al anilor aceia despre care a scris o carte formidabila istoricul Orlando Figes (The Whisperers), are primul spectacol dupa o disparitie de pe afise (si nu numai de-acolo) ce durase peste cinci ani. Fusese arestat si deportat in timpul prigoanei “anti-cosmopolite” (de fapt antisemita) declansata in 1947-48.  Raikin era unul dintre cei mai populari enterntainers (ca sa folosesc acest termen).  A fost norocos, a scapat cu viata, spre deosebire poetul Peretz Markish, impuscat in 1952,  ori de actorul Solomon Mikhoels, ucis pe strada, la Minsk, de agentii MGB in 1948.

     

    Young Arkady Raikin.jpg

    Suntem, cum spuneam, in 1954, in perioada numita, dupa titlul unei nuvele de Ilya Ehrenburg, dezghetul.  Ne aflam intr-o sala imensa, plina pana la refuz, artistul impasibil sta pe scena, singur, asezat pe un scaun, nu scoate o vorba. Trec cateva minute, lumea rade. Mai trec alte minute, lumea devine tot mai nervoasa. Dupa, sa zicem, un ceas, publicul este exasperat, impacientat, protesteaza. In fine, Raikin vorbeste: “Nu va inteleg. Am tacut cinci ani de zile si nu ati fost indignati. Acum tac o ora si sunteti toti furiosi, bateti din picioare, vociferati revoltati”. Apocrifa sau nu, povestea spectacolului lui Raikin a intrat in istoria politica si culturala a destalinizarii.