Câteva lămuriri despre IICCMER şi unele întrebări pentru doamna Zoe Petre

Est modus in rebus. Ar fi probabil un demers sisific incercarea de-a raspunde tuturor inexactitatilor (deliberate ori nu) care abunda in paginile unor publicatii fixate pe problema IICCMER. Speculatiile, diatribele, petitiile circulate in ultimele zile au plecat toate de la premisa ca noua conducere nu trebuie consultata inaintea verdictului final. Procesele de intentie au coplesit analiza starii de fapt. Iata citeva exemple.

Un publicist cu ambitii de judecator al lumii intelectuale scrie in Observator Cultural ca dl Marius Oprea a fost revocat din pozitia de director al acestui institut. Este categoric fals, cita vreme dl Oprea a fost presedinte (numit de primul ministru Tariceanu), secondat de Stejarel Olaru ca director general (si vicepresedinte al PNL) si doamna Lucia Hossu Longin pe post de secretar general.

Se vorbeste apoi despre demisiile date din “Consiliul Stiintific”, compus din unele personalitati academice si din  figuri foarte onorabile ale dizidentei anticomuniste. Iarasi, comentatorii aluneca intr-o incurcatura de suprainterpretari sau lecturi pripite. Mai intii, niciodata nu a existat un Consiliu Stiintific, ca atare. Unii dintre membri aveau enorm prestigiu moral,  dar nu si o biografie academica. Acest Consiliu compus in mare parte din voci ale societatii civile a incetat sa existe prin efectul legii in chiar data de 23 februarie 2010, odata cu aparitia in Monitorul Oficial a Hotaririi de Guvern privind reorganizarea Institutului.  Demisiile care au urmat au fost de fapt demisii-protest, fara efect juridic, atita vreme cit entitatea abandonata nu mai aparea in noua decizie. Erau ipso facto retrageri dintr-un Consiliu ce nu mai exista. Hotarirea de Guvern prevede acum, in primul rind, o coordonare stiintifica a activitatilor Institutului, iar nu o dominanta preponderent civica. Stiinta, sper, nu are nicio vina…

Fostul premier Adrian Nastase afirma pe blogul sau ca INMER s-ar fi desfiintat acum. Este din nou fals: INMER s-a comasat cu IICCR in noiembrie 2009, in urma unui decret-lege care implica zeci de alte agentii guvernamentale.  Nu-mi amintesc ca actualul admirator al Regelui Mihai (sub al carui inalt patronaj a a fost intemeiat in 2003, prin decizie guvernamentala,  INMER), deci dl Nastase, sa fi protestat acum cateva luni.  Nu l-a stingherit nicicum faptul ca dl Oprea devenea practic presedintele celor doua institute unificate. Este la fel de elocvent faptul ca, timp de sapte ani, activitatile INMER (ca si ale altor Institute) au scapat vigilentei critice a gazetelor culturale, pentru ca noua entitate IICCRMER sa fie supusa, in ultimele saptamani, unui val de mistificari legate de presupusele planuri reductioniste si distructive ale noii conduceri.

De asemenea, contrar a ceea ce s-a spus (din nestiinta, din graba ori din alte motive), IICCMER va continua sa acorde maxima importanta mecanismelor represive care au instaurat si au perpetuat regimul comunist in Romania. Analiza raului produs de Partid si Securitate reprezinta un imperativ complementar studiului aprofundat al ideologiei, al propagandei, al economiei, al societatii. Atit destinul celor care au murit sub comunism, cit si lumea celor care au supravietuit traumei totalitare merita atentia noastra. Nimeni nu poate pune monopol pe studiul comunismului, asa cum viata fiecaruia dintre noi este prea scurta pentru a avea ultimul cuvint in evaluarea unei epoci istorice. Ceea ce este important este ca lupta (regretabila) intre orgolii si dezacordul, adeseori inevitabil, intre metodologii (acolo unde exista), sa nu impiedice sesizarea mizei profund pedagogice a oricarui demers memorial.

S-a mai vorbit vorbit despre “mutilarea” Institutului: noua conducere a comunicat limpede ca toate programele in curs vor continua pe baza (fireasca) a unei evaluari de eficienta si performanta. Predarea/primirea gestiunii, inclusiv a resursele bugetare, e un lucru normal in orice tara din lume. Din pacate, in acest proces institutional criteriile civilitatii sunt adesea abandonate, pentru a lasa loc umorilor si frustrarilor private. Or, modernitatea şi eficienţa instituţiilor occidentale se măsoară în funcţie de supleţea şi transparenţa lor, dincolo de locuitorii vremelnici care-i traversează pragul. E frapant ca unii dintre apologeţii modernităţii deschise să accepte personalizarea afectivă a unei entităţi neutre.

S-a afirmat ca s-ar produce o politizare, în condiţiile în care subsemnatul, alături de domnii Ioan Stanomir şi Mihail Neamtu, nu suntem angajati electoral sau partinic. A-ti exprima pozitia personala pe un blog tine de libertatea de expresie.  A participa direct la campania electorala, ca membru activ al unui partid, oricare ar fi acesta, este cu totul altceva.  A fi consilier al unui candidat (cazul d-lui Olaru) este prin definitie o angajare electorala.  Nici unul dintre noi nu este membru al conducerii vreunui partid politic din Romania.  Nici unul nu am luat cuvantul in vreun congres de partid.  Evident, putem avea afinitati doctrinare cu o zona a spatiului politic.  Dar acest lucru nu impieteaza asupra respectului pentru alte pozitii si orientari cata vreme acestea se mentin in perimetrul discursului democratic.  Or, noutatea adusa de tinăra echipă (ma refer la conducerea executiva) ţine de paleta mai larga a intereselor cognitive si de o certa racordare la dezbaterea internationala.

Sa mai adaug ca a nu raspunde atacurilor concertate, imbibate de patimi si dubioase ca informatii, tine de imperativul de a nu abandona decenta si civlitatea.  Ce-ar raspunde de pilda un auto-desemnat specialist in “retori si impostori” atunci cand cineva l-ar acuza ca vrea “sa-i manance matele”?  Ca nu savurezi asemenea delicatese?  Ce sa le raspunzi celor te anunta ca un distins istoric britanic nu da doi bani pe tine, oportunistul ordinar, in pofida a ce ti-a scris chiar ieri acel autor? Sa te pretezi la jocurile insalubre ale celor care citeaza corespondenta privata? Ce sa-i raspunzi unei doamne care recurge la santaj invocand dosare despre familia ta din dosarele Securitatii?  Ce sa-i replici unei directoare de saptamanal cultural care rosteste un avantat rechizitoriu comparandu-te cu groparul culturii romanesti din anii 50?  Scriu aceste randuri si-mi dau seama ca imi pierd vremea. Acesti oameni nu au nici in clin nici in maneca cu cercetarea comunismului, cu scarile de valori din comunitatea stiintifica internationala.  Justitia morala ii lasa complet indiferenti.  Unii dintre ei regreta ca m-au cunoscut. Eu regret ca i-am citit. 

În plus, cei care deplâng “politizarea” uită că, de la bun inceput, IICCR a functionat în subordinea primului ministru ca agenţie guvernamentala. Este un fapt incontestabil.  Dl Marius Oprea avea rang de secretar de stat. Dl. Olaru, probabil, era subsecretar de stat (cel puţin până în noiembrie 2009).  Din cate stiu, si cred ca se poate verifica, domnii Oprea şi Olaru, precum si doamna Hossu-Longin, au fost numiti pe baza deciziei premierului Tariceanu. Dl Dinu Zamfirescu a fost numit pe baza deciziei premierului Năstase. Nimeni, asadar, nu a participat la vreun concurs. (Daca ma insel cumva, sunt gata sa-mi cer scuze.) Evident, aceste numiri sunt obisnuite pentru functiile de conducere desemnate de factorul guvernamental.  Daca vor sa lucreze ca cercetatori, cu salariul corespunzator, ar fi normal sa fie angajati pe baza acelorasi exigente legale respectate in cazul tuturor angajatilor din IICCMER.  Noul Consiliu Stiintific va urmari exact depolitizarea, accentuind dimensiunea comparativa, analitica si interpretativa a temelor studiate.  A crede insa ca memoria este un teritoriu aseptic din care pot fi eliminate valorile, este o iluzie.  Depolitizarea nu conduce nici la abulie morala, nici la plonjonul in oceanul ariditatii academice.

Public mai jos un fragment dintr-un text semnat de doamna Zoe Petre in Observator Cultural. Nu comentez ultimatumul abia voalat adresat unor membri ai fostului Consiliu.  Am si eu o simpla întrebare: au devenit doamna Zoe Petre şi fostul presedinte Emil Constantinescu membri ai Consiliului IICCMER (din nou, repet, nu Ştiinţific) in ultimele săptămâni dinaintea reorganizării (in luna februarie 2010)? S-a anuntat public acest lucru, fiind totuşi un eveniment important pentru o institutie publica?  Scrie doamna Petre de pe pozitia de martor obiectiv ori ca membra a acelui ex-Consiliu?  Era prezenta d-lui Constantinescu o expresie a “logicii depolitizarii”?  Si-au dat doamna Petre si dl Constantinescu demisiile din entitatea devenita inexistenta? Când şi mai ales unde au fost publicate?  Mai ales că altora li se cere sa-si precizeze imediat pozitia. Altminteri…

Cat priveste expresii gen “castrarea” unui institut in clipa cand i se largesc atributiunile, ii las pe cititorii acestui blog să judece cât de adecvate sunt.  Tot astfel, cititorii de buna credinta vor reflecta asupra relatiilor dintre fosta conducere a IICCMER si fostul presedinte Emil Constantinescu, devenit, pe ultima suta de metri, membru al Consiliului.  Nu a fost dl Emil Constantinescu direct implicat in campania din timpul alegerilor prezidentiale, fiind practic initiatorul unei liste de sprijin pentru candidatul PNL?

“Eliminarea lui Marius Oprea este parte a acestei operaţii de neutralizare a IICCR. Nu e de mirare că, în aceste condiţii, o bună parte dintre membrii Consiliului ştiinţific al „vechiului“ IICCR – Ştefana Bianu, Doina Cornea, Dennis Deletant, Lucia Hossu Longin, Radu Ioanid, Dorin Tudoran – şi-au anunţat demisia în semn de protest. Mă întreb care dintre ceilalţi membri ai consiliului aşteaptă ca dl Boc să-i dea manu propria afară – şi care dintre ei salută această castrare a IICCR. Eu i-aş întreba, public.”

Regretabilă, în toate aceste zbateri şi dezbateri, mi se pare tentatia manipularii emotiilor si sentimentelor genuine ale victimelor dictaturii, cit si ale celor autentic preocupaţi de studierea regimului comunist. Am mai spus-o si o voi repeta: toate lucrurile bune facute la IICCR merita pretuirea si respectul nostru public. Indeosebi, cercetatorii IICCMER ar trebui sa fie protejati de furia celor care traiesc numai din intriga si scandal mediatic. Locul de intilnire al intelectualilor nu este bârfa, ci masa rotunda a dezbaterilor civilizate.

Provocarile si dificultatile care ne stau in fata sunt nu putine: negationismul, suspendarea actului de justitie, indiferentismul, cinismul si relativismul moral, ignoranta istorica, nostalgia edulcoranta pentru dictatura, resuscitarea ‘dialectica’ a scrierilor ‘marilor revolutionari’ – toate acestea sunt realitati ale timpului prezent. Mai mult decit orice controversa parohiala, ele cer din partea noastra un raspuns inteligent, articulat si incarcat de sentimentul datoriei fata de cei morti, cei vii, si cei inca nenascuti. In cuvintele Monicai Lovinescu,

Singura îndârjire de care dăm dovada ca neam pare a fi acest refuz de a înţelege ce ne-a fost dat să trăim. N-avem cum să fim ‘răzbunaţi’, dat fiind că sabotăm şi martorii, şi istoricii. Cui îi este frică de… Tacit? Şi mai ales de ce?

One Response to Câteva lămuriri despre IICCMER şi unele întrebări pentru doamna Zoe Petre

  1. […] Altfel, cititi si asta la Tismaneanu pe blog. Merita! […]

%d bloggers like this: