Memoria si analiza catastrofei comuniste: Pedagogia criminala

Pe site-ul IICCMER, apar informatii despre activitatea acestui for de investigare/cercetare a trecutului comunist, precum si de analiza a exilului romanesc.

Sub semnatura lui Dumitru Lacatusu, o recenzie a volumului istoricului Mircea Stanescu despre Reeducarea in Romania comunista (1945-1952): Aiud, Suceava, Pitesti, Brasov, carte aparuta , cu sprijinul IICCMER in 2010 la editura Polirom. Iata mai jos propriile mele reflectii despre aceasta impresionanta contributie la intelegerea universului concentrationar al comunismului romanesc.

Mecanismele pedagogiei infernale

Semnificatie: Cartea lui Mircea Stanescu face parte dintr-un santier investigativ de maxima importanta istorica si morala.  Este vorba de primul volum dintr-o trilogie zguduitoare, scrisa cu pasiune si rigoare, despre pedagogia terorista aplicata de Securitate in vederea distrugerii sufletului si manipularea criminala a detinutilor supusi acestor monstruoase experimente. 

Criminalii: Este important faptul ca Mircea Stanescu ofera nume precise de ofiteri ai Securitatii, direct responsabili pentru criminalele actiuni.  Deciziile au fost luate la varf, conducerea Ministerul de Interne (Teohari Georgescu, Pintilie-Pantiusa, Nikolski, Marin Jianu, Dulgheru, Goncearuc-Petrescu) era de fapt cea care ordona aceste abominatii.  Intre acesti scelerati motivati de o ideologie distructiva, sotii Gavrila si Eva Birtas, ambii ilegalisti cu vechi state de functiuni in aparatul clandestin al PCR.  Ar merita examinat  pe larg rolul generalului securist (tot ilegalist) Gogu Popescu, fost invatator(asemeni rudimentarului fanatic Makarenko), amic cu Gr. Preoteasa si Miron Constantinescu, ulterior ambasador sub Dej (Congo-Brazaville) si Ceausescu (Birmania).  Ori al unor Pavel Cristescu (fost membru al Brigazilor Internationale, seful Militiei, activ in conducerea MAI), al colonelului Iosif Nemes si, nu mai putin interesant, al unui Andrei Gluvacov. Ilegalist, ca si perechea Birtas, acesta avea sa devina ulterior membru al Comisiei Controlului de Partid. Turcanu si ciracii sai au fost instrumentele acestor indivizi plasati de PCR in pozitiile cruciale pentru infaptuirea unor experimente unice in Europa de Est si Centrala.

Organele stiau totul: Ororile reeducarii erau stiute exact de organele de partid si securitate. Teohari Georgescu era membru al Biroului Politic si secretar al CC al PMR, ii raporta direct lui Gh. Gheorghiu-Dej privitor la toate aceste actiuni de maxim interes pentru cel care era seful suprem al mafiei comuniste. S-a vehiculat uneori ideea ca actiunile gen Pitesti erau de fapt necunoscute magnatilor Securitatii, ca era vorba de zelul unor ofiteri din penitenciare si al uneltelor recrutate intre detinuti, un zel tolerat si utilizat de unele cadre medii din MAI.  In fapt, arata Mircea Stanescu, ordinele veneau de la cel mai inal nivel. Iata ce declara colonelul Iosif Nemes: “Organele din minister cunosteau in totaliate actiunea de la Pitesti.  Prin organele din ministerinteleg pe: toc. Birtas, tov. Nicolschi, tov. Pintilie si tov. Jianu.  –Stiu acest lucru deoarece cand i-am raportat lui Birtas situatia de la Pitesti, atat verbal cat si i scris, dansul mi-a spus ca are cunostinta de felul cum s-a scos materialul. , dupa cum acest fapt este cunoscut si catre tov. Pintilie”. (pp. 135-136). Ar fi interesant de examinat relatia dintre organele de conducere ale Securitatii si Sectia administrativ-politica a CC al PMR (intre instructorii acesteia era Vasile Patilinet, ulterior secretar al CC al PCR insarcinat cu organele speciale).  Tot astfel, este neindoios ca actiunile de reeducare erau raportate consilierilor sovietici intre care se distingea prin relatiile sale speciale cu S. Ignatiev, ministrul Securitatii al URSS, generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski.  Lipsiti in fond de originalitaate in conceperea “caii romanesti spre socialism”, este greu de imaginat ca ucenicii lui Stalin, Jdanov si Beria din Romania ar fi fost singurii autori ai sinistrului scenariu.  “Sa invatam dn experienta maretei Uniuni Sovietice” s-a tradus in acest caz in imitare, obedienta, servilism netarmurit, elemente de psihologie personala (Turcanu si echipele sale, Nikolski, Sepeanu, Birtas etc).  In prefata cartii discutate aici (purtand data de 13 iunie 2008), regretatul Constantin Ticu Dumitrescu scrie, pe buna dreptate, ca experimentul a fost de origine sovietica, pus in aplicare de hiper-entuziastii stalinisti din Romania: “Semnificativ ramane raspunsul inspectorului Nemes la intrebarea directorului inschisorii Pitesti, daca ministerul stie ce lupte oribile se petrec la Pitesti: ‘Desigur le cunoaste, doar nu le fac de capul meu!’.’

Ideologia terorista si teroarea ideologica: Ceea ce realizeaza Mircea Stanescu este nu doar sa documenteze impecabil si sa explice ratiunile acestui proces de distrugere a fiintei umane, dar si sa lumineze conexiunea dintre ideile unui Anton Semionovici Makarenko, autorul faimoaselor romane propagandistice Poemul pedagogic si Steaguri pe turnuri,  personaj parca tasnit din galeria demonilor dostoievskieni, si practicile concrete alre “reeducarii”.  Pentru Makarenko, educatia nu era o intreprindere autonoma, ci o sarcina politica de o vitala urgenta.  Disciplinarea, suprevegherea maniacala si constrangerea (fizica si/sau simbolica), acestea erau dimensiunile definitorii ale pedagogiei preconizata de Makarenko si discipolii sai cekisti.  Mircea Stanescu citeaza din acest feroce propagandist si practician al reeducarii: ” N-as vrea sa ma intelegeti gresit.  Sunt partizanul unei oarecare militarizari.  Nu este o dresare, ci o economie de forte”.  In realitate, chiar despre dresare, despre conditionare imbecilizanta, despre spalare pe creier era vorba.  Cine nu se supunea acestui imperativ era desemnat drept parazit, fiinta superflua destinata nimicirii.  Se demoleaza astfel mitul unor actiuni izolate, “excese” aberante provenite din initiative locale.  Substratul strategiei “reeducarii” era de fapt ideea leninista, de clara sorginte marxista, privind plasticitatea absoluta a individului, obsesia crearii Omului Nou. O teza exacerbata in discursul si experienta proprii stalinismului dezlantuit.  Cartea este dedicata “Patriarhilor studierii reeducarii: Dumitru Bacu, Virgil Ierunca si Paul Goma”.

Vladimir TISMANEANU

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: