Sacrificiul lui Doru Maries: Cine tace devine complice!

Spunea candva Andre Malraux: O viata de om nu valoreaza nimic, insa nimic nu valoreaza cat o viata de om. Mi-au revenit in minte aceste cuvinte gandindu-ma la sublimul curaj al lui Doru Maries de a-si risca viata pentru adevar. Aflarea adevarului despre revolutia din decembrie 1989, despre mineriade, adoptarea Legii lustratiei au devenit pentru Doru Maries nu doar ceea ce se cheama ratio vivendi, ci, in chip tragic, ratio moriendi. 

Simplu spus, urmand lectia lui Havel, Doru Maries traieste, mai exact spus supravietuieste, acceptand pretul ultim pentru o fiinta omeneasca,  in adevar.  L-am vazut de doua ori saptamana trecuta: nimic patimas in privirea, in rostirea acestui om.  Dimpotriva, o seninatate calma ce te trimite cu gandul spre sfinti, spre yoghini, spre inteleptii altruisti.  Prin ceea ce face, Doru Maries actioneaza ca un drept.  M-am gandit la Jan Patocka, filosoful ceh, elevul lui Husserl, care s-a jertfit constient acceptand sa devina primul purtator de cuvant al Cartei 77.  Asemeni lui Patocka, asemeni lui Jan Palach, studentul care a devenit o torta vie protestand impotriva invadarii Cehoslovaciei si a “normalizarii” impusa de Brejnev si Husak,  Doru Maries nu vrea nimic pentru el. Se sacrifica pentru noi toti. Tacerea la acest ceas este o forma de consimtamant la strategia amneziei si a minciunii.  Cine tace devine complice. (VT)

>>> “Asociatia 21 Decembrie 1989 Dep. Presa” <asociatia21decembrie.presa@gmail.com> 03/29/10

Comunicat de presă al Asociaţiei 21 Decembrie 1989

Jurnalistul Ştefan Niculescu Maier,  fost deţinut politic anticomunist,
membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, a publicat un editorial
zguduitor despre sacrificiul lui Teodor Mărieş aflat în 77-a zi de grevă a
foamei pentru adoptarea lustraţiei anticomuniste şi pentru adevărul despre
genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990.

Începând din dimineaţa zilei de 29 martie 2010, Teodor Mărieş e internat în spital, într-o stare foarte gravă.

Teodor Mărieş speră să poată participa la întâlnirea de marţi, 30 martie
2010, începând de la orele 9:30, de la Palatul Parlamentului, dintre D-na
Roberta Anastase – Preşedintele camerei Deputaţilor  şi  reprezentanţii
societăţii civile Florian Mihalcea – preşedintele Societăţii Timişoara,
Daniel Vighi – vicepreşedinte, Sorin Ilieşiu, Valeriu Stoica şi Viorel
Oancea – membri ai Societăţii Timişoara şi, dacă va fi posibil, Teodor
Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, întâlnire cerută la
Timişoara în 13 martie 2010, *pentru adoptarea urgentă a legii
lustraţiei,*cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea
Proclamaţiei de la Timişoara.

Teodor Mărieş speră totodată să poată participa la *conferinţă extraordinară de presă cu subiectul  Legea lustraţiei, ACUM !, care va avea loc  marţi 30 martie, orele 12, la sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 din str.Batiştei nr.24A. Vor participa: Florian Mihalcea – preşedintele Societăţii Timişoara, Daniel Vighi – vicepreşedinte, Valeriu Stoica, Sorin Ilieşiu şi Viorel Oancea (iniţiator al legii lustraţiei) – membri ai Societăţii
Timişoara,Marius Dugulescu şi Florin Postolachi – deputaţi PDL, Eugen
Nicolăescu – iniţiator al legii lustraţiei şi Teodor Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, dacă va fi posibil.

Prezentăm textul integral al editorialului:

**

*www.RomaniaLibera.com
Editorial,
28 martie 2010*
http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php

*Suntem un popor de oi? , de Stefan N. MAIER *
(Material propus pentru publicare la data de: 28-03-2010)

*Un om moare sub ochii nostri… *

Teodor Mărieş moare sub ochii noştri şi nimeni nu face nimic. El moare ca
urmare a unui prelungit protest prin greva foamei, reiniţiat pentru
finalizarea cercetărilor privind evenimentele din Decembrie 1989. Adică
pentru un adevăr care ne interesează pe toţi!

Este prima oară, de când am plecat din România pentru a mă stabili în cele
din urmă în Statele Unite, că-mi pare rău că nu mă aflu la Bucureşti. Dacă
aş fi acolo, aş începe prin a le vorbi membrilor Asociaţiei “21 Decembrie”
şi a-i îndemna să manifeste în sprijinul acţiunii preşedintelui lor. De ce
nu sunt ei în aceste zile în faţa clădirii Guvernului, pentru a-şi arăta în
mod paşnic solidaritatea cu Mărieş? Unde sunt zecile, sutele de asociaţii de revoluţionari, unde sunt cei care au obţinut certificate, avantaje, înlesniri? Unde sunt studenţii, tinerii presupuşi a reprezenta conştiinţa proaspătă a naţiunii, cei care sunt interesaţi în cel mai înalt grad ca foaia pe care îşi vor scrie propria istorie sa fie cât mai curată? Unde sunt toţi cei care s-au bucurat de căderea dictaturii dar au înţeles că unei dictaturi “pe faţă” i-a urmat o manipulare perfidă, prin care cei care au plănuit eliminarea ceauşeştilor au făcut-o strict pentru interesele proprii şi nu pentru cele ale poporului?
*…iar noi intoarcem capul*

Tăcere. Lumea are alte preocupări. Discută despre altceva. “Nebunia” lui
Mărieş este de-a dreptul “supărătoare”. Cum de îşi permite el să creadă
într-un revers al fatalităţii mioritice în care ciobanii ucigaşi sunt
chemaţi în justiţie şi puşi să dea socoteală pentru crimele lor? Haideţi mai
bine să-l convingem pe Mărieş să renunţe, decât să ne alăturăm lui –
gandeşte poporul de oi.

Pentru că răspunsul la întrebarea din titlul articolului, dragii mei, este
unul afirmativ. Suntem un popor de oi. Asemenea oilor, păstorite cu miile de
câte doi-trei ciobani şi caţiva câini, suntem plimbaţi de colo-colo de la o
pajişte la alta şi, in timp, tunşi de lână sau sacrificaţi, adesea sub
privirile tâmpe ale semenilor noştri care asistă la moartea unuia sau altuia
dintre ei ca la un fapt divers.
*Chiar nu se poate face nimic?*

Daca măcar atăta ar face românii: să nu-şi deschidă televizoarele timp de o
ora într-o anumită zi, să spunem între 7 si 8 seara pe 30 martie, alocând
acest timp unei discuţii despre Teodor Mărieş. Să încerce să înţeleagă
gestul lui disperat de restabilire a adevărului istoric despre Decembrie
1989, să încerce să se întrebe dacă nu ar trebui să facă ei înşişi ceva
pentru aducerea acestui adevăr la lumină. Dacă măcar ziariştii ar intra în
grevă de subiecte, aşa cum mă consider eu de două luni încoace, refuzând să
scriu despre alt subiect decât despre Teodor Mărieş!

Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş,Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş… aş umple o întreagă ediţie de ziar numai cu numele acestui om – nu pentru a-i ridica o statuie, deşi pentru curajul lui el are deja o statuie în mintea mea, ci pentru cauza lui, atât de dreaptă şi de necesară.

După zeci de ani de negare vehementa a crimelor împotriva evreilor din
România a fost nevoie de o Comisie condusă de americanul de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, alcătuită în bună parte şi din oameni de ştiinţă care trăiesc în afara României, pentru a se reconstitui şi demonstra adevărul despre Holocaustul românesc. Mulţi neagă încă, sfidând legea, rezultatele publicate de Comisia Wiesel.

A fost nevoie de o Comisie condusă de un profesor american de origine
română, Vladimir Tismăneanu, pentru a se face lumină în natura criminală a
regimului comunist din România. Nu s-au produs legi în legătură cu
rezultatele publicate de Comisia Tismăneanu şi sunt slabe speranţe că
rezultatele ei vor deveni operaţionale pentru mulţi ani de acum încolo.

Avem oare nevoie să solicităm cetăţenia americană pentru Teodor Mărieş
pentru ca, având această calitate de neapartenenţă la un popor de oi, gestul
său să fie apreciat la justa lui valoare şi să se bucure de sprijinul
popular care l-ar face să învingă rezistenţa structurilor inerte din
România? Cât timp vor mai dicta în România cei care au denaturat istoria şi
complicii lor?
*Sunt şi eu tot o oaie*

O disperare surdă mă încearcă în timp ce vă scriu aceste rânduri căci, din
perspectiva acestei sentinţe, nu sunt nici eu altceva decăt tot o oaie.
Altfel ar trebui să mă sui în primul avion şi să aterizez la Bucureşti cu o
pancartă în mâini, pichetând Guvernul. Măcar pentru a nu mă mai simţi o
biată ovină eu însumi. Nu din altruism, ci pentru salvarea propriei
conştiinţe, la fel cum am protestat cu ani în urmă împotriva lui Ceauşescu,
la fel cum i-am cerut fostului meu anchetator acum ceva vreme să se
delimiteze de sistemul care îl omoară lent dar sigur pe Teodor Mărieş.

Suntem un popor de oi, dragi români. Un popor de laşi care îşi merită
istoria de mâna a doua sau a treia pe care şi-o construieşte într-o ţară în
care oamenii se amăgesc prin îndelungi behăituri naţionaliste că e ceva de
capul lor. O fi, dar rar, individual şi nu între oile autohtone şi nu pe
bază de behăituri naţionaliste.

Astfel, când cel puţin încă există pretextul numit Teodor Mărieş ca oamenii
care mai au o conştiinţă să iasă în stradă şi să ceară adevărul despre
lovitura de stat din Decembrie 1989, creîndu-se premisele împăcării
românilor cu propria lor istorie, ei preferă totuşi să uite, să întoarcă
indiferenţi capul şi să se lase în continuare conduşi de o mână de ciobani
abili şi de o haită de câini. Să ne fie ruşine. Suntem un popor de oi şi ne
merităm soarta.

Rămân, pe de altă parte, acelaşi etern optimist care a crezut că va fi urmat
de cineva şi atunci când s-a împotrivit lui Ceauşescu: doar recunoscând că
suntem un popor de oi avem şi o şansă de a deveni un popor de oameni. Altfel nici nu v-aş spune toate acestea!

%d bloggers like this: