Vocea celor fara de voce: Soljenitin si zekul Ivan Denisovici

Intamplarea face ca astazi, chiar la doi ani de la stingerea din viata a Monicai Lovinescu, sa discutam la cursul meu de unnergraduates nuvela lui Soljenitin O zi din viata lui Ivan Denisovici. Unul dintre studenti, Andrew, a prezentat sinopsisul acestei zguduitoare scrieri, una dintre cele mai miscatoare marturii despre supravietuire in conditiile infernului numit GULAG. Un infern structural omolog celui al lagarelor naziste.  Speranta de viata in lagarele staliniste era minima. Exterminarea avea loc prin epuizare sistematica, prin infometare, prin epidemii, dar si prin executii in masa.  Turnurile de control erau identice.  Cand temperatura cobora la un nivel insuportabil, se intrerupea lucrul. Nu din mila pentru detinuti, ci pentru a-i cruta pe cekisti.  O zi de “pauza” era imediat recuperata duminica…

Andrew are 20 de ani, este un tanar american obisnuit, nu auzise pana recent despre aceste orori. Nu este primul student american care imi spune ca nu stia de aceste crime.  Nu e vina sa. Imaginatia morala a Occidentului, tradusa in canon scolar, este uneori teribil de selectiva…

A facut cautarile pe google, a citit de doua ori cartea, a explicat cu o voce coplesita de emotie ce insemnau ratiile infometarii, frigul napraznic, supravegherea necontenita, exploatarea feroce. Dar mai ales a insistat pe finalul cartii, acele ganduri ce dau masura unei capodopere nemuritoare: fericirea trista a lui Ivan Denisovici pentru ca in acea zi oarecare nu s-a imbolnavit, nu s-a prabusit, se poate intoarce in baraca pentru a numara cate zile i-au mai ramas pana la liberare.  Marea poeta Anna Ahmatova nu gresea: universul sovietic era divizat intre lumea lagarelor si cea din afara ei.  Victimele terorii trebuiau amutite definitiv.  Opera lui Aleksandr Isaievici Soljenitin a dat glas celor carora li s-au anihilat vocile.

Soljenitin a fost unul dintre autorii pe care Monica Lovinescu si Virgil Ierunca i-au admirat in cel mai inalt grad.  Arhipealgul Gulag, alaturi de Zero si infinitul de Koestler si 1984 de Orwell, erau cartile despre care Monica Lovinescu spunea ca le-ar fi luat cu ea pe o imaginara  arca a lui Noe, daca ar fi venit un nou potop.  Carti care ar fi vorbit despre esenta criminala a ingineriei sociale totalitare.  Ca si Ivan Denisovici, Alekandr Soljenitin a fost, spre a relua formularea Monicai Lovinescu, detinutul, zekul paradigmatic.

PS Ar mai fi de spus ca acum aproape doi ani, Horia Patapievici si cu mine, sustinuti de Sorin Iliesiu, am propus primarului Capitalei, Sorin Oprescu, ca trei strazi din Cartierul Primaverii sa poarte numele Monicai Lovinescu, al lui Virgil Ierunca si al lui Aleksandr Soljenitin. Este vorba de Bulevardul Primaverii si strazile Herastrau si Helesteului.  O zona in care exista inca strada Maxim Gorki, cinstindu-l pe fondatorul realismului socialist, pe cel care a justificat si preamarit Belomorkanal-ul.  La vremea respectiva, ziarul Cotidianul a publicat cererea noastra.  Din pacate, propunerea noastra a fost ignorata. As aminti ca presedintele Traian Basescu a pus la dispozitie areonava prezidentiala pentru aducerea in tara a ramasitelor pamantesti ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca. La aeroportul Otopeni, a avut o ceremonie cu prezentarea garzii de onoare.  Daca nu ma insel, presedintele Basescu l-a decorat postum pe Soljenitin cu “Steaua Romaniei”.  Guvernul Tariceanu nu a reusit sa instituie o zi de doliu national pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca…

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: