Asasinarea sperantei: Reflectii despre mineriade

Au trecut doua decenii.  Incep sa public aici reflectii despre ce s-a petrecut in Romania in lunile aprilie-iunie 1990. De fapt, lucrurile au inceput mai devreme, cu agresiunile “proletare” din ianuarie, cu propaganda desantata impotriva celor care cereau implinirea idealurilor anticomuniste ale revolutiei, cu fasciile convocate de Iliescu, Roman, Brucan, Voican-Voiculescu si ceilalti.   Refrenele scandate isteric: “Noi muncim/Noi nu gandim”.  Un anti-intelectualism aberant, ecou al celui mai negru obscurantism stalinist. Dupa care a venit, vreme de cateva saptamani, seninatatea, purificarea, speranta, aerul curat al Pietii Universitatii, zona libera de neo-comunism.  Parea ca se termina, in fine, ceea ce Marin Preda numise era ticalosilor.  Ca poate lichelele vor tine seama de ceea ce scrisese Gabriel Liiceanu in celebrul sau Apel.  A venit apoi asasinarea sperantei.

Pentru mine, chestiunea mineriadelor face parte din intelegerea mostenirilor regimului comunist din Romania. Fiind politolog, specializat in analiza comparata a sistemelor politice, ma intereseaza  faptul ca in Romania s-a dezvoltat un tip de actiune politica fals spontana, in fapt organizata si dirijata de sus cu scopul intimidarii opozitiei democratice si al neutralizarii societatii civile. Tot in Romania s-a declansat mai devreme decat in alte state post-comuniste ceea ce numesc metaphysical mudslinging, improscarea cu noroi a fostilor disidenti si a intelectualilor care refuzau ingenuncherea in fata “noii” puteri.  Ponegrirea nerusinata a unor Corneliu Coposu, Ion Ratiu, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Octavian Paler, N. Manolescu, Laszlo Tokes, Gabriel Andreescu, Mircea Dinescu, Petre Mihai Bacanu.  A GDS  si a revistei 22.  Reveneau in tromba sicofantii regimului declarat “defunct”.  Un Adrian Paunescu, autorul unor odioase ode pentru cuplul prezidential, avea sa-si lanseze foaia “Totusi iubirea” (ce titlu!) la care scriau texte imbibate de ura vechii scanteisti Constantin Mitea, Eugen Florescu si N. Corbu.  Se constituia Partidul Socialist al Muncii, condus de fostul premier ceausist Ilie Verdet si de mai junii aparatciki ex-uaseceristi Tudor Mohora si Ion Sasu.  Ieseau la atac protocronistii, de la Mihai Ungheanu si Dan Zamfirescu la Paul Anghel si Ilie Purcaru.  Restauratia romana nu a fost una de catifea.  Nu stiu ca fenomene similare sa se fi intamplat (cu o amplitudine, magnitudine, intensitate si efecte similare) in alte state din zona. 

Scrierile mele pe subiect, consonante cu cele ale prietenilor de valori din tara, au exasperat cercurile feseniste. Cititi ziarele pro-FSN din epoca si veti vedea ce tip de campanii imunde se duceau impotriva intelectualilor critici din randul carora ma simt onorat sa fac parte.  In ziarul Azi, sub semnatura redactorului sef adjunct, aparea un articol in care GDS era numit “cea mai sinistra coloana a cincea care a activat vreodata pe teritoriul Romaniei”.  Raspunsul meu dat acestei enorme ineptii, aparut, daca nu ma insel, in revista Agora, condusa de Dorin Tudoran, poate fi citit in volumul Irepetabilul trecut (Curtea Veche, 2008).   Ii reaminteam acelui jurnalist  ca in Romania functionase vreme de decenii PCR, intr-adevar o coloana a cincea in serviciul Kremlinului.

Am scris atunci, si imi mentin parerea, ca in Romania s-a trecut cu o viteza fulgeratoare de la starea de gratie la starea de greata: greata in raport cu acea reintoarcere (dar plecasera ele de fapt?) a canaliilor in prim-planul vietii politice, acea insolenţa care l-a facut pe Gabriel Liiceanu sa scrie „Apelul catre lichele”. Mineriada din iunie a fost riposta de o agresivitate natarmurita, a unei nomenklaturi apoplectice la cerintele „Proclamatiei de la Timisoara” (martie 1990) si in special la revendicarea lustratiei (Punctul 8).  Simtisera ca pot pierde totul si luptau acum, cu orice arme, pentru a pastra totul.  Argumentele unei dezbateri publice normale, ale unei conversatii democratice, au fost inlocuite cu lanturile si batele mineresti. Ma grabesc sa accentuez ceea ce adeseori se uita: mineriada concreta a fost precedata de campaniile urii, in ziare precum „Azi” si „Dimineata” precum si in fituicile imunde „Europa” (deschis dedicata reabilitarii Securitatii) si „Romania Mare” (vechea „Saptamana” a lui Eugen Barbu si C. V. Tudor renascuta cu binecuvantarea premierului Petre Roman).  Cand citesc acum atacuri care utilizeaza un lexic delirant, imi amintesc de un articol din „Romania Mare” cu titlul „Volodea, sobolanul navetist”. Textul respectiv ma anunta in final ca „echipa de deratizare este pe urmele tale”.  Lunga viata a infamiei…

Advertisements

2 Responses to Asasinarea sperantei: Reflectii despre mineriade

  1. […] de tristă neo-amintire De Alin Cristea Vladimir Tismăneanu: “in Romania s-a dezvoltat un tip de actiune politica fals spontana, in fapt organizata si […]

  2. […] Prezentam textul integral al articolului: Asasinarea sperantei: Reflectii despre mineriade https://tismaneanu.wordpress.com/2010/04/23/reflectii-despre-mineriade/ Au trecut doua decenii. Incep sa public aici reflectii despre ce s-a petrecut in Romania in lunile […]

%d bloggers like this: