Sindromul amanarii si necesitatea lustratiei

Pentru Monica Lovinescu, ca si pentru Virgil Ierunca, a invata din istorie este o sansa pentru a scapa de riscul repetarii unor experiente abominabile.  De aici si pasiunea cu care s-au raportat la capodopere ale memoriei precum scrierile Nadejdei Mandelstam.  Ideologiile sunt mnemofobe, urmaresc distrugerea radacinilor spirituale. Individul este azvarlit in maelstrom-ul delirului politic.  Ideologiile vor sa-l convinga ca este fara ajutor si neputincios, ca unica salvare vine din entitatea magica numita “Partid”, “Natiune”, “Stat”, “Clasa”, “Rasa”.  Hierocratia atee, hubrisul materialist, chiliasmul revolutionar se substituie divinitatii.  Tocmai pentru ca aseaza individul in centrul proiectului sau, liberalismul conservator este o filosofie, o sinteza doctrinara (nu doctrinarista), dar nu se poate reifica ideologic fara a se nega pe sine.  Nu urmareste sa imanentizeze transcendenta.  Recunoaste failibilitatea intreprinderilor omenesti.  Comentand cartea lui Francois Furet despre Trecutul unei iluzii, ganditoarea romana scria:

Daca ferocele secol al XX-lea nu va fi slujit macar sa ne vindece de astfel de pulsiuni socialmente morbide ce tind sa coboare absolutul in cetate, atunci Istoria s-ar confunda cu acea shakespeariana poveste “spusa de un nebun, plina de zgomot si de furie si care nu inseamna nimic”. (Etica neuitarii, Humanitas, 2008, p. 405).

Tot astfel, reluind inspirata formulare a scriitorului britanic Ferdinand Mount (ani de zile editorul lui Times Literary Supplement), despre “asimetria indulgentei”, Monica Lovinescu surprinde adanca ipocrizie a celor care pun sub semnul intrebarii dreptul de a compara sistemele totalitare, ideocratiile genocidare.  Am spus-o de multe ori: a compara nu inseamna ca afirmi o identitate, dar presupune recunoasterea unor elemente comune, a unor invarianti proprii gemenilor totalitari (expresie introdusa de un faimos intelectual polonez, membru al cercului din jurul revistei de exil Kultura).

Monica Lovinescu a diagnosticat cu nedisimulata tristete, as spune chiar revolta, sindomul amanarii in cultura politica a post-comunismului romanesc. O fuga de responsabilitate si de responsabilizare.  Un anti-anti-comunism fals-bataios, in realitate ignorant si jalnic.  O derobare continua, nascuta din complicitati inavuabile si anxietati care desfid ratiunea:

Noi nu acceptam, nici nu refuzam.  Amanam orice gest chirurgical.  Am iesit din marele spital al totalitarismului neoperati, inca nevindecati, purtatori mai departe de germeni, contaminatori si contaminati laolalta, intr-un nefiresc amalgam” (Etica neuitarii, pp. 427-428).

Mai este nevoie sa spun ca pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca sprijinirea unei purificari prin lustratie, cu toate intarzierile si imperfectiunile unei asemenea legi, insemna o proba de onoare civica? 

Advertisements

One Response to Sindromul amanarii si necesitatea lustratiei

  1. […] pe propriul blog, opiniile lui şi ale Doamnei spiritului românesc, Monica Lovinescu, despre Sindromul amanarii si necesitatea lustratiei . Dl Vladimir Tismaneanu este membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie 1989, profesor de […]

%d bloggers like this: