Marx, Ceausescu si nostalgia infernului

Paradoxal, absurd si uluitor, romanii ar fi bantuiti de dorul de Ceausescu.  Un sondaj de opinie a creat senzatie, forumurile sunt invadate de reactii, comentatorii se grabesc sa interpreteze semnificatiile cosmice ale acestor cifre. La prima vedere, este ceva intr-adevar halucinant:

Daca Nicolae Ceausescu ar candida la alegerile prezidentiale avandu-i contracandidati pe presedintii partidelor politice din Romania, adica Emil Boc, Victor Ponta, Crin Antonescu si Marian Sarbu, 41% dintre romani l-ar vota, potrivit unui sondaj IRES dat publicitatii luni.

In egala masura, cum arata sociologul Vasile Dancu, este vorba de lucruri ce tin de cultura politica a tranzitiei romanesti, de registrul infrastructurilor emotionale, dar si de competitia dintre viziuni diferite despre trecutul totalitar. Istorii diverse, amintiri divergente, regimuri de memorie adesori incompatibile. Pentru o scurta perioada, in anii 70, dictatura comunista s-a bucurat de o relativa acceptare, devenind pana la un punct una a consensului de tip faute de mieux. Substratul ei ramanea insa unul fundamental antidemocratic.  Odata “autohtonizat”, mizand pe o retorica patriotarda  care facea din “Conducator” garantul independentei nationale, regimul se dorea o dictatura consensuala. A fost in mare masura meritul Raportului Final pe baza caruia presedintele tarii a condamnat regimul comunist ca ilegitm si criminal ca a subminat, cu argumente documentare incontestabile, acest mit.

Sa ne intelegem: cei care raspund favorabil lui Ceausescu in acest sondaj nu se pronunta in raport cu un program politic schitat fie si sumar.  Ei ar vota cel mult o metafora (a unei tinereti pierdute, a unui timp netrait, dar romantizat).  Este vorba de o asertiune contrafactuala ce nu tine seama de ideologia lui Ceausescu, de faptul ca el a fost un stalinist pentru eternitate.  Fara ideologie, Nicolae Ceausescu nu exista.  Un Ceausescu dispus sa participe la alegeri oneste si libere este un oximoron. Pur si simplu este un scenariu suprarealist.  Partizanii de ultim ceas ai lui Ceausescu ar trebui intrebati daca ar dori sa traiasca intr-o tara fara libertatea presei, fara libertatea de a-i critica pe cei suspusi, fara dreptul la greva, cu sindicate transformate in “curele de transmisie”, cu jurnale de televiziune consacrate integral vizitelor de lucru, cu poetii tarii deveniti barzii unui cult nesimtit, cu frontierele inchise ermetic, cu decalaje astronomice in standardele de viata intre profitocratie si majoritatea coplesitoare a cetatenilor.  Daca tot dl Dancu il aduce in discutie pe Orwell (si bine face), sa ne amintim cum definea autorul romanului 1984 totalitarismul: “Imaginati-va un om peste a carui gura se afla un bocanc. Pentru totdeauna”. A tanji dupa Ceausescu inseamna de fapt a tanji dupa acel bocanc.

Ceausescu a fost un marxist rudimentar, dar un marxist, orice ar spune diversii neo-stangisti stanjeniti de acest adevar factual.  Marxismul lui Ceausescu a capotat lamentabil. De altfel, previziunile lui Marx au esuat global si fara exceptie. Nu a avut loc polarizarea sociala prevestita in Das Kapital, revolutia proletara nu a izbuncnit in Vest, internationalismul nu a rezistat momentului 1914, mica burghezie nu s-a proletarizat, proletariatul german nu a mostenit filosofia clasica germana. Criza economica de supraproductie menita sa provoace crahul general al sistemului mondial capitalist nu a avut loc, in pofida asteptarilor lui Lenin, Stalin, Hrusciov, Brejnev si Gorbaciov.  S-a constituit o “noua clasa muncitoare”, esential diferita de aceea despre care au scris Marx si Engels. Recomand pe subiectul esecului marxismului ca profetie  sociala si ca efort de analiza stiintifica excelentul articol publicat de Dragos Paul Aligica pe Hotnews:

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7630542-exact-lipsea-recuperarea-marxismului.htm

2 Responses to Marx, Ceausescu si nostalgia infernului

  1. […] din Italia să se altăture idealului de înfăpturie, de data aceasta aplicată bine (ai auzit, Tismănene?!) a ideii mărețe care este […]

  2. […] In egala masura, cum arata sociologul Vasile Dancu, este vorba de lucruri ce tin de cultura politica a tranzitiei romanesti, de registrul infrastructurilor emotionale, dar si de competitia dintre viziuni diferite despre trecutul totalitar. Istorii diverse, amintiri divergente, regimuri de memorie adesori incompatibile. Pentru o scurta perioada, in anii 70, dictatura comunista s-a bucurat de o relativa acceptare, devenind pana la un punct una a consensului de tip faute de mieux. Substratul ei ramanea insa unul fundamental antidemocratic.  Odata “autohtonizat”, mizand pe o retorica patriotarda  care facea din “Conducator” garantul independentei nationale, regimul se dorea o dictatura consensuala. A fost in mare masura meritul Raportului Final pe baza caruia presedintele tarii a condamnat regimul comunist ca ilegitm si criminal ca a subminat, cu argumente documentare incontestabile, acest mit. Citește mai mult […]

%d bloggers like this: