Cearceaful alb si baia de sange: Noi probe despre tortionarul Enoiu

Cazul bestialului anchetator securist Gheorghe Enoiu nu poate, nu trebuie si nu va fi inmormantat. Marturiile despre rolul sau direct in torturarea celor ajunsi pe mainile sale sunt cutremuratoare.  Desfasurata sub patronajul lui Pantiusa Bodnarenko zis Gheorghe Pintilie, Nikolski, Mazuru, Draghici si adjunctii acestuia, Vasile Negrea si Tanase Evghenie, cariera sa a coincis cu cele mai ingrozitoare actiuni ale Securitatii.  Ea demonstreaza cat se poate de limpede ca n-au existat doua Securitati: una “cominternista”, “moscovita”, “neromaneasca” si alta “patriotica” si “nationala”.   Un Nicolae Doicaru a fost in perioada Canalului Mortii seful regiunii de securitate Constanta.  Apoi a  fost adus la Bucuresti, mai intai ca adjunct, apoi ca sef al Directiei de Informatii Externe. Ofiterii de varf ai anilor 70 si 80 isi incepusera ascensiunea in anii 50 .  Ca atatia dintre colegii sai de crime, Enoiu a trecut prin scolile speciale din URSS.  Dar s-a considerat, mai presus de orice, un activist al partidului trimis sa lucreze in Securitate.  Pentru el, ca si pentru Emil Macri, Aristotel Stamatoiu, Nicolae Plesita, Aron Bordea, Gh. Danescu, Iulian Vlad etc, ordinele partidului erau sacre, trebuiau indeplinite fara murmur si fara ezitare.  Cele doua institutii, partidul (cu a sa Sectie administrativ-politica) si Securitatea, erau ingemanate, istoriile lor se intrepatrund si adesea se suprapun.  Inainte de a fi seful Securitatii ca Ministru de Interne, deci pana in 1952, Alexandru Draghici a condus organizatia Bucuresti a PMR.

Cand batea in anii 50, cand, mai ales dupa 1956, tortura studentii si intelectualii acuzati de “crime impotriva oranduirii democrat-populare”, Enoiu se acoperea cu un cearceaf alb, un halat improvizat, spre a nu se pata cu sange.  Indiferent cat timp s-a scurs de la comiterea faradalegilor, aceste crime trebuie judecate.

Asa s-a intamplat in Franta cu Maurice Papon, asa se intampla in Germania, in Chile, in alte societati democratice.  La doua decenii de la prabusirea oficiala a dictaturii comuniste niciunul dintre tortionarii Securitatii nu a platit pentru crimele sale.  Generalul securist Nicolae Plesita a murit intr-un sanatoriu, beneficiind de o pensie uriasa. Interviurile sale de dupa decembrie 1989 au dovedit un tupeu fara margini si un dispret la fel de netrmurit pentru victimele sale.  Chiar sub regimul comunist, din ratiuni ce pot fi discutate separat, un anchetator sinistru precum Misu Dulgheru a fost degradat si scurta vreme arestat.  Numele acestor monstri sunt cunoscute, justitia democratica trebuie sa actioneze neintarziat.  Procesul lui Gheorghe Enoiu se poate transforma in  cel al Securitatii, institutia care a terorizat Romania vreme de peste patru decenii.  Tanara generatie nu a trait acele orori, este asadar important ca amintirea sa nu dispara, sa fie transmisa prin cuvinte, imagini, marturii:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie noi informaţii, probate documentar, privind activitatea represivă a ofiţerului de Securitate Gheorghe Enoiu, pe numele căruia Institutul (pe atunci IICCR) a formulat în 2007 o plângere penală. IICCMER solicită cercetarea şi judecarea acestuia, ca un semn că statul de drept îşi face datoria faţă de cetăţenii săi şi îşi arată respectul faţă de victimele regimului totalitar comunist.  In luna iunie IICCMER a organizat o dezbatere publica legata de cazul acestui ofiter de securitate, unul dintre cei mai crunti anchetatori ai politiei politice comuniste.  Aducerea lui Gh. Enoiu in fata justitiei ar reprezenta o reparatie morala pentru victimele sale, un gest care sa demonstreze ca Romania democratica repudiaza fara urma de ambiguitate trecutul totalitar, ilegitim si criminal.  Am scris despre Enoiu acum cativa ani. L-am amintit mereu in interventiile mele publice impotriva unei uitari nedemne si jignitoare.  L-am vazut in iunie 2008 in Parcul Herastrau, l-am privit in ochi, s-a uitat lung la mine.  Il vazusem in filmul lui Alexandru Solomon despre Marele jaf comunist. Banuiesc ca ma stia din aparitii publice, mai ales cele legate de condamnarea dictaturii comuniste in decembrie 2006 si de Raportul Final.

Despe indivizi precum Enoiu, ca si despre ofiterii Gestapoului ori ai NKVD-ului, ca si despre Gulag si Holocaust, nu se poate scrie la modul rece, fara revolta, fara compasiune pentru victime. Este ceea ce sustinea Hannah Arendt in 1953, raspunzand unei recenzii scrisa de Eric Voegelin, marele filosof politic, refugiat si el din Germania nazista, la cartea ei despre Originile totalitarismului: “M-am despartit in chip constient de traditia sine ira et studio a carei semnificatie majora(greatness) o cunosteam bine, iar pentru mine aceasta a fost o necesitate metodologica intim legata de subiectul pe care il analizam.  A scrie despre lagarele de concentrare sine ira et studio nu inseamna sa fii ‘obiectiv’, ci sa le aprobi. … Cand am utilizat imaginea Iadului nu am facut-o alegoric, ci in chip literal”.  (v. Hannah Arendt, Essays in Understanding. 1930-1954, Harcourt Brace & Company, 1994, pp. 403-404). In acelasi sens, atunci cand, inspirat de Kolakowski, analizez rolul Diavolului in istorie,  nu vorbesc despre o abstractiune metaforica, ci ma raportez, asemeni marelui filosof polonez, la prezenta cat se poate de palpabila a principiului Raului, deci a Diavolului, in experientele totalitare.

O privire de animal de prada, dura, crancena, spintecatoare.  Nu stiu daca mai traieste un Vasile Gheorghe, alt tortionar securist. Dar Enoiu este in viata, poate fi tras la raspundere pentru ceea ca a faptuit.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/vladimir-tismaneanu-moartea-se-numeste-enoiu-456961.html

Crimele contra umanitatii, in virtutea legislatiei  internationale la care a aderat si Romania, sunt imprescriptible.  Puteti citi detalii aici:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/presa/comunicate/noi_informatii_gheorghe_enoiu/

%d bloggers like this: