Ana Pauker si religia politica stalinista

Supranumita “Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker (nascuta Hanna Rabinsohn in 1893) a fost o comunista convinsa, o iluminata a religiei politice bolsevice, a militat in Comintern (Internationala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fara rezerve.  “Devierea de dreapta” soldata cu eliminarea ei, a lui Vasile Luca si a lui Teohari Georgescu din varful piramidei, a fost de fapt expresia unor diferente de optiuni tactice, iar nu a unui conflict de strategii. Niciodata, sub nici o forma, Ana Pauker nu a exprimat vreo urma de cainta, vreo remuscare pentru uzurparea violenta a puterii, pentru lichidarea opozitiei politice democratice, pentru instituirea unui regim terorist intemeiat pe himerele staliniste, pentru politica de aneantizare a intelectualitatii care refuza inregimentarea (ceea ce profesorul Virgil Nemoianu a definit drept eliticid). Scopul era sanctificat, atingerea sa justifica absolut orice mijloace.

Jurnalistul Petru Clej m-a solicitat sa scriu o scurta analiza (o “pastila”) pe teme evreitatii Anei Pauker: a fost ea o “buna evreica” ori o sionista?  Despre “sionismul” comunistilor devotati nu pot spune decat ca era o fictiune nascuta din mania conspirationista a lui Stalin.  Raspunsul meu a aparut in saptamanalul electronic Acum, condus de Petru Clej si Stefan Niculescu-Maier si il reiau aici, pe acest blog, intr-o versiune largita:

http://www.acum.tv/articol/17861

Ca atatia alti comunisti est si central europeni, evrei la origine, de la Rudolf Slansky la Jakub Berman, de la Matyas Rakosi la Jozsef Revai, de la Iosif Chisinevschi la Roman Zambrowski, Ana Pauker a aderat la viziunea transnationala a bolsevismului, a imbratisat teza lui Stalin conform careia “piatra de incercare a internationalismului proletar este atitudinea fata de Uniunea Sovietica”.  Alinierea totala la aceasta pozitie quasi-mistica  (politica, dar si psihologica) a insemnat iesirea din conditia originara, parasirea deliberata a identitatii evreiesti (nu neaparat doar a celei religioase), identificarea pasionala cu “patria socialismului”.  Erau, cu formula istoricului Isaac Deutscher, non-Jewish Jews.  A-i atribui secrete aspiratii sioniste Anei Pauker ar insemna sa proiectam asupra ei lumina inselatoare a mitului. Nu, nu a fost o sionista, a fost o stalinista (chiar daca, in unele privinte, mai ales dupa 1950, a dovedit o oarecare moderatie–ma refer la ceea ce a dovedit istoricul american Robert Levy, pe baza de documente de arhiva, in legatura cu pozitia rezervata a Anei Pauker, numarul doi in PMR pana in iunie 1952, legata de ritmul colectivizarii agriculturii si de anchetarea lotului Patrascanu).  Cartea lui Levy a aparut in traducere romaneasca la Polirom. Tot la Polirom a aparut in traducerea semnata de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu volumul meu “Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”.

Sincer sa fiu, nu stiu ce inseamna “o buna evreica”. La un moment dat, in Biroul Politic, Ana Pauker a insistat asupra tratarii diferentiate a evreilor in malaxorul “luptei de clasa”.  Spunea ea ca nu trebuie uitat ca in timpul razboiului evreii fusesera victime colective, fara un regim special pentru burghezia evreiasca. Ulterior, aceasta pozitie a fost invocata de catre Gheorghiu-Dej drept cap de acuzare impotriva Anei Pauker, stigmatizata pentru “nationalism evreiesc”.  De asemenea, Ana Pauker a incurajat, in 1949-1950, tendintele de emigrare catre Israel. Dar a facut-o, neindoios, in consens cu linia Kremlinului. Era foarte apropiata de ambasadorul sovietic la Bucuresti, Kavtaradze, urmarea cu mare atentie meandrele politicii sovietice.

Era evident la curent cu suspiciunile lui Stalin, de dupa 1948, impotriva Polinei Jemciujina, sotia lui Molotov (exclusa din PCUS, arestata si deportata). Nu cred ca Ana Pauker a fost animata de vreun patriotism evreiesc. Dar nu si-a ascuns originea si nu a facut un secret din faptul ca avea rude in Israel (fratele ei, revenit din Israel, locuia la ea). Nu a rostit vorbe veninoase la adresa institutiilor evreiesti precum un Chisinevschi , o Ofelia Manole ori o Ghizela Vass. Eliminarea ei din conducerea PMR a fost direct legata de intensificarea antisemitismului lui Stalin, de exacerbarea complexelor paranoice ale acestuia. A fost arestata in februarie 1953, anchetata de catre ofiterul de securitate Vasile Negrea (ulterior general si adjunct al lui Draghici in fruntea MAI). A refuzat sa-si recunoasca imputatele pacate, premisele unui mega-proces spectacol (show trial) urzit de Dej si de consilierii sovietici (intre care generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski), ulterior sef al diviziei externe a KGB). Doar moartea lui Stalin pe 5 martie 1953 a salvat-o. Ceea ce nu a impiedicat-o sa izbucneasca in plans atunci cand a aflat, din gura emisarului conducerii de partid, Alexandru Moghioros, despre moartea celui care comisese cele mai oribile masacre si faradelegi imaginabile, intre care asasinarea propriului ei sot, Marcel Pauker, in timpul Marii Terori.  Mai putin fanatizat decat Ana Pauker (cu care fusese impreuna in procesul de la Craiova din 1936), fostul ei protejat Moghioros i-a spus: “Daca el nu murea, tu n-ai mai fi fost in viata”. Aceste cuvinte, aflate de Robert Levy de la urmasii de familie ai Anei Pauker, sintetizeaza o biografie marcata de devotament, orbire, intransigenta, iluzii si multe, mult prea multe crime.

Dupa 1953, exclusa din PMR (fara insa a i se confirma vreodata oficial acest lucru), Ana Pauker a fost tinuta intr-un fel de domiciliu obligatoriu in locuinta din Cotroceni unde traia alaturi de fiica ei Tania, de sotul acesteia, dr. Gheorghe Bratescu (acesta a publicat, la Humanitas, o interesanta carte de memorii) si de copiii acestora. Nu o vizita aproape nimeni, cu exceptia avocatului ei din ilegalitate, Radu Olteanu si a foarte putini ilegalisti. Era, asemeni celor osanditi in timpul domniei ei, o pestiferata. Anatema partidului era totala si de nedisputat.  In 1956, dupa Raportul Secret al lui Nikita Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS, s-a adresat cu memorandumuri si apeluri Biroului Politic. Nu si-a recunoscut vina de a fi complotat contra conducerii de partid, nu s-a spasit, nu s-a spovedit, tonul era mai degraba unul revendicativ si infuriat. Era mandra de trecutul ei comunistsi nu intelegea cum de acesti pigmei incercau sa i-l nege.  Astfel a vorbit si cu emisarii lui Dej in discutiile purtate pe parcursul anului 1956 (Gh. Apostol, Petre Borila, Alexandru Moghioros, C. Parvulescu si Ianos Vincze).  Cea acuzata de “deviere de dreapta” se ocupa de traduceri din rusa, franceza si germana la Editura Politica (tatal meu, pe atunci director adjunct, era cel care, din insarcinarea Biroului Politic, o vizita cu propunerile de carti si recupera manuscrisele traducerilor).  In 1951 fusese diagnosticata cu cancer la san. S-a tratat in URSS pana la prabusirea politica din 1952 (vizite prelungite care au izolat-o de fapt de ceea ce se petrecea in tara). Apoi, a fost tratata la Spitalul Elias. A murit in 1960 si a fost incinerata la Crematoriul Cenusa (nu a fost publicat nici un fel de comunicat oficial, nici macar cateva randuri semnate “un grup de tovarasi”, candva mult-slavita militanta disparea ca o anonima).  In 1968, dupa reabilitarea postuma, urna a fost dusa la monumentul din Parcul, Libertatii (Parcul Carol).  Dupa prabusirea comunismului, urna a revenit la Cenusa…

A fost reabilitata post mortem in 1968, dar comunicatul Plenarei din aprilie, care vorbea despre alte victime ale lui Dej (Patrascanu, Foris), dar si despre victimele Marii Terori din URSS, nu a mentionat-o.  Numele ei a mai aparut sporadic, intotdeauna in context negativ, in romanele cu voie de la stapanire cate deplorau excesele “obsedantului deceniu”.  Singularizarea Anei Pauker drept principala responsabila pentru ororile stalinismului dezlantuit facea partea din strategia de disculpare a echipei Dej (din care Ceausescu a facut parte, chiar daca ulterior a preferat sa minimalizeze ori chiar sa nege acest lucru).  Pe de alta parte, sub numele Anca Vogel, o aflam convertita in personaj al fabuloasei nuvele Pe strada Mantuleasa de Mircea Eliade (in anii ’70 istoricul religiilor s-a intalnit la Paris cu Tania si Gh. Bratescu si le-a oferit un exemplar cu dedicatie).  Nepoata ei, Stela (numita astfel in cinstea comunistei bulgare Stela Blagoieva, prietena a Anei Pauker din tinerete) traieste acum la Barcelona (maritata cu un catalan), nepotul ei Tudor Bratescu traieste in Franta. Tot doctorul Bratescu a publicat in anii 90 o carte fascinanta despre lichidarea lui Marcel Pauker (nom de guerre Luximin) la Moscova.  Din cate stiu, Ana Pauker nu a lasat niciun manuscris, nu si-a exprimat niciodata regretul pentru optiunea ei politica. In anii 30, sub pseudonimul Marina, a fost parte a grupului de instructori ai Cominternului in Franta, condus de militantul slovac Eugen Fried (nom de de guerre Clement).  Acesta a fost tatal celei de-a doua fiice a Anei Pauker, Marie, care a fost crescuta de prima sotie a lui Maurice Thorez, prietena Anei, Aurore.  Se pare ca Fried a exprimat, in 1939-1940, retineri legate de Pactul sovieto-german.  A murit in timpul razboiului, in imprejurari stranii, la Bruxelles (regretata Annie Kriegel si Stéphane Courtois au scris o biografie a lui Fried cu titlul Le grand secret du PCF, Paris, Seuil, 1997, colectia “Archives du communisme”, coordonata de Stéphane Courtois si Nicolas Werth).  Marie (Maşa) a ajuns in Romania imediat dupa razboi, apoi, in anii 60 a revenit, prin casatorie, in Franta.  Amicitia Anei Pauker cu Thorez, consolidata in anii razboiului la Moscova, a contat poate in amanarea inceperii unui proces la Bucuresti, imediat dupa denuntarea “devierii de dreapta” in iunie 1952.  Oricum, sub Dej, relatiile dintre PCR si PCF au fost reci, fiind direct afectate de prabusirea politica a Anei Pauker (lucru mentionat chiar de primul secretar al CC al PMR in Biroul Politic cu varii prilejuri).

Asemeni unei Dolores Ibarruri, Ana Pauker a trait si a murit ca o revolutionara de tip bolsevic, convinsa ca victoria finala va fi a comunismului, dincolo de reculurile, ramificatiile si zigzagurile istoriei, dincolo de infrangerile temporare, o fiinta din acea specie pentru care credinta absoluta in URSS, in Lenin si Stalin, in partid a fost adevarata stea polara existentiala.

PS (28 septembrie 2010) Am primit din partea unui distins intelectual, scriitorul Radu F. Alexandru, urmatoarele randuri ca reactie/comentariu la articolul de mai sus (le public aici cu acordul sau). Sunt de acord cu el, acesti stalinisti au trait pana la capatul zilelor cu frica in suflet, stiau cum functiona Marele Mecanism, angrenajul infernal pe care il cladisera si din care facusera chiar ei parte:

Am citit articoul tau despre Ana Pauker, ca de obicei extrem de interesant. Cu siguranta femeia asta cunoastea foarte bine felul in care Securitatea era
capabila sa descopere orice urma de care era interesata, altfel imi vine greu
sa-mi explic faptul ca un om de inteligenta si experienta ei nu a lasat un Jurnal, niste insemnari care sa apara candva, undeva.

Nu cred ca si-ar fi putut imagina un decembrie ’89, dar nu a avut nici macar pornirea sa ia in calcul varianta adoptata de Arthur London. In sfarsit, comentarii dupa zeci de ani despre ce ar fi putut sau nu sa faca sunt futile. De un lucru as spune insa ca sunt sigur: a trait pana in ultima clipa cu o imensa spaima in suflet.
Pentru detalii, se poate cit textul despre Ana Pauker din “Biografiile nomenklaturii”, proiect in curs de desfasurare la IICCMER:

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/biografiile_nomenklaturii/

%d bloggers like this: