Fiica lui Ejov: Teroare, gloante, ecouri in ceata

Nikolai Ivanovici Ejov, supranumit piticul sangeros, a fost executantul docil, de o morbida eficienta birocratica, al ordinelor lui Stalin in anii Marii Terori.  Succesorul lui Genrikh Iagoda (executat in 1938), Ejov a fost lichidat in 1940 sub acuzatii nu mai putin suprarealiste decat cele formulate in cadrul anchetelor pe care le condusese el insusi. Biroul lui Stalin a fost in toti acei ani o veritabila bucatarie a canibalului (spre a relua titlul unei faimoase carti din anii 70 de Andre Glucksmann).

Citesc in Times Literary Supplement din 10 septembrie 2010 un articol scris de Robert Chandler, traducatorul lui Vasili Grossman in engleza. Intitulat “Used Bullets: The Story of Nikolai Yezhov’s Adopted Daughter”, textul se refera la o povestire a autorului romanului Viata si destin intitulata “Mama”. Scrisa in 1960, povestirea a circulat in samizdat si a fost publicata abia in perioada Gorbaciov. Cu maxima finete psihologica si cu o impresionanta cunoastere a detaliilor vietii politice si literare din Rusia stalinista, Chandler examineaza destinul tragic al fiicei adoptive a cuplului Nikolai Ejov-Evghenia Solomonovna Ejova, cea care, la mijlocul anilor 30 avea un “salon literar” frecventat de numeroase celebritati, intre care Mihail Solohov, Mihail Koltsov, Solomon Mikhoels si Isaac Babel (despre fiecare s-ar putea  scrie, de fapt s-au si scris volume intregi: Solohov a supravietuit, Babel si Koltsov au fost condamnati la moarte si executati ca spioni in 1940, Mikhoels a fost asasinat in 1948 din ordinul lui Stalin).  A fost intr-adevar un salon blestemat.  De altfel, Babel avusese la un moment dat o relatie intima cu Evghenia, in perioada care aceasta lucra la Ambasada sovietica din Berlin (in 1932, inainte de casatoria cu Ejov). Fiica adoptata, Natalia, avea sa devina personajul central al povestirii lui Grossman.

In momentul in care Ejov a realizat iminentul final al carierei sale de politist-sef al dictaturii staliniste (deci si certitudinea suprimarii sale fizice), el a decis sa divorteze de Evghenia, sperand ca acest lucru ar putea sa o salveze. Spera de asemenea ca Natalia (devenita Nadejda in proza lui Grossman) sa scape de prigoana. Lucrurile s-au precipitat, Evghenia s-a internat in spital unde s-a sinucis, la 34 de ani, luind o supradoza de somnifere (oferite de fostul ei sot).  Am scris acum cateva saptamani despre sinuciderile din inalta nomenklatura comunista, aveam sa citesc dupa cateva zile eseul din TLS care adauga un nou caz pe lista celor care au decis sa-si ia viata pentru a nu ajunge in camerele de tortura ale regimului comunist. Natalia fusese adoptata, dar se pare ca era in realitate fie fiica lui Ejov, fie a Evgheniei. Oricum, ea a avut o relatie de o imensa caldura cu cel mai detestat om din URSS (perioada cat a condus NKVD-ul a intrat in istorie sub numele de ejovscina).  Pentru Natalia, Ejov era un parinte tandru, omul care o rasfata si o mangaia, cu care juca de-a v-ati ascunselea. Intr-un asemenea joc avea Natalia sa ajunga in biroul personal al lui Ejov si sa gaseasca intr-un sertar un album cu fotografii de copii morti. Socata,a alergat spre tatal sau, uitandu-se in ochii sai.  Socul s-a transformat in spaima. S-a aruncat in bratele dadacei care nu a stiut sa spuna vreodata ce anume provocase acest moment ingrozitor. Scena apare in povestirea lui Grossman unde dadaca ii raspunde lui Ejov ca nu se stie ce-a putut sa o panicheze atat de puternic: “Dumnezeu stie, este doar un copil”.  Probabil ca vazuse in ochii comisarului poporului pentru afacerile interne abisul dezumanizarii absolute.

File:Apotheosis.jpg

Cand NKVD-ul l-a arestat pe Nikolai Ejov in aprilie 1939, in sertarul biroului sau s-au gasit patru gloante de revolver infasurate in hartie pe care era scris de mana cu creionul: Zinoviev, Kamenev, Smirnov. Ivan Smirnov, unul dintre veteranii bolsevici care il sustinusera pe Trotki in lupta cu Stalin, nu murise din prima impuscatura. Natalia a fost trimisa la un orfelinat, i s-a schimbat numele, a reusit sa studieze acordeonul la o scoala de muzica. A trait mult timp in regiunea Kolyma, mega-lagarul de munca fortata. Nu s-a maritat, dar a avut o fiica si mai multi nepoti. Incepand din anii 60, a incercat pe toate caile reabilitarea tatalui ei in care n-a vazut decat o victima a carnagiului organizat de Stalin. Grossman nu s-a intalnit niciodata cu Natalia, dar a avut informatii despre ea de la Zinaida Ordjonikidze, vaduva inaltului demnitar bolsevic Sergo Ordjonikidze care s-a sinucis (din nou capitolul sinucideri!) in 1937.  Nici in timpul lui Hrusciov, nici in era Gorbaciov si nici dupa aceea Natalia nu a avut castig de cauza. Pentru ea, Ejov a fost o victima, un simplu instrument al adevaratului super-papusar. Pentru milioane de de oameni, a fost arhitectul celei mai infioratoare perioade de teroare cunoscuta vreodata.  Anul 1937 a fost anul triumfului lui Ejov peste piramida de cadavre nascuta nu din imaginatia unui Vereşceaghin,  ci din obsesiile paranoice ale lui Stalin, teoreticianul razboiului social, al “ascutirii luptei de clasa pe masura inaintarii spre socialism” .  Nu este nimic de reabilitat in raport cu acest monstru, un veritabil, sinistru sociopat.  Natalia traieste inca in lumea amintirilor ei insangerate, in universul umbrelor tremurande, al acelor ecouri surde despre care Grossman scria ca “au fost repetate de multe ori si se sting acum in ceata”.

PS In New York Times din 20 septembrie 2010, necrologul vaduvei lui Isaac Babel, Antonina Pirojkova, care a incetat din viata, la 101 ani, in casa ei din Sarasota, Florida (s-a stabilit in SUA la mijlocul anilor 90, alaturi de nepotul ei si de familia acestuia). In 1938, l-a insotit la Lubianka pe autorul Armatei de cavalerie, s-au sarutat, iar ultimele lui cuvinte inainte de despartirea finala au fost: “Ne vom revedea intr-o buna zi”. Din acea clipa, viata care avea sa devina in doi ani vaduva lui Babel a fost dedicata salvarii memoriei si operei acestui genial scriitor.

Advertisements
%d bloggers like this: