Adevarul tragic al vietii: Mario Vargas Llosa despre Isaiah Berlin si conditia umana

Mario Vargas Llosa, recentul laureat al Premiului Nobel pentru literatura, este nu numai un formidabil romancier, dar si un eseist de mare forta, interesat, as zice chiar fascinat, de pulsul ideilor in lumea de azi. In cartea sa de eseuri tradusa in engleza sub titlul Making Waves (Farrar, Straus and Giroux, 1996) sunt incluse texte despre Marx, Camus, Sartre, Simone de Beauvoir, Bunuel, Faulkner, Fernando Botero, despre Sendero Luminoso si Nicaragua sandinista, despre invazia Cehoslovaciei in 1968 si multe alte teme de maxim interes.  Este publicata in volum scrisoarea adresata de Vargas Llosa in 1971 lui Haydée Santamaria (fosta luptatoare de guerrilla devenita demnitara de varf a regimului comunist avea sa se sinucida in 1980) in care isi anunta ruptura cu tirania castrista ca riposta la prigoana declansata impotriva scriitorului disident Heberto Padilla. 

Despartirea scriitorului peruvian de utopia absoluta si absolutista  de sorginte marxista incepuse de fapt in august 1968 cand, in dezacord cu Fidel Castro si atatia intelectuali stangisti din America Latina, condamnase interventia militara din Cehoslovacia, suprimarea experimentului “socialismului cu chip uman” de catre exponentii socialismului tancurilor.  Mario Vargas Llosa nu a renuntat la idealul justitiei sociale, insa a inteles ca aceasta este o simpla himera in absenta libertatilor politice.  In consens cu Camus, el sustine moralitatea limitelor, ideea ca nu scopul scuza mijloacele, ci invers, ca utopiile sunt indispensabile cata vreme sunt relative si se mentin in domeniul imaginatiei, deci nu se transforma in retete pentru subjugarea si injosirea individului. Liberalismul lui Mario Vargas Llosa este unul al luciditatii, al modestiei epistemice si al decenţei.  Adversar al oricarui despotism si al religiilor seculare cu programe mantuitoare, al ersatz-milenarismelor, el nu si-a limitat criticile la Castro, Ortega, Chavez ori Evo Morales. Indignarile lui Vargas Llosa nu sunt selective.  Despre generalul Augusto Pinochet a scris in termeni la fel de duri, numindu-l “un ucigas si un hot”.  Critica radicalismului de stanga este pentru Vargas Llosa incompleta daca se ignora obscurantismul autoritar al diversilor caudillos de dreapta.  Saptamanalul The Economist din 16 octombrie 2010 are dreptate cand scrie: “…not only is Mr. Vargas Llosa Latin America’s most accomplished writer, he is also a thinker who battles for democracy, the market economy and individual liberty”.

 Reiau aici cateva din ideile eseului despre Isaiah Berlin, unul dintre cei mai influenti ganditori liberali ai timpurilor noastre. Volumul lui Berlin Cinci eseuri despre libertate va apare in curand in colectia “Zeitgeist” de la Editura Humanitas. 

As mai adauga ca reprosul admirativ care strabate finalul acestui eseu  a fost formulat inaaintea publicarii cartii lui Isaiah Berlin The Crooked Timber of Humanity in care ilustrul ganditor britanic se ocupa exact de zona “intunecata” a spiritului modern, de variile incarnari ale romantismului politic si de revolta impotriva rationalismului, scientismului si pozitivismului.  In acea carte, Berlin apare mult mai putin optimist, mai putin devotat serenitatii iluministe decat in volumele sale anterioare.  Cat priveste chestiunea a ceea ce se cheama progres, nu voi uita randurile Nadejdei Mandelstam care spunea ca Osip Mandelstam avea doar cinci ani cand a auzit acest cuvant “progres” si a izbucnit in plans. Cei care luam in serios lectiile veacului al XX-lea stim de ce.

Pentru Vargas Llosa, Isaiah Berlin este “un filosof ‘reformist’, un aparator al suveranitatii individuale convins deopotriva de necesitatea schimbarii si a progresului social ca si de inevitabilele concesii pe care aceeasta din urma le impune celei dintai. El crede in libertate o intreprindere alternativa pentru indivizi si natiuni, desi este constient de obligatiile pe care conditiile economice, culturale si politice le impun acestei optiuni pentru libertate si este un aparator al ‘pluralismului’, deci al tolerantei si al coexistentei diferitelor idei si forme de viata, precum si un adversar hotarat al oricarui despotism, fie el intelectual ori social”. 

Scrie in continuare Vargas Llosa despre ruptura sa personala cu dogmele redemptiv-revolutionare:

“Acum cativa ani, mi-am pierdut gustul pentru utopiile politice, acele apocalispsuri care fagaduiesc sa aduca raiul pe pamant: stiu acum ca ele conduc de-obicei spre injustitii la fel de serioase precum acelea pe care doresc sa le indrepte. De atunci, am ajuns la concluzia ca buna-socotinta (common sense) este cea mai valabila dintre virtutile politice. Citindu-l pe Isaiah Berlin, am ajuns sa vad un lucru pe care pana atunci il intuisem doa confuz. Anume faptul ca progresul real, deci cel care a erodat si demolat practicile si institutiile barbare care fusesera sursa unor infinite suferinte pentru oameni si care a intemeiat relatii si stiluri de viata mai civilizate, a fost intotdeauna realizat printr-o aplicare partiala, heterodoxa si deformata a teoriilor sociale. … Dintre autorii pe care i-am citit in ultimii ani, Isaiah Berlin este cel m-a impresionat cel mai puternic. Opiniile sale filosofice, istorice si politice imi par iluminante si instructive. Cu toate acestea, am sentimentul ca desi putini oameni in vremurile noastre au vazut intr-un chip la fel de patrunzator ce este viata–viata individului in societate, viata societatilor in timpurile lor, impactul ideilor asupra experientei cotidiene–exista o intreaga alta dimensiune a omului care nu apare in aceasta viziune, ori apare doar in chip pasager: dimensiunea pe care Georges Bataille a descris-o mai bine decat oricine altcineva.  Este lumea non-ratiunii care uneori orbeste si ucide ratiunea; lumea inconstientului care, in chipuri intotdeauna neverificabile si dificil de detectat, impregneaza, orienteaza si uneori subjuga contiinta; lumea acelor instincte obscure care, in moduri neasteptate, tasneste brusc spre a intra in competitie cu ideile si adeseori le inlocuieste ca o forma de actiune si poate chiar distruge ceea ce aceste idei au edificat. Nimic nu poate fi mai indepartat de lumea pura, senina, armonioasa, lucida si sanatoasa pe care o propune Isaiah Berlin despre fiinta umana decat aceasta conceptie sumbra, confuza, suferinda si inversunata a lui Bataille. Si totusi banuiesc ca viata este probabil ceva care imbratiseaza si combina acesti doi inamici intr-un singur adevar, in deplina lor incongruenta”.  (pp. 146-147).

Comments are closed.

%d bloggers like this: