Istoria onoarei la români: In Memoriam Vasile Paraschiv (Updated)

Propunere:  Tinand cont de rolul decisiv jucat de Vasile Paraschiv ca oponent al politicii anti-democratice, anti-populare si anti-muncitoresti a regimului comunist din Romania, de meritele sale recunoscute in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania ca figura emblematica a disidentei romanesti, de curajul sau invincibil si de exemplara sa intransigenta in lupta pentru drepturile omului, impotriva samavolniciei si  abuzurilor proprii regimului ilegitim si criminal, cred ca ar fi normal, chiar urgent, ca o strada din Ploiesti si una din Bucuresti sa-i poarte cat mai curand numele.  (6 februarie 2011).

A plecat dintre noi un adevarat erou. Vasile Paraschiv si-a ridicat vocea impotriva dictaturii comuniste inca din anii 70, cand altii preferau complicitatile silentioase, nemaivorbind despre sicofantii de serviciu (unii apar azi pe varii irealitati ca analisti politici).  A parasit PCR in 1968, convins ca are de-a face cu un partid al carieristilor, al impostorilor, al lichelelor si al uzurpatorilor.  A fost o forta dinamica in cadrul Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR), o initiativa civica independenta de un imens curaj despre care trebui sa se invete in scoli (miscarea a pornit cu trei ani inaintea Solidaritatii din Polonia si a fost sufocata de Securitate inainte de a se putea dezvolta ca actiune sociala colectiva la nivel de masa).

Vasile Paraschiv a riscat enorm, a devenit un fel de nemesis al liderului unui partid ce-si zicea al clasei muncitoare si era de fapt al unei birocratii parazitare si profitocratice. Contestata de Vasile Paraschiv, Paul Goma, Ionel Cana, Gh. Brasoveanu si ceilalti lupatori-disidenti, ideologia oficiala se naruia ca un castel din carti de joc.  Ucenicul de cizmar, omul cu profesie incerta numit N. Ceausescu, in fapt un lumpen semi-analfabet nimerit accidental in miscarea comunista ilegala si lansat pe orbita politica gratie protectiei asigurate de Dej si grupul acestuia, se vedea sfidat de un adevarat proletar. Cum l-au sfidat, pe el si regimul comunist, minerii din Valea Jiului din 1977, condusi de Constantin Dobre si muncitorii de la Brasov din noiembrie 1987.  Cum l-au si i-au sfidat revolutionarii anticomunisti din decembrie 1989.  Pentru bonzii pseudo-sindicalismului comunist, Vasile Paraschiv simboliza o traditie pe care ei faceau tot ce le statea in puteri spre a o anihila.  Pentru Vasile Paraschiv, esenta comunismului era samavolnicia, dedublarea, minciuna, persiflarea si negarea drepturilor omului.  De aici si insistenta sa, inainte si dupa 1989, pentru refuzul de a tolera abuzurile si faradelegile.  Iata cum ii privea el pe fostii sai tortionari si pe patronii lor: “Ei nu au constiinta si nici sentimente umane care sa-i opreasca sa ucida. Represiunea, terorismul, asasinatele si moartea constituie meseria lor”. Unii dintre acestia (si nu putini) au prosperat dupa 1989 si au continuat sa-si ponegreasca si sa-si ameninte victimele, inclusiv pe Vasile Paraschiv.

Am scris de-a lungul anilor despre Vasile Paraschiv si lupta sa, l-am admirat si m-am bucurat de prietenia sa. Ne-am intalnit de mai multe ori, gratie bunavointei lui Sorin Iliesiu.  Pe 18 apilie 2006, cand demara activitatea Comisiei Prezidentiale, mi-a daruit volumul sau Lupta mea pentru sindicate libere in Romania. Terorismul politic organizat in statul comunist (Editura Polirom, 2005, editie ingrijita, studiu, note si selectia documentelor de Oana Ionel si Dragos Marcu, postfata de Marius Oprea).  A scris atunci o dedicatie care m-a miscat, m-a onorat si ma va onora intotdeauna: “Domnului prof. univ. Vladimir Tismaneanu de la Vasile Paraschiv, va daruiesc cu toata dragostea si admiratia mea pt. lupta ce o duceti impotriva comunismului, pt. dreptate si adevar alaturi de noi, victimele dictaturii comuniste din Romania,  si cu fruntea sus” (am transcris exact dedicatia).

A fost un om drept si curat. Istoria onoarei la romani il va include la loc de cinste.  Asemeni unor Lech Walesa, Zbigniew Bujak, Jacek Kuron si Karol Modzelewski in Polonia lui Gomulka si Jaruzelski, asemeni lui Milovan Djilas in Iugoslavia lui Tito, Vasile Paraschiv a demonstrat, cu pretul propriei libertati si sanatati, ca asa-zisa “dictatura a clasei muncitoare” era de fapt una asupra acestei clase, cantata in ode si dispretuita in realitate de parvenitii lipsiti de suflet si de demnitate.

Iata linkul la un articol aparut, cu o superba ilustratie de Devis Grebu, in urma cu cativa ani in ziarul “Cotidianul”.

http://old.cotidianul.ro/vasile_paraschiv_si_teroarea_comunista_din_romania-11829.html

Am publicat pe www.contributors.ro o versiune largita a omagiului pentru Vasile Paraschiv. In revista “22” va apare un text in care voi discuta si unele reactii din presa din aceste zile. Iata aici o incitanta interventie pe forumul de la contributors semnata de sociologul Rasvan Lalu. In articolul din “22” discut si chestiunea refuzului de a primi ordinul “Steaua Romanei” din partea statului roman, prin decizia sefului acestuia (cred ca am destule date pe subiect).  Domnul Paraschiv a suferit enorm pentru respingerea cererilor sale legitime legate de drepturile ce i se cuveneau si de tacerea justitiiei post-comuniste in raport cu cei care l-au batjocorit si torturat in anii dictaturii.  De asemenea, nu doar el, dar si autorii Raportului au fost (si raman)  frustrati de intarzierile in aplicarea recomandarilor legislative, educationale si de memorializare.   Raportul Final al Comisiei Prezidentiale accentueaza rolul extraordinar al acestui om in rezistenta impotriva unui regim autocratic, anti-popular:

Dacă expresia “erou al clasei muncitoare” ar mai putea fi vreodată curăţată de stratul gros de jeg ideologic,cinism şi minciună cu care l-a acoperit regimul comunist, atunci aceasta ar putea-o face doar memoria lui Vasile Paraschiv. Biografia, lupta şi martiriul lui Paraschiv sunt cunoscute, dar departe de a fi larg răspândite, aşa cum ar impune o abordare demnă şi civilizată a trecutului. Cel puţin biserica are la îndemână instrumentul canonizării pentru fixarea memoriei celor care au luptat şi suferit pentru credinţă. Nouă laicilor nu ne rămâne decât evocarea tenace a acelor câţiva dintre noi care nu doar au luptat şi au fost prigoniţi, dar au fost singuri în lupta şi martiriul lor, împotriva curentului, în mijlocul indiferenţei.

Tocmai acest aspect al unicităţii lui Vasile Paraschiv, al singurătăţii gestului său de împotrivire la rău a şocat sistemul de represiune comunist. Concluzia delirant paranoică a zbirilor a fost că “numai un nebun ni se poate opune”. Când răul devine regulă, denunţarea lui e o “nebunie”. Sub comunism, basmul a fost, practic, rescris: copilul care observă că împăratul e gol puşcă e luat pe sus de doi tovarăşi şi dus la clinică, la tratament, să se vindece de a vedea ce nu trebuie.

În toată această biografie exemplară încheiată ieri, partea cea mai amară s-a consumat în ultimii 21 de ani, când Paraschiv, în loc de a fi onorat iar exemplul său popularizat, a fost ostracizat, aruncat în uitare, izolat, şicanat. Regimul ultimilor 21 de ani, controlat fără scăpări de securişti, nu-şi uită adevăraţii duşmani. Paraschiv a fost unul dintre ei.

2 Responses to Istoria onoarei la români: In Memoriam Vasile Paraschiv (Updated)

  1. […] This post was mentioned on Twitter by George Visan, FCD. FCD said: Istoria onoarei la români: In Memoriam Vasile Paraschiv: http://t.co/n6aRyIQ […]

%d bloggers like this: