Evaporarea noimelor: Andrei Plesu despre “dictatura lui Basescu”

Sa spui ca Romania traieste intr-o dictatura, ca au disparut libertatile democratice, ca arbitrariul absolut domneste peste vietile oamenilor, ca statul de drept este distrus de catre cei alesi spre a-l apara, ca actualul guvern este cel mai jalnic din intreaga istorie a tarii (mai jalnic decat guvernul Chivu Stoica ori decat guvernul Dascalescu?), ca Traian Basescu este o combinatie de Hitler, Mussolini, Stalin, Ceausescu, Castro ori Lukasenko tine de o inflatie de hiperbole care anuleaza de fapt semnificatia termenilor cu care operam. A perora incontinent despre “cezarism” si “bonapartism” sfideaza evidentele si ne trimite catre gradul zero al necumpatarii conceptuale.  Dreptul la normalitate, despre care scria N. Manolescu la inceputul anilor 90, inseamna tocmai acest respect pentru realitate si refuzul de a ne lasa atrasi pe panta nalucirilor, himerelor si fobiilor incontrolabile.

Daca aceste enormitati ar fi debitate doar de catre diversi analfabeti politic, ar fi trist, dar suportabil. Lucrurile intra intr-o zona dezolant-abisala atunci cand aceste aiureli sunt proclame urbi et orbi de catre persoane care aspira la statutul de intelectuali publici. Unii chiar sunt. Nu ma refer la domnii badeagadea si alti ciutaci, ci la figuri cunoscute ale vietii culturale. Nu au decat sa-l critice cat doresc pe Traian Basescu ori pe alt om politic, dar, ca si Andrei Plesu in articolul din “Dilema Veche” pe care il reiau mai jos, cred ca trebuie sa nu renuntam la proprietatea termenilor. Exista noime in gandire si vorbire, iar ele nu trebuie siluite numai pentru ca nu ne place un personaj sau altul.  Altfel aruncam totul in derizoriu, in persiflare, in bascau pseudo-doctrinar, in bagatelizare ieftina si in final in zona dispretului insolent pentru victimele reale ale unor dictaturi reale. (VT)

Proprietatea termenilor

de Andrei Plesu

Dacă e să luăm în serios vorbele mai multor politicieni şi jurnalişti, s-ar zice că, după căderea comunismului, o nouă stafie bîntuie lumea românească: dictatura lui Traian Băsescu. Simt nevoia să reacţionez nu din amor pentru Cotroceni şi nu pentru a analiza, argumentat, această ipoteză. Cînd ai de-a face cu o prostie, e ridicol să mobilizezi muniţie de război. Ceea ce mă preocupă – ca să nu zic că mă deprimă – este iresponsabila manevrare a cuvintelor, delirul semantic şi istoric, lipsa de respect pentru proprietatea termenilor. 

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: