Păpuşa păpuşarilor: Destinul intortocheat, straniu si abject al lui Ivan Denes (I)

 

Este vorba in acest articol despre un personaj nascut parca din romanele lui Joseph Conrad ori din povestirile lui Borges. Un destin asemeni gradinii potecilor ce se bifurca. Regimul comunist a dovedit o diabolica inventivitate in a anihila verticalitatea fiintei umane. Intre victime, au existat multi care au rezistat, dar au fost si unii care, supusi supliciilor teroriste, au cedat si au facut pactul cu fortele Raului, au devenit informatori. Chiar intre acestia, unii si-ai indeplinit rolul à contre coeur, cu minim zel si fara a-si vatama prietenii. Altii insa au mers cu abjectia foarte departe, si-au calcat in picioare prietenii de-o viata, au inselat investitiile de incredere ale unor oameni pe care pretindeau ca-i iubesc. Nascut la Timisoara in 1928, Ivan Denes, care a incetat din viata in ianuarie 2011, a fost un jurnalist german originar din Romania, fost detinut politic in temnitele comuniste, fost colaborator al postului de radio “Europa Libera” si fost informator asiduu al Securitatii interne si externe (DIE). Nu un informator oarecare, ci unul de inalta clasa. Nu a rupt cu Securitatea nici macar la sfarsitul jocului, cand era limpede ca dictaturile comuniste nu mai aveau nici o sansa de supravietuire. Traia in Berlinul de Vest unde conducea o mica agentie de presa, urmarea infrigurat ultimele zile ale regimului Honecker, dar ramanea un fidel colaborator al serviciilor secrete din Romania.

Ar merita analizata propensiunea serviciilor secrete comuniste de a-si camufla activitatile sub masca unor fantomatice “agentiilde presa”  ori a unor falimentare, dubioase si totusi durabile “galerii de arta”, “librarii de extrema dreapta” etc. In noiembrie 1989, generalul Aristotel Stamatoiu, seful Centralei Informatiilor Externe, aflu dintr-un remarcabil articol al lui William Totok transmis la RFI, a propus decorarea in absentia a lui Ivan Denes cu ordinul “Tudor Vladimirescu”pentru “merite deosebite”. Care merite vor fi inclus turnatoriile despre scriitori non-conformisti, despre muzicieni, despre regizori, actori, ziaristi, despre oameni care i se destainuisera crezand ca au de-a face cu un om onest. Nu s-a mai intamplat acest lucru din cauza prabusirii regimului. Dar nu pot sa nu-mi amintesc ca, dupa asasinarea lui Troţki in august 1940, agentul NKVD Ramon Mercader, condamnat la 25 de ani inchisoare in Mexic, a primit, in absentia si in secret, ordinul “Lenin”. Ma intreb daca există in arhivele SIE o lista a celor decorati astfel de catre regimul comunist. Nu pot crede ca era vorba de o onoare rezervata exclusiv lui Ivan Denes. Ma intreb de asemenea daca Denes s-a mai vazut cu fostii sai handlers dupa 1990 si daca “misiunile” sale s-au incheiat intr-adevar atunci…

 

Desi evreu, in anii de dupa revolutiile din 1989, Denes a migrat catre cercurile de extrema dreapta din Germaniadevenind chiar redactor-sef al unei publicatii din aceasta zona ultra-nationalista, cu pronuntate accente anti-americane si anti-israeliene (la frontiera cu antisemitismul). In necroloagele aparute in publicatiile de aceasta orientare, Denes este glorificat pentru “curajul” demistificarii “coastei de Est” din Statele Unite, formula-cod pentru cei care cred in omnipotenta “lobby-ului evreiesc” si in alte versiuni de teorie a conspiratiei. Deci nu antisemitismul de partid si de stat din statele comuniste il framanta pe Ivan Denes, ci rolul cercurilor evreiesti in politica externa americanasi problema drepturilor omului pentru palestinieni. Fixatiile extremelor sunt teribil de asemanatoare si de previzibile. Cele doua extreme au nevroze comune. Denes si-a rationalizat aceste obsesii considerandu-se un campion al “incorectitudinii politice”. A fraternizat cu cercurile ce-si zic radical-conservatoare, dar care sunt in realitate ultra-nationaliste, antisemite si xenofobe. A fost inmormantat la un cimitir evreiesc din Berlin. Este cunoscut faptul ca serviciile secrete comuniste au fost mereu active in randurile miscarilor populiste ultra-nationaliste (cazul Pordea si “Frontul National”). Aceasta poate fi explcatia pentru ralierea lui Ivan Denes miscarii Die Deutschen Konservativen.

 Delator pe langa Belu Silber

 Nu m-am intalnit personal cu Ivan Denes, dar am corespondat cu el in 1989, cand incepeam lucrul la ceea ce avea sa devina cartea mea “Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”. Mi-a raspuns detaliat, cu amabilă precizie, la un numar de intrebari punctuale. Auzisem despre Denes intarade la Alexandru Ivasiuc si de la Tita Chiper. Imi vorbisera despre el si alti prieteni, stiu ca avea relatii amicale cu G. M. Tamás (pe care l-a si turnat). Stiam ca publicase, prin 1968, un roman cu cheie despre arestarile din anii 50 cu titlul “Păpuşarul”, ca tradusese in romaneste scrierile unor Thomas Mann, Hermann Hesse, Aharon Megged, Thornton Wilder, Robert Graves, ca plecase spre Israel, ca ulterior ajunsese in Germania. L-am auzit la “Europa Libera” de cateva ori si am fost frapat de claritatea analizelor sale. Vocea si stilul sunau cat se poate de occidental. Ulterior, am auzit ca avusese relatii tensionate cu Noel Bernard, ca directorul “Europei Libere” decisese sa intrerupa colaborarea lui Denes in raport cu care incepuse sa aiba serioase dubii.

http://halbjahresschrift.blogspot.com/2011/04/ivan-denes_20.html

 In vara anului 1989 am primit din partea d-lui Nicolae Stroescu Stanisoara, directorul de-atunci al “Europei Libere”, un articol semnat Ion Daniel care fusese transmis in acea perioada. Era, intre altele, o critica a comportamentului ingrat al lui Gheorghe (Gogu) Radulescu, vicepresedinte al Consiliului de Stat si membru al Biroului Permanent al  Comitetului Politic Executiv, in raport cu Herbert (Belu) Silber, fostul prieten al lui Lucretiu Patrascanu, un personaj fascinant, tragic si chiar nefast, de o scaparatoare inteligenta dar si de un imens cinism, care, dupa ce fusese torturat in chip bestial, colaborase cu acuzarea in monstruoasa inscenare soldata cu executia lui Patrascanu in aprilie 1954. Silber isi scrisese memoriile, fusese insa denuntat de un “amic apropiat” (adica Ivan Denes, o aflam acum din relatarea lui William Totok) , manuscrisul a fost confiscat de Securitate in cadrul unui pretins jaf in 1970 la domiciliul celui care facuse el insusi ani grei de inchisoare si isi castiga zilele, pe langa o pensie medie, dand meditatii de matematica. Silber a rescris textul. Ulterior, dupa 1990, editura Humanitas a publicat cele doua versiuni ale “Monarhiei de drept dialectic”, una dintre cele mai patrunzatoare analize ale universului de intrigi si tradari elitei staliniste de la Bucuresti, o carte fara de care este greu, daca nu imposibil, sa intelegi rolurile jucate de Dej, Patrascanu si Ana Pauker in ceea ce-am numit candva tragicomedia comunismului romanesc (Silber a fost autorul butadei profetice dupa care socialismul din Romania era menit sa poarte pecetea geniilor combinate ale lui Ion Luca Caragiale si Iosif Vissarionovici Stalin). Este simptomatic ca in textul transmis la “Europa Libera”, Denes nascocea un scenariu abracadabrant privind “jefuirea” locuintei lui Silber, plasand momentul in aprilie 1968, in timpul vizitei generalui de Gaulle in Romania si legand actiunea de o pretinsa discutie interceptata de Securitate la hotelui Athené Palace dintre un ziarist francez de origine romana si fiica unui ilustru lider al PSD. Sa fi fost textul lui “Ion Daniel” trecut mai intai prin cenzura institutiei care-l “legendase” in 1970 cand plecase spre Israel? Oricum, finalitatea sa apare acum cu claritate: se urmarea exonerarea lui Denes pe tema confiscarii manuscrisului exploziv al lui Silber.

 Marxismul ca “adevar transcendental”      

Am citit cu mare atentie textul lui Denes (Daniel). Il alm langa mine acum cand scriu aceste randuri. O relatare a unei prietenii ai spune sacra dintre autor si Silber. Nici nu ti-ar putea trece prin minte ca Denes il spionase continuu pe Belu Silber, ca fusese principalul pion securist din anturajul acestuia in anii 60 si 70. Denes intrase de tanar in partid, in 1945, fusese redactor al Editurii PCR pana in 1948 cand a fost arestat prima oara, sub acuzatia de troţkism. Ca redactor, fiind vorbitor perfect de germana, lucrase la traduceri din Marx si Engels. Intretinuse bune relatii cu Ilka Wasserman-Melinescu, numarul doi al editurii (sef era insuportabilul Jack Podoleanu, cumnatul Ghizelei Vass). Eliberat dupa un an, Denes si-a dat lucrarea de licenta, a lucrat in diverse redactii, la teatrul de papusi din Cluj ca secretar literar, a circulat intens in mediile intelectuale si intre ilegalisti (in special intre cei de origine maghiara). A fost arestat din nou in 1958, in cadrul valului de reresiuni ce-au urmat Revolutiei Maghiare din 1956, sub acuzatia de “tradare de patrie”, a fost condamnat la 20 de ani si a fost inchis pana la amnistia din 1964. Ca si filosoful Pavel Apostol, a acceptat sa devina marioneta securistilor, păpuşa păpuşarilor. Pavel Apostol si-a turnat toti prietenii (dupa ce-l denuntase la Cluj, in 1947-1948, pe fostul sau protector Lucian Blaga si-a implinit sinistra “opera” in anii 70 turnandu-l pe ginerele lui Blaga, profesorul Tudor Bugnariu si pe fiica poetului, doamna Dorli Blaga-Bugnariu).

 Ivan Denes a primit misiuni de mare semnificatie pentru Securitate, a fost unul dintre cei mai entuziasti delatori din acel angrenaj monstruos menit sa macereze sufletele. Lucrul era cu atat mai terifiant cu cat era vorba de un personaj rafinat, cu umor, ultra-cultivat, vorbitor fluent in cinci limbi. In articolul despre Silber, Denes amintea ca prietenul sau ramasese marxist in pofida zilnicelor indoieli intrucat “ecuatia marxista continua sa-mi apara ca un adevar transcendental si transcendentalul are darul de a reduce la tacere bunul simt”. In text, pe langa amintirile despre ce spunea Silber, apar si propriile opnii ale lui Denes. Iata, de pilda, ce spunea despre tandemul Patrascanu-Silber ca antipod al echipei Dej-Pauker-Bodnaras: “Lucretiu Patrascanu fusese, de la inceput, corp strain in conducerea partidului comunist. Atat el, cat si prietenul sau, Belu Silber, erau intelectuali, formati de institutiile academice vechi, solide, imbibate de ceea ce Karl Marx define ca ‘burgerliche Ideologie’, ca ideologie burgheza. Amandoi erau, prin structura, intelectuali cu convingeri comuniste si nu activisti de partid cu niscaiva diplome universitare. Diferenta pare a fi de nuanta, tine insa de fond”.

 Cand scria aceste randuri, se va fi gandit Ivan Denes la propriul sau destin? Ce se va fi petrecut in sufletul sau cand, cel mai probabil la ordinul papusarilor, a ajuns tocmai el, cel care supravietuise Holocasutului si Gulagului, militant activ in acele grupuri fringe ale radicalismului de dreapta din Germania cu ale lor obsesii antisemite, xenofobe, primordialiste si anti-americane? Poate ca vom gasi cheia la aceste intrebari in raspunsul pe care mi l-a trimis pe 28 octombrie 1989, cu doua saptamani inainte de caderea Zidului, la scrisoarea mea legata de ceea ce numesc tragicomedia comunismului românesc.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/societatelife/papusa-papusarilor-destinul-intortocheat-straniu-si-nenorocit-al-lui-ivan-denes-i/

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: