Capcana monomaniei: Crin Antonescu intre fatuitate si vacuitate (Updated)

Dl Crin Antonescu a declarat recent ca se simte flatat si ingrijorat de atentia pe care i-o acordam Andrei Plesu, Mircea Cartarescu si cu mine. Ca risca sa dezvolte chiar un fel de megalomanie, o paranoia sui generis din cauza “atacurilor” noastre care i-ar hiperboliza (evident negativ si fireste nedrept) statura. Se sugereaza ca ar fi vorba de un fel de campanie concertata, o cabala coordonata de forte obscure, menita sa-l delegitimeze, sa-l demonizeze pe el, potentialul salvator al Romaniei de urgia tiraniei basesciene. Se reia, de fapt, vechea marota a “intelectualilor lui Basescu”, acei oameni lipsiti de demnitate, “suflete de sclavi” cum atat de elegant ne-a numit dl Emil Constantinescu, alt corifeu altruist, non-partizan si neresentimentar al polemicilor civilizate. Ceea ce nu suporta dl Antonescu este sa i se arate cu dovezi palpabile cele doua caracteristici definitorii ale stilului sai politic, elemente din care decurg toate celelalte sarabande, gavote, badinerii, menuete si alte dansuri ale suitelor imposturii promovate pe “antene” si pe “irealitati”: fatuitatea cronica si vacuitatea abisala.

Promit sa dezvolt cat mai curand analiza acestor indelebile contributii crinantonesciene la cultura politica a tranzitiei romanesti. Nu cunosc vreo interventie substantiala a liderului PNL pe teme doctrinare, vreo tentativa de clarificare a rolului acestui partid in dezbaterile despre viitorul dreptei (ori stangii) din Romania. Fraternizarea USLaşa este expresia cea mai directa a dispretului pentru ce inseamna intreaga traditie anti-totalitara din Romania. Am mai scris-o si o repet aici: una este sa faci o coalitie de guvernare temporara si alta sa te aliezi strategic cu adversarii tai ideologici, ajungand de fapt la o suicidara osmoza prin emascularea propriei identitati politice.  Daca un Gh. Tatarescu, un om politic veritabil, cu urcarile si coborasurile unei cariere impresionante,  a ajuns sa colaboreze cu comunistii in conditii de teribila presiune, deci in stare de urgenta istorica, cu trupe sovietice de ocupatie pe teritoriul tarii, Crin Antonescu s-a dedat acestei similare (si funeste) abdicari din ratiuni strict narcisiste si oportuniste. Suntem unii care ne mai amintim afisele enorme care decorau panourile marilor orase intre cele doua tururi de scrutin din noiembrie-decembrie 2009, cu acea inubliabila strangere de maini dintre Crin Antonescu si Mircea Geoana si cu legamantul “Impreuna vom invinge!”. Credeam ca, dupa excesele retorice ale momentului electoral, dupa teribila a gafa a vizitei la Timisoara, dl Crin Antonescu va sti sa lase de-o parte o pasionalitate ce-l pierde si ca va cauta solutii pentru resurectia unei aliante normale a fortelor care vor intr-adevar o Romanie moderna, necorupta, intemeiata pe suprematia legii, eliberata de fantomele trecutului totalitar. A fost insa o amagire.

Unica propunere, repetata ad nauseam, a d-lui Antonescu este daramarea “regimului Basescu”, un scop distructiv (perzentat drept “emancipator”) caruia ii sunt subordonate toate celelalte posibile prioritati. In numele acestui ţel ultim dar si imediat pe care psihiatria l-ar descrie drept monomanie, se justifica nejustificabilul, se calca in picioare traditia liberala din Romania, se fac aliante sordide, se minte fara jena. Pe dl Antonescu nu-l stinghereste coruptia, nu-l framanta intarzierea adoptarii legilor legate de reparatiile pentru victimele comunismului, de reducerea pensiilor securistilor, tot atatea teme pe care candva parea sa le pretuiasa.

Dar, vai, nivelul intelectual al d-lui Crin Antonescu, acest Zelig al politicii romanesti, se probeaza a fi tot mai anemic. Despre cel moral, ma abtin. Intr-o declaratie din martie 2011, presedintele PNL ofera aceste reflectii ce concureaza intru profunzime cu fenomenologia lui Branzovenescu: “(Basescu) a spus că nu o să mai stea în casa de la stat şi că va sta în casa lui. Aşa că şi-a dat casa de la stat în care apoi s-a mutat. Nu a mai stat în casa de la stat, ci a stat în casa lui, a lui Băsescu. Dacă asta înseamnă dreapta pentru cumetrii Patapievici, Tismăneanu, Pleşu, cine mai vor ei, pentru mine nu înseamnă asta dreapta”. Deci in opinia lui Crin Antonescu, H.-R. Patapievici, Andrei Plesu si cu mine (superb termenul de “cumatru”, sofisticat si rafinat) am identifica dreapta cu proprietatea unei locuinte. Lenin nu avea locuinta proprietate personala, era de stanga. Printul rosu, Scarlat Callimachi, locuia in propria casa, era deci de dreapta.  Chiar nu intelege Crin Antonescu ca este vorba de principii, de valorizarea proprietatii ca valoare sociala, de necesitatea dezetatizarii ideii de bine public? Riscand sa sun pedant, nu pot decat sa-i recomand doctorandului preferat al doamnei profesoare Zoe Petre, cat pot de sincer si cu cea mai buna credinta, volumul “Repere intelectuale ale dreptei romanesti”, editat de Cristian Patrasconiu cu ilustratii de Devis Grebu, aparut la Humanitas in 2010. Nu trebuie, Doamne fereste, sa aprobe tot ce se spune in acel volum, dar n-ar strica sa se inspire din el pentru a evita pe viitor asemenea penibile asertiuni. Ar afla de asemenea ca se poate polemiza si fara a fi grobian (a se vedea cum a vorbit dl Antonescu despre “erezia” doamnei Adriana Saftoiu).  Pentru ca, la aceste capitole (si nu numai), deci acela al clarificarilor doctrinare si al civilitatii, dl Antonescu a cam uitat sa-si faca temele…

Recomand aici excelentul articol semnat de Mircea Cartarescu in Evenimentul Zilei. Cum autorul Levantului s-a aflat aici, la Washington pentru cateva zile impreuna cu sotia sa, poeta si romanciera Ioana Nicolae, cum ne-am vazut continuu, inclusiv joi seara, la minunata intalnire avuta de cei doi cu cititorii la Ambasada Romaniei, un eveniment organizat de ICR New York (felicitari, Corina Suteu!), martusisesc public ca n-am facut altceva impreuna decat sa complotam impotriva d-lui Antonescu :)   Primul lucru despre care am vorbit, cand ne-am revazut aici, a fost despre cum sa-l subminam pe profetul pseudo-liberalismului romanesc. Ne-am consultat prin e-mail cu alti conjurati si, iata, acum pornim o noua campanie. Probabil ca asa vede dl Antonescu vietile noastre: intrigi marunte, fixatii meschine, o pozitie ancilara eterna in raport cu Traian Basescu. Altcineva ne scrie cartile si articolele, altii sunt cei care ne pregatesc cursurile universitare si prelegerile publice. Sigur, nu suntem chiar niste oarecare, de vreme ce cuvintele noastre sunt luate in seama, for better or for worse. Dar ele nu sunt ceea ce spunem noi, rezultatul gandirii noastre autonome, ci al poruncilor din umbra rasplatite pe ascuns, comenzi pe care le indeplinim fara murmur noi, membrii comandoului  propagandistic dirijat de la Cotroceni, din ratiuni mocirloase si tenebroase. Nu-l pretuim cum se cuvine pe el, solarul, virilul, imaculatul tribun al democratiei USLaşe, pentru ca suferim de ceea ce Baudelaire numea candva la nostalgie de la boue. Ceea ce uita dl Antonescu este sa dezvaluie numele celui de-al patrulea, al celui mai influent, consecvent, persistent si periculos conspirator. A facut-o insa Mircea Cartarescu. Numele sau este chiar Crin Antonescu.

PS Dupa decizia lui Crin Antonescu de a sacrifica PNL-ul in favoarea coalitiei Grivco, tratand cu suprema condescendenta (ma exprim eufemistic) atatea si atatea avertismente, am anuntat ca voi returna Premiul “Bratianu” al PNL. Am facut acest lucru acum cateva saptamani cand medalia a fost predata oficial la sediul PNL pe numele presedintelui acestui partid. Un sediu in care m-am aflat imediat dupa decernarea premiuluii “Bratianu” impreuna cu oameni precum Alexandru Paleologu, Valeriu Stoica, Dan Grigore, Andrei Oisteanu, Razvan Popescu (ma uit cu nostalgie la o fotografie de-atunci). Cei trei numiti de Crin Antonescu nu au ceva personal cu el. Cum nu au nimic personal nici Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Mircea Mihaies, H.-R. Patapievici, Dragos-Paul Aligica, Rodica Palade, Cristian Preda, Ioan Stanomir, Traian Ungureanu, Andreea Pora, Mihail Neamtu etc Nu cred ca marele artist Devis Grebu are vreo problema personala cu Crin Antonescu. Pur si simplu ii vede si ii imortalizeaza in desene/editoriale formidabile ceea ce numesc in textul meu fatuitatea si lipsa de principii. Este vorba de ingrijorarea noastra, ca spirite dedicate valorilor liberale, in raport cu o trista, dezolanta degringolada.

Nu suntem fanaticii nimanui. Scriem si ne exprimam in nume propriu, nu angajam institutii private ori de stat (cum observ ca uneori ni se reproseaza). Orice ar crede unii, nu primim unda verde de la Cotroceni. Avem dreptul la opinii, cum au dreptul inalienabil la opinii si cei care au semnat “Apelul” intelectualilor pentru alegerea lui Crin Antonescu drept presedinte al Romaniei. Ca si Mircea Cartarescu intr-un articol de-acum cateva saptamani din EvZ, ma intreb ce au de spus acesti oameni, dintre care unii imi sunt amici, despre rateul moral al acestui personaj? De ce nu spun ei nimic despre pactizarea cu partidul-emanatie al lui Dan Voiculescu? Cum pot ei ramane tacuti cand Crin Antonescu s-a infratit cu Victor Ponta, cel care a afirmat de cateva ori ca am fi de fapt un “grup fascist”? Dar de fapt Ponta nu face decat sa reia, cu graba si superficialitatea ce-l caracterizeaza, formulele intelofobe lansate de Adrian Severin (care ne numea “minoritatea fascistoida”) si de Bogdan Olteanu, alta “lumina”, care sustinea prin 2007 ca Mircea Cartarescu si-ar indemna studentii sa-l lapideze pe el, apostolul liberalismului social.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cei-patru-conspiratori-impotriva-lui-crin-antonescu-plesu-tismaneanu-cartarescu-si/

Dupa publicarea acestui articol am citit o patrunzatoare analiza a fenomenului Crin Antonescu datorata poetei si eseistei Angela Furtuna. Nu cred ca putea fi oferita o mai precisa diagnoza a sindromului Antonescu. Oare este si Angela Furtuna, o intelectuala a carei lupta pentru salvarea memoriei Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, merita intreg respectul nostru,  o “sinecurista”? Are si ea, aceasta combatanta curajoasa impotriva oricarei forme de sovinism, rasism, antisemitism, “suflet de sclav”? Cunoscand naravurile grobiene ale d-lui Antonescu, probate in cazul Adrianei Saftoiu, ma astept la o mojicie. Daca l-ar (re) citi pe Marin Preda, dl Antonescu s-ar abtine. Ma gandesc la eseul despre neobosita inventivitate a tipului infect.

http://angela2008furtuna.wordpress.com/2011/04/25/un-caz-de-ratacire/

4 Responses to Capcana monomaniei: Crin Antonescu intre fatuitate si vacuitate (Updated)

  1. […] articole Capcana monomaniei: Crin Antonescu intre fatuitate si vacuitate (Updated)Cei patru conspiratori impotriva lui Crin Antonescu: Plesu, Tismaneanu, Cartarescu si…Amurgul […]

  2. […] de BOTANICA – Vol. I Tratat de BOTANICA – Vol. II Tratat de BOTANICA – Vol. III Tratat de BOTANICA – Vol. IV Tratat de BOTANICA – Vol. V Tratat de BOTANICA – Vol. VI Tratat de BOTANICA – […]

  3. […] al doilea: Ceea ce nu suporta dl Antonescu este sa i se arate cu dovezi palpabile cele doua caracteristici definitorii ale stilului sai politic, elemente din care decurg toate celelalte sarabande, gavote, badinerii, menuete si alte dansuri ale suitelor imposturii promovate pe “antene” si pe “irealitati”: fatuitatea cronica si vacuitatea abisala. Promit sa dezvolt cat mai curand analiza acestor indelebile contributii crinantonesciene la cultura politica a tranzitiei romanesti. Nu cunosc vreo interventie substantiala a liderului PNL pe teme doctrinare, vreo tentativa de clarificare a rolului acestui partid in dezbaterile despre viitorul dreptei (ori stangii) din Romania. Fraternizarea USLaşa este expresia cea mai directa a dispretului pentru ce inseamna intreaga traditie anti-totalitara din Romania. Am mai scris-o si o repet aici: una este sa faci o coalitie de guvernare temporara si alta sa te aliezi strategic cu adversarii tai ideologici, ajungand de fapt la o suicidara osmoza prin emascularea propriei identitati politice. […]

%d bloggers like this: