Adevarul ca destin: Raymond Aron si victoria luciditatii

Atunci cand bufonii, histrionii si cabotinii, profetii si nostalgicii „ipotezei comuniste”, sunt asezati pe piedestal de catre amatori cu aplomb care spera cu disperare ca-i va lua cineva in seama, este bine sa ne amintim de reperele intelectuale esentiale. Tin sa marturisesc ca am fost si ramin indatorat modelului de rationalism lucid, remarcabil intruchipat de Raymond Aron (1905-1983). Imi amintesc cu melancolie de momentele cind, dupa aride seminare de materialism istoric ori de “socialism stiintific”, descopeream lumea de adevaruri cristalin formulate de ilustrul sociolog francez. Oficial, Aron era inexistent in bibliografiile cursurilor Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Atunci cind vorbeau despre Aron, corifeii „marxismului creator”, gramscienii de serviciu,  se infierbintau si ne spuneau ca era un indirjit „dusman al marxismului”. Pe cit incercau ei sa-l compromita in ochii nostri, pe atit eram unii dintre noi mai atrasi de creatia sa sociologica si filosofica. Putine lecturi pot fi considerate mai relevante pentru un ginditor  est-european decit Opiul intelectualilor, acea radiografie a iluziilor marxiste si marxizante din lumea culturala occidentala (volumul a aparut la editura Curtea Veche, tradus de Adina Diniţoiu, in colectia „Constelatii” pe care o coordonez incepand din 2005).  

http://www.curteaveche.ro/Opiul_intelectualilor_Editia_a_II_a-3-637

Scrisa cu multi ani inainte de producerea „efectului Soljeniţân”, cartea lui Aron despre servitutea voluntara a intelectualilor de stinga a fost atacata drept „tendentioasa”. Partizanatul era acceptabil doar de pe pozitiile stingii pro-sovietice. Constiinta istorica era fatalmente falsa daca nu era a clasei muncitoare, cristalizata in doctrina oficiala a partidului comunist. De la Lenin citire: „Filosofie burgheza ori proletara, cale de mijloc nu exista”. Sa-l ataci pe Aron, chiar in compania ultra-stalinistilor Roger Garaudy si Jean Kanapa, era de bon ton. In final, Kanapa a deveni eurocomunist, iar Garaudy negationist al Holocaustului (citat azi favorbil pe forumurile unor bloguri radicale de stanga). Din ideile lui Aron s-a nascut noul liberalism civic francez. In spiritul sau s-au format ganditori remarcabili precum Marcel Gauchet, Pierre Manent si Pierre Rosanvallon. Despre Aron, Camus si Leon Blum a scris Tony Judt superba sa carte The Burden of Responsibility, aparuta la Polirom in 2000, in traducerea lui Lucian Leustean. Distinsul istoric Neagu Djuvara a fost doctorandul marelui sociolog. Discipol al sau este si Pierre Hassner, ganditor politic exceptional, originar din Romania. Gandirea lui Aron a fost una din sursele eticii neuitarii sustinuta de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Ideile sale au influentat abordarea libertatii, a totalitarismului si a radicalismului in gandirea unor intelectuali romani precum Mihai Şora, Virgil Nemoianu, Matei Calinescu, Toma Pavel, Al. George, Aurelian Craiutu,Valeriu Stoica, Cristian Preda, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, N. Manolescu, Petru Cretia, Ioan Stanomir, Andrei Cornea, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Theodor Baconschi, Catalin Avramescu, Adrian Marino, Dragos Paul Aligica, Mircea Mihaies, Vasile Popovici, Livius Ciocarlie, Angelo Michievici, Dan Petrescu, Mihaela Miroiu, Adrian Miroiu, Mihail-Radu Solcan, Radu Preda, Alexandru Gussi, Mihail Neamtu, Radu Carp, Sorin Antohi, Caius Dobrescu, Calin Anastasiu, Dan Pavel, Vlad Muresan si multi altii. In final, chiar Jean-Paul Sartre, despre care Aron a scris pagini devastatoare, avea sa recunoasca faptul imposibil de negat ca, in anii 50, dreptatea fusese de partea lui Aron. Asa s-a ajuns la celebra strangere de mana din anii 70, mediata de André Glucksmann, cand Sartre si Aron au luptat impreuna in favoarea refugiatilor vietnamezi. Intelesese si Sartre, intr-un final, ce inseamna de fapt totalitarismul…

 Auto-hipnoza intelectualilor

 Scrisa intr-o epoca in care Sartre nu se sfia a declara marxismul drept „filosofia de nedepasit a epocii noastre”, cartea lui Aron indraznea sa rosteasca adevarul depre vestmintele inexistente ale imparatului. Nu era vorba de o negare a marxismului ca filosofie politica si ca teorie sociologica. Aron a fost intotdeauna convins ca unele din conceptele lui Marx stau la baza teoriei sociale moderne ( ase vedea clasica sa lucrare Les étapes de la pensée sociologique).  Era mai degraba vorba de curajul de a numi radicalismul bolsevic, nascut din marxism, chiar daca un bastard, drept un instrument pentru degradarea ratiunii. Aron se intilnea in critica formelor de sclavie spirituala cu analizele unor Arthur Koestler (nascut si el in 1905) ori Czeslaw Milosz din Gindirea captiva. Increzator in virtutile ratiunii critice, Raymond Aron nu s-a temut sa visleasca impotriva curentului si nu s-a lasat intimidat de efemerele, dar atit de spectaculoasele mode de pe malul sting al Senei. Format in cea mai nobila traditie a metafizicii franceze, indragostit de limpezimea ideilor si refractar speculatiilor incetosate, Aron a studiat cu atentie si cu reala ingrijorare fenomenele totalitare ale veacului. Daca in anii 50 el mai era dispus sa afle circumstante atenunate in intentia ideologica presupus nobila a comunismului, diferita de cea explicit exterminista a nazismului, la sfirsitul vietii Aron ajungea la concluzia ca cele doua orori totalitare au fost similare ca practici si consecinte criminale.

In opera sa, Aron a luptat cu perseverenta impotriva cecitatii ideologice, a demistificat doctrina marxista, luminind substratul irational al credintei totalitare pe care a definit-o drept mesianism politic. A sfidat orice forma de absolutism intelectual si a pledat pentru toleranta si onestitate (virtuti cu condescendenta neglijate de Sartre si Simone de Beauvoir). Tot asa cum antifascismul fusese o datorie morala in anii 30 si 40, antisovietismul (ori mai bine spus anticomunismul) ii aparea lui Aron drept un imperativ etic. Aron a ilustrat exemplar natura, valorile si obligatiile liberalismului anticomunist.  Unul dintre textele sale cele mai pasionate a fost scris in 1966, cu prilejul aniversarii a zece ani de la Revolutia Maghiara. Iata cuvintele cu care isi incheia Aron acel eseu: „Revolutia Maghiara, o tragedie istorica, un triumf in infringere, va ramine pe veci unul din acele rare evenimente care reface credinta omului in el insusi si ii reaminteste, dincolo de propriile suferinte, semnificatia propriului destin: adevarul”.

 Marxisme imaginare si senilitate morala

Introducere in filosofia istoriei, Democratie si totalitarism, 18 prelegeri asupra societatii industriale, Pace si razboi intre natiuni, Marxisme imaginare, Lupta de clasa, Spectator angajat, cartile si luarile de pozitie ale lui Aron erau intotdeauna asteptate cu imensa curiozitate.  Raymond Aron a promis mereu scrierea unei carti consacrate in exclusivitate marxismului, acea doctrina „echivoca si inepuizabila” pe care nu a contenit sa o studieze si sa o demitizeze.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/marxisme-imaginare-de-la-o-sfinta-familie-la-alt-845/

Prelegerile publicate postum despre Capitalul lui Marx marturisesc tocmai despre nazuinta sociologului francez de a descoperi sursele erorii in chiar opera de virf a profetului revolutiei proletare. De la o sfinta familie la alta, acest extenuant si steril secol de internationalism marxist a fost tema capitala a creatiei lui Aron. Fiecare pagina a operei sale vorbeste astfel despre ambiguitatea funciara a unei doctrine ce pretinde ca exprima suprema rationalitate istorica si care a devenit garantia celor mai deprimante forme de alienare si injustitie. 

Aron nu a apucat sa fie martorul convulsiei finale a ordinii leniniste. Revolutiile din 1989, apoi naruirea URSS, au confirmat ipotezele sociologului francez.  Ideile lui Raymond Aron, inainte de toate respingerea riguroasa si sistematica a unui istoricism fanatic si fanatizant, au contribuit semnificativ la acest deznodamint al marii competitii a secolului XX.  In primavara anului 1968 se implineau 150 de ani de la nasterea lui Marx. UNESCO a organizat atunci un colocviu la Paris cu tema „Marx si contemporaneitatea”. Cel care se luptase cu tezele marxiste vreme de decenii, marele ganditor tocquevillian si weberian care a fost Raymond Aron, a fost invitat sa tina discursul de deschidere. Titlul interventiei sale era „Equivoque at inépuisable”.  

Acest text a aparut in toamna anului 2005, cu o ilustratie de Devis Grebu, in acel excelent ziar care a fost Cotidianul. Inauguram o rubrica centrata pe spinoase probleme ale violentei, utopiilor, ideologiilor si revolutiilor din veacul trecut, dar si din actualitatea fierbinte a vremurilor noastre. Ulterior, am publicat pe aceleasi subiecte, largind mereu cercul tematic, in cadrul rubricii mele de la Evenimentul Zilei. In 2008, am organizat cu sprijinul ICR, al Universitatii Maryland, al Universitatii Georgetown, al Centrului Woodrow Wilson si al Ambasadei Romaniei din Washington, o conferinta internationala despre anul 1968 (parte unui proiect mai amplu de interpretare a marilor convulsii politice si ideologice ale secolului trecut).  Volumul care a rezultat din acea conferinta a aparut recent la Central European University Press cu titlul Promises of 1968: Crisis, Illusion, and Utopia.  Intre contributori se numara profesorul Aurelian Craiutu de la Universitatea Indiana din Bloomington. Textul sau, dens ca informatie si remarcabil ca intuitii teoretice, se intituleaza „Thinking Politically: Raymond Aron and the Revolution of 1968 in France”. 

http://www.ceupress.com/books/html/Promises-of-1968.htm

Atunci cand se vorbeste despre ceea ce a fost Noua Stanga (in SUA, Franta, Germania, Italia etc) se cuvine sa notam contributiile analitice durabile. Intr-adevar, conceptul aronian de révolution introuvable explică atatea dintre tribulatiile Noi Stangi intre cei doi poli, cel al utopiei si cel al disperarii. Sa mai adaug ca am publicat, inca din 1975, un articol cu titlul „Noua Stanga intre utopie si disperare” in Revista de filosofie, embrionul volumului meu din 1976, Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt (criticat drept ostil ideologiei oficiale in diverse note informative ale Securitatii, inclusiv una semnata de consilierul pe probleme de sociologie al presedintelui Academiei de Stiinte Sociale si Politice, sursa „Costin”, azi profesor la „Spiru Haret”, pe care le-am descoperit in dosarul meu de la CNSAS). Dar, cum se spune, don’t let facts interfere with the theory.

Cine crede ca ideologia oficiala din acea vreme incuraja analiza Scolii de la Frankfurt ori a operei tanarului Lukacs, fie nu cunoaste subiectul, fie prefera sa-l desfigureze, sa-l falsifice. Marxismul occidental, genetic si structural diferit de cel sovietic, acel “alt marxism” pe care Aron l-a criticat, dar l-a respectat, era un ghimpe ideologic intolerabil pentru politrucii gen C. I. Gulian, Ion Tudosescu, Radu Pantazi, Al. Tanase, Alexandru Boboc si Gh. Al. Cazan.  Ei ii detestau in egala masura pe Adorno si pe Aron. La fel ca si discipolii lor de ultima ora, admiratorii unei, vai, cat de vechi, cat de imbatranite, cat de veştede „Noi Stangi”. La urma urmei, nu sunt primul care o spune, senilitatea nu este o chestiune de varsta, ci de temperatura mentala si morala.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/adevarul-ca-destin-raymond-aron-si-victoria-luciditatii/

Advertisements

One Response to Adevarul ca destin: Raymond Aron si victoria luciditatii

%d bloggers like this: