Scoala falsificarii: Ion Iliescu si spiritul revolutiei din 1989

Ion Iliescu, salvatorul nomenklaturii comuniste, revendică spiritul lui decembrie 1989. Il vrea “reactivat si reanimat”. Citesti si te crucesti, iti revin in  minte cuvintele perseverare diabolicum . Omul nu are frâne, nu are mecanisme inhibitorii. Inca si inca odata, fara urma de cainta, veteranul propagandist comunist mistifica, desfigureaza, distorsioneaza si falsifica lucrurile. Cum a facut tot posibilul pentru a mortifica, a amuti si a paraliza acel spirit, ironia este de dimensiuni cosmice. La fel si tupeul.

http://www.revista22.ro/un-strigoi-comunist-dup259-20-de-ani-10587.html

Nimeni nu a fost mai nefast-activ in a anihila mesajul revolutiei din decembrie 1989 decat cel care a nascocit FSN-ul, un partid-coproratie mulat pe trunchiul defunctului (?) PCR. Nimeni nu s-a opus mai vehement dezvaluirii crimelor comunismului si pedepsirii celor vinovati decat Ion Iliescu si formatiunile pe care le-a condus (de fapt aceeasi reincarnare a PCR sub varii pseudonime). Mai suntem unii care n-am uitat cuvintele dispretuitoare ale lui Adrian Nastase, succesorul desemnat al lui Ion Iliescu in fruntea Romaniei, despre cei care “ling dosare”. Ion Iliescu este numele regimului pe care atatia il considera, pe buna dreptate, responsabil de esecul marilor sperante din decembrie 1989.

Reiau mai jos un articol publicat pe acest blog in ianuarie 2010. Din nefericire, nu cred ca textul si-a pierdut actualitatea. La PS public si un raspuns dat unui comentator de pe Contributors care se refera la “Argumentul” cartii de dialoguri Marele soc. Explic (a cata oara?) lucruri care sunt de fapt cat se poate de clare.

Socialismul paranormal al lui Ion Iliescu

Ma intreb cine este mai instrainat de realitate–Mircea Geoana ori Ion Iliescu? Primul, cu ale sale viziuni despre fortele paranormale, al doilea, patronul sau din umbra, recidivand pe linia “nobilelor idealuri” pe care le-ar fi tradat un Stalin ori un Ceausescu?  Ambii par sa fie ostatecii unor naluciri, dispusi sa ignore evidentele empirice in numele unor pulsiuni de-a dreptul irationale.  Infeudati fixatiilor si frustrarilor auto-devorante, cei doi lideri pesedisti si-au pierdut instinctele pragmatice. Pentru ca numai astfel ne putem explica interpretarea elucubranta a revolutiilor din 1989 de catre Ion Iliescu.

Una este sa crezi niste lucruri absurde, alta sa le proclami public, cu o teribila, jenanta auto-suficienta.  Teza lui Iliescu, similara asertiunilor unui Mark Tkaciuk, ideologul Partidului Comunistilor din Republica Moldova, este ca stalinismul ar fi o “degenerare”, o “deformare”, o “denaturare” a unui comunism originar impregnat de idealuri umaniste.  In acest sens, stalinismul  poate fi condamnat pentru ca “a intinat” comunismul.  Criminalitatea sa a fost de fapt una accidentala, nicidecum legata de natura intrinsec despotica a ideologiei radicale de stanga. Sunt de fapt tezele opozitiilor din anii 20, ideile lui Trotsky pentru care impulsul intial al revolutiei din octombrie 1917 a fost unul emancipator.  Ori, mai aproape de timpurile noastre, este vorba de iluzia hrusciovista. Ceea ce uita Ion Iliescu este ca bolsevismul contine samanta barbariei totalitare in chiar proiectul sau fondator.  Lenin, Buharin, Stalin si Trotsky au fost militanti si ideologi marxisti, ca si Mao, Castro, Che Guevara etc  Asadar, pentru presedintele de onoare al PSD:

“… stalinismul nu poate fi considerat orientare de stinga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, in esenta lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist. Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie antisocialista, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezenta. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces. Factorul social de baza – muncitorimea.”

La doua decenii dupa ce l-a tratat pe Corneliu Coposu drept un neavenit, refuzand in perseverenta traditie leninista sa accepte pluralismul politic, Ion Iliescu continua sa intretina mitologiile extenuate ale unei stangi falimentare.  Pozand in super-democrat, omul responsabil pentru confiscarea revolutiei de catre nomenklatura si pentru mineriade il ataca pe Traian Basescu, recurgand la aceleasi poncife gaunoase precum Adrian Severin si Adrian Nastase: “Tendintele si tentatiile totalitariste ale sefului statului apar ca un pericol, ca si incercarea de a slabi celelalte verigi ale statului, in primul rand, a Parlamentului.”  Este intr-adevar culmea tupeului ca Ion Iliescu sa reproseze altcuiva “tendinte totalitariste”.  Mai lipseste sa-l auzim pe Vadim Tudor acuzandu-l pe Traian Basescu de “sovinism” si “xenofobie”.  Avem de-a face cu un truism: Iliescu nu a iubit si nu va iubi vreodata stanga democratica. Atasamentele sale adanci, pe care nu le-a abjurat sincer niciodata, sunt in directia pe care a servit-o cu entuziasm inca din frageda junete: a Pravdei, a Scanteii, a sectiei de propaganda si agitatie.

Singurul marxism aplicat in realitate a fost cel de tip bolsevic. Socialismul anti-autoritar, al unor Leon Blum, Titel Petrescu, Guy Mollet ori Francois Mitterrand, a respins categoric cultul marxist al violentei sociale, experimentul totalitar leninist, mistica revolutiei apocaliptice  si a denuntat dogmele luptei de clasa si ale dictaturii proletariatului.  Socialismul din Europa de Est nu avea nimic de-a face cu principiile social-democratiei autentice formulate mai ales dupa puciul leninist din 1917. Dar nu se poate nega ca era vorba de regimuri dictatoriale de stanga, nu de dreapta.  Revolutiile din 1989 au fost asadar anti-socialiste in sensul respingerii colectivismului etatist si a minciunii institutionalizate.

Revolutiile din 1989 au repudiat monolitismul ideologic, pretentiile hegemonice ale birocratiei de partid (din care Ion Iliescu a facut parte vreme de decenii), modelul dezastruos al economiei de comanda, himerele propagandistice intemeiate pe pretinsul “rol conducator al clasei muncitoare”. Lovitura de gratie aplicata socialismului marxist a fost data de clasa muncitoare poloneza care a preferat comandamentele religiei crestine si valorile liberale mirajului ideologic al unui comunism politienesc.  Iar a sustine ca membrii PCR, in calitate de comunisti, au condus revolutia din decembrie 1989, tine de-acum de zona paranormalului, a unei desfigurari aiuritoare a realitatii istorice.  In timp ce Ion Iliescu, asemeni unui gramofon stricat, repeta aceste vestejite, exasperante clisee, Doru Maries se afla in greva foamei, revendicand, cu eroica demnitate, dreptul sacru la adevar.

Despre tot mai straniile rabufniri ale lui Ion Iliescu, cititi:

http://patrasconiu.ro/

PS  (26 ianuarie 2010) Ar mai fi de spus ca Iliescu este in fond chiar mai virulent anti-capitalist decat atatia nostalgici ai unui “marxism luminat” ori ai “comunismului cu chip uman”.  Daca neo-leninistii prezinta stalinismul drept o degenerare a comunismului, Iliescu sugereaza ca e vorba de o forma degenerata de capitalism. Deci, oricum am privi lucrurile, in ultima analiza tot capitalismul este vinovat. Recomand aceasta excelenta analiza:

http://www.dreapta.net/res_252_Ion-Iliescu-il-acuza-pe-Stalin-de-capitalism-mascat.aspx

Update, 17 mai 2011

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/scoala-falsificarii-ion-iliescu-si-spiritul-revolutiei-din-1989/

Onestitatea este esentiala intr-un dialog, fie el privat ori public. Prin urmare, ar fi normal sa puneti textul de mai sus, (reluat din “Argumentul” meu la volumul “Marele soc”) alaturi de cel de mai jos, pe care l-am citat de multe ori chiar aici, pe Contributors. Repet, desi probabil ca dl “Petronius” si altii ca el nu vor nota acest lucru, niciodata, sub nici o forma nu am sustinut PSD-ul (in oricare dintre avatarele sale), am fost si am ramas un critic al rolului FSN in deturnarea Revolutiei din decembrie 1989, in agresarea societatii civile si a partidelor istorice. In curand va apare volumul de dialoguri cu Mircea Mihaies, “O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu” (Curtea Veche, 2011). Sunt incluse acolo, fara nici o schimbare, discutiile noastre incepute in ianuarie 1996 (majoritatea publicate anterior la Polirom) si continuate pana in vara anului 2010. Daca veti dori, veti putea citi cum am definit, de-a lungul anilor, regimul legat de personalitatea politica numita Ion Iliescu. Primul meu text in care criticam dur regruparea revansarada a nomenklaturii imediat dupa prabusirea regimului Ceausescu a aparut in revista “The New Republic” pe 5 februarie 1990 cu titlul “New Mask, Old Faces. The Romanian Communist Junta’s Familiar Look”. Reluat in tara, in traducere, in ziarele PNTCD si PNL, textul a fost apreciat de Corneliu Coposu. Cine este interesat il poate citit in volumul meu “Fantoma lui Gheorghiu-Dej” (editia a II-a, Humanitas, 2008). Despre Iliescu ca aparatcik comunist si despre rolul sau in prezervarea mentalitatilor si practicolor de tip bolsevic, am scris in volumul “Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc” (trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005):

“In loc sa aplaude si sa sustina Raportul Final al Comisiei Prezidentiale, in care sunt omagiati martirii socialisti (anticomunisti), alaturi de cei ai altor partide democratice distruse de comunisti, social-democratii de ultim ceas (al comunismului) au zambit trivial cand presedintele Basescu si-a rostit, intre huiduielile isterice ale urmasilor lui Dej si Ceausescu, istoricul discurs de condamnare a comunismului. Au marturisit astfel limpede ca nu au nimic in comun cu stanga antitotalitara, ca profesiunile lor de credinta pluraliste sunt un simplu joc retoric, o manevra intristatoare de a-si ascunde adevarata ereditate. Ei sunt de fapt partidul nomenklaturii niciodata disparute, al coruptiei generalizate, al cinismului si al duplicitatii. Una fumeaza ei la Washington, Paris, Roma si Berlin, alta practica ei in tara. Magicianul Ion Iliescu, al carui dosar de cadre este (inca) de negasit, s-a aflat de fapt in spatele acestei noi mineriade. L-a compromis pe Mircea Geoana, incapabil sa se delimiteze de acest exponent desuet al celui mai dezolant bolsevism mental si comportamental. Ion Iliescu si actualii sai discipoli detesta visceral liberalismul civic. Pentru ei, autenticii socialisti democratici raman “lepre social-democrate”. Surad socialist (din motive internationale) si actioneaza comunist (din atasamente de-o viata). Vacaroiu si Vadim sunt de fapt frati gemeni. Iar Iliescu este de fapt mare tragator de sfori. Declar public ca regret ca m-am angajat intr-un dialog cu el. Eu am crezut ca unii oameni, oricat de culpabili, invata ceva din trecut. In cazul lui Ion Iliescu, m-am inselat.” (Vladimir Tismaneanu, “Ion Iliescu si discipolii sai”, Revista 22, 3 ianuarie 2007).

http://www.revista22.ro/ion-iliescu-si-discipolii-sai-3333.html

%d bloggers like this: