Cinismul ludic, modernitatea ratata si moralitatea tarata

Polemicile au sens cata vreme se respecta niste reguli elementare de civilitate. Nu trebuie sa impartasesti valorile celeilate parti (de ce ai mai polemiza?), dar este necesara o minima decenta, un auto-control, o binevenita si binefacatoare retinere in imprastierea de epitete. Sa vorbesti despre fundamentalism, despre dejectii, despre patologii mentale atribuite celuilalt, despre “viclenie josnica”  etc inseamna sa faci imposibila orice discutie rationala. Nu trebuie sa admiri un canal de televiziune american ori pe o fosta candidata la postul de vicepresedinte al SUA pentru a ramane perplex auzind ca este vorba de “extrema dreapta”. Astfel se sterg distinctiile, se contruiesc sperietori si se ajunge la tribunale ale gandirii (si nu numai).

Calomniile ar trebui excluse din capul locului. Din pacate, observ ca fenomenele de poluare a spatiului public prin limbaje infamante, procese de intentie si alte asemenea tehnici ce tin de traditia totalitara nu au disparut, ba chiar prolifereaza. Cand spui despre cineva ca “linge cizmele Americii”, te-si sustras polemicii civilizate si ai intrat in zona diabolizarii. In aceste viziuni, “Marele Satan” trebuie infierat, daca este nevoie in compania lui Ahmadinejad si a lui Tariq Ramadan. Cei care se opun acestor mitologii, liberali, conservatori, social-democrati, cei care pretuiesc traditia Congresului pentru Libertatea Culturii, cei care nu cred in vocatia umanista a variilor “Brigazi Rosii”, cei numiti “Cold War liberals” (un titlu cu care ne mandrim), cei care refuza sa participe la ceea ce Paul Berman numeste the flight of the intellectuals,  de fapt noua tradare a intelectualilor, sunt desemnati drept “inamici obectivi”. Ceea ce enerveaza “Noua Internationala” este ca nu tacem:

http://www.powerbase.info/index.php?title=Euston_Manifesto_United_States

La polul stang (tot mai mult de extrema stanga), acolo unde sunt venerati si romantizati Marat, Babeuf, Robespierre, Blanqui, Marx, Lenin, Trotki, Stalin, Mao, Gorki, Buharin, Gramsci, Lukacs, Marcuse, Zizek, Badiou, Angela Davies, Camilo Torres, Carlos Mariguela, guerillele urbane gen Montoneros si Tupamaros, fratii Ortega, pseudo-istoricul Chomsky (altminteri,evident, un mare lingvist), Antonio Negri, Castro, “Che” Guevara, Frantz Fanon, Hugo Chavez si Naomi Klein,  acolo unde Ioan Paul al II-lea este vazut ca un “obscurantist reactionar”, acolo unde tot ce poate servi unui anti-americanism obsesional (knee-jerk) este privit ca acceptabil, ba chiar util, acolo unde anti-sionismul programatic este o expresie a “justitiei istorice”, el nefiind de fapt decat rationalizarea antisemitismului, reactiile ulcerate la orice critica sunt extrem de frecvente si cu deosebire stridente. Cand identifici filonul antisemit, anti-crestin, anti-occidental, anti-rationalist, anti-burghez, anti-modern si anti-capitalist, esti acuzat ca sustii “extrema dreapta fundamentalista”. Dar nu impartasesc comunismul si fascismul exact aceste anti-uri?

Problema asumarii si consolidarii unei veritabile modernitati este expediata sub artezienele asurzitoare ale unor poncife fara aderenta la realitatile dure si buimacitoare ale post-comunismului. Orice ar afirma G. M. Tamas, comunismul nu a modernizat nici statele incorporate in URSS, nici pe cele din ceea ce s-a numit Blocul Sovietic. La fel de grav, a fost distrusa fibra demnitatii, au fost anihilate identitatile verticale, a fost cultivat comportamentul obedient, servil, sicofantic  si dedublat al lui Homo Sovieticus. Minciuna, scria Leszek Kolakowski, este sufletul nemuritor al comunismului. Sa ne miram ca Vaclav Havel vorbeste despre cosmarul moral al post-comunismului? Intemeiata pe un model industrial vetust si pe oroarea de proprietate privata, modernizarea comunista a fost una ratata. Inradacinata in cultul totalitatii, in dispret pentru individ, pentru subiectivitate, moralitatea comunista a fost una tarata.

Nu ma refer, asadar, doar la Romania. Dar intr-o tara unde nu a fost adus in fata justitiei macar un tortionar, unde fostii securisti ranjesc obscen, unde nostalgicii comunismului si ai fascismului se infratesc sub semnul aceleiasi repulsii in raport cu valorile liberal-conservatoare, asemenea discursuri probeaza, in cel mai fericit caz, iresponsabilitate. Simplu spus, nu cred in inocenta cinismului ludic. El are o agenda, iar aceasta agenda nu favorizeaza valorile societatii deschise, desi mimeaza un discurs democratic. Tocmai din acest motiv am citit cu mare interes serialul lui Vlad M. aparut pe situl “In linie dreapta”. In spiritul sau, este vorba de un demers demistificator, documentat si neviciat de patima. Ideile sunt argumentate cu citate, se evita imprecatiile si insinuarile. Din pacate, grabite, inconsistente si construite ad hominem, textele semnate de domnii Vasile Ernu si Cipirian Siulea, spre a-i numi doar pe acestia, nu dovedesc acelasi respect pentru ceea ce Hannah Arendt numea little verities of fact. Cat despre respect pentru adversarul de idei, ce sa mai vorbim…

http://inliniedreapta.net/imperiul-criticataca-ii-vasile-ernu-si-obsesia-tismaneanu/

http://inliniedreapta.net/imperiul-criticataca-iii-vasile-ernu-fata-cu-fundamentalistii/

Recomand de asemenea exceptionalul articol publicat de Rasvan Lalu pe platforma Contributors:

http://www.contributors.ro/sinteze/imparatia-mustelor/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cinismul-ludic-modernitatea-ratata-si-moralitatea-tarata/

Comments are closed.

%d bloggers like this: