Aventurier, demagog si sociopat: Arestarea generalului Mladici

Una din iluziile cu care se imbata dictatorii, aventurierii, gangsterii, demagogii  si sociopatii (adeseori aceste categorii se confunda) este ca  nu vor raspunde pentru faptele lor. Straini de orice dubiu, fiinte ale certitudinilor definitive, ei mizeaza pe impunitate. “Imi urmez destinul cu siguranta unui somnambul”, spunea Hitler.  Saddam Hussein a crezut ca va trai vesnic in palatele sale. Ceausescu se inchipuia si el nemuritor, traind de-a pururi in propriul sarcofag, antifrastic  numit “Casa Poporului”. Stalin a cerut biologilor sa obtina prelungirea vietii pe termen nelimitat. Ion Iliescu era pana deunazi convins ca nu va fi tras la raspundere pentru rolul sau decisiv in masacrele din decembrie 1989 si iunie 1990. Iata ca decizia CEDO schimba acum lucrurile. Omnipotentul Iliescu a pierdut in fata unui om fara conexiuni, fara protectii si fara bani, dar cu onoare. Ma refer, desigur, la DoruMaries.

Arestarea generalului sociopat Ratko Mladici este o alta victorie pentru adevar si justitie. Dupa Milosevici, Gotovina, Karadzici, a venit in fine randul acestui personaj parca evadat din manualele de psihiatrie. Sa nu cadem insa in ispita caricaturii. Mladici a fost un insetat de putere, a organizat cu sange rece genocidul, dar drogul sau era nationalismul isteric, tribalismul asasin combinat cu un narcisism hipertrofiat. 

Marele scriitor Danilo Kis spunea ca nationalismul este paranoia, individuala si colectiva. Unii indivizi, profitand de anumite conjuncturi istorice, reusesc sa galvanize pasiuni, sa mobilizeze urile colective in directia demonizarii si a distrugerii Celuilalt, sa dea glas acelor fantasme ale salvarii (si ale distrugerii) prin care, la ceas de mare cumpana, individul crede ca scapa din cosmarul incertitudinii. Nu, generalul Mladici nu a fost un “superb profesionist” cum a scris candva un respectat ziarist de la “New York Times”, altminteri unul dintre cei mai seriosi analisti ai Balcanilor.  A fost un organizator al crimei in masa, un profesionist al masacrului, un instigator la omor pe baza unor obsesii maniacal-nationaliste.

http://www.youtube.com/watch?v=GHf-vKjUhr4

http://www.nybooks.com/articles/archives/1995/oct/05/the-madness-of-general-mladic/

Comments are closed.

%d bloggers like this: