Cultura libertatii si sansele dreptei intelectuale

La un ceas cand cristalizarile si clarificarile doctrinare sunt de o cruciala importanta pentru climatul politic, pentru viitorul partidelor democratice, salut aici aparitia unui volum dens ca idei si proaspat ca set de perspective intelectuale. Este vorba de cartea “Dreapta Intelectuală. Teorii şi şcoli de gândire ale dreptei contemporane occidentale”, publicat la editura Humanitas, care urmeaza sa fie lansata saptamana aceasta de catre CADI si Fundatia “Konrad Adenauer”. O lucrare de echipa, o colectie de studii superb informate si profund originale, cartea este in egala masura o dovada de sincronism democratic, rafinament conceptual si veritabil profesionalism. Daca au un minim de buna credinta, cei care acuza proiectul de centru-dreapta din Romania de astazi ca nu este decat un ecou intarziat al interbelicului, vor trebui sa-si revizuiasca opiniile. Dupa volumul de interviuri realizate de Cristian Patrasconiu, “Reperele intelectuale ale dreptei romanesti”, dupa cartea lui Dan Tapalaga, “Bulversarea valorilor”, ambele aparute anul trecut tot la Humanitas, dupa “Etica neuitarii” a Monicai Lovinescu, dupa volumele datorate lui Dragos Paul Aligica, Catalin Avramescu, Teodor Baconsky, Lucian Boia, Radu Carp, Andrei Cornea, Aurelian Craiutu, Alexandru George, Gabriel Liiceanu, Vlad Muresan, Mihail Neamtu, Virgil Nemoianu, H.-R. Patapievici, Andrei Plesu, Cristian Preda, Radu Preda, Ioan Stanomir, Valeriu Stoica, Mihai Sora, Traian Ungureanu, Marian Zulean, iata ca biblioteca gandirii de centru-dreapta romanesti se imbogateste acum in chip cat se poate de convingator. Cartea a aparut in colectia “Cultura libertatii”, coordonata de Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica. Public mai jos postfata pe care am scris-o pentru acest remarcabil volum.

http://www.humanitas.ro/humanitas/dreapta-intelectual%C4%83

Există cărţi menite să ne scoată din inerţie, din confortul stereotipurilor de gândire şi al prejudecăţilor împietrite. Ionuţ Sterpan şi Dragoş Paul Aligică au reuşit să construiască, graţie viziunii acestui volum şi calităţii remarcabile a contribuţiilor, o asemenea carte. Se vorbeşte mult în România şi în întreaga lume postcomunistă despre tradiţii ideologice, despre adeziuni doctrinare, despre distincţiile dintre dreapta şi stânga. Plutesc, însă, numeroase confuzii, se invocă genealogii fictive, eredităţi contrafăcute. Dar cel mai grav este că discursurile, de prea multe ori, suferă de ceea ce Constantin Noica deplângea atunci când vorbea de lăutărism. Am spus-o despre analiza comunismului, o spun şi aici: a trecut timpul aproximaţiilor grăbite, al efluviilor moralizante. Acum este ceasul experţilor, al celor care chiar ştiu despre ce vorbesc.

Cartea de faţă este şi o pledoarie pentru diversitate. Celor care încearcă să atribuie dreptei conservatoare sau liberale un coeficient de înnăscut şi incurabil radicalism, de ostilitate în raport cu modernitatea burgheză, autorii studiilor reunite aici le contrapun exact acest pluralism conceptual. Poţi fi un om de centru-dreapta susţinând ideile lui Russell Kirk şi William F. Buckley, pe cele ale lui Raymond Aron ori ale lui Jean-François Revel. Textele din volum construiesc liniile directoare ale unui cadru doctrinar, nu însă şi unul doctrinarist. Ţin să accentuez că este vorba aici de fundamentele gândirii antitotalitare din veacul al douăzecilea. Se uită adeseori ce rol important au avut gânditorii liberal-conservatori, de la Eric Voegelin la Aurel Kolnai, de la Raymond Aron la N. Steinhardt, de la Hayek la Peter Berger, în articularea unei filosofii opuse oricărei forme de servitute, exterioară sau interioară, impusă sau voluntară.

Spunea, odată, Daniel Bell că societatea civilă este numele politic al economiei de piaţă. Aici este miezul problemei: pentru Marx, pe urmele lui Rousseau, dar şi ale lui Hegel, fericirea umană putea fi atinsă doar în comunitatea perfectă. O asemenea stare de beatitudine postistorică nu putea fi atinsă, gândea Marx, decât prin abolirea proprietăţii private, a pieţei.

Găsim în acest volum argumente solide împotriva acestei autoînşelări, a promisiunilor emancipatoare care neagă dreptul individului la proprietate în numele unei utopii a egalităţii implacabile. Se discută aici, cu competentă acurateţe, despre variile feţe ale conservatorismului, despre geneza şi avatarurile neoconservatorismului, despre dinamica liberalismului de la John Stuart Mill şi Benjamin Constant la Robert Nozick şi Ludwig von Mises. Se explorează relaţia dintre tradiţia de centru-dreapta şi modernitate, precum şi intervenţiile noilor filosofi francezi din anii ´70 şi ´80, pe tema afinităţilor dintre stânga radicală şi totalitarismul bolşevic. În ce mă priveşte, cred şi astăzi că o lucrare precum Les Maîtres penseurs a lui André Glucksmann rămâne un reper crucial al dezvrăjirii intelighenţiei franceze şi al deconspirării resorturilor despotice aflate în chiar inima proiectului hegeliano-marxist.

Dreapta democratică nu a pactizat niciodată cu totalitarismul, nu a nutrit iluzii legate de despoţii fascişti. Critica dictaturii lui Mussolini, făcută de don Luigi Sturzo, părintele creştin-democraţiei italiene, rămâne de o impresionantă actualitate. Dreapta democratică a crezut în proiectul integrării europene, a refuzat şovinismele autarhice şi a respins orice mărginire exclusivistă. Aceasta este tradiţia din care se inspiră autorii din acest volum. O tradiţie a individualismului civic, a recunoaşterii faptului că, aşa cum scria cândva Arthur Koestler, există un număr de absoluturi morale care nu sunt negociabile. Gândirea de centru-dreapta se opune relativismului moral şi convingerii că binele şi răul sunt construcţii artificiale, în ultimă analiză maleabile şi interşanjabile.

Cartea de faţă a fost scrisă de un grup de intelectuali care îşi asumă, înainte de toate, valoarea libertăţii individului şi care înţeleg tradiţiile. În condiţiile în care sunt unii care afirmă că n-ar exista o asemenea constelaţie intelectuală în România, acest volum oferă argumente palpabile, incontestabile că lucrurile stau exact invers. Cu minime excepţii, stânga românească n-a reuşit să-şi definească nici „trecutul utilizabil“, nici aspiraţiile reale. Nu mă refer aici la personaje precare ca formulă teoretică, polemişti îndrăgostiţi de Žižek şi de Badiou, care se exprimă pe varii bloguri „de circulaţie internă“, ci la o stânga reală, deci una care ar îndrăzni să participe la o dezbatere serioasă, având în mână un volum precum acesta, o sinteză a propriilor tradiţii. Nu spun că avem aici alfa şi omega a unei tradiţii care este mereu reînnoită, dar avem o operă în desfăşurare, un manifest pentru ceea ce se numeşte l´esprit de serieux. O ediţie următoare va include, nu mă îndoiesc, şi alte capitole, inclusiv unul despre gânditori precum Luc Ferry, Pierre Manent şi Pierre Rosanvallon.

Salut cu bucurie şi încredere apariţia acestei cărţi de referinţă, un adevărat dicţionar al ideilor care susţin centru-dreapta, o carte echilibrată, pasionantă, onestă şi riguroasă, un efort admirabil care aşează libertatea în centrul unor reflecţii de o vitală semnificaţie.

Washington, D.C.
29 aprilie 2011

Pentru textul largit si comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/cultura-libertatii-si-sansele-dreptei-intelectuale/

Comments are closed.

%d bloggers like this: