Copilaria lui Nicu Ceausescu

Serialul meu despre Nicu Ceausescu a facut valuri. Desi am prevenit ca nu ma voi ocupa de detalii din viata sa personala decat daca acestea sunt menite sa lumineze biografia sa politica, există, se pare, tentatia de a prelua tocmai acele amanunte anecdotice si de a le hiperboliza. Nicu era cel mai mic dintre copiii cuplului Ceausescu, neindoios si cel mai putin interesat de cultura. A fost rasfatatul mamei sale, cu ea pleca in Elvetia pentru a-si rezolva problemele de dantura, ea era la curent cu cine se vede, cu cine este amic. Cu tatal sau raporturile au fost distante (lucru notat si de Dumitru Popescu, fostul ideolog al partidului, in memoriile sale). Era un pusti agresiv si turbulent, probabil ca expresie a unui complex de inferioritate in relatiile cu Valentin si cu Zoia, complet diferiti ca stil si temeperament. In primele clase de scoala, la Liceul „Petru Groza” (pana in 1958 „Scoala Medie Mixta nr 28, cu limba de predare rusa”) rivaliza cu Vasile (Vasea), fiul cel mic al lui Petre Borila, alt membru al Biroului Politic al lui Gheorghiu-Dej, intru inclinatie spre violenta. Imi amintesc cum, era in clasa a II-a, a venit sa se intalneasca cu noi Ecaterina Borila, mama celui care arunca in colegi compasul. Ne-a spus ca Vasea este un copil mai dificil, ca nu are protectie speciala, ca ea personal incearca sa-l domoleasca. Nu stiu ca vreodata Elena Ceausescu sa fi facut vreun gest similar. Protectia ei pentru Nicuşor era totala, fara fisuri. Erau si alti copii de stabi in scoala, in clasele noastre paralele, dar niciunul nu isi permitea istericalele celor pomeniti. Mi-l amintesc, de pilda, pe Mircea, fiul lui Augustin Alexa, membru al CC si procuror general, un baiat modest care-si vedea de treburile lui, asemeni fratelui sau mai mare, Viorel. Ioana Pintilie, fata lui Pantiusa si a Anei Toma, nu se bucura, din cate tin minte, de vreun statut special. Nici Lena Rautu, Svetlana Schiopu, nici Emilian Popescu, fiul generalului de securitate Gogu Popescu, devenit ambasador intr-o tara africana..

Nicu si Vasea erau farte apropiai, imi amintesc ca in seara cand s-a anuntat moartea lui Gheorghiu-Dej, erau impreuna. Au devenit rude ulterior, dupa casatoria lui Valentin cu Iordana Borila, sora mai mare a lui Vasea. Jucau fotbal cu nasturi in compania lui Vale. Plangerile profesorilor despre obrazniciile lui Nicu erau intodeauna filtrate de Elena Ceausescu, membra a Comitetului de parinti. Inca de-atunci se stia ca Nicu se temea teribil de reactiile tatalui sau la aceste vesti despre comportamentul sau insolent cu colegii si profesorii. Mi-au spus-o mai multi colegi ai caror parinti erau membrii ai conducerii. Mai tarziu, am aflat din surse credibile ca Elena ii ascundea de fapt lui Nicolae Ceausescu aceste detalii, spre a-l feri pe mezin de bataile administrate de incrancenatul sef al cadrelor partidului, devenit secretar general in martie 1965. Umbla mult pe bicicleta, bantuia pe strazile din Cartierul Primaverii, uneori avea cu el un pistol cu alice. Odata, eram impreuna cu sora mea mai mare, Vichi, m-a somat sa ma opresc, eram si eu pe bicicleta, n-am facut-o, a tras si m-a lovit in picior cu glontele, am sangerat dupa aceea. Era nesabuit, irascibil, imprevizibil. Azi te ranea cu alice, maine era cel mai afabil coleg.

N-as vrea sa se inteleaga ca intre tata si fiu ar fi existat o relatie strict despotica. Oricum, cu timpul, lucrurile s-au atenuat, insa incordarea n-a disparut. In mai sau iunie 1964, am mai povestit, am mers cu Nicu la vila bunicilor sai sa vedem un episod din serialul de televiziune „Capitanul Val Vartej” cu Nicolae Gardescu si Tudorel Popa. Erau acolo ambii parinti ai lui Nicolae Ceausescu si mama Elenei (Zoia mi-a spus mai tarziu ca bunica ei pe linie materna era de origine grecoaica). La un moment dat a intrat un personaj in costum inchis la culoare, cred ca bleumarin, s-a asezat pe un scaun la masa, Andruta a spus”: „Mai vin si oamenii mari pe la noi” (vila era in aceeasi curte cu casa familiei Ceausescu, demolate cateva luni mai tarziu ambele spre a se construi resedinta din Bulevardul Primaverii nr. 50). Mi-am dat seama ca stiu de fapt cine este acel barbat taciturn, vazusem ca atatea mii si mii de oameni, portretele oficiale ale membrilor Biroului Politic afisate pe toate sediiile de institutii. Nicolae Ceausescu n-a scos nicio vorba, a gustat din dulceata oferita, ne-a ignorat pe toti cei prezenti. M-a frapat faptul ca Nicu si tatal sau stateau acolo alaturi ca doi straini. Repet, relatiile erau in mare masura mediate de mama sa. Tot ea continua sa vina la sedintele cu parintii de la Liceul 24 de pe strada Gradina Bordei. Nu cred insa ca a mai facut-o dupa 1967-1968, cand cultul lui Nicolae Ceausescu incepuse sa capete dimensiuni elefantiazice. Ori, daca o facea, era primita singura in biroul de la intrarea scolii al directorului Dumitru Barbulescu. Profesor de limba romana, nascut la Scornicesti, acesta fusese selectat de fapt de Lica Gheorghiu in 1963, atunci cind sa infiintase acel liceu. Intre colegi se stia ca daca excesele lui Nicu (tragea fetele de cozi, te puteai usor trezi cu un picior in spate cand mergeai pasnic pe coridor) ajungeau la tatal sau, pedeapsa era dura.

Nu cred ca Nicolae Ceausescu a fost incantat in anii urmatori de orientarea lui Nicu spre un stil de viata in stil playboy pe care o considera o forma de decadenţă burgheza. Militant stalinist din categoria dura, Ceausescu nu era nici afemeiat, nici mare bautor, nici adeptul ospetelor sardanapalice, nu degusta placerile vietii precum predecesorul sau. In felul sau, era un ascet din categoria lui Lenin si Stalin, drogul sau se numea puterea absoluta. Era un drog pe care a incercat, nu fara succes, sa-l ofere si fiului sau mai mic, cel mai disponibil in acest sens dintre cei trei copii. Zoia dispretuia acel univers al minciunii, al linguselilor abjecte si al ingenuncherilor laşe, pe Valentin il lasau rece ritualurile gloriei de partid. Nicu, care nu implinise inca 14 ani cand tatal sau a devenit liderul PCR, a avut imediat acces la tot ce se putea imagina: garzi personale, masini la scara, calatorii in strainatate fara vreo limita valutara, ceasuri Rolex, nimeni nu indraznea sa i se opuna. Mai tarziu, cand ajunsese de-acum secretar al CC al UTC, obisnuia sa mearga in vizita la fostul nostru coleg de clasa, Ghiţă Gheorghiu, nepotul infiat al lui Dej. Acesta locuia pe starda Atena, impreuna cu mama sa, cu soltul acesteia, inginerul Gheorghe Rădoi, cu sotia sa Alina. Mi-a povestit cum mama sa l-a rugat pe Nicu sa nu mai vina pe la ei deoarece, atunci cand se imbata, incepea sa arunce cu pahare de cristal, iar rezerva Licăi nu era inepuizabila. Oricum, relatii dintre Lica si Elena Ceausescu erau extrem de reci, inca din ultimii ani ai lui Dej, cand fiica dictatorului refuzase propunerea Elenei de a petrece dupa-amiezele impreuna.

Accidentul din clasa a VIII-a despre care imi scria prietenul meu Radu Stern, istoricul de arta din Elvetia, fost si el coleg de clasa, ca si mine, cu Nicu, a fost cunoscut de noi toti. Nicu a lipsit de la scoala cateva saptamani, a venit apoi cu urechea cusuta, cu alte cicatrici pe faţa. Imi amintesc cu precizie că ceea ce s-a vorbit atunci a fost ca in acel accident de masina, Nicu a condus bezmetic (nu avea varsta legala pentru carnetul de sofer), a intrat intr-un copac, iar insotitorul si-a pierdut viata. Evident, totul a fost imediat musamalizat. O zi din viata lui Nicu in adolescenta era extrem de diferita de ceea ce traiam colegii sai, inclusiv unii din famililile marii nomenklaturi (nu era cazul meu ori al lui Radu). De dimineata, cand se trezea, si pana seara, era inconjurat de servitori si securisti. Venea cu bodyguard la scoala (Zoia si Valentin au refuzat acest gen de supraveghere). Nu avea voie sa-si invite colegii acasa, dar putea sa mearga el la ei. Tocmai de aceea isi petrecea ceasuri intregi la Radu (Zaza) Ioanid. Masa de pranz in familie era obligatorie. Acolo asculta cum Nicolae si Elena puneau la cale urcari si coborari in aparat, cum se urzeau varii intrigi si manipulari. Serile erau din nou de tip spartan, alaturi de parinti in fata televizorului. Isi dorea sa scape din aceasta colivie de aur. Se temea, repet, de tatal sau, dar nu ezita sa utilizeze toate avantajele puterii pentru o existenta intr-un lux pe cat de kitsch, pe atat de strivitor uman. Un lux, in final, ingrozitor de efemer.

Nicu Ceausescu a incetat din viata acum 15 ani. S-au scris multe adevaruri, dar si mai multe neadevaruri despre el. In interventiile mele, m-am straduit sa pastrez un ton cat mai echilibrat si sa discut rolul sau in istoria comunismului romanesc, nu chestiuni ce tinea de viata sa intima. Avea 45 de ani, n-a avut copii. A cunoscut mai intai o glorie artificiala lipsita de orice limite, apoi s-a intalnit, dupa prabusirea regimului, cu umilinte si jigniri nu intotdeauna meritate.

In pofida atator privilegii, nu se poate spune ca a fost un om fericit. Imi amintesc ca in anii de scoala mi-a spus ca unul din filmele sale preferate era “Le Bonheur” de Agnes Varda. Vazusem si eu filmul, la Cinemateca. Era multa muzica de Mozart, o promisiune de seninatate, bucurie si pace.

http://www.criterion.com/films/525-le-bonheur

Textul de mai sus, publicat pe platforma Contributors, este versiunea largita a articolului meu aparut astazi in editia online a Evenimentului Zilei.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/copilaria-lui-nicu-ceausescu-947163.html

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/copilaria-lui-nicu-ceausescu/

Comments are closed.

%d bloggers like this: