Cine a fost Pantiuşa Bodnarenko? Un calau stalinist in fruntea “Securitatii Poporului”

Cand te ocupi de calaii comunisti, te poti trezi cu cele mai neasteptate reactii. Mi-a scris saptamana trecuta fiica lui Gheorghe Pintilie (Bodnarenko), zis Pantiuşa (1902-1985), primul sef al sinistrei institutii numita Directia Generala a Securitatii Poporului, spion sovietic, tortionar si criminal dovedit (inca de pe vremea lui Ceausescu). Mesajele Ioanei Constantin-Pintilie sunt reactii extrem de ulcerate si vehemente la articolul meu de pe “Contributors” despre copilaria lui Nicu Ceausescu. Ele pot fi citite pe forumul acelui articol. Unii cititori i-au replicat cu argumente solide, doamna Constantin-Pintilie a continuat cu atacurile ad hominem si a perseverat in ceea ce nu poate fi numit decat negationism. Pentru ea, Pantiuşa si consoarta acestuia, Ana Toma, candva mana dreapta a Anei Pauker, au incercat, in felul lor, sa faca bine. Mai precis, nu era scopul lor sa distruga vieti umane in numele unei viziuni fanatice despre lupta de clasa la nivel national si international. Nu erau agentii lui Stalin, ci ai “umanismului revolutionar” in actiune. Oricum, nu am eu dreptul sa vorbesc, afirma ritos fiica lui Pantiuşa care, fara teama de ridicol, imi da lectii de metodologie a investigarii comunismului. Ma acuza ca am studiat la scoala de partid “Stefan Gheorghiu”, ceea ce este o minciuna crasa. Am terminat sociologia la Universitatea din Bucuresti in 1974, ca sef de promotie, tot acolo mi-am sustinut doctoratul in 1980.

Sigur, se poate ca pozitia Ioanei Pintilie sa fie cu totul singulara, dar mi-e teama ca nu asa stau lucrurile. Acum doua saptamani imi scria pe un ton agasat nepoata Ghizelei Vass. Maine, cine stie, imi va scrie fiul lui Draghici ori al lui Teohari Georgescu, indignat ca indraznesc sa “calomniez” memoria parintelui sau. Nimeni nu are dreptul sa impute copiilor faptele parintilor. Este o falsa logica pe care o resping categoric. Dar ce ne facem cu copiii care idealizeaza crimele comise de parinti? Care le neaga? Care le minimalizeaza? Ce ne facem cu fostii nomenklaturisti si securisti (adeseori nu sunt diferiti) care ne vorbesc despre meritele regimului comunist, despre “modernizarea” Romaniei sub Dej si Ceausescu? Aici nu este vorba despre mine, ci de o directie de cercetare care are o deplina legitimitate stiintifica si morala si pe care o urmeaza numerosi cercetatori ai regimurilor totalitare: analiza biografiilor unor personalitati semnificative din acele sisteme de putere, relatia dintre actiunile lor si ideologie etc. Este nevoie sa amintesc aici biografia Anei Pauker scrisa de istoricul american Robert Levy? Studiile unor Cristian Vasile, Doina Jela, Dorin Dobrincu, Ioan Stanomir, Adrian Cioflanca, Angelo Mitchievici, Mircea Stanescu, Alin Muresan, Virgiliu Tarau, Marius Oprea, Stefan Bosomitu, Dumitru Lacatusu, Stejarel Olaru, Dan Catanus, Gabriel Catalan, Elis Plesa, Liviu Plesa, Cristina Petrescu, Dragos Petrescu, Raluca Grosescu, Cristina Anisescu, Clara Mares, Marius Stan, Bogdan Cristian Iacob, Mioara Anton, Mihai Burcea, Mihai Bumbes, Andrei Muraru (lista este mai lunga, evident), legate direct de ceea ce a fost relatia dintre ideologie, aparat birocratic si teroare? Ori cartile unor Robert Conquest, Simon Sebag Montefiore, Roy Medvedev, Orlando Figes, Ian Kershaw? Iata mai jos articolul meu despre Pantiusa aparut in “Cotidianul” din 20 aprilie 2006.

Calaii stalinisti – Cazul Pantiuşa

Cum am promis, reiau la aceasta rubrica, evident aduse la zi, unele eseuri mai vechi despre comunismul romanesc si international. Poate ca voi scrie mai pe larg despre necesitatea acestor incursiuni. Am vazut ca unele comentarii de pe web sustin ca subiectul ar fi perimat, ca nu trebuie sa ne pierdem vremea cu aceste prafuite chestiuni. Nu, poate si pentru ca sint nascut in zodia Racului, pentru mine trecutul nu este o alta tara. In acest articol ma voi referi la sinistrul personaj numit Pintilie Bodnarenko (nascut la Tiraspol in 1902 si mort la Bucuresti in 1985).

Sub numele de Gheorghe Pintilie, personajul a fost director general al Securitatii incepind din 1948, ministru adjunct si prim-adjunct la Ministerul de Interne pina la pensionarea sa, la inceputul anilor ’60. A fost seful Gospodariei de partid intre 1945 si 1948 si unul dintre cadristii-sefi implicati in afaceri singeroase precum asasinarea lui Stefan Foris.

Adolescent fiind, Pantelei, cum se numea de fapt, cunoscut mai tirziu sub diminutivul Pantiusa, a luptat in Armata Rosie in timpul Razboiului Civil. Ulterior, a fost recrutat de serviciile secrete sovietice pentru spionaj si actiuni de sabotaj in Romania. Asemeni altor agenti ai Kremlinului, Pantiusa a efectuat ani lungi de inchisoare. La Doftana si Caransebes, a devenit unul dintre acolitii lui Gheorghiu-Dej. Relatia dintre viitorul dictator si agentul sovietic a durat vreme de decenii. Dupa razboi, Pantiuşa s-a casatorit cu Ana (Anuta) Toma, una dintre cele mai temute si viclene membre ale aparatului. Aceasta pereche a exercitat o imensa influenta asupra lui Dej. Intre Pantiuşa si Ana Toma, pe de o parte, si Dej, pe de alta, a existat o relatie de complicitate si solidaritate.

Intr-un volum editat de Florin Constantiniu despre prelucrarea epurarii Anei Pauker la Ministerul de Externe, in iunie 1952, reiese limpede ca Dej, personal, a aparat-o pe faimoasa “tovarasa Anuta” contra diverselor atacuri. Dupa o zi de critici nemiloase la adresa celei care fusese mina dreapta a Anei Pauker, Dej l-a trimis pe Chisinevschi, dictatorul ideologic si cadristul-sef al partidului, sa afirme raspicat ca “partidul are incredere in tovarasa Anuta, care a adus servicii importante conducerii”. Cum ar fi putut fi altfel cind “tovarasa Anuta” nu facuse decit sa-l serveasca pe Dej, fiind de fapt agenta acestuia in anturajul Anei Pauker. Sotii Pintilie-Toma au locuit multi ani pe str. Grigore Mora nr. 24. Au adoptat doi copii: Radu, mort in anii �70, si Ioana, din cite stiu arhitecta in Israel.

Devenit sef al Securitatii, vorbitor aproximativ de limba romana, agramatul Pantiuşa era de fapt supercontrolorul Ministerului de Interne (a se vedea scrierile lui Ion Mihai Pacepa pe aceasta tema). A fost direct implicat in toate actiunile securiste ordonate de PCR, inclusiv in criminalul experiment Pitesti. Evident, urmele culpelor au fost cu grija sterse, dar sper sa putem obtine mai multe informatii cit mai curind. Pantiusa a supervizat pregatirea Plenarei din mai-iunie 1952, cind a fost debarcat grupul Pauker-Luca. In momentul cind agentii sovietici din anturajul lui Dej au fost inlaturati, in timpul conflictului cu Hrusciov, Pantiuşa a devenit comandantul militiei, pina la pensionarea sa, in 1963. Ana Toma, asemeni altor ilegalisti de virf, avea sa faca figura de vedeta la Plenara din noiembrie-decembrie 1961, tinind un veninos discurs plin de acuzatii false la adresa lui Patrascanu si Foris.

Dupa Plenara din aprilie 1968, la care Ceausescu l-a reabilitat post-mortem pe Patrascanu, Pantiuşa a fost exclus din partid. Portretul sau nu ar fi complet daca nu as aminti starea de prostratie, abulie alcoolica si pretinsa amnezie in care s-a complacut octogenarul tortionar pina la sfirsitul vietii. Cuplul Pantiuşa-Toma s-a mutat pe Soseaua Kiseleff si, din cite mi-a povestit unul dintre putinii vizitatori, batrinul securist asculta Europa Libera ore in sir. Pe de alta parte, in 1971, la aniversarea PCR, Ceausescu l-a decorat pe Pantiusa cu ordinul “Tudor Vladimirescu”. Omul care-l ucisese pe Foris cu lovituri de ranga in cap era astfel rasplatit de partidul care, pur formal, il exclusese. Aurel Baranga, dramaturgul oficial al regimului, era si el decorat. Un mucalit prezent la eveniment observa ca partidul a decis sa decoreze “Si ranga, si Baranga”. Ana Toma, Ghizela Vass, Ofelia Manole, Ecaterina Micu-Chivu, Stela Moghioros, Sanda Ranghet deveneau, tot cu acel prilej, “Eroine ale Muncii Socialiste”.

Cind a murit Pantiuşa, vaduva sa i-a obtinut inmormintarea cu onoruri de general la Cimitirul Militar Ghencea, in sunetele marsului funebru intonat de fanfara Armatei romane. Crimele comunismului au fost infaptuite de oameni reali (daca ii putem numi oameni). Pantiuşa a fost unul dintre acesti mari criminali.

Pentru textul complet si comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-calau-stalinist-cine-a-fost-pantiusa-bodnarenko/

Public aici un exceptional comentariu de pe “Contributors” semnat de Dragos Riscanu:

Tatiana Brătescu, fiica Anei Pauker, a relatat că tânărul Pantiușa a făcut lucruri cutremurătoare. “Pantiușa a fost un personaj sinistru. În ce măsură am aflat odată la o beție a acestuia. Atunci a povestit cum, comsomolist tânăr fiind, urmărea culacii și popii. I s-a spus că popii țin o ședință într-un bordei din stepă. Atunci el s-a dus repede acolo – în Ucraina era – și nu știu dacă i-a somat sau nu să iasă, dar a acoperit bordeiul cu pământ și i-a omorât prin sufocare. Pe noi ne-a cutremurat de-a dreptul. Asta era în stare”. [5]

Bodnarenko-Pintilie a fost pensionat în 1963. Fiica sa adoptivă afirmă că a fost pensionat la cerere. “…Era foarte bolnav. Era bolnav de inimă, a făcut vreo patru preinfarcte, era bolnav de plămâni. Pușcaria i-a făcut numai rău, nu bine. [8]

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Pintilie

L-am cunoscut pe Pantiusa in anul 1968/9 si am baut de citeva ori ceai cu el.

Eram elev in clasa a VIII-a la I.L. Caragiale, coleg de banca si bun prieten cu Andrei (Fozo) Goncearuk,  fiul lui Piotr Goncearuk (in cartea de telefon Petre Petre).

Familia Petre Petre (Goncearuk) locuia pe strada Londra nr. 8.

De multe ori de la scola mergeam la Andrei acasa sa invatam sau sa discutam despre Sarmanul Dionis, Edgar Allan Poe sau ce credeam noi ca ne identifica drept un fel de ginditori. Mai vorbeam citeodata pe soptite si despre glorioasele fapte de arme ale unui individ maruntel ce aparea in prag de seara la prietenul sau Piotr pentru a bea o ultima votca insotita de un autentic ceai rusesc facut la samovar, sa tot fie prin anii ’68-’69.

Mie povestile spuse de Andrei despre ceea ce au facut tatal sau si Pantiusa (individul maruntel batrinel dar mereu pus la punct, proaspat ras si ordonat in tinuta), atit in puscarie la Doftana, cit si dupa, mi se pareau oarecum exagerate (cum sa omori un om aflat intr-o celula lovindu-l cu ranga in cap … cum sa torturezi un om pina la moarte spinzurindu-l de testicole …), dar intelegeam ca dupa cele suferite in puscarie la Doftana, orice act de cruzime parea orecum justificat – atit puteam sa inteleg atunci.

Pantiusa pleca de acasa dimineata cam pe la ora 10, (cred ca locuia pe Andrei Muresanu) si ajungea de-obicei pe Londra 8 cam pe la ora 18. Era deja foarte baut dar se tinea intodeauna foarte bine. Piotr il servea cu ceai (ocazie cu care am baut si eu ceai cu Pantiusa de citeva ori) si nu prea multa votca, dupa care chema o Volga neagra care il lua pe taciturnul personaj si il conducea acasa.

Periplul se repeta aproape in fiecare zi. Era un fel de rutina. Am inteles mai tirziu ca Pantiusa se oprea pe parcursul celor aproape doi kilometri (cred ca de fapt distanta e mai mica) de mai multe ori la diferite cunostinte unde se bucura de alimentarea zilnica cu “combustibil”.

Inteleg ca dupa cum spunea fiica sa adoptiva in 1963 era foarte bolnav …. noroc cu celebrul conservant care a reusit sa ni-l tina viu pina in 1985 pentru a avea onoarea sa mai ingropam un mare (maruntel la stat) general.

Va multumesc pentru cele ce le scrieti si inteleg cit de greu este sa-ti scrii propria viata din perspectiva unei noi intelegeri. Numai cine a trait printre ei si i-a cunoscut poate intelege ce curaj trebuie sa ai sa revezi din unghiuri diferite o perioada care, desi nu a avut numai rele, a fost marcata de raul absolut.

Cu deosebit respect

Dragos Riscanu

 
%d bloggers like this: