Cantecele anticomuniste din exil ale lui Jean Moscopol sunt de fapt tot atitea acte de acuzare la adresa unui regim barbar pentru care insasi invocarea ideii de drepturi ale omului era o crima politica. Cine a citit “Memoriile mandarinului valah” de Petre Pandrea îşi va aminti nu numai atmosfera irespirabilă a epocii, ci şi referinţele la tandemul Iosif-Liuba Chişinevschi. Nascuta in 1911 la Tighina, de formatie muncitoare tipografa, cea care s-a numit initial Liube Kisinevskaia, al cărei nume de familie a fost adoptat de cel pe care Iosif Sava îl numea “un croitoraş analfabet”, era una din amazoanele aparatului clandestin. Dupa 23 august, a fost propulsata pe ecranul gloriei supreme, aplaudata si adulata ca o “neinfricata luptatoare revolutionara”, principala discipola a Anei Pauker, militanta de varf a sindicatelor comuniste, presedinta a Femeilor Romane Antifasciste, membra in Prezidiul Marii Adunari Nationale, vicepresedinta a Comisiei Controlui de Partid, si cate altele. In 1971, Nicolae Ceausescu a decorat-o cu ordinul “Tudor Vladimirescu” pentru meritele ei in istoria PCR.
La mijloc, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej si Petru Groza. In dreapta, la capat, Iosif si Liuba Chisinevschi (fotografie din 20 octombrie 1951, la Teatrul Armatei, cu prilejul reprezentatiei de gala data de ansamblul de dansuri populare din URSS, Fototeca onnline a comunismului romanesc, Arhivele Nationale/IICCMER, www.crimelecomunismului.ro). Fotografia #EA135
S-a stins din viata in 1981 ducand cu ea nenumarate secrete ale micului Bizant rosu. Pe lista personalitatilor ale caror urne se afla depuse la Crematoriul Cenusa, numele ei este intre Ana Pauker si Lucretiu Patrascanu. In 1947 primise ordinul “Coroana Romaniei”. In 1981 nu mai era decat o trista epava a timpurilor cand avusese in maini paine si cutitul. Ar merita scris un studiu despre aceste grandes dames ale aristocratiei rosii: Liuba, Tina Chivu, Ecaterina Borila, Stela Moghioros, Ghizela Vass, Ana Toma, Melita Apostol, Ofelia Manole, Zina Brancu, Vanda Nikolski, Tatiana Bulan, Alexandra Sidorovici, Constanta Craciun, Mia Groza, Sanda Ranghet.
http://romaniandeathcremation.blogspot.com/2009_10_30_archive.html
Stalinista neinduplecata, din categoria numita true believers, Liuba nu a cunoscut indoiala, desi a trait in propria familie efectele terorii bolsevice. Iata ce-mi scria, la 26 septembrie 1989, fiul ei si al lui Iosif, Gheorghe Chisinevschi (intre timp decedat): “Am avut noi insine in familie victime ale terorii staliniste; un frate al mamei a fost impuscat in 1937, o sora de-a ei a stat in lagar etc” (textul complet al scrisorii l-am publicat in “Studii si materiale de istorie contemporana”, vol. 7, 2008, pp. 191-197). Aceste tragedii nu au zdruncinat convingerile de granit ale Liubei Chisinevschi. După 1945, ea a devenit membră a CC al PCR, secretara a Prezidiului Marii Adunări Naţionale, vicepreşedintă a Confederaţiei Generale a Muncii (cureaua de transmisie sindicală a PCR), figura de frunte a ARLUS şi a nenumărate comitete şi comiţii. În 1957, când s-a prăbuşit Ioşka, Gh. Gheorghiu-Dej i-a propus Liubei să divorţeze, oferindu-i opţiunea de-a deveni “prima doamnă a ţării”. Cântecul lui Moscopol vorbeşte despre le triste destin des dignitaires déchus.
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ob2QEk4wZNo
Liuba a refuzat oferta lui Gheorghiu Dej. Daca l-ar fi dezavuat pe Ioska, in 1961, cand a implinit 50 de ani, ar fi fost devenit probabil “Eroina a Muncii Socialiste”. N-a facut-o, a fost atacata nemilos la Plenara din 30 noiembrie-5 decembrie, indeosebi de catre fostii ei apropiati colaboratori la Consiliul Central al Sindicatelor (CCS), Gheorghe Apostol si Anton Moisescu. La vremea respectivă, ar trebui adăugat, Liuba era cunoscută drept o activistă modestă: circula în cartierul Primăverii pe bicicletă. Dupa Plenara din iunie 1957, cand Ioska a fost acuzat, impreuna cu Miron Constantinescu, de fractionism si “liberalism “(ce ironie!), familia Chisinevschi a trebuit sa paraseasca somptuoasa resedinta de pe Bulevardul Jdanov (azi Primaverii). Ei s-au mutat pe strada Haia Lifschitz, apoi Rozelor, azi Washington. In locul lor s-a instalat Mihai Dalea, apoi, in anii 70, Dumitru Popescu-Dumnezeu. În ultimii ani de viaţă, Liuba, care locuia in blocul Wilson, a dezvoltat un Parkinson agresiv. Primul dintre copiii Chisinevschi care a plecat din tara a fost Milea, stabilit in Canada. Apoi au plecat in Israel Andrei si Gheorghe. Singurul care a ramas in Romania a fost Iuri.
Despre Plenara din noiembrie-decembrie 1961, acea reuniune ritualica pe care Dej a numit-o “cea mai frumoasa Plenara din viata sa”, avea dreptate Ghita Ionescu sa o considere un urias exercitiu al mistificarii. Grupul Dej, construit pe structura factiunii din inchisori din ani ilegalitatii, isi regla simbolic conturile cu cei priviti drept “moscoviti”. Evident, era vorba de plasmuiri propagandistice: teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu nu fusesera la Moscova in timpul razboiului. Pe alta parte, acuzatori gen Petre Borila, Dumitru Coliu, Gheorghe Stoica si Leonte Rautu erau cominternisti cu vechis state de functiuni. Imi amintesc cum, la zece ani, citeam fara sa pricep mare lucru paginile nesfariste din “Scanteia” cu speech-urile rostite la Plenara (dupa ani, citind documente de arhiva am realizat cat de forfecate si reconfectionate erau aceste discursuri in versiunea publicata). Exclus din partid pe atunci, tatal meu plecain zori de zi si revenea epuizat noaptea. Deci nu comentam acele revelatii decat cu bunicul din partea mamei, un om de o mare intelepciune, si cu colegul meu de clasa, Andrei Manoliu, fiul doctorului Nicolae Manoliu, directorul de la “Elias”, un respectat specialist in boli contagioase, ilegalist, fost detinut in lagarul de la Vapniarka. Numele unora dintre cei stigmatizati le stiam, erau parintii unor colegi de scoala.
Intr-o seara, am mers cu mama mea la prietena ei, doctorita neuroloaga Iulia Unger care locuia pe strada Pictor Rosenthal, nu departe de noi. Iulia locuia intr-o garsoneira dubla la etaj, alaturi de farmacista Sanda Sauvard,ceamai apropiata prietena a mamei mele, inca din anii Razboiului Civil din Spania. “Tanti Sanda”, cum ii spuneam, se maritase in Spania cu un comunist francez, Maurice,a luptat in Rezistenta franceza, a afost deprtata la Auschwitz si Ravensbruck, s-a intors in Romania in 1950. La parter locuiau Nestor Ignat, sotia sa, actrita Ana Barcan, si fiul lor Bebe. Mama si Iulia au stat de vorba ore in sir despre discursul lui Petre Borila, cel care fusese unul dintre liderii emigratiei comuniste romanesti din URSS in anii razboiului. Cred ca au comentat si alte interventii, dar ceea ce-mi amintesc cu precizie este legat cealui Borila. Mama si Iulia studiasera impreuna medicina la Moscova, ii cunosteau bine pe Petre si pe Ecaterina. Iulia era prietena nedespartita cu Vanda Nikolski, pe vremea aceea vicepresedinta a CCS, apoi la Crucea Rosie (nicio legatura cu generalul de securitate Alexandru Nicolschi). Cred ca erau derutate, nu intelegeau ce se urmarea cu acele incredibile rechizitorii. La Moscova, Iulia fusese parte a unei troici de prietene, alaturi de Hanna Wolf (viitoarea sefa a Scolii Superioare de Partid “Karl Marx” din RDG si Lena Berg, reprezentatanta PSUG la Praga, in colegiul revistei “Problemele Pacii si Socialismului”). Se pomeneau aproape in soapta nume stranii, cu rezonante exotice: Luximin, Stefanov, Spiru, Goldberger, Rakovski, Valter, Manuilski, Pasionaria, Dimitrov, Slansky. Acea seara mi-a ramas adanc incrustata in memorie, m-azm gandit la discutia dintre mama si Iulia citind “O cripta pentru Boris Davidovici” de Danilo Kis. Parintii mei nu fusesera niciodata apropiati de familia Chisinevschi, dar erau prieteni cu doctorul Cornel Kaplan si sotia acestuia, Tea, nepoata lui Ioska. Eu eram pe atunci coleg de clasa, la “Petru Groza”, cu Vasea Borila, cu Ghita Goldberger, cu Mircea Alexa, cu Svetlana Schiopu, cu Nelu Bansoiu, cu Florica Jebeleanu, cu Vova Valeanu si, cum spuneam, cu Andrei Manoliu. Nicu Ceausescu, Lena Rautu, Ioana Pintilie erau in clasa paralela.
Petre Pandrea greşea într-o singură privinţă: tovarăşa Liuba nu era nepoata lui Lazar Moiseievici Kaganovici. Nu avea nevoie de aceasta relatie opentru a domina in elita stalinismului din Romania. Avea destule “credite” revolutionare pe cont propriu, inclusiv relatii speciale cu Ana Pauker, cu Dej, dar mai ales faptul ca facea un tandem perfect cu marele sforar al partidului care a fost Iosif Chisinevschi. In “Raportul” lui Dej la Plenara din noimebrie-decembrie 1961, se vorbea despre “esenta slugarnica si carierista a lui Iosif Chisinevschi”, o caracterizare perfecta, introdusa, cel mai probabil in speech de cel care ii fusese ani de zile mana dreapta la propaganda, Leonte Rautu, adevaratul regizor al acelei uriase masluiri menita sa consolideze cultul lui Dej si sa fortifice stalinismul national, anti-hrusciovist si anti-reformist. Am întâlnit-o de câteva ori în viaţă când ne-a povestit, mie şi altor prieteni, întâlnirile cu I.V. Stalin şi ne-a relatat lucruri fascinante despre prima fază a ascensiunii cuplului Ceauşescu.
Concluzia: oricâte servicii ai fi adus de-a lungul timpului cauzei “providenţiale” a proletariatului, Kremlinul (Partidul) nu iartă.
PS: Pentru a ilustra absurditatea, chiar demenţa epocii şi, mai ales, contribuţia personală a şefului suprem al propagandei comuniste, iată un fragment dintr-o şedinţă a Consiliului de Miniştri din aprilie 1953, când s-a discutat modificarea după model sovietic a Codului Penal:
“Astfel, I. Chişinevschi întreaba “care este deosebirea dintre mijloace si instrumente”. Raspunde un participant, Feller: “Prin instrument se întelege când cumperi, de exemplu, un revolver; unele intra la fel aici, mijlocul are sfera mare; instrumentele sunt scule”.
Totusi, insista I. Chisinevschi, “se spune despre guvernele marionete care sunt în mâinile imperialistilor ca sunt unelte si instrumente”. “Instrumentul – precizeaza Al. Voitinovici – este obiectul fizic pe care îl folosesc ei, iar mijloacele sunt conditiunile din afara pentru a putea utiliza aceste instrumente”. Prim-vicepresedintele Consiliului de Ministri staruie si asupra stilului de redactare a fiecarui articol. “Dvs. stiti ce importanta are stilul; un cuvânt de prisos strica aspectul articolului. In ptroblema continutului, stilului uitati-va în aceasta [probabil Codul Penal], nu va este drag când citiţi definitia”?
In definirea tentativei si a infractiunii, dupa ce este citit textul sovietic, I. Chisinevschi accentueaza: “Cel mai indicat este (Andrei Ianuarievici) Vâsinschi, are indicatii foarte bune, apoi folositi, studiati concluziile la raportul tov. Stalin despre rezultatele primului plan cincinal; este un capitol de ascutirea luptei de clasa, unde da o serie de definitii infractiunii”. Se staruie si asupra definitiei vinei si vinovatiei. Intervine Feller care da citate din codurile penale din Bulgaria, Cehoslovacia si U.R.S.S. “In ce consta slabiciunea aceasta” îsi exprima. I. Chisinevschi dezacordul. Ca “ati copiat. Trebuie sa aprofundati, pentru ca aci se da o definitie. Definitia trebuie studiata si dezvoltata, prelucrata si aplicata la subiectul respectiv care se preocupa. Ce spune legea penala sovietica, considera crima… (citeste ruseste).”.
Notă (VT): La vremea respectivă, Chişinevschi era omul nr. 2 în Partid, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PMR, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, supervizor al propagandei şi culturii (aghiotantul său fiind Leonte Răutu), al cadrelor – adjunctul său a fost Nicolae Ceauşescu. De asemenea, Chişinevschi era coordonatorul acţiunilor represive, cu funcţii de îndrumare a Securităţii, Miliţiei şi “Justiţiei”.
Sugestii bibliografice:
Ghita Ionescu, “Communism in Romania. 1944-1962, Oxford University Press, 1964
Victor Frunza, “Istoria stalinismului in Romania”, Humanitas, 1990
Robert Levy, “Ana Pauker: The Rise and Fall of a Jewish Communist”, University of California Press, 2001
Dan Catanus, Alina Tudor, “Amurgul ilegalistilor. Plenara CC al PMR din 9-13 iunie 1958″, Editura Vremea, 2000
Dan Catanus, Alina Tudor, “O destalinizare ratata: culisele cazului Miron Constantinescu-Iosif Chisinevschi
(1956-1961)”, Editura Elion, 2001.
“Dosarul Ana Pauker. Plenara Comitetului Central al PMR din 30 noiembrie-5 decembrie 1961″, Selectarea si editarea documentelor, studiu introductiv si note de Elis Neagoe-Plesa si Liviu Plesa, Cuvant inainte de Florin Constantiniu, doua volume, Nemira 2006
Adrian Cioroianu, “Pe umerii lui Marx.O introducere in istoria comunismului romanesc”, Curtea Veche, 2007
Petre Pandrea,”Memoriile mandarinului valah”, Albatros, 2000
Vladimir Tismaneanu, “Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”, traducere de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, postfata de Mircea Mihaies, Polirom, 2005
Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, editori, “Raport Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania”, Humanitas, 2007
Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile, “Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile raului”, Humanitas, 2008
Vladimir Tismaneanu, “Arheologia terorii”, editia a III-a revazuta si adaugita, postfata de Cristian Vasile, Curtea Veche, 2008
Vladimir Tismaneanu, “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, editia a II-a revazuta si adaugita, prefata de Mircea Mihaies, postfata de Cristian Vasile, Humanitas, 2008
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/biografiile_nomenklaturii/#Liuba Chişinevschi
(Fragment din volumul “Parinti si copii. Intre steagul partidului si Salvatore Adamo” care va apare anul acesta in colectia “Despre” la editura Humanitas)
Pentru textul integral si pentru comentarii:
tismaneanu.wordpress.com 