Vadimii vechi si noi sau tristele efecte ale unei maladii contagioase (Updated)

Scria Monica Lovinescu despre vadimita ca maladie contagioasa. Injuria, calomnia, denigrarea ca mod de existenta. Am citit in ultima saptamana lucruri halucinante, distorsionari aberante ale cuvintelor mele, am fost tinta unui mini-tsunami de insinuari si insulte de parca eu as fi devenit presedintele Consiliului Stiintific al IICCMER, nu liderul de onoare al PNL. S-a scris in nestire despre “sinecuri”. Lucruri pe care le-am scris pentru ca le-am gandit au fost prezentate drept o linie politica dictata de la Cotroceni. Simpatia pe care am aratat-o experimentului Ungureanu a fost transfigurata in “pupinism” ca si cum nu s-ar fi stiut pretuirea mea statornica pentru istoricul si omul politic Mihai Razvan Ungureanu.

Am avut eu contract de plata zilnica (cum este cutuma internationala pentru experti), per diem etc? Sunt nefericit la Washington si vreau sa ma linistesc la Bucuresti? Chiar nu putem intelege ca exista si niste valori cu care unii dintre noi chiar ne identificam? Ca decomunizarea, cu tot ce implica ea, inseamna, pentru un numar de oameni, nu sinecuri, nu locuinte de serviciu, nu masini la scara, nu calatorii, nu o relatie ancilara cu un partid politic, ci un angajament stiintific,  intelectual si moral? Pentru mine, cea mai dreapta evaluare a ceea ce incerc sa fac, incepand din 1981, cand am parasit Romania din ratiuni politice, este ceea ce mi-a spus Constantin Ticu Dumitrescu: m-am straduit si ma straduiesc, impreuna cu prietenii mei de valori si de idei, sa asigur fundamentul teoretic al unui anticomunism democratic, deci al unui anti-totalitarism romanesc.  Cum de pricep acest lucru sotia mea, fiul meu, colegii si studentii mei, prietenii mei din Statele Unite si din Romania, dar nu-l admit cei care se obstineaza sa caute ceea ce nu au cum sa gaseasca: un interes material, o pofta de marire si alte asemenea aiureli? Chiar trebuie redusa orice explicatie la bani, compensatii, rasplati, functii, interese meschine? M-a platit cineva sa scriu “Mizeria utopiei”, “Reinventarea politicului”, “Fantasmele salvarii”, “Stalinism pentru eternitate” ori, mai recent, “Diavolul in istorie”? Pana si Securitatea ajunsese la concluzia ca nu sunt o fire materialista.

Credeam ca timpul va calma aceste patimi denigratoare, m-am inselat. Pe langa posedatii fascisto-comunisti, au intrat in joc anti-anticomunistii, cu propriile lor ipocrizii si insinuari. Este intr-adevar amuzant sa-i auzi pe Nistorescu, Roncea si Carmen Musat, uniti in cuget si-n simtiri, spunand exact acelasi lucru, utilizand aceleasi citate pe care Vadim le-a tot vehiculat in anii 90. Daca as fi in locul lui, i-as da in judecata pentru plagiat de “idei”. Imi amintesc un articol din “Romania Mare” de prin 1991 cu titlul “Volodea, sobolanul navetist” care ma anunta in final ca “echipa de deratizare” se afla pe urmele mele. Nu vad diferente esentiale intre mentalitatea acelui text si editorialele ce-mi sunt consacrate in “Observator Cultural”, aceasta reincarnare a “Luptei de clasa” la ceasul pontocratiei.

Cand doamna Musat scrie cum scrie, si mai ales ce scrie, nu ma mira ca apar si discipolii din subterane, oameni care se simt “respectabilizati” de aceasta instigare “de la varf”. Toata campania impotriva mea face posibila o astfel de reactie: in mod normal, chiar daca o gandea, un George Stanca s-ar fi rusinat sa publice un text absolut infam. Dar pentru ca si “Observator Cultural” o spune, se simte si el justficat (si aparat) sa o spuna. Astfel ca doamna Musat este argumentul vadimistului Stanca si nu invers. Este vorba de legitimizarea retoricii demonizante, stigmatizante si eliminationiste, a ceea ce H.-R. Patapievici numeste critica de exterminare. Intr-adevar, ce poti face cand ti se spune ca nu esti urmasul lui Glad, Gelu si Menumorut, ce sa mai vorbim de Burebista si Decebal, ca trebuie sa-ti faci bagajele si sa o iei din loc? Cam astea erau si opiniile ajunse la putere odata cu guvernul Goga-Cuza.

Iata un citat din imundul “pamflet” semnat de G. Stanca, o productie prin nimic diferita de instigarile huliganice din interbelica foaie “Sfarma Piatra”:

Te-ai băgat de-a sila în istoria noastră! De fapt, dragă Tismăneanu, mata eşti un Roller al epocii băsescane. Ai făcut să dispară urmele lăsate de ai tăi, relele lor criminale mimând că acuzi bolşevismul. Pe avantaje din urma tuturor: în calitatea de mare “kremlinolog”. Păi, la noi toţi cei trecuţi de 60 de ani sunt “kremlinologi”. Căci, au apucat pe viu binefacerile bolşevismului şi ale lui Tătuca Stalin. Te-ai pus în capul scribilor de istorie recentă. Şi al celor care au făcut Revoluţia. Ce treabă ai dumneata cu Revoluţia Mea!? Eu sunt erou, tu ce eşti!? Ai desfiinţat Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Ai blocat cercetări serioase ale INMER. Care se apucase de un lucru util poporului român: să cunoască adevărul adevărat! Nu cel pe care îl clamează oportuniştii, părinţii “luptei de clasă ” şi ai “internaţionalismului proletar”! Ai supt destul de la uscata, pleoştita ţâţă băsescană a anticomunismului de serviciu. Ca şi alţii, intelectuali subţiri şi apatrizi; “ubipatriaubiben”-iştii de teapa dumitale. Back in USSR! Şi dacă tot pleci, ia-l şi pe poetul nobeliar. Că ne-a otrăvit şi ne-a orbit or cu curilingusul prezidenţial – în trai bun, burse&călătorii “de documentare” – ori cu inspiraţia divin-cotroceneană. Lăsa-ţi-ne-n sărăcia noastră!

O stingheresc cumva pe directoarea “OC” aceste aberatii rasiste? Nici vorba. Cum scria mana ei dreapta, Ovidiu Simonca, “cine seamana vant, culege furtuna”. Eu as putea spune, cine seamana, se-aduna…

http://www.observatorcultural.ro/Ce-puteti-citi-in-noul-numar-al-revistei-Observator-cultural*articleID_27048-articles_details.html

http://www.click.ro/vedete/scrisorile_lui_stanca/Draga-Vladimir-Tismaneanu_0_1404459641.html

As mai releva ca directoarea revistei, Carmen Musat, in zelul ei demascator, incurca tot felul de lucruri. De pilda, am plecat din Romania in 1981. In 1983, anul mentionat de doamna Musat, mi s-a deschis dosarul de urmarire SIE. Freudian slip, indeed. In plus, voind sa ma infiereze drept un apologet al marxismului, nici macar nu citeaza din originalul cartii mele din 1976, “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, ci preia, ca si atatia altii, un text de pe internet cu clare distorsionari ale originalului, nemaistiind exact unde vorbesc eu si unde vorbeste Herbert Marcuse, subiectul acelui capitol din lucrare. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil.

Sa locuiesti (ori sa fi locuit pana relativ recent) ca proprietar in fosta casa a Licai Gheorghiu de pe strada Herastrau, in inima Cartierului Primaverii, si sa dai lectii cuiva care a fost cazat temporar, ca si alti membri si experti ai Comisiei Prezidentiale, acolo unde s-a considerat ca isi pot face treaba, este dincolo de ce-mi puteam imagina. In anii 70, in acea casa a locuit un personaj de seama al stalinismului romanesc, celebra Tatiana Bulan, fosta sotie a lui Leonte Rautu si, apoi, a lui Stefan Foris, parasutata in Romania, din URSS, in 1944. Sotul ei, matrozul Iakov Bulan, a devenit general in Armata Romana si a condus in anii 50, Academia Militara. In anii 70, in acea casa, au locuit Jean Maurer, sotia sa, Dana, si fiicele lor. Ce-ar gandi editorialista de la “Observator Cultural” despre un articol cu titlul: “De la Lica Gheorghiu, prin Tatiana Bulan si Dana Maurer, la Carmen Musat”. Nu ar fi mai tendentios decat ceea ce produce domnia sa cu o energie denigratoare ce pare de nestins. Cat priveste reactiile de presa, tot mai umorale, ale doamnei Alina Mungiu-Pippidi, nu vad ce-as putea adauga decat ca subscriu la textul elegant, sobru si fara urma de echivoc al profesorului Ioan Stanomir publicat pe “Contributors”.

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/o-replica-pentru-doamna-alina-mungiu-pippidi/

Am citit lucruri care ma lasa perplex. Un jurnalist (Marius Ghilezan)  care sustine ca eu l-as fi invitat candva sa-si faca doctoratul cu mine la Univesitatea Maryland, dar ca el a decis sa nu mearga pe acest drum la indemnul surorilor Coposu care l-ar fi prevenit ca as putea sa-l folosesc. Nu discut enormitatea acestei alegatii, sa spun doar ca omul chiar nu are habar despre ce inseamna admiterea la un doctorat intr-o universitate de cercetare americana (cu sau fara”aprobarea” doamnelor Rodica si Flavia Coposu, de care ma leaga, de altfel, relatii cordiale, ca si de Fundatia “Corneliu Coposu”). Nu eu decid cine este admis, exista un comitet care stabileste aceste lucruri, ce burse se ofera, in ce conditii etc Niciodata, sub nicio forma, nu mi-am impus opiniile politice doctoranzilor (ma refer si la comisiile de doctorat din care am facut ori fac parte)  ori cercetatorilor cu care colaborez. Pot depune marturie, oricand, Cornel Ban, Cristina Bejan, Diana Boros, Beata Czajkowska, Maria Dimitriu, Anamaria Dutceac, Alin Fumurescu, Andres Garcia, Eliza Gheorghe, John Gledhill, Bogdan Iacob, Anthony Kammas, Zuzana Jelokova, Jonathan Olsen, Cristina Petrescu, Dragos Petrescu, Jennifer Skulte, Jenny Wustenberg,  Jennifer Yoder, Petro Voitsekhovsky. Sunt incantat ca dl Ghilezan a reusit sa se sustraga la timp riscului de a fi “folosit”…

As dori ca acesta sa fie ultimul meu articol despre evenimentele legate de decizia lui Victor Ponta de a schimba, fara nicio explicatie rationala, conducerea IICCMER. Nu ma refer la mine, ci la conducerea unei institutii care a devenit ceea ce-a devenit in ultimii doi ani: un adevarat nucleu de cercetare racordat celor mai inalte standarde internationale. Le raman indatorat lui Ioan Stanomir, Mihail Neamtu, Cristian Vasile, Bogdan Cristian Iacob, Damiana Otoiu, Raluca Grosescu, Adrian Cioflanca, Angelo Mitchievici, Marius Stan pentru pasiunea si competenta cu care s-au angajat in acest demers. Pe ei si pe cercetatorii din IICCMER ii asigur de pretuirea si solidaritatea mea. Multumesc intregului staff pentru remarcabilul profesionalism.

Ce voi avea de spus in continuare va apare in cartea la care lucrez, contractata cu Cambridge University Press, despre confruntarea cu trecutul traumatic in Romania de azi, despre propriile mele experiente in acesti ani, despre polarizarile politice si intelectuale din aceasta perioada, despre prietenii si inamicii decomunizarii.

Update: Intre timp m-am lamurit de unde a preluat doamna profesoara universitara Carmen Musat, girata de un intreg consiliu al “Observatorului Cultural”, oameni profund respectabili, aparata de doamna Burtza-Cernat, acel citat. De pe Wikipedia, editia romaneasca, articolul despre mine. Doamna Musat nu a tinut seama de avertismentele administratorilor ca textul nu este echilibrat, de faptul ca incriminatul citat nu avea trimitere la titlu si pagina, de consensul academic international ca Wikipedia nu este o sursa creditabila academic (autorii sunt anonimi, textele nu trec prin peer review, in final oricine poate posta orice etc). A copiat si a transcris, vorba doamnei Burtza-Cernat. Un student al meu cadea la examen cu asemenea surse ca baza argumentativa a unei lucrari. Nu mai vorbesc de natura dubioasa a ceea ce este scris acolo.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tism%C4%83neanu

Lucrarea sa de licență, “Noua Stângă și Școala de la Frankfurt” (Editura Politică, 1976), de orientare neo-marxistă, este considerată într-un articol din ziarul Washington Post drept un “rechizitoriu vitriolic la adresa valorilor occidentale”.[7] In aceasta lucrare, Tismăneanu ajunge la urmatoarea concluzie: “Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziții bruște și prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăși acest statu-quo este revoluția socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluționar, va avea rolul principal.”

Suntem ca intr-un banc cu Radio Erevan. Citatul este incorect, de fapt falsificat si desfigurat. “Articolul” din Washington Post era o scrisoare din partea lui Victor Gaetan aparuta in pagina “Free for All” exprimand o sacra indignare, cam ca a doamnei Musat, in raport cu legitimitatea mea in fruntea Comisiei Prezidentiale si protestand impotriva unui articol din ziar in care se scrisese cu acuratete despre condamnarea comunismului in Romania. QED.

Pentru textul actualizat si comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/vadimiii-vechi-si-noi-sau-tristele-efecte-ale-unei-maladii-contagioase/

Am fost obiectivul “Cain”: Despre dosarul meu de Securitate

Era in vara torida a anului 2006. Torida si pentru ca incepuse dosariada, nu doar din cauza caniculei. Fusesem atacat imund in “Ziua” de catre un oarecare Vladimir Alexe, expert in scenarii suprarealiste si in teorii conspirationiste. Atunci, ca si acum, eram tinta atacurolor lui Nistorescu, Vadim, Roncea. Intre timp li s-au alaturat si alte voci, din cele mai nestaptate zone. Sigur, recurgand la subtile rationalizari si la referinte mieroase despre cat de mult tin ei sau ele al “Volodea, cel de-odinioara”, nu cel sinistru, lugubru, maniac anticomunist, marxist deghizat in conservator-liberal si cate altele. Credeam ca timpul va calma aceste patimi denigratoare, m-am inselat. Pe langa posedatii fascsto-comunisti, au intrat in joc anti-anticomunistii, cu propriile lor ipocrizii si insinuari.

M-am adresat in mai 2006 Colegiului CNSAS, am cerut sa-mi vad dosarul. Mi s-a spus ca nu am avut dosar pe linia Securitatii interne, ci doar unul creat de SIE, dupa ce-am inceput sa transmit la “Europa Libera”, in februarie 1983. Cand am mers sa-l citesc, Germina Nagat mi-a sugerat sa iau mai intai un calmant. N-am ascultat-o si rau am facut. Erau acolo delatiuni ordinare, dovezi irefutabile ale presiunilor santajiste ale Securitatii asupra familiei mele din tara, in primul rand asupra mamei mele. Mi se construia, pe baza discutiilor cu fosti colegi de liceu si facultate, “profilul psihologic”. Se dadeau ordine privitoare la masurile de dezinformare menite sa ma compromita in exil. Erau exact textele care apar acum prin ex-cotidianul, “Tricolorul” etc

Un celebru fost disident a scris ulterior ca nu se compara destinul mamei mele cu acela al mamei Monicai Lovinescu. Rar mi-a fost sa vad o asemenea proba de ceea ce se numeste ignorarea subiectului. N-am afirmat niciodata ca s-ar fi comparat. Construiesti o tinta falsa si apoi pornesti un intreg razboi retoric. Dosarul are cateva sute de pagini. Am decis sa nu-l public din ratiuni strict personale. Am facut o copie pe care am dat-o spre pastrare unui bun prieten, de profesie istoric. Precizez ca dosarul a fost inchis in martie 1990, deci la doua luni dupa prabusirea oficiala a dictaturii PCR si dizolvarea (tot oficiala si nu tocmai reala) a Securitatii.

Vreme de sapte ani am fost urmarit in Statele Unite, s-au transmis informatii despre locuinta mea, despre intalnirile mele, despre locurile mele de munca (Foreign Policy Research Institute si University of Pennsylvania), despre prelegerile pe care le tineam, despre contactele din lumea intelectuala americana, despre activitatile in cadrul exilului democratic anticomunist in care eram, conform descrierii facuta de generalul Aristotel Stamatoiu,  “unul dintre cele mai indarjite elemente”. Se vede treaba ca nu mi-a trecut.  Mi s-a dat numele de obiectiv “Cain”. Pe baza investigatiilor si analizei dosarului, Colegiul CNSAS a votat in unanimitate decizia ca nu am colaborat niciodata cu Securitatea. Directorul ziarului “Ziua”, Sorin Rosca Stanescu, si-a cerut scuze public intr-un editorial. Nu a fost fericit, veti putea constata citind textul, nu este genul sau sa-si ceara scuze, dar a facut-o.

http://www.sroscas.ro/site/2006/06/22/vladimir-tismaneanu-punct-si-de-la-capat/

Am facut atunci un lung interviu cu Dan Tapalaga care a aparut in “Cotidianul”. Imprejurari din aceste zile la care voi reveni poate l-au  facut nelinistitor de actual. A fost republicat azi pe portalul “In linie dreapta”. Iata un scurt fragment si linkul la textul integral:

Caligrafiata de un anonim birocrat al delatiunii, nota informativa pare rezultatul unei vizite la Ermina Tismaneanu. Sint, poate, cele mai triste file din dosarul deschis de Securitate in 14.07.1983 sub numele conspirativ “Cain”. Securitatea avea, probabil, un fel de umor ermetic. In Biblie, Cain, “cel fugar si pribeag pe pamint”, isi ucide fratele. In tinerete, comunismul i-a fost, pesemne, tinarului Tismaneanu un fel de frate vitreg nascut din parinti ilegalisti. Dar pina sa ajunga sa-si judece fratele ucis, a vinat comunismul, iar comunismul l-a vinat pe el. Pe Ermina, mama ramasa in tara, Securitatea a haituit-o cu lunile. Citindu-si dosarul intr-o zi torida la Bucuresti, fiul Erminei cade in infernul secret al propriului sau trecut: “Realizeaza cit sint de atasat de mama mea, incearca sa foloseasca aceasta arma psihologica, mergind in vizite dese”. Degetele ii aluneca febril pe manuscris, cautind numele mamei scris cu majuscule.

“Infatuat, dezechilibrat, lipsit de maturitate” Vizitele incepusera probabil in vara lui ’83, dupa fuga in Statele Unite. Ofiterul de Securitate batea insistent la usa mamei sperind sa patrunda astfel in mintea sofisticata a fiului: “Tismaneanu Ermina inclina sa creada ca fiul sau a fost atras la Europa Libera speculindu-i-se unele tare din caracterul sau ca infatuarea, precum si lipsa de maturitate si experienta de viata”. Securistul-psiholog adaugase la fisa tinarului “Cain” si alte simptome de boala: “Dezechilibrat, sensibil la laudele care i se aduc de catre persoane din anturajul sau, ceea ce il face in multe ocazii sa se ralieze la actiuni nechibzuite care ii sint sugerate de persoane ce-i speculeaza tendinte spre infatuare, este atasat de rudele din tara; nu este o fire materialista”.

Ce urmarea, de fapt, Securitatea? Tismaneanu isi stringe pleoapele, intr-un gest reflex de silit memoria:

“Incercau sa o convinga sa-mi scrie. Sa-mi urmez cariera stiintifica. Sa renunt la Europa Libera, sa renunt la criticarea regimului. Sa ma ocup de ce vreau, de scoala de la Frankfurt, filosofie sociala, dar sa las in pace conducerea partidului”.

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dan-tapalaga-vladimir-tismaneanu-turnat-de-prieteni-demonizat-de-securitate/

Pentru textul integral al articolului si comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/am-fost-obiectivul-cain-despre-dosarul-meu-de-securitate/

Mici si necesare clarificari: Despre Victor Ponta, Crin Antonescu si IICCMER

Aflu cu stupoare ca dl Crin Antonescu, cel care a facut propunerea numirii d-lui Dinu Zamfirescu in pozitia (neremunerata) de presedinte al Consiliuuli Stiintific al IICCMER a avut doua ratiuni principale in aceasta actiune: primo, e vorba de activitatea mea pro-Basescu in fruntea Institutului. Deci este vorba, inteleg, de o actiune punitiva. Il rog cat pot de politicos pe liderul liberal sa probeze concret in ce a constat aceasta activitate. Nu e vorba de ceea ce-am scris ca observator si comentator al vietii politice romanesti, inclusiv articole critice despre dl Antonescu si dl Ponta, ci de activitatea mea in conducerea IICCMER. Ma indoiesc ca va putea gasi asemenea probe pentru simplul si banalul motiv ca ele nu exista. Da, am sprijinit indeplinirea propunerilor din Raportul Final asumate de presedintele Basescu. Aceasta a fost datoria mea si mi-am indeplint-o, alaturi de profesorul Ioan Stanomir, de colegii mei din conducerea executiva, de expertii IICCMER.

Dar acest lucru nu inseamna activitate pro-Basescu, ci pro-decomunizare. Da, am sustinut legaturile dintre IICCMER si alte centre de cercetare dedicate ideilor sintetizate in Declaratia de la Praga. N-a semnat oare si dl Antonescu acel document intiat de Vaclav Havel? Da, am sustinut colaborarea cu editori precum Curtea Veche, Humanitas si Polirom, in vederea aparitei unor lucrari fundamentale, intre care istoria Gulagului de Anne Applebaum, “Noua dezordine mondiala” de Ken Jowitt, “Bloodlands” de Timothy Snyder, textele din exil al lui Grigore Gafencu, cartea Iuliei Vladimirov despre Monica Lovinescu in arhivele Securitatii, cea a Clarei Mares despre I. D. Sirbu, cartile lui Mircea Stanescu despre re-educare si atatea altele. Da, am sustinut actiunile educationale si de memorializare. Da, am sustinut demersul expertilor IICCMER de sesizare a justitiei in cazul calaului Gh. Enoiu. Da, am sustinut colaborarea efectiva cu Asociatia “21 Decembrie“, cu dl Doru Maries, pentru a scoate la iveala adevarul despre Revolutie si despre mineriade.

Al doilea argument invocat de Crin Antonescu este rolul d-lui Zamfirescu in exilul democratic romanesc. Confirm ca avem de-a face cu o persoana care a facut multe lucruri admirabile in exil. Cum, nu ma indoiesc, dl Zamfirescu poate confirma ca nici eu nu am ezitat sa actionez in acelasi sens. In 2003, domnul Zamfirescu, pe atunci presedinte al INMER, impreuna cu istoricul Adrian Niculescu, vicepresedintele acelui institut dedicat memoriei exilului romanesc, m-au invitat sa fac parte din Consiliul de Garantie Morala. Am acceptat invitatia cu gratitudine. Cred ca nu este nevoie de alte detalii. Dar il califica aceasta activitate meritorie  pe dl Zamfirescu pentru pozitia de presedinte al unui Consiliu Stiintific format din personalitati academice? Este vorba de un organism care orienteaza si analizeaza activitatea de cercetare. N-ar fi fost firesc sa i se ofere distinsului veteran al PNL un post nou, anume acela de presedinte de onoare al IICCMER, lasand Consiliul Stiintific, cu mine ori fara mine acolo, sa fie ceea ce este menit sa fie? Bun, esti suparat pe mine, te deranjez, asa sa fie, dar numesti un om de stiinta, un istoric, politolog, economist.

Acelasi Crin Antonescu se avanta si in comparatii intre conducerea IICR formata din Marius Oprea si Stejarel Olaru si conducerea din perioada 2010-2012. Se pare ca presedintele PNL nu citeste ziare si reviste din Romania: “Niciodată Marius Oprea și Stejarel Olaru nu au rostit o frază publică favorabilă lui Tăriceanu. Au fost dați afară de domnul Boc și a fost pus Tismăneanu, care  în afară de a face propagandă pentru Băsescu nu făcea altceva”. Nu stiu daca rosteau fraze elogioase despre Tariceanu, erau amandoi salariati pe posturi de consilieri in cabinetul acestuia. Stiu insa ce scria necontenit dl Oprea despre Traian Basescu. Nu am vazut si nu vad o problema in scrierile sale cata vreme se facea distinctia dintre activitatea in IICCR si aceea de comentator public. Erau amandoi militanti activi ai PNL condus mai intai de Tariceanu, apoi de Antonescu. Repet, n-am facut niciodata propaganda pro-Basescu, anti-Basescu, pro-Antonescu, anti-Antonescu in cadrul IICCMER. Sunt politolog, profesor universitar, conducator de doctorate. Care este legitimitatea stiintifica a lui Crin Antonescu pentru a se pronunta aspra a ceea ce fac ori nu fac eu in plan academic? Pe scurt, este una inexistenta.

Aflu ca dl Victor Ponta a avut o singura ezitare semnand decizia pe care nu putini (cititi petitia initiata de “Evenimentul Zilei”, semnata, pana acum, de peste o mie de oameni) o socotesc un abuz, un ukaz de tip stalinist (cititi articolul profesorului Mircea Mihaies din “Evenimentul Zilei”). I-a placut cartea mea despre Ion Iliescu, spune el. Problema este ca n-am scris o asemenea carte. Exista volumul “Marele soc din finalul unui secol scurt” Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu” aparut la Editura Enciclopedica in 2004, cu prefata profesorului Dinu C. Giurescu. In pofida divergentelor stiute dintre ei, ma bucur sa-i spun d-lui conferentiar Ponta ca, la vremea respectiva, profesorul Cristian Preda a scris o recenzie favorabila a volumului in revista “22”.

Dar sa lasam de-o parte aceste fineturi bibliografice. Mi-ar fi placut sa cred ca Victor Ponta a avut ezitari legate de legalitatea deciziei sale. De faptul ca a fagaduit ca nu va face epurari politice. Ca stie limitele unui guvern de tranzitie, deci nu unul care nu are in spate alegeri nationale, ci se pregateste sa le organizeze, fara a sti dinainte rezultatul lor. Ca ii pasa de condamnarea dictaturii comuniste din Romania bazata pe Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pe care am coordonat-o. Ca stie pozitia Consiliului Europei referitoare la condamnarea regimurilor fasciste si staliniste. Ca stie ca exista legi in Romania privind comemorarea victimelor acestor dictaturi genocidare. Se pare ca lucrurile nu stau astfel. Pacat.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-explica-antonescu-sustinerea-seniorului-dinu-zamfirescu-la-iiccmer-ezitarea-lui-ponta-983684.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/conferentiarul-ponta-il-demite-pe-profesorul-tismaneanu-983569.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/scrisoare-de-protest-impotriva-demiterii-profesorului-vladimir-tismaneanu-983245.html#ixzz1wAKfJXxz

Elogiu domnului Marinescu: Mai exista si oameni liberi

Nu stiu cine este cel care a cutezat sa sfideze ieri obscena chermeza revansista organizata de primarul Ontanu. Este tanar, il cheama Dragos Marinescu. A strigat ceea ce trebuia strigat, ca un om liber. Exista clipe cand un singur om poate salva rusinea unei intregi colectivitati. Este ceea ce-a facut dl Marinescu. Il asigur de deplinul meu respect. Atata vreme cat exista astfel de oameni, nu este totul pierdut. Cat priveste relatia PSD-USL-glorificarea lui Paunescu, iata o poza din campania lui Adrian Nastase la Mizil (aprilie 2012):

http://inliniedreapta.net/insemnare/servim-troaca-uniforme-in-gradina-icoanei/

Pentru textul integral si comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/elogiu-domnului-marinescu-despre-solitudine-si-solidaritate-in-timpuri-intunecate/

Monumentele infamiei: Bust pentru Paunescu, intelectualul lui Ceausescu, Iliescu si Ponta

Nu ma mira catusi de putin faptul ca se inaugureaza in inima Bucurestiului un bust al lui Adrian Paunescu. M-ar fi mirat sa fie altfel. Marele bocet national de la moartea poetului de curte al dictaturii lui Ceausescu nu s-a incheiat. Privind inapoi si reconsiderand acel moment, as spune ca, simbolic, restauratia a inceput in noiembrie 2010. Nu era glorificat doar fostul conducator al Cenaclului Flacara al “tineretului revolutionar” (cel nerevolutionar asculta muzica la Europa Libera). Cititi pasajele despre Paunescu din “Raportul Final” si veti vedea in ce a constat rolul nefast al acestuia (precizez ca nu am scris eu acel capitol, ci doi specialisti reputati in istoria literaturii romane, profesorii N. Manolescu si Eugen Negrici).

“Cenaclul a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina. În schimbul serviciului făcut conducătorului, Adrian Păunescu – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil şi puternic în ierarhia propagandei, slobod să înfăptuiască, să îndrepte erori, să facă numeroase fapte bune, să acţioneze peste limitele ştiute. A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate şi cântate cu vehemenţă, cum nu ştim să fi fost vreodată recitaţi şi cântaţi poeţii neamului. Dar nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios. Din perspectiva dăinuirii acestuia, se poate spune că interzicerea Cenaclului Flacăra – la insistenţa unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri în timpul „reprezentaţiei” – a fost cea mai mare eroare tactică a Secţiei de Propagandă a partidului.”

“Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania”, Editori Vladimir Tismaneanu, Cristian Vasile, Dorin Dobrincu, Humanitas, 2oo7, p. 330 (capitolul “Ideologie si teroare. Monopolul asupra vietii culturale”)

Procesiunile ritualice din noimebrie 2010 reprezentau de fapt o sanctificare a unui personaj care se identificase total cu cele mai scandaloase actiuni propagandistice ale comunismului dinastic. Mai mult, era vorba de o exaltare a rolului lui Paunescu dupa 1990, cand fusese, alaturi de Ilie Verdet, Ion Sasu si Tudor Mohora, port-drapelul revansei comuniste. Devenit senator PSD cu binecuvantarea lui Ion Iliescu, fostul menestrel de partid si de stat, trepadus de Curte Noua cum l-a numit Monica Lovinescu, a fost inclus in galeria trambitasilor permanenti ai acestui partid.

Romania are azi un premier indragostit de versificatiile patriotarde ale bardului din Barca si de extazul guerillelor latino-americane ale anilor 60 si 70. Nu discut gusturile, este evident dreptul lui Ponta sa savureze odele paunesciene si proza bolsevica a lui “Che” Guevara. Dar atunci cand spune ca nu si-ar dori ca fiul sau sa invete in scolile marcate de “regimul Basescu” ajungem la o chestiune mai grava. Doreste Victor Ponta ca fiul sau sa creasca in minciuna, sa creada ca turpitudinea, infamia si abjectia, proprii comportamentului lui Paunescu, sunt valorile autentice, iar altruismul, onoarea si curajul sunt mizerabile vicii?

In privinta bustului lui Paunescu, nu pot decat sa recomand:

http://inliniedreapta.net/la-bustul-marelui-porc/

Pozitia mea pe tema Paunescu am afirmat-o deschis chiar pe 5 noiembrie 2010. Ce n-am anticipat atunci era viteza cu care se va produce ofensiva restauratiei:

http://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/

Mici adevaruri factuale: Ukazul lui Ponta, o imensa badaranie (plus o surpriza)

Scria candva Hannah Arendt despre micile adevaruri factuale pe care multi prefera sa le ignore. Ukazul lui Victor Ponta de demitere a conducerii IICCMER nu are absolut nimic de-a face cu performanta noastra. Nu are nimic de-a face cu valoarea stiintifica a contributiilor noastre. Singurul for care are dreptul sa se pronunte legitim este Consiliul Stiintific, pe care premierul, desi specialist in drept, a decis sa-l ignore cu superbie. Cum, nu mai putin inelegant, nu a gasit de cuviinta sa-mi trimita macar un rand in care sa-si explice ratiunile care l-au determinat sa semneze “eliberarea” mea din functie si “retragerea” profesorului Ioan Stanomir. Simplu si direct spus, lasand exprimarile orwelliene de-o parte, a avut loc un abuz. Nu stiu daca putem vorbi despre o uzurpare, o confiscare, o frauda. Dar, incontestabil, avem de-a face cu o incalcare a unei elementare bune cuviinte, a codului civilitatii democratice, cu o imensa badaranie. Dar la ce poti astepta cand, din nou, tovarasii Gusa si Ceafa, adica Hrebenciuc si Cozmanca, Nastase si Iliescu, au ajuns “la butoane”? Ma intreb cum se simte Eduard Hellwig in aceasta companie. De fapt nu ma intreb, stiu. Se simte bine.

Sa ne intelegem asupra unor fapte: ca Presedinte (neremunerat) al Consiliului Stiintific, eu faceam un serviciu statului roman, nu invers. Eu mi-am pus la dispozitie intreaga expertiza si contactele create vreme de decenii in lumea academica internationala pentru a sustine IICCMER, pe cercetatori si revistele editate aici. Istoricul Marius Oprea a fost mentinut in functia sa de presedinte al IICCR in tot anul 2009 (alaturi de colegii sai Stejarel Olaru, director general, si Lucia Hossu Longin, secretar general) cand premier era dl Emil Boc, iar dl Oprea publica articol dupa articol impotriva sefului statului in care promitea sa-l “demaste” definitiv. Oare cand va apare?

S-au facut eforturi in acea perioada pentru unificarea Comisiei Prezidentiale Consultative cu IICCR (a scris despre aceste lucruri dl Cristian Preda, pe atunci consilier prezidential). Domnii Oprea si Olaru au ales sa tergiverseze, in asteptarea unui, pe atunci probabil, rezultat convenabil PNL la alegeri. In noiembrie 2009, guvernul Boc, referindu-se la reduceri de agentii guvernamentale legate de negocierile cu FMI, a unificat IICCR cu INMER. A rezultat o structura hibrida, nu foarte functionala, cu o conducere bicefala (domnii Marius Oprea si Dinu Zamfirescu). N-am fost sub nicio forma implicat in acea decizie.

In februarie 2010, s-a decis restructurarea IICCMER pe baza unei HG. Acesta a fost momentul in care am devenit presedintele Consiliului Stiintific, organism care nu existase anterior, deci nu se poate spune ca l-am inlocuit pe dl Oprea. Ar mai fi multe de spus, nu este nici locul, nici momentul. La vremea aceea, dl Oprea a spus ca nu putea sa accepte sa lucreze, ca presedinte executiv, sub conducerea mea (desi nici nu se punea problema ca eu sa ma amestec in administratia curenta a institutului, cum n-am facut-o nici in perioada 2010-2012). Purtat de un irepresibil avant retoric, m-a acuzat ca vreau sar la beregata, ca-i “vreau capul”. Ii doresc succes acum, cand va lucra sub conducerea domnilor Muraru si Zamfirescu.

Cred ca intre Marius Oprea si mine existau si exista divergente absolut normale si legitime legate de prioritatile metodologice ale analizei comunismului. Nu exista insa nicio divergenta privind necesitatea condamnarii regimului criminal si ilegitim. Cat despre politizare, nici eu, nici domnii Ioan Stanomir (presedintele excutiv “retras”, adica demis de dl Ponta) si Cristian Vasile (director stiintific, demisionar incepand de joi), nu facem parte din vreun partid politic. Nu acelasi lucru se poate spune, de pilda, despre dl Dinu Zamfirescu, presedinte “Senatului de onoare” al PNL. Afilierea PNL a domnilor Oprea si Olaru, ca si a doamnei Hossu Longin este bine cunoscuta. Dl Andrei Muraru a lucrat pe post de consilier in cancelaria premierului liberal Tariceanu.

Nu neg si nu regret catusi de putin ca am scris critic despre domnii Iliescu, Voiculescu, Antonescu si Ponta. Am criticat si PDL, de pilda in momentul excluderii lui Cristian Preda. Nu neg ca apreciez ceea ce eu numesc proiectul Basescu. Sunt politolog si intelectual public, este dreptul meu sa-mi exprim opiniile. Cred ca lupta impotriva coruptiei, intarirea statului de drept, decomunizarea, cresterea economica, prezenta activa in NATO si UE, responzabilizarea functiilor publice, trebuie sa raman liniile de forta ale politicii unei tari care nu vrea sa se izoleze ori sa revina la deplorabile experiente autoritariste din trecut. Dar n-am exprimat aceste opinii in numele IICCMER ori pe site-ul IICCMER (cu exceptia scrierilor despre comunism si decomunizare). Mi le asum cu deplina convingere si fara urma de regret.

Surpriza: Cum ma indoiesc ca premierul Victor Ponta a urmat un curs pe tema doctrinelor revolutionare contemporane, de unde si ingrijoratorul sau amatorism, ii voi oferi, pe aceasta cale, in urmatoarele saptamani consultatii (gratuite). Voi scrie, cat mai clar si concis, despre Marx, Lenin, Stalin, Mao, Hrusciov, Tito, Ceausescu, “Che” Guevara, Fanon, chiar Mussolini (poate va citi profesorul Marga). Nu va trebui sa ajunga la Washington, precum amicul sau, negationistul Holocaustului, senatorul Dan Sova, spre a se lamuri. Va putea citi aceste texte pe blogul meu si pe “Contributors”.

Multumesc pe aceasta cale tuturor celor care au semnat petitia initiata de ziarul “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/scrisoare-de-protest-impotriva-demiterii-profesorului-vladimir-tismaneanu-983245.html

 

Efectele ukazului lui Ponta: Incotro va merge cercetarea comunismului in Romania?

Suntem cativa, nu stiu cat de multi, pentru care chiar conteaza rostirea fara echivoc a adevarului despre comunism. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, pentru care tacerea oportunista, frazele fals-subtile si sofismele stangiste sunt inacceptabile. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care nu socotim trecutul un teritoriu nedemn de a fi studiat, in chip onest si riguros. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care sustin ceea ce Monca Lovinescu a numit etica neuitarii. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care nu considera ca pot bate palma cu Felix doar pentru ca si-au pierdut un post la un moment dat, ca principiile sunt mai importante decat functiile, platite sau nu. Suntem cativa, nu stiu cat de multi care nu pot fi muti observand modul in care, cum imi scrie un distins intelectual, “vremelnicul guvern a inteles sa procedeze cu conducerea institutiei care cerceteaza, in fapt, cadavrele din pivnita ideologica a PSD-ului”.

Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care nu pot fi muti atunci cand stiinta este inlocuita de ideologie, de improvizatie, de amatorism. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care respectam cu smerenie sacrificiile luptatorilor democrati anticomunisti, dar nu facem confuzia intre competenta epistemica si angajament politic nemijlocit, ca membru activ si proeminent al unui partid. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care credem ca la 18 decembrie 2006, a avut loc o despartire a apaelor in cultura politica a Romaniei post-comuniste si ca democratia romaneasca va fi subreda, precara si vulnerabila daca se va feri de confruntarea cu trecutul traumatic. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care cred ca exista ceea ce un istoric numeste exorcismul prin cunoastere, fundamentul celui legal. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care vedem sensul vietii noastre in cautarea adevarului, nu in pactizarea cu minciuna.

Iata tot atatea ratiuni sa salut un excelent articol semnat de Anca Cernea pe portalul In linie dreapta. Am colaborat admirabil cu Fundatia “Ioan Barbus”, IICCMER a beneficiat de suport moral si financiar din partea acestei entuziaste si cinstite parti a societatii civile in care regasim valorile lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu, Iosif Jumanca, Ion Flueras, Corneliu Coposu, Ioan Barbus, Mihail Farcasanu, N. Carandino, Iuliu Hossu, Vladimir Ghika, Szilárd Ignác Bogdánffy, Richard Wurmbrand, N. Steinhardt, Nicolae Margineanu, I. D. Sirbu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si Constantin Ticu Dumitrescu. Ii asigur pe bunii nostri prieteni ca, alaturi de colegii din echipa care a condus IICCMER pana la ukazul discipolului lui Iliescu si “Che” Guevara, suntem alaturi de ei in proiectele in curs de desfasurare. Daca pentru micul “Che” din Balcani expertiza noastra (deci nu doar a mea) nu conteaza, stim ca exista destule forte intelectuale in Romania pentru care ea poate servi la fortificarea stiintifica a anticomunismului democratic.

Iata, asadar, un fragment din articolul doamnei Anca Cernea:

Nu credem că Ponta a făcut aceste schimbări la IICCMER pentru a grăbi şi desăvârşi separarea definitivă a Statului de Securitate ( prin decomunizare, lustraţie, judecarea şi pedepsirea criminalilor, aflarea adevărului, informarea societăţii, educarea tinerilor privind crimele comunismului şi eroismul celor care s-au opus acestui sistem ucigaș).

Nu credem că asta își doresc Iliescu și Felix-Voiculescu din partea IICCMER sau că acesta ar fi mandatul cu care a fost investită noua conducere.

Nu credem că Vladimir Tismăneanu a fost schimbat pentru că IICCMER, sub conducerea lui, nu a fost destul de radical în acest demers.

Ne este, așadar, imposibil să acceptăm explicaţia logică şi morală a acelor personaje care i-au atacat fără încetare pe Traian Băsescu, Vladimir Tismăneanu, Horia Patapievici, şi alţi „intelectuali ai lui Băsescu” pentru condamnarea comunismului – ba că ar fi venit prea târziu, ba că nu s-a făcut destul pentru ca ea să fie pusă în practică (de parcă era vina autorilor ei faptul că li s-au pus beţe în roate!) -, dar, în acelaşi timp, nu au văzut niciun inconvenient, nicio ruşine, în a se alătura lui Iliescu, Felix şi Ponta, despre care se știe cât se poate de bine ce contribuții au la dezvăluirea trecutului criminal al comunismului.

Intransigenţii anticomuniști s-au aliat cu structurile cele mai tenebroase ale comuniştilor, securiştilor şi neo-cârlanilor-postcomunişti ca să îi atace pe cei care au condamnat comunismul pentru că nu l-au condamnat destul. Ce vreți mai grotesc decât acest spectacol postmodern, în care Casa Regală a României se aliază în chip firesc cu nostalgicii lui Ceauşescu, securiștii, KGB-iştii şi admiratorii lui Putin, spectacol în care personajele se întrec în argumentaţii absurde pentru a ne convinge că adevăratul anticomunist este acela care trece de partea securiştilor, a postcomuniștilor, și a celor care, în numele țării, întind o mână prietenească imperialismului neosovietic?

http://inliniedreapta.net/destituirea-lui-vladimir-tismaneanu-si-rolul-iiccmer-in-planul-restauratiei-pontocratice/

Fenomenologia pontocratiei: Atac la Presedinte plus noutati de la IICMER

Dictatura parlamentara, cum inspirat si adecvat o numeste Camil Roman intr-un articol din “Romania Libera”, tine sa capete proportii grotesti. Lenin spunea ca dictatura proletariatului, adica a partidului totalitar, nu este ingradita de vreo lege. In aceasta directie, a dispretului pentru tot ce implica statul de drept, pare sa se indrepte Romania pontocratica. Inlaturarea guvernului Ungureanu a fost o prima actiune de forta in acest sens: s-au cheltuit sume imense spre a plati traseismul cel mai lipsit de bun simt. Ce s-a petrecut in acele zile a fost o adevarata parada a obscenitatii. Vi-l mai amintiti pe Sorin Frunzaverde anuntand ca paraseste PDL si pleaca la PNL pentru ca el, vezi Doamne, are convingeri de dreapta. Eu unul, si nu cred ca ma insel, nu mi-l amintesc pe acest personaj participand la vreo dezbatere organizata de Institutul de Studii Populare. Convingerile de dreapta le tinea, banuiesc, asemeni  lui Ion Iliescu cu ale sale manifeste anti-Ceausescu, in sticlute de urodonal bine ascunse in pivnita ori in pod…

Fidel optiunilor sale de-o viata, “conservatorul” Felix a proclamat urgenta demiterii (suspendarii) Presedintelui ales democratic al Romaniei. S-a pornit acum campania de epurare a celor numiti “intelectualii lui Basescu”. Nu sunt putini cei care, in tabara uslasa, isi freaca mainile incantati. De pe margine, mai triumfa, pe cat de strident pe atat de jalnic, cate un resentimentar uitat de vremuri. Imi amintesc de un text al lui Cristi Patrasconiu despre intelectualii-canalii.

Sa ne miram de aceste nelinistitoare derapaje? In ce ma priveste, am identificat marele bocet national legat de moartea lui Adrian Paunescu drept debutul acestei restauratii. Deci nu sunt catusi de putin surprins citind ca “un bust al poetului Adrian Păunescu va fi dezvelit sâmbătă, de la ora 12.00, în parcul Grădina Icoanei din Capitală, informează un comunicat remis MEDIAFAX de Primăria Sectorului 2. La eveniment şi-au anunţat participarea numeroase personalităţi ale vieţii culturale româneşti, scriitori, membri ai familiei, prieteni ai artistului.” Nu ma indoiesc ca daca Paunescu traia ar fi fost unul dintre principalii tribuni ai noii guvernari. Cum stim cat de mult l-a pretuit Ponta pe sicofantul de serviciu al al comunismului dinastic, nu m-ar surprinde sa participe chiar el.

Este clipa revansei, nu a evaluarilor sobre. Interesul national este ignorat, premierul nu socoate necesar sa se delimiteze transant de elucubratiile putinofile ale ministrului de externe. Iata-l acum si pe “seniorul liberal” Radu Campeanu, anuntand ca a sosit momentul suspendarii lui Traian Basescu. Acelasi Radu Campeanu care se gudura candva pe langa Ion Iliescu in mascaradele numite “sedinte ale CPUN”. Pontocratia inseamna, intre altele, revenirea in prim plan a acestor fantose politice. Pontocratia este o galerie de masti, o cascada de demagogie netarmurita, furtuni de praf in ochi si absenta rusinii ca patologie a puterii ce se doreste absoluta. Nascut din  frica, ranchiuna si ura, regimul pontocratic, de sorginte comunista, ignora reguli de baza ale democratiei, intre care respectul pentru norme, proceduri si posibilitatea tragerii la raspundere.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12340262-radu-campeanu-trebui-pana-urma-hotaram-suspendarea-presedintelui-trebuit-isi-dea-singur-demisia.htm

Le multumesc lui Cristian Preda, lui Viorel Padina si lui Cristian Patrasconiu pentru ce-au scris pe blogurile lor legat de schimbarile de la IICCMER.

http://cristianpreda.ro/2012/05/24/iiccmer-2/

http://olelielie.wordpress.com/2012/05/23/nu-era-chiar-copilas/

http://patrasconiu.ro/?p=12303

PS Anunt aici ca am decis sa demisionez din Consiliul Stiintific al IICCMER. Am un mare respect pentru trecutul de militant al exilului democratic romanesc al domnului Dinu Zamfirescu, am facut parte din Consiliul de Garantie Morala al INMER. Am aflat ca premierul Victor Ponta l-a numit pe dl Zamfirescu in functia de presedinte al Consiliului Stiintific. Conform HG din februarie 2010, este o functie neremunerata. Marturisesc ca nu cunosc contributiile stiintifice, validate international, ale veteranului activist al PNL. Nu stiu, se poate sa fie vina mea, cand si unde si-a sustinut doctoratul. Nu stiu ce carti academice a publicat. Repet, e vorba de un Consiliu Stiintific, nu de unul de garantie morala.

Toti colegii mei  si ai profesorului Ioan Stanomir din echipa de conducere a IICCMER numita in februarie 2010 au demisionat azi (Bogdan Iacob, Cristian Vasile, Damiana Otoiu, Angelo Mitchievici).

Victor Ponta, restauratia si decomunizarea

Marturisesc ca decizia lui Victor Ponta, premierul guvernului Vacaroiu redux, de a ma “elibera” din functia de presedinte al Consiliului Stiintific al IICCMER ma ajuta sa respir usurat. Cititorii acestui blog stiu care sunt opiniile mele despre premierul actual si despre partenerii sai de coalitie. Pe Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Nastase, Felix etc ii consider arhitectii si beneficiarii unei uzurpari a statului. Pe Victor Ponta si pe Crin Antonescu ii consider marionete ale celor numiti mai sus. Romania se intalneste acum cu momentul pontocratic, o tragicomedie in curs de desfasurare. Aventura pontocratiei va insa extrem de costisitoare pentru tara. Cat il priveste pe bietul filosof pragmatico- marcusian de la Externe, cred ca nici el insusi nu stie ce cauta acolo. Mai sunt cativa ministri pe care ii cunosc. Unul chiar mi-a fost student intr-o scoala de vara la Timisoara. A fost taranist (aripa Dudu Ionescu), apoi conservator felixiot (langa Dudu), azi este penelist activ, mana dreapta a lui El Crin.

Tin sa precizez ca am fost “eliberat” de dl Ponta dintr-o functie neremunerata. In acest caz, economia de resurse financiare este nula. Este vorba asadar de un semnal cu valoare simbolica. Din ratiuni pe care le voi lamuri cu alt prilej, nu am demisionat cand mi-as fi dorit. Nu era nicio bucurie sa am de-a face, chiar daca minim si indirect, cu un guvern cu stiutele probleme in numirea ministrilor educatiei, cu accentele putinofile din declaratiile ministrului de externe, spre a nu insista asupra atator socante vulnerabilitati profesionale si etice, indeosebi pe linia justitiei. Restauratia autoritara este in plina defasurare, voi avea ocazia sa scriu pe larg despre ea. Nu intentionez catusi de putin sa ma auto-victimizez. Nu este cazul si, oricum, este o postura care nu ma amuza.

In plus, nu cred ca nu ma calific stiintific (oricum, nu dl Ponta este in masura sa evalueze activitatea mea de politolog si de istoric al comunismului, romanesc si international) pentru o pozitie in care fusesem numit pentru sase ani. Ii invit asadar pe cititori sa deduca ratiunile acestei decizii. Ma intreb daca uslasii vor avea curajul sa incerce anularea declaratiei prezidentiale de condamnare a comunismului din 18 decembrie 2006. Lupta pentru decomunizare, in toate planruile, este departe de a se fi incheiat. Eu unul raman optimist si nu cred ca stanga va reusi sa anuleze ceea ce s-a facut in acesti ani. Nu cred ca Ion Iliescu, idolul (pe langa “Che” Guevara) si patronul din umbra al actualului premier, va ajunge sa-si impuna viziunea sa despre “idealurile pure” ale comunismului. Va incerca pe toate caile, dar nu va reusi decat daca ne decidem cu totii sa tacem si sa capitulam.

Locuiesc la Washington, locul meu de munca este la Universitatea Maryland, Department of Government and Politics. Tot ce am facut in cadrul IICCMER a fost activitate pro bono. A fost o bucurie si o onoare sa lucrez cu cercetatori de excelenta calitate. Vor gasi in mine, intotdeauna, un partener de dialog si de proiecte stiintifice. IICCMER este astazi o entitate intelectuala respectata in tara si in strainatate, cu un plan de cercetare solid, cu publicatii exceptionale, cu actiuni educationale remarcabile in planul recuperarii si cultivarii memoriei trecutului totalitar. Dl Andrei Muraru, pana acum expert (cercetator) la IICCMER, nu mi-a luat locul. A fost numit de premierul Ponta in locul domnului profesor Ioan Stanomir, ca presedinte executiv. A fost un privilegiu pentru mine sa lucrez in acesti ani cu profesorul Ioan Stanomir, cu ceilalti membri ai conducerii IICCMER. Ii asigur ca vom mentine colaborarea si ca demersul analitic asupra comunismului si post-comunismului romanesc va continua neabatut.

Restauratia nu este catusi de putin o poveste propagandistica de genul “dictaturii lui Basescu”. Lovitura parlamentara din 27 aprilie a inaugurat un ciclu politic intemeiat pe revansa agresiva, clientelism desantat si mexicanizare in ritm stahanovist. Romania are acum un ministru de externe pentru care Putin este un mdel de competenta. Ma intreb ce crede el despre protestatarii din Rusia? Ca sufera de halucinatii? Imi scrie un prieten: “Nici nu vreau să-mi închipui ce plantatori de amnezii îşi freacă palmele în culise, aşteptând să fie asmuţiţi. România 2012: plutim în derivă cu mintea goală, ca nişte muşte toropite într-o băltoacă, în aşteptarea unui nou „delir providenţial”.”

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/eliberarea-pontica-restauratia-si-decomunizarea/

Despre miracolul estetic: Felicitari, Mircea Cartarescu!

Poate exista o mai mare bucurie decat succesul unui prieten apropiat? Este ceea ce simt acum, afland despre noul premiu primit de Mircea Cartarescu. Am citit ieri, in “The New Republic” o recenzie de Michael Scammell, biograful lui Soljenitin si Koestler, la recent publicata biografie a lui Iosif Brodsky (1940-1996), marele poet rus, arestat si judecat pentru “parazitism” in 1964, fortat sa emigreze in Statele Unite, laureat al Nobelului pentru literatura. Nu sunt critic literar, dar sunt indragostit de literatura. Inca inainte plecarea mea din tara, in 1981, citisem poeme de Mircea Cartarescu. Nu aveam nicio indoiala ca era vorba de un talent clocotitor (lucru notat nu doar de un N. Manolescu, sustinatorul sau neclintit, ci si de jandarmii culturali ai vremii gen Eugen Barbu, care s-au napustit cu atacurile lor imunde asupra tanarului poet). Am citit apoi “Visul”, “Levantul”, volumele din “Jurnal” si cate altele. Reflectiile lui Mircea despre Orwell sunt de o subtilitate si deo  profunzime cu totul remarcabile.

Ma leaga de Mircea o prietenie fraterna. probata, cum se spune, contre vents et marees. In 2006 a publicat u articol pentru care ii voi ramane pe veci indatorat, un strigat de protest inegalabil ca intensitate morala impotriva miseliilor debitate la adresa mea de diverse canalii. Am scris acum cativa ani, in “Evenimentul Zilei” un articol cu titlul “O capodopera numita ‘Orbitor'”. Trilogia lui Cartarescu este, dupa mine, si nu doar dupa mine, cartea cea mare a literaturii romanesti a ultimelor decenii. Evident, nu este singura carte importanta, admirabila, formidabila. Dar, cel putin pentru mine, este acea creatie in care geniul lingvistic si imaginatia emancipata de orice constrangeri mundane se ingemaneaza sub semnul miracolului estetic. Cordiale felicitari lui Mircea Cartarescu si stralucitilor sai traducatori, Gerhart Czejka si Ferdinand Leopold!

Institutul Cultural Român Berlin anunţa printr-un comunicat câştigarea Premiului internaţional pentru literatură – Haus der Kulturen der Welt 2012 de către scriitorul Mircea Cărtărescu. Titlul în limba română „Orbitor II. Corpul” de Mircea Cărtărescu, tradus în limba germană de către Gerhart Csejka şi Ferdinand Leopold („Der Körper”, Editura Paul Zsolnay 2011) este câştigătorul Premiului Internaţional de Literatură 2012 găzduit de Casa Culturilor Lumii (Haus der Kulturen der Welt), Berlin.
Premiul Internaţional de Literatură este decernat anual începând cu 2009 pentru cea mai bună traducere în limba germană a unei opere beletristice internaţionale contemporane, premiind atât autorul, cât şi traducătorii cărţii. Juriul anului 2012, format din 7 personalităţi literare a desemnat câştigătoare lucrarea scriitorului român Mircea Cărtărescu, aleasă dintr-un număr de 141 de opere participante. Cele şase opere nominalizate au fost: Der Körper de Mircea Cărtărescu, traducători Gerhart Csejka şi Ferdinand Leopold; Das Schweigen des Sammlers de Jaume Cabré, traducători Kirsten Brandt şi Petra Zickmann; Allahs Töchter de Nedim Gürsel, traducător Barbara Yurtdas; K de Tom McCarthy, traducător Bernhard Robben; Parallelgeschichten de Péter Nádas, traducător Christina Viragh şi Die Tigerfrau de Téa Obreht, traducător Bettina Abarbanell. Juriul format din Egon Ammann (publicist), Hans Christoph Buch (scriitor), Kersten Knipp (jurnalist, critic literar) Marie Luise Knott (critic literar, traducătoare), Claudia Kramatschek (critic literar, jurnalistă), Ricarda Otte (redactor Deutsche Welle Berlin), Ilma Rakusa, (scriitoare, traducătoare, publicistă) şi-a argumentat astfel alegerea: “Autorul român Mircea Cărtărescu a realizat un roman fulminant şi electrizant din punct de vedere lingvistic, de o intensitate şi strălucire rară. „Orbitor II. Corpul” seamănă unui caleidoscop colorat strident din fragmente de conştiinţă şi amintiri ale copilăriei, episoade de istorie familială, imagini ale Bucureştiului distrus în mare parte sub regimul ceauşist, instantanee politice ale conducerii acestuia şi salturi electrizante, fantastice ale firului gândirii. Traducătorii Gerhard Csejka şi Ferdinand Leopold au transpus cu măiestrie stilul suprarealist al cărţii şi potenţa lingvistică inovativă a acestui ţesut textual fascinant în limba germană, exploatând puterea imaginativă a limbii germane în mod inovativ şi creativ.”

Decernarea premiilor va avea loc miercuri, 6 iunie 2012, la orele 20, în Haus der Kulturen der Welt. Premiul, acordat de Fundaţia Elementarteilchen şi Haus der Kulturen der Welt va fi înmânat câştigătorilor de către fondatorul său, Jan Slovak şi managerul instituţiei prof. dr. Bernd M. Scherer.

Discursul festiv va fi susţinut de cunoscutul scriitor Péter Esterházy. Nina Petri va citi fragmente din traducerea în limba germană, iar autorul, din varianta originală. Festivitatea de premiere va fi prezentată de Sigrid Löffler.

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigător a nenumărate premii atât în ţară cât şi în străinătate, cel mai recent a fost acordat in 2011, Premiul Festivalului Internaţional Literar de la Vilenica – Slovenia.

Gerhardt Csejka s-a născut în 1945 în localitatea Zăbrani din România. A studiat germanistică şi romanistică. În 1986 a fost bursier DAAD, în cadrul „Berliner Künstlerprogramm” (programul berlinez pentru artişti). Din 1989 trăieşte în Frankfurt am Main. Între anii 1990 şi 2003 a fost profesor de limbă şi cultură română la universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt am Main şi la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz. În 2008 a primit premiul Fundaţiei culturale NRW pentru traducerea primului volum al trilogiei „Orbitor” de Mircea Cărărescu – „Aripa stângă”.

Ferdinand Leopold s-a născut în 1960 în Bucureşti. A studiat indologie, filozofie şi tibetologie la Universitatea din Hamburg. Din 1988 profesează ca traducător independent de texte literare şi filozofice. A tradus operele lui Emil Cioran „Despre Franţa” şi „Despre Germania”. 

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/despre-miracolul-estetic-felicitari-mircea-cartarescu/