Vadimii vechi si noi sau tristele efecte ale unei maladii contagioase (Updated)

Scria Monica Lovinescu despre vadimita ca maladie contagioasa. Injuria, calomnia, denigrarea ca mod de existenta. Am citit in ultima saptamana lucruri halucinante, distorsionari aberante ale cuvintelor mele, am fost tinta unui mini-tsunami de insinuari si insulte de parca eu as fi devenit presedintele Consiliului Stiintific al IICCMER, nu liderul de onoare al PNL. S-a scris in nestire despre “sinecuri”. Lucruri pe care le-am scris pentru ca le-am gandit au fost prezentate drept o linie politica dictata de la Cotroceni. Simpatia pe care am aratat-o experimentului Ungureanu a fost transfigurata in “pupinism” ca si cum nu s-ar fi stiut pretuirea mea statornica pentru istoricul si omul politic Mihai Razvan Ungureanu.

Am avut eu contract de plata zilnica (cum este cutuma internationala pentru experti), per diem etc? Sunt nefericit la Washington si vreau sa ma linistesc la Bucuresti? Chiar nu putem intelege ca exista si niste valori cu care unii dintre noi chiar ne identificam? Ca decomunizarea, cu tot ce implica ea, inseamna, pentru un numar de oameni, nu sinecuri, nu locuinte de serviciu, nu masini la scara, nu calatorii, nu o relatie ancilara cu un partid politic, ci un angajament stiintific,  intelectual si moral? Pentru mine, cea mai dreapta evaluare a ceea ce incerc sa fac, incepand din 1981, cand am parasit Romania din ratiuni politice, este ceea ce mi-a spus Constantin Ticu Dumitrescu: m-am straduit si ma straduiesc, impreuna cu prietenii mei de valori si de idei, sa asigur fundamentul teoretic al unui anticomunism democratic, deci al unui anti-totalitarism romanesc.  Cum de pricep acest lucru sotia mea, fiul meu, colegii si studentii mei, prietenii mei din Statele Unite si din Romania, dar nu-l admit cei care se obstineaza sa caute ceea ce nu au cum sa gaseasca: un interes material, o pofta de marire si alte asemenea aiureli? Chiar trebuie redusa orice explicatie la bani, compensatii, rasplati, functii, interese meschine? M-a platit cineva sa scriu “Mizeria utopiei”, “Reinventarea politicului”, “Fantasmele salvarii”, “Stalinism pentru eternitate” ori, mai recent, “Diavolul in istorie”? Pana si Securitatea ajunsese la concluzia ca nu sunt o fire materialista.

Credeam ca timpul va calma aceste patimi denigratoare, m-am inselat. Pe langa posedatii fascisto-comunisti, au intrat in joc anti-anticomunistii, cu propriile lor ipocrizii si insinuari. Este intr-adevar amuzant sa-i auzi pe Nistorescu, Roncea si Carmen Musat, uniti in cuget si-n simtiri, spunand exact acelasi lucru, utilizand aceleasi citate pe care Vadim le-a tot vehiculat in anii 90. Daca as fi in locul lui, i-as da in judecata pentru plagiat de “idei”. Imi amintesc un articol din “Romania Mare” de prin 1991 cu titlul “Volodea, sobolanul navetist” care ma anunta in final ca “echipa de deratizare” se afla pe urmele mele. Nu vad diferente esentiale intre mentalitatea acelui text si editorialele ce-mi sunt consacrate in “Observator Cultural”, aceasta reincarnare a “Luptei de clasa” la ceasul pontocratiei.

Cand doamna Musat scrie cum scrie, si mai ales ce scrie, nu ma mira ca apar si discipolii din subterane, oameni care se simt “respectabilizati” de aceasta instigare “de la varf”. Toata campania impotriva mea face posibila o astfel de reactie: in mod normal, chiar daca o gandea, un George Stanca s-ar fi rusinat sa publice un text absolut infam. Dar pentru ca si “Observator Cultural” o spune, se simte si el justficat (si aparat) sa o spuna. Astfel ca doamna Musat este argumentul vadimistului Stanca si nu invers. Este vorba de legitimizarea retoricii demonizante, stigmatizante si eliminationiste, a ceea ce H.-R. Patapievici numeste critica de exterminare. Intr-adevar, ce poti face cand ti se spune ca nu esti urmasul lui Glad, Gelu si Menumorut, ce sa mai vorbim de Burebista si Decebal, ca trebuie sa-ti faci bagajele si sa o iei din loc? Cam astea erau si opiniile ajunse la putere odata cu guvernul Goga-Cuza.

Iata un citat din imundul “pamflet” semnat de G. Stanca, o productie prin nimic diferita de instigarile huliganice din interbelica foaie “Sfarma Piatra”:

Te-ai băgat de-a sila în istoria noastră! De fapt, dragă Tismăneanu, mata eşti un Roller al epocii băsescane. Ai făcut să dispară urmele lăsate de ai tăi, relele lor criminale mimând că acuzi bolşevismul. Pe avantaje din urma tuturor: în calitatea de mare “kremlinolog”. Păi, la noi toţi cei trecuţi de 60 de ani sunt “kremlinologi”. Căci, au apucat pe viu binefacerile bolşevismului şi ale lui Tătuca Stalin. Te-ai pus în capul scribilor de istorie recentă. Şi al celor care au făcut Revoluţia. Ce treabă ai dumneata cu Revoluţia Mea!? Eu sunt erou, tu ce eşti!? Ai desfiinţat Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Ai blocat cercetări serioase ale INMER. Care se apucase de un lucru util poporului român: să cunoască adevărul adevărat! Nu cel pe care îl clamează oportuniştii, părinţii “luptei de clasă ” şi ai “internaţionalismului proletar”! Ai supt destul de la uscata, pleoştita ţâţă băsescană a anticomunismului de serviciu. Ca şi alţii, intelectuali subţiri şi apatrizi; “ubipatriaubiben”-iştii de teapa dumitale. Back in USSR! Şi dacă tot pleci, ia-l şi pe poetul nobeliar. Că ne-a otrăvit şi ne-a orbit or cu curilingusul prezidenţial – în trai bun, burse&călătorii “de documentare” – ori cu inspiraţia divin-cotroceneană. Lăsa-ţi-ne-n sărăcia noastră!

O stingheresc cumva pe directoarea “OC” aceste aberatii rasiste? Nici vorba. Cum scria mana ei dreapta, Ovidiu Simonca, “cine seamana vant, culege furtuna”. Eu as putea spune, cine seamana, se-aduna…

http://www.observatorcultural.ro/Ce-puteti-citi-in-noul-numar-al-revistei-Observator-cultural*articleID_27048-articles_details.html

http://www.click.ro/vedete/scrisorile_lui_stanca/Draga-Vladimir-Tismaneanu_0_1404459641.html

As mai releva ca directoarea revistei, Carmen Musat, in zelul ei demascator, incurca tot felul de lucruri. De pilda, am plecat din Romania in 1981. In 1983, anul mentionat de doamna Musat, mi s-a deschis dosarul de urmarire SIE. Freudian slip, indeed. In plus, voind sa ma infiereze drept un apologet al marxismului, nici macar nu citeaza din originalul cartii mele din 1976, “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, ci preia, ca si atatia altii, un text de pe internet cu clare distorsionari ale originalului, nemaistiind exact unde vorbesc eu si unde vorbeste Herbert Marcuse, subiectul acelui capitol din lucrare. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil.

Sa locuiesti (ori sa fi locuit pana relativ recent) ca proprietar in fosta casa a Licai Gheorghiu de pe strada Herastrau, in inima Cartierului Primaverii, si sa dai lectii cuiva care a fost cazat temporar, ca si alti membri si experti ai Comisiei Prezidentiale, acolo unde s-a considerat ca isi pot face treaba, este dincolo de ce-mi puteam imagina. In anii 70, in acea casa a locuit un personaj de seama al stalinismului romanesc, celebra Tatiana Bulan, fosta sotie a lui Leonte Rautu si, apoi, a lui Stefan Foris, parasutata in Romania, din URSS, in 1944. Sotul ei, matrozul Iakov Bulan, a devenit general in Armata Romana si a condus in anii 50, Academia Militara. In anii 70, in acea casa, au locuit Jean Maurer, sotia sa, Dana, si fiicele lor. Ce-ar gandi editorialista de la “Observator Cultural” despre un articol cu titlul: “De la Lica Gheorghiu, prin Tatiana Bulan si Dana Maurer, la Carmen Musat”. Nu ar fi mai tendentios decat ceea ce produce domnia sa cu o energie denigratoare ce pare de nestins. Cat priveste reactiile de presa, tot mai umorale, ale doamnei Alina Mungiu-Pippidi, nu vad ce-as putea adauga decat ca subscriu la textul elegant, sobru si fara urma de echivoc al profesorului Ioan Stanomir publicat pe “Contributors”.

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/o-replica-pentru-doamna-alina-mungiu-pippidi/

Am citit lucruri care ma lasa perplex. Un jurnalist (Marius Ghilezan)  care sustine ca eu l-as fi invitat candva sa-si faca doctoratul cu mine la Univesitatea Maryland, dar ca el a decis sa nu mearga pe acest drum la indemnul surorilor Coposu care l-ar fi prevenit ca as putea sa-l folosesc. Nu discut enormitatea acestei alegatii, sa spun doar ca omul chiar nu are habar despre ce inseamna admiterea la un doctorat intr-o universitate de cercetare americana (cu sau fara”aprobarea” doamnelor Rodica si Flavia Coposu, de care ma leaga, de altfel, relatii cordiale, ca si de Fundatia “Corneliu Coposu”). Nu eu decid cine este admis, exista un comitet care stabileste aceste lucruri, ce burse se ofera, in ce conditii etc Niciodata, sub nicio forma, nu mi-am impus opiniile politice doctoranzilor (ma refer si la comisiile de doctorat din care am facut ori fac parte)  ori cercetatorilor cu care colaborez. Pot depune marturie, oricand, Cornel Ban, Cristina Bejan, Diana Boros, Beata Czajkowska, Maria Dimitriu, Anamaria Dutceac, Alin Fumurescu, Andres Garcia, Eliza Gheorghe, John Gledhill, Bogdan Iacob, Anthony Kammas, Zuzana Jelokova, Jonathan Olsen, Cristina Petrescu, Dragos Petrescu, Jennifer Skulte, Jenny Wustenberg,  Jennifer Yoder, Petro Voitsekhovsky. Sunt incantat ca dl Ghilezan a reusit sa se sustraga la timp riscului de a fi “folosit”…

As dori ca acesta sa fie ultimul meu articol despre evenimentele legate de decizia lui Victor Ponta de a schimba, fara nicio explicatie rationala, conducerea IICCMER. Nu ma refer la mine, ci la conducerea unei institutii care a devenit ceea ce-a devenit in ultimii doi ani: un adevarat nucleu de cercetare racordat celor mai inalte standarde internationale. Le raman indatorat lui Ioan Stanomir, Mihail Neamtu, Cristian Vasile, Bogdan Cristian Iacob, Damiana Otoiu, Raluca Grosescu, Adrian Cioflanca, Angelo Mitchievici, Marius Stan pentru pasiunea si competenta cu care s-au angajat in acest demers. Pe ei si pe cercetatorii din IICCMER ii asigur de pretuirea si solidaritatea mea. Multumesc intregului staff pentru remarcabilul profesionalism.

Ce voi avea de spus in continuare va apare in cartea la care lucrez, contractata cu Cambridge University Press, despre confruntarea cu trecutul traumatic in Romania de azi, despre propriile mele experiente in acesti ani, despre polarizarile politice si intelectuale din aceasta perioada, despre prietenii si inamicii decomunizarii.

Update: Intre timp m-am lamurit de unde a preluat doamna profesoara universitara Carmen Musat, girata de un intreg consiliu al “Observatorului Cultural”, oameni profund respectabili, aparata de doamna Burtza-Cernat, acel citat. De pe Wikipedia, editia romaneasca, articolul despre mine. Doamna Musat nu a tinut seama de avertismentele administratorilor ca textul nu este echilibrat, de faptul ca incriminatul citat nu avea trimitere la titlu si pagina, de consensul academic international ca Wikipedia nu este o sursa creditabila academic (autorii sunt anonimi, textele nu trec prin peer review, in final oricine poate posta orice etc). A copiat si a transcris, vorba doamnei Burtza-Cernat. Un student al meu cadea la examen cu asemenea surse ca baza argumentativa a unei lucrari. Nu mai vorbesc de natura dubioasa a ceea ce este scris acolo.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tism%C4%83neanu

Lucrarea sa de licență, “Noua Stângă și Școala de la Frankfurt” (Editura Politică, 1976), de orientare neo-marxistă, este considerată într-un articol din ziarul Washington Post drept un “rechizitoriu vitriolic la adresa valorilor occidentale”.[7] In aceasta lucrare, Tismăneanu ajunge la urmatoarea concluzie: “Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziții bruște și prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăși acest statu-quo este revoluția socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluționar, va avea rolul principal.”

Suntem ca intr-un banc cu Radio Erevan. Citatul este incorect, de fapt falsificat si desfigurat. “Articolul” din Washington Post era o scrisoare din partea lui Victor Gaetan aparuta in pagina “Free for All” exprimand o sacra indignare, cam ca a doamnei Musat, in raport cu legitimitatea mea in fruntea Comisiei Prezidentiale si protestand impotriva unui articol din ziar in care se scrisese cu acuratete despre condamnarea comunismului in Romania. QED.

Pentru textul actualizat si comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/vadimiii-vechi-si-noi-sau-tristele-efecte-ale-unei-maladii-contagioase/

Comments are closed.

%d bloggers like this: