Despre viitorul ICR: Victor Ponta, tactica salamului si traditia lui Matyas Rakosi

M-am inselat, m-am lasat sedus de aparente, am pacatuit prin omisiune. Victor Ponta nu este doar discipolul lui Che Guevara. El este, mai ales, discipolul lui Matyas Rakosi, micul Stalin al Ungariei, cunoscut nu doar pentru rolul sau decisiv in intemeierea unui regim terorist de o cruzime nemarginita, dar si pentru marea sa gaselnita conceptuala, din anii acapararii puterii: tactica salamului. Rakosi a fost cel care a explicat, iar Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Boleslaw Bierut, Klement Gottwald, Walter Ulbricht etc cei care au aplicat, cum poate fi vidat de continut un sistem pluralist, cum se poate institui monopolul puterii fara ca lumea sa realizeze ce se petrece. Ori, cand realizeaza, sa fie prea tarziu. Se taie felie dupa felie, pana cand nu mai ramane nimic.

Casa Terorii de la Budapesta ofera date inspaimantatoare despre regimul Rakosi. Cand spun ca dl Ponta este inspirat de invatamintele rakosiste, preluate, probabil, pe linia Iliescu, am in vedere actiunile de distrugere a unui organism politic democratic prin ocuparea succesiva si accelerata de pozitii in acest corp, utilizand argumente formal-legale si eliminand in forta pe oricine ar putea rezista noii hegemonii. Nu mai ramane loc pentru niciun fel alternanta.

Ceea ce s-a petrecut in ultimele saptamani culmineaza acum cu atacul, formal-legal, impotriva unei institutii care ar trebui sa fie sprijinita de orice cetatean al Romaniei caruia ii pasa de valorile culturii romanesti. Regimul pontocratic nu este interesat catusi de putin de filosofia, performantele, eficienta si recunoasterea internationala ale ICR. Este vorba, mai presus de orice, de platirea unor polite politice si de ocuparea unor functii. Pentru Victor Ponta, Crin Antonescu si servitorii lor, transparenta si continuitatea institutionala nu inseamna nimic. In loc sa evalueze si, eventual, sa aprecieze aceste lucruri, Victor Ponta recurge al ukazuri si la ordonante de urgenta. Un premier care a numit in fruntea educatiei nationale personaje dubioase, inclusiv un senator PSD ale carui “contributii stiintifice” par sa tina de zoona celui mai socant plagiat, porneste ofensiva pentru distrugerea unei institutii condusa de unul dintre cei mai respectati intelectuali romani ai zilelor noastre.

Cititi cine va judeca activitatile ICR daca ordonanta intra in vigoare si autonomia institutionala, garantia a ce s-a realizat incepand din 2005, este abolita. Intre acestia, la loc de frunte, Dan Voiculescu, vicepresedinte al Senatului Romaniei, regizorul experimentului psihosocial al Antenelor, catastrofal pentru calitatea democratiei romanesti, marele castigator din acesti ani pe care, reluind cuvintele poetului W. H. Audent, ii putem numi low and dishonest. Sa mai amintesc ca Antenele, ca si “Jurnalul National” au facut din subiectul ICR, mai precis spus denigrarea ICR, o obsesie?

Este absolut fals ca ICR ar fi urmat o linie politica in actiunile sale. Banuiesc ca acest lucru poate fi confirmat de Carmen Musat, Vasile Ernu, Alina Mungiu-Pippidi, Stelian Tanase, Gabriela Adamesteanu, Mircea Dinescu, Caius Dobrescu si atatia altii, autori departe de a se afla in tabara desemnata drept a “intelectualilor lui Basescu”. Echipa de la conducerea ICR, impreuna cu directorii de institute din mari capitale si alte orase din strainatate, a avut un scop precis: incurajarea unui dialog  international, a profesionalismului si sincronismului cultural. Nu cunosc vreo actiune a ICR in acesti ani care sa poate fi suspectata de partizanat politic.

Atacul impotriva ICR este deghizat juridic si are doua scopuri: eliminarea unei echipe de conducere care a facut lucruri exceptionale si aducerea in frntea ICR a unei clientele previzibil mediocra si in mod cert resentimentara. Ceea ce se petrece acum, incercarea de eliminare a lui Horia Patapievici si a colegilor sau Tania Radu si Mircea Mihaies, este si un test pentru curajul intelectualilor din Romania de a nu ingenunchea si de demonstra ca, si in limba romana, cuvantul solidaritate inseamna ceva.

Un admirabil articol pe acest subiect semneaza Andrei Cornea in revista “22”. Subscriu la concluzia sa:

Aș dori să-i văd pe scriitorii și artiștii care au beneficiat de programele ICR în ultimii ani (așa cum am făcut-o și eu) și care nu au fost niciodată aleși pe simpatii politice, depunînd mărturie aici, sau oriunde în altă parte, în favoarea actualului ICR și a conducerii sale (H.R. Patapievici, Mircea Mihaeș, Tania Radu) Așa, ca să știe publicul și cel de azi, și de mîine… Pentru istoria literară.

http://www.revista22.ro/despre-icr-537i-dreptatea-lui-ponta–15662.html

Pe tema Rakosi si rakosismul, sugerez citirea clasicei carti a lui Zbigniew Brzezinski, “The Soviet Bloc: Unity and Conflict”, Revised and Enlarged Edition, Harvard University Press, 1967. Se poate consulta, de asemenea, cartea mea “Reinventarea politicului. Europa Rasariteana de la Stalin la Havel”, Editia a II-a revazuta, traducere din engleza de Alexandru Vlad, studiu introductiv de Dan Pavel, Polirom, 2007. Scriu acolo: “In Ungaria, comunistii s-au lansat intr-o cursa pentru pozitii, ocupand unul dupa altul toate centrele vitale ale guvernului. Liderul comunist Matyas Rakosi se referea cu cinism la aceasta ‘tocare” a partenerilor necomunisti din coalitia guvernamentala ca la ‘tactica salamului'”. (p. 51)

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/despre-viitorul-icr-victor-ponta-tactica-salamului-si-traditia-lui-matyas-rakosi/

Comments are closed.

%d bloggers like this: