Un spectator angajat: Neagu Djuvara despre PNL la ceasul Becali

Har Domnului, exista si oameni intregri, onesti si principiali care spun lucrurilor pe nume. Balciul belicos declansat de iresponsabilii duumviri indrumati de Iliescu si de Felix este opusul normalitatii democratice. Intre cei care refuza sa taca si identifica exact patologiile de-democratizarii, se afla istoricul si politologul Neagu Djuvara, fostul student al lui Raymond Aron, un veritabil intelectual critic, un exemplar spectator angajat.

Este pacat ca ca vocile lucide din interiorul PNL sunt atat de rare. El Crin stie cum sa intimideze, sa puna calusul in gura, sa stigmatizeze, sa marginalizeze, sa neutralizeze, sa mazileasca, sa-i umileasca si sa-i improaste cu noroi pe cei care cuteaza sa-i puna sub semnul intrebarii genialitatea, eficacitatea si clarviziunea. El Crin recurge la amenintari si, daca este nevoie, la santaj (a se vedea aluziile la plagiatul lui Ponta). El Crin nu este machiavelic, este doar malefic.

Am spus-o si o repet, El Crin este cel mai ridicol personaj din viata politica romaneasca a ultimelor doua decenii. Nu m-am inselat. Dar ridicolul nu ucide intotdeauna. Cat timp El Crin trage sfori in politica romaneasca, spatiul libertatii este periclitat. Intreg comportamentul sau politic se manifesta sub semnul vacuitatii si fatuitatii. S-ar infrati cu oricine pentru a-si atinge scopul. Il lasa rece puseurile xenofobe si sexiste ale lui don Gigi.

Reiau aici cuvintele domnului Djuvara despre degringolada PNL condus de “marele carmaci” El Crin.

Istoricului Neagu Djuvara ii este rusine sa fie coleg de partid cu Gigi Becali si sustine ca un partid care a ajuns sa fuzioneze cu toate ramasitele din politica nu mai este un partid liberal.

Neagu Djuvara a precizat, insa, ca nu isi da demisia din PNL deoarece familia sa este in miscarea liberala de peste 170 de ani, relateaza Digi 24.

“Am 170 de ani de liberalism, n-am voie sa-mi dau demisia din asa ceva, dar cu cei de azi nu am nicio legatura. Un partid liberal care fuzioneaza cu ramasitele lui Voiculescu, pe urma il primeste si pe Becali, asta nu mai e Partidul Liberal. Este o harababura.

Strainii nu mai inteleg nimic din ce se intampla in tara. Destituirea lui Basescu, revenirea lui, alianta unui partid liberal cu unul socialist sunt asa de nebunesti, incat mi-e rusine. Strategia adusa de actualul PNL nu-mi convine deloc, ma fac ca nu-i cunosc”, a spus Neagu Djuvara.

Mai mult, Djuvara il ataca si pe Ponta, in problema plagiatului, dar si pe ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, pentru ca a spus ca nu este un lucru grav ce a facut acesta.

“M-am infiorat sa vad pe doamna ministreasa a Educatiei venind sa explice ca nu-i lucru grav ca Ponta a facut un plagiat”, a conchis istoricul.

Nu cred ca mai este ceva de adaugat. Cuvintele reputatului carturar sunt pline de amaraciune. Tot asa cum Andrei Marga a ingropat ICR-ul sub betonul armat al marginirii protocroniste, El Crin persevereaza sa inmormanteze liberalismul romanesc, uzurpandu-i insemnele, tradandu-i traditiile si maculandu-i identitatea.

http://www.ziare.com/neagu-djuvara/pnl/djuvara-rusinat-de-pnl-nu-mai-e-liberal-dupa-fuziunea-cu-ramasitele-lui-voiculescu-1198887

Pentru comentarii:

http://hydepark.ro/articol/articol/un-spectator-angajat-neagu-djuvara-despre-pnl-la-ceasul-becali-1138.html

O zi de doliu pentru statul de drept: De-democratizarea Romaniei continua

Decizia Senatului de a sfida o hotarare irevocabila a celei mai inalte instante judiciare din Romania arata cat se poate de limpede in ce directie vrea USL sa impinga tara. Se adeveresc, sub ochii nostri, cele mai sumbre profetii despre strategia de de-democratizare a unei tari care face parte din Uniunea Europeana si din NATO. Fetisismul unui majoritarism parlamentar corupt si corupator, nesupus niciunui control al legii, duce in final la subminarea a tot ceea ce defineste democratia moderna. 

Cand am scris despre transformarea Romaniei in Belarus, am fost persiflat. Cand am accentuat, alaturi de Tom Gallagher, Dragos Paul Aligica, Rodica Palade, Dan Tapalaga, Cristian Campeanu, Ion Cristoiu, Mircea Marian, Sabina Fati, Dan Andronic, Andreea Pora, Dan Turturica, Grigore Cartianu, spre a-i numi doar pe acestia, ca intre 3 si 6 iulie 2012  a avut loc o tentativa de lovitura de stat, am fost ironizati si calomniati. Iata ca scenaristul en titre Dan Voiculescu a anuntat pasii urmatori ai pucistilor. Timp in care Gigi Becali se deda la un sexism absolut scandalos fara ca liderii PNL sa-i propuna o cura educativa precum aceea a lui Dan Sova dupa ce s-a lansat in afirmatii negationiste despre Holocaust. Acolo unde justitia este calcata in picioare, libertatea insasi se afla intr-un mortal pericol.

Public mai jos un remarcabil articol aparut pe platforma “Contributors” al profesorului Ioan Stanomir, expert pe probleme constitutionale si unul dintre cei mai profunzi cercatatori ai comunismului si post-comunismului din Romania:

Votul de astăzi al Senatului României prin care o sentinţă a celei mai înalte curţi din sistemul judecătoresc a fost ignorată marchează un pas decisiv în direcţia lichidării în România a statului întemeiat pe domnia legii şi separaţia puterilor. Actul senatorilor de a trece, deliberat, peste decizia judecătorească prin care se constata starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu este un gest care priveşte nu doar un caz particular, ci defineşte maniera în care Parlamentul înţelege să impună, în contra constituţiei şi a legilor, inegalitatea dintre cetăţeni, subminând, în mod fatal, poziţia pe care o deţine puterea judecătorească.

Sfidarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie se înscrie în logica naturală a unei conduite ce tinde să privească suveranitatea parlamentară ca fiind absolută şi ilimitată. O asemenea tendinţă conduce, în mod previzibil, la dispariţia tuturor elementelor pe care se sprijină ideea însăşi de domnie a legii. Disponibilitatea camerei superioare de a înfrânge voinţa unei Curţi de judecată, în numele solidarităţii de partid, nu se poate califica altfel decât ca o încălcare brutală şi deschisă a cerinţelor care definesc statul de drept. O dată cu acest vot al Senatului, întreg eşafodajul pe care se fondează ordinea constituţională este lipsit de relevanţă. Care mai este utilitatea juridică şi simbolică a unei instituţii ca Agenţia Naţională de Integritate? Şi ,mai cu seamă, care mai este poziţia constituţională a puterii judecătoreşti, în condiţiile unei ingerinţe vizibile a legislativului?

Dincolo de aceste întrebări, rămâne o certitudine legată de ziua de 30 octombrie 2012. În această zi, majoritatea din Senatul României a indicat că statul de drept şi separaţia puterilor în cadrul guvernământului încetează să mai fie un cadru funcţional în patria noastră. Este o zi de care merită să ţinem seama, dacă intenţionăm cu adevărat să ne apărăm şi să păstrăm cuceririle libertăţii.

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/30-octombrie-2012-cum-moare-un-stat-al-domniei-legii/

Stilul paranoic in politica romaneasca: El Crin si “imbecilii”

Ma intreaba unii cititori daca in Statele Unite as putea scrie un articol cu un asemenea titlu. Raspunsul este pozitiv. Exista o carte celebra de Richard Hofstadter intitulata “Despre stilul paranoic in politica americana”. Daca diagnosticul, politologic si psihologic, este corect, nu este in niciun caz vorba de vreo insulta. In cazul fostului presedinte interimar al Romaniei, cred putini se indoiesc ca avem de-a face cu o forma inflamata de manie a persecutiei si de un narcisism exacerbat. Se crede centrul lumii, buricul pamantului, salvator al neamului, fiinta providentiala din stirpea marilor conducatori de popoare. De-aici si numele pe care il folosesc pentru el, aluzie la El “Che”, “El Libertador” sau El Cid…

 

 

Doua sunt maladiile de care sufera Crin Antonescu: incontinenta verbala si delirul persecutiei. Dupa ce a afurisit Occidentul intr-un discurs de pomina rostit in stil peronist (ori mussolinian) pe stadion, micul caudillo de Dambovita isi iese din nou din fire si injura ca la usa cortului. Si-a mutat candidatura in zona “padurii nebune” si ii ataca furibund pe cei care vad in aceasta fuga proba fricii marelui chiulangiu national de o competitie veritabila. Cineva spunea ca Sandra Pralong, candidata ARD, n-ar avea sanse in fata demagogului aflat intr-o permanenta transa. Ma indoiesc.

Sandra Pralong este o intelectuala veritabila, cu merite exceptionale in lupta pentru dezvoltarea societiatii civile din Romania. Poate spune lucruri importante despre ce inseamna educatia occidentala, competitivitatea si criteriile de integritate academica. A fost consiliera pentru problemele diasporei in timpul presedintiei lui Emil Constantinescu. Este o persoana competenta si echilibrata. Pe scurt, tot ce nu este El Crin. Inteleg ca pe acea pozitiei va candidadin partea USL politologul Daniel Barbu, cel care a fost consilierul lui Crin in cele cincizeci de zile cat s-a instalat pe post de tantos interimar la Cotroceni. Va fi o lupta cat se poate de interesanta.

Cand nu mai gaseste argumente, El Crin recurge, ca si Ion Iliescu, la sudalma. Iata ultima-i isprava: “Dacă cineva crede că este îndreptăţit să folosească formula «a fugit din Bucureşti» o poate folosi. Sunt deja imun la revărsarea de ură, de calomnie, de insultă, care îmi este adresată de toată echipa bine hrănită a propagandei băsiste, aşa încât o formulă în plus nu mai contează.” Deci aceia care spun adevarul despre comportamentul las si isteroid al celui care s-a infratit cu xenofobul Gigi si care sta sluj in fata lui Felix si a lacheilor acestuia, sunt catalogati automat drept “imbecili”.

Am revazut recent, in cadrul seminarului despre dictatori si dictaturi pe care il tin la mine la universitate, filmul “Downfall” despre ultimele zile ale lui Hitler. Mecanismul mental al Fuhrer-ului, delirul de persecutie al Fuhrerului era exact acesta: toti cei care aveau cea mai mica indoiala privind geniul sau erau “tradatori” (v. cazul Moisescu-Chiliman), “cretini” si “imbecili”, instrumente ale “propagandei iudeo-bolsevice”.

Hitler spunea ca isi urmeaza destinul cu certitudinea unui somnambul. Cam asa stau lucrurile si cu omul nostru din Isaccea. Traind mereu in lumea conspiratiilor, El Crin nu poate vedea decat conspiratii in jurul sau. Este vorba de o patologie mentala care il va pierde, mai devreme sau mai tarziu. Eu unul cred ca mai devreme mai degraba decat mai tarziu.

Aisbergul revansei: Despre viata politica a Romaniei de azi

Confuzie, debusolare, demoralizare: acestea ar fi cele trei cuvinte care capteaza starea de spirit din Romania acestui sfarsit de an convulsiv si nevrozant. In pofida eforturilor pucistilor, Romania continua sa fie un stat de drept. Unul sub atac, dar unul functional. Public mai jos un scurt interviu pe care l-am dat ziarului “Jurnalul de Bacau”. Ii multumesc si pe aceasta cale lui Gabriel Pop pentru cuvintele bune pe care mi le-a trimis in momente dificile din acest an tulbure.

Redactor: – Ce parere aveti despre viata politica, de azi, din Romania?

Vladimir Tismaneanu: – Este o mare deruta, o confuzie axiologica, o bulversare a valorilor, spre a relua formularea lui Dan Tapalaga. Lovitura de stat esuata din 3-6 iulie 2012 a dovedit ca fortele anti-democratice, populist-xenofobe, anti-occidentale, corupte si cleptocratice, sunt extrem de active si urmaresc subminarea cat mai rapida a statului de drept. Nu e vorba doar de varful acestui aisberg al revansei, de duumvirii Ponta si Antonescu, ci de adevaratii papusari, Iliescu si Felix.

Incercarea de demitere a lui Traian Basescu a avut o miza care depasea persoana acestuia. Este vorba de un intreg proiect care trebuia lichidat. Actiunile de restauratie au debutat cu suspendarea din primavara anului 2007. Dan Voiculescu a condus si atunci operatiunea. Omul acesta nu-i va ierta niciodata lui Traian Basescu condamnarea dictaturii comuniste ca ilegitima si criminala. Fara acea condamnare nu ar fi avut loc transferul a mii si mii de dosare catre Colegiul CNSAS, Felix ar fi fi scapat de marea sa umilire: decizia finala a justitiei ca a colaborat cu Securitatea ca politie politica. “Cu o ura ne-mpacata” si-a jurat el atunci ca nu-l va ierta in veci de veci pe Traian Basescu.

USL este de fapt PSD-ul care a inghitit un PNL anihilat de ambitiile nesabuite ale lui El Crin. A avut loc practic sinuciderea PNL. Opozitia are nevoie de coerenta, de consecventa, de tenacitate, de imaginatie politica. Nu sunt pesimist, observ mobilizarea fortelor de centru-dreapta, urmaresc cu mare interes dezbaterile din tara. Cum stiti, nu sunt un defetist, imi place sa lupt intelectual. Ceea ce detest sunt loviturile sub centura, infamiile, miselia. Ceea ce dispretuiesc este rinocerizarea unor intelectuali deveniti pionii lui Crin, Ponta si Felix.

Red: – Exista pericolul ca democratia sa se dilueze sau sa inghete chiar daca suntem membrii UE si NATO?

V.T.: – Pericolul nu poate fi negat, s-a vazut limpede si alarmant in vara anului 2012 ca exista posibilitatea reculului, a de-democratizarii, a utilizarii formelor legale pentru distrugerea statului de drept. Pe de alta parte, a fost un test si pentru UE. Dincolo de polarizarile ideologice, dincolo de afinitatile politice, UE a pus piciorul in prag si le-a spus pucistilor ca practicile lor sunt intolerabile. A existat o robustete a institutiilor care apara statul de drept, in primul rand Curtea Constitutionala. Dar este clar ca manipularile au fost teribil de eficiente, ca Antenele si surorile lor si-au creat un public dispus sa accepte balivernele isterizante transmise necontenit.

Red.: – Cum vedeti anul politic 2013?

V.T.: – Va fi un an agitat., deopotriva economic si politic. S-a acumulat multa ura in psihologia colectiva. Nu este o ura spontana, ci una construita metodic. Cred ca razboiul cultural va continua: vor fi confruntari puternice in lumea intelectuala intre cei care sustin valorile occidentale si cei care, din varii ratiuni, s-au raliat USL-ului. Politic, va avea loc o intarire a zonei de centru-dreapta, mai ales in conditiile unei posibile guvernari USL. Nemultumirile inevitabile se vor focaliza in directia celor aflati la guvernare.

Probabil ca plagiatorul Ponta va parasi cumva prim-planul scenei politice, dar acest lucru depinde de baronii uselisti. Un lucru este sigur: cat timp Felix si Iliescu trag sforile, nu va fi pace in Romania.Pentru acesti oameni despartirea de mentalitatile si cutumele comuniste este inacceptabila. Mentalul lor este unul totalitar. Discipolii lor, Ponta si Antonescu, nu fac decat sa exacerbeze metodele invatate la scoala iliesciana de minciuni si dezinformare. Dar exista si alte forte politice in Romania, viitorul nu este concesionat sarlatanilor, snapanilor, borfasilor si demagogilor de balci.

Red.: – Si pentru ca suntem in pragul alegerilor din Statele Unite, pe scurt, cum vi s aparut desfasurarea campaniei electorale americane si, pentru Romania, cine ar fi mai bine sa fie presedinte la Casa Alba?

V.T.: – Evident, Europa nu este miza alegerilor din Statele Unite. As merge mai departe si as spune ca nu politica externa ii diferentiaza cel mai puternic pe cei doi candidati. Divergentele tin de filosofia economica si sociala. Sigur, Mitt Romney este mai putin dispus sa se angajeze in negocieri cu dictatorii din ceea ce numim “rogue states”. La fel, Romney a identificat mai limpede decat Barack Obama primejdia renasterii expansionismului rus. Faptul ca Romney s-a referit la politica de-odinioara fata de Africa de Sud (din perioada apartheid-ului) ca forma de presiune asupra Iranului este incurajator. Cred ca Romney are o perspectiva globala mai clara si mai hotarata. In timpul vizitei in Polonia a spus lucruri care sugereaza un interes mai accentuat pentru Europa de Est si Centrala decat in cazul actualului presedinte.

Red.: – Va multumim pentru analiza dvoastra si pentru rapiditatea cu care ne-ati raspuns la intrebari.

A consemnat Gabriel Pop

http://www.jdb.ro/interviu-in-exclusivitate-cu-vladimir-tismaneanu-s-a-acumulat-multa-ura-in-psihologia-colectiva/

Asaltul urangutanilor: Mircea Cartarescu despre viitorul Romaniei

Ma intreaba multi prieteni cum vad viitorul Romaniei in anul 2013 si dupa aceea. Recunosc ca imi vine extrem de greu sa fiu optimist. Sigur, lovitura de stat a esuat, dar cei care au pus-o la cale nu contenesc sa conspire impotriva statului de drept. Dezertarea unor personalitati politice precum Emil Constantinescu si Zoe Petre este cat se poate de deprimanta, dupa cum deprimanta este imbarcarea entuziasta a unor intelectuali pe corabia antonesciana in compania lui Gigi Becali si a lui Rosca Stanescu. Nu mai vorbesc de cooptarea unui distins istoric precum Dinu C. Giurescu, un om care stie exact ce a insemnat comunismul, in regimentul felixiot de turle si sobe (vorba lui Mihail Novicov). Campionul national al turpitudinii, El Crin, se declara monarhist. Regele il decoreaza pe Cornel Nistorescu (alaturi de personalitati admirabile, intre care Ana Blandiana). Libertatea este privita ca un obiect negociabil. Statul de drept este tinta permanenta a atacurilor de tip mafiot. Anticomunismul este uitat, ignorat, persiflat. Traim timpuri buimace si buimacitoare, intr-adevar.

Mojicia cea mai crasa, nesimtirea cinica polueaza spatiul public pana la a-l face irespirabil. Un istoric literar pe vremuri echilibrat echivaleaza actualul linsaj al lui Mircea Cartarescu, o oroare pe care orice intelectual care se respecta ar trebui sa o condamne fara urma de ambiguitate, fara tot felul de rasuciri sofiste, cu un imaginar dans ce-ar fi avut loc pe mormantul bardului comunismului dinastic, Adrian Paunescu. Nu, ceea ce s-a petrecut atunci a fost o o riposta justificata data bocetului national regizat de cei care conduc azi Romania. Era o reactie fireasca la ceva obscen. Ceea ce se petrece acum in raport cu Mircea Cartarescu, cu H.-R. Patapievici si cu alti intelectuali demonizati de “Antene”, este obscen.

In “Evenimentul Zilei”, autorul “Levantului” si al “Orbitorului”, acele capodopere ale literaturii romanesti pe care niciun atac mizerabil nu le va putea umbri, scrie cu trista luciditate despre actualul cosmar romanesc. Traim la ceasul in care urangutanii isi fac de cap, iar Romania risca sa devina un alt Belarus:

Obrăznicia sfruntată, pescuitul în ape tulburi, nerespectarea legilor, tirania majorităţii, populismul agresiv, holocaustul cultural, atentatul la fibra morală a naţiunii, fireşti când eşti guvernat de un plagiator şi de un Adolf în miniatură, ne vor scoate până la urmă din Occident şi ne vor arunca acolo unde pare că vrem să dovedim, mereu şi mereu, că ne e locul: unde şi-a dus surdul roata şi mutul iapa, unde şi-a-nţărcat dracul copiii, lângă Moldova, Ucraina şi Belarus. Nu ştiu dacă cei ce ne conduc azi şi-au propus deliberat performanţa asta, nu ştiu dacă şi-au vârât şi ruşii coada în planurile lor, dar şi aşa, şi aşa, tot acolo ajungem. Nu mai cred în trezirea, în al unsprezecelea ceas, a României.

Romanticii credeau că fiecare popor are un geniu bun care veghează asupra sa. Al nostru cred că s-a sinucis de ruşine şi umilinţă în vara teribilă care ne-a pus pe şinele catastrofei. Vom avea ce ne-am dorit: o ţară şterpelită şi vârâtă-n buzunar de cefele groase din parlament, o ţară de o sărăcie (inclusiv de idei, de valori, de modele) cum n-a mai cunoscut ea în istoria ei modernă. În schimb bogată în ură şi în dispreţ, în frustrări şi complexe de inferioritate, în mitocănie şi proastă creştere.

Un lucru nu vor putea face însă cei care vor însângera după alegeri trei sferturi din sala Parlamentului: nu vor aduce prosperitatea promisă, nici măcar nu vor putea menţine sărăcia de azi. Leul se va prăbuşi tot mai vertiginos, gafele din economie şi finanţe vor avea consecinţe draconice şi frământările sociale nu vor mai putea fi controlate prin Antene şi prin veşnica supapă Băsescu.

Apocalipsa noastră va fi şi apocalipsa lor, şi nu se vor găsi destule capete ale lui Moţoc ca să mulţumească un popor minţit cu cinism de cinci ani de zile. USL nu va avea un sfârşit bun. Pe cât e de monstruos, ca un Transformer de pe Cartoon Network, pe atât se va prăbuşi mai adânc, “ca un copaci mare”, cum ar spune cronicarul. Până atunci însă nu va lăsa piatră pe piatră în România, căci de 22 de ani nu ştiu formaţiune politică atât de pornită pe pângărire şi distrugere.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/SENATUL-EVZ-Apocalipsa-acum-1007612.html

 

Epidemia de paranoia: Marea “conspiratie” a ziaristilor straini

In anii 60, Mircea Crisan se distra, cu voie de la partid, pe seama unui imaginar corespondent american, probabil agent al CIA, care habar n-are de Romania reala, dar trimite reportaje mincinoase, menite sa calomnieze munca eroica si plina de abnegatie a poporului. A venit randul sau sa paraseasca Romania si sa spuna cu totul altfel de bancuri. La ora actuala, propagandistii marturisiti sau nu ai USL desfasoara o campanie intensa impotriva jurnalistilor straini care indraznesc sa scrie despre naravurile autoritariste ale guvernarii Ponta-Antonescu. Au fost vestejiti corespondentii unor mari ziare, de la “Frankfurter Allgemeine” la “Financial Times” si “Le Monde”.

Acuzatiile sunt extrase din vechea recuzita stalinista, actualizata in anii 90 de Ion Iliescu si aparatul sau de dezinformare. Opozitia este taxata drept “anti-patriotica”, “tradatoare”, “venala” si cate altele. Jurnalistii straini sunt in cel mai bun caz naivi ori chiar stupizi, daca nu de-a dreptul mercenari platiti din fondurile secrete ale fostului ICR (prezentat de “liberalul” Rosca Stanescu drept camuflaj pentru teneborase operatiuni SIE). Un comentator cu intense simpatii de stanga (in directia radicala, pentru care Marx insusi nu a fost suficient de revolutionar!) il acuza pe Andrew Gardner, de la “European Voice” de imbecilitate. Personajul nu-si cenzureaza umorile, la lasa sa se dezlantuie in voie. Nu, Victor Ponta nu este un om de stanga, ne asigura respectivul, el ar fi chiar un “centrist”. Bine ca nu “impaciuitorist”. Nu a acceptat Ponta punctajul lui Barroso? Omul avea candva umor. La ora actuala este doar un ventriloc intunecat, ranchiunos si chinuit. Intre atatea efecte nefaste, sa notam faptul ca ideologia distruge simtul umorului. Ideologul este prin definitie o fiinta incruntata.

Ne intalnim din nou cu sindromul fortaretei asediate, propriu stalinismelor dintotdeauna. Criticile din presa straina, bine documentate si lipsite de partizanate locale, sunt caricaturizate pana la completa desfigurare. Se cultiva suspiciuni paranoice. Strainul este prin definitie hain, ticalos, idiot si rau-intentionat. Se agita, precum pe vremea lui Ceausescu, lozincile neamestecului in trebuirile interne, ale egalitatii in drepturi, ale independentei si suveranitatii, sunt folosite aceste teme pentru a legitima o putere care se confrunta cu un acut deficit de credibilitate internationala.

Este vorba de contrapartea mediatica a ceea ce Ponta si Antonescu intreprind politic: izolarea tarii, despartirea de Europa, demonizarea oricui indrazneste sa arate adevarata natura, ostila statului de drept, a actiunilor lor. Conspiratorii care au pus la cale lovitura de stat esuata din 3-6 iulie 2012 mizeaza pe acei jurnalisti dispusi sa scrie, cu un iresponsabil cinism, despre reaua credinta a presei straine. O singura exceptie pe agenda defaimarii: “Vocea Rusiei”, acel megafon putinist despre care bravii comentatori uselizati din Romania pastreaza o tacere de mormant.

Pentru comentarii:

http://hydepark.ro/articol/articol/marea-conspiratie-a-ziaristilor-straini-1126.html

Adio, PNL: Încetaţi să pălmuiţi istoria României, domnule Antonescu!

Actualul Partid Naţional Liberal este o caricatură penibilă a ceea ce înseamnă tradiţia liberalismului românesc. Deveniţi argaţii lui Felix, nimic nu-i îndreptăţeşte pe Crin Antonescu, Relu Fenechiu, Puiu Haşotti, Eugen Nicolaescu, Andrei Marga şi alţi baroni ai acestei formaţiuni aşa-zis naţională şi liberală, să invoce o moştenire morală şi politică pe care au reuşit să o profaneze fără urmă de jenă. Dar, ca şi cum faza întâi a rinocerizării, alianţa cu Iliescu-Geoană- Ponta şi Felix, n-ar fi fost suficientă, trebuia să vină şi faza următoare, becalizarea. Crin Antonescu comite o enormă impietate spunând că familia Brătianu a făcut compromisuri asemănătoare cu ale sale. Familia Brătianu nu a bătut palma cu securiştii, cu politrucii bolşevici, cu clovnii de bâlci, cu plagiatorii mitomani şi cu demagogii iresponsabili. Încetaţi să pălmuiţi istoria României, domnule Antonescu!

În decembrie 2009, l-am asemuit pe Crin Antonescu cu Gh. Tătărescu. Amicul meu Toader Paleologu mi-a reproşat acest lucru şi avea dreptate. Nu, personajul caudillist în zdrenţe pe care îl numesc El Crin nu este omul care, sub teribile vremi, a făcut compromisuri pe care noi le putem regreta, dar care nu erau nicicum rezultatul unei opţiuni valorice libere. Vă rog, domnule profesor de istorie Crin Antonescu, puneţi frâu avalanşei de minciuni pe care le debitaţi despre istoria liberalismului din România. Dinu Brătianu a murit în puşcărie pentru că a crezut într-o Românie cinstită, tolerantă şi democratică. În anii războiului, când dictatorul Ion Antonescu organiza Holocaustul în România, Dinu Brătianu a protestat, nu a fraternizat cu xenofobia delirantă şi asasină. Nu-i mai invocaţi pe Brătieni pentru a va acoperi turpitudinile!

Am regăsit textul articolului meu publicat pe platforma online „Contributors”, din 9 ianuarie 2011, în momentul în care am decis să returnez Premiul Brătianu al PNL. Nu mă aşteptam însă să se ajungă până la ceea ce trăim în aceste zile, la un abisul nesimţirii. Am acceptat premiul în 2001 fără să ştiu că, pe baza documentelor ulterior făcute publice de CNSAS, din juriu făceau parte şi personalităţi care au colaborat cu Securitatea. În 2000, Premiul “Brătianu” a fost acordat d-lui Mugur Isărescu. În 2002, premiul i-a revenit d-lui Andrei Marga care a anunţat cu acel prilej înscrierea în PNL. Evolutia, ori mai precis spus involutia sa ulterioara nu mai necesita comentarii.

În altă ordine de idei, în aceste zile au apărut online documente privind sumele cheltuite cu mine de ICR în 2011. Nu e necesar să spun care este scopul. Precizez că am fost iniţiator şi coordonator al conferinţei internaţionale despre destinul intelectualilor în secolul douăzeci la Washington, ca parte a unul proiect multianual de colaborare între ICR, Woodrow Wilson International Center for Scholars şi universităţile Georgetown şi Maryland. Onorariul a reflectat atât statutul de organizator cât şi faptul că am prezentat una din cele două prelegeri principale ale conferinţei. Cealaltă a fost susţinută de prestigiosul filozof politic, Mark Lilla, profesor la Columbia University.

Toate informaţiile se găsesc în domeniul public, în rapoartele de activitate anuale ale ICR. Ce este dincolo de zona civilităţii este faptul că profesorul universitar, politolog şi jurnalist, unul dintre intelectualii remorcaţi de USL, Stelian Tănase, a publicat, în prima fază, documente contractuale semnate de mine si de ICR în forma completă, cu date personale neanonimizate. Acest lucru a fost comis deliberat, informaţia neavând altă sursă decât actuala conducere a ICR. Se ştie ca am fost adeseori ameninţat cu moartea. Oare nu mai există nicio limită?

Mă simt onorat că mă aflu alături de Mircea Cărtărescu în vizorul politrucilor becalizaţi

Public aici articolul aparut in “Evenimentul Zilei”, 22 octombrie 2012, semnat de Andreea Udrea, despre incalcarea flagranta a unor proceduri esentiale pentru mentinerea unui climat respirabil in viata publica romaneasca. Faptul ca ICR-ul condus de Andrei Marga a ajuns sa trimita unor bloguri private ale unor intelectuali aserviti USL-ului, pecum Stelian Tanase, documente care contin informatii strict personale despre autori considerati “dusmanosi”, este scandalos si reclama interventia justitiei. Exista reguli de convietuire democratica  a caror transgresiune transforma Cetatea in jungla.

Într-un articol publicat pe contributors.ro, politologul Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland şi fost preşedinte al Comisiei Prezidenţiale care a condamnat comunismul, lansează o aspră critică la adresa lui Stelian Tănase (fost membru în acea Comisie), care a publicat pe blogul personal copii ale unor documente contractuale semnate de Tismăneanu şi ICR în 2011. Renumitul politolog afirmă că documentele prezentate sunt perfect legale, dar acuză faptul că Stelian Tănase i-a făcut publice inclusiv informaţii strict personale, precum: seria şi numărul paşaportului, numărul contului în banca şi adresa personală, ce nu puteau fi obţinute fără complicitatea ICR.

“Acţiunile izvorâte din ură sunt deopotrivă repugnante şi stupide. Dar pot fi şi extrem de nocive.Pe blogul lui Stelian Tănase, istoric al comunismului românesc, odinioară militant al societăţii civile anticomuniste şi antisecuriste, astăzi un înfocat militant USL, au fost publicate copii ale unor documente contractuale semnate de mine şi de ICR în anul 2011. Documentele sunt perfect legale şi includ deopotrivă date ce ţin de domeniul public şi unele strict personale”, scrie Vladimir Tismăneanu, într-un text publicat pe www.contributors.ro

 

Renumitul politolog a adăugat că cei care i-au transmis datele personale nu pot fi alţii decât cei aflaţi în conducerea ICR, în speţă, Andrei Marga, Ştefan Popescu şi Mihai Milca.

“Profesor universitar, romancier, politolog şi jurnalist, director al revistei “Sfera politicii” din al cărei colegiu editorial fac parte), Stelian Tănase a ştiut ce face. La fel cum au ştiut şi nemernicii care i-au furnizat documentul. Nu poate exista altă sursă pentru transmiterea acestor documente în forma completă, cu date personale neanonimizate, decât ICR-ul condus de domnii Andrei Marga, Ştefan Popescu, Mihai Milca etc”, a mai punctat Tismăneanu.

Vladimir Tismăneanu a mai completat, că în acest context, se simte onorat să se afle alături de scriitorul Mircea Cărtărescu în atenţia “politrucilor becalizaţi”.

“Fapt este că, în urma unor proteste ale unor funcţionari ICR, au fost anonimizate, după un interval destul de lung ţinând cont de urgenţa situaţiei, informaţiile strict personale: seria şi numărul paşaportului meu, numărul contului în bancă, adresa personală. Demiterea cu maximă celeritate şi fără niciun argument public a domnilor Dan Croitoru şi Valentin Săndulescu din funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct al ICR a fost menită să pregătească drumul pentru abuzurile care se în lanţ. Între care această infamie împotriva mea. Mă simt onorat că mă aflu alături de Mircea Cărtărescu în vizorul politrucilor becalizaţi”, a susţinut Vladimir Tismăneanu.

Renumitul politolog a mărturisit că a fost chiar ameninţat cu moartea şi a adăugat că inclusiv acesta este un semn de disperare al actualei Puteri.

“Aceste lucruri au fost comise cu sânge rece şi deliberat, ştiindu-se perfect că am fost adeseori ameninţat cu moartea. Mai pot fi numiţi cei care recurg la asemenea abjecţii intelectuali? Până acum, lucrau prin interpuşi, prin diverşii Ciuvică. Acum au ieşit la atac ei înşişi, caizii. Să fie un semn de disperare? Mi se dă, încă o dată, un avertisment: ori te potoleşti, ori te distrugem. Pe data de 13 octombrie, un cetăţean din Canada se adresa prin e-mail preşedintelui Universităţii mele pentru a afla dacă această instituţie “mă trimite în România” să fac ceea ce fac. Ponta, Antonescu şi ciracii lor n-au auzit încă de autonomia universitară reală şi de independenţa intelectualilor. În plus, le reamintesc că am primit, pentru activitatea mea pe linia democratizării în lumea post-comunistă, deci şi în Romania, premiul “Distinguished International Service” din partea Universităţii Maryland”, a completat Tismăneanu.

În mai 2012 premierul Victor Ponta l-a “eliberat” din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiintific al IICCMER pe profesorul Vladimir Tismaneanu, un specialist recunoscut pe plan internaţional pe teme legate de comunism şi post-comunism.

Citiţi mai mult: Tismăneanu, despre Marga şi Tănase: Mă simt onorat că mă aflu alături de Cărtărescu în vizorul politrucilor becalizaţi – Partide > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Tismneanu-despre-Marga-i-TnaseM-simt-onorat-c-m-aflu-alturi-de-Crtrescu-n-vizo.html#ixzz2A3wOwjnA
EVZ.ro

Utopia mântuirii obștii: Valentin Stanga si Tom Gallagher despre “Diavolul in istorie”

Totalitarismul va ramane marea problema a filosofiei politice si in veacul al XXI-lea, scria Marcel Gauchet. Departe de a se fi stins, pasiunile utopice continua sa mobilizeze si galvanizeze nevroze mistuitoare, entuziasme de masa, energii febrile si pulsiuni colective. Violenta este din nou exaltata ca avand functie purificatoare. Excitatiile ideologice continua sa fie contagioase. Teleologia marxista, expresia absoluta a mesianismului revolutionar modern, renaste sub noi infatisari, pariind pe angoase, frustrari si derute reale. Eseistul Valentin Stanga mi-a trimis un scurt, dar extrem de dens, eseu-recenzie despre noua mea carte pe care il public aici cu bucurie si gratitudine. Reflectile sale se intalnesc acelea ale profesorului britanic Tom Gallagher, unul dintre cei mai avizati si fini cunoscatori ai spatiului ideatic si politic al Europei zilelor noastre.

The Devil in History (University of California Press, 2012) de Vladimir Tismaneanu e o reușită captivantă: are vastitate exegetică, are nerv critic, are mulți ciorchini de erudiție. Însă dincolo de meritele ei academice, cartea te pune pe gânduri, te solicită cognitiv, îți cere, parcă, să ieși din convenția lecturii de acumulare și să participi, harnic, la consolidarea unui pariu existențial ce nu mai suportă echivocuri și tergiversări. Gândul ei te pune în alertă hermeneutică, îți impune o veghe și o atenție la veac în precaritatea cărora ai simți că neglijezi o datorie esențială. Să mă explic.

Cred în Dumnezeu și, prin urmare, în prezența laborioasă a Adversarului în diacronia Imanenței. De aceea, când vreau să fixez interpretativ chipul Diavolului în acțiunea sa istorică, merg îndărăt până la narațiunea păcatului strămoșesc, a gestului deviant al protopărinților. Cum îmi apare Șarpele auroral la capătul lecturii textului biblic? Rezumativ, Șarpele e cineva care separă (gr. diaballein), divide, scindează. Cuplului primordial îi trece, de pildă, ideea unei cunoașteri libere de autoritatea divină. Mai precis, păcatul originar stă într-un ofidism epistemologic, anume în convingerea – toxică existențialmente – că poți afla și manipula Adevărul fără tutelă sacră. « Îndrăzniți să cultivați cuoașterea pe cont propriu! », insistă Șarpele Genezei. Promisiunea era imensă: la capătul acestui gest transgresiv, Adam și Eva urmau să devină zei, să se desprindă, deci, de regnul subaltern ce le fusese alocat de Creator și să „promovezeˮ ontologic. Or, cunoaşterea autonomă se dovedește, neîntârziat, reprehensibilă și ucigașă.

Secolul XX repune în scenă retorica separatistă a Diavolului. De această dată, însă, accentul e mutat de pe iluzia îndumnezeirii individului pe utopia mântuirii obștii. Transcendența e evacuată filozofic (când nu grosolan) din ordinea realului, în timp ce materia, respectiv angrenajul social capătă prestigiu absolut și însemnătate științifică exclusivă. A decela legile Istoriei și a obține, pe cale rațională, formula metabolică a colectivităților duce, în cele din urmă, la cristalizarea unui amplu manifest soteriologic. Diavolul renunță la scenariul egoist (prelucrat inteligent de doctrinele liberalismului clasic) și promite, de această dată, Paradisul terestru, opus Ierusalimului ceresc. Eshatologia nu îi mai aparține Demiurgului (just în absolut), ci Partidului, legitimat de cunoașterea hierurgică a întregului scenariu intramundan. Încă o dată, oferta Diavolului sfîrșește în fals și hecatombă. Înstrăinată de cer și de modestia antropologică a bunului-simț, umanitatea repetă, cu obeze statistici de plâns și sânge, Căderea. Gulag și Holocaust – sau bifurcarea înspre Stânga și înspre Dreapta a limbii Șarpelui în istoria secolului trecut.

În fond, despre limba despicată a Șarpelui tratează cartea lui Vladimir Tismaneanu. Și o face cu verva responsabilă și acribia cuiva vindecat, la timp, de eleganța perfidă a acestei reptile…

In recenzia pe care o semneaza in revista “International Affairs” (Vol. 88, No. 5, September 2012, pp. 1141-1142), profesorul Tom Gallagher scrie:

At a time when liberal values are showing their frailty and salvationist mythologies are returning to favour in different places, an absorbing comparative essay is provided on the origins, ravages, and ultimate failure of the radical totalitarian movements of the last century: communism and fascism. Vladimir Tismaneanu is an appropriate guide, a polymath steeped in the philosophical , literary and social science texts spawned by defenders, apostates anad analysts of this phenomenon. … (The book) offers a reminder to desensitized, rather neurotic and often these days self-pitying Europeans about how absolute the collapse was when fanaticism and rigid certainties replaced reason and moderation in the pursuit of political goals”. (La un ceas cand valorile liberale isi arata fragilitatea si mitologiile salvationiste sunt din nou favorizate in unele locuri, ne este oferit un captivant eseu comparativ asupra originilor, ravagiilor si esecului final al miscarilor radicale totalitare ale secolului trecut: comunismul si fascismul. Vladimir Tismaneanu este un ghid potrivit, un erudit bine informat privitor la textele filosofice, literare si din domeniul stiintelor sociale ale partizanilor, apostatilor si analistilor acestui fenomen. … (Cartea) ofera un memento europenilor desensibilizati, nevrotici si mai degraba inclinati spre auto-compatimire despre natura absoluta a colapsului produs atunci fanatismul si certitudinile rigide au inlocuit ratiunea si moderatia in urmarirea scopurilor politice).

In remarcabilul sau eseu “The Violent Visions f Slavoj Zizek”, aparut in “The New York Review of Books” (July 12, 2012, pp. 22-24), distinsul ganditor politic John Gray ajunge la urmatoarea concluzie despre un caz paradigmatic de intelectual “desensitized, neurotic, rather self-pitying”:

In a stupendous feat of intellectual overproduction, Zizek has created a fantasmatic critique of the present order, a critique that claims to repudiate practically everything that currently exists and in some sense actually does, but that at the same time reproduces the compulsive, purposeless dynamism  that he perceives in the operations of capitalism.  Achieving a deceptive substance by endless reiterating  an essentially empty vision, Zizek’s work–nicely illustrating the principles of paraconsistent logic–amounts in the end to less than nothing.” (Intr-o uluitoare experienta de supraproductie intelectuala, Zizek a creat o critica fantasmatica a ordinii prezente, o critica ce pretinde sa repudieze tot ce exista acum si intr-un anumit sens o si face, insa in acelasi timp reproduce dinamismul constrangator si lipsit de scop pe care el il percepe in operatiunile capitalismului. Realizand o substanta inselatoare prin repetarea necontenita a unei viziuni esential vida, oprea lui Zizek–care ilusteaza clar logica paraconsecventei–sfarseste prin a fi mai putin decat nimic.)

Filosoful Chisinevschi de la ICR

 

Fost presedinte al Consiliului Asociatiilor Studentilor Comunisti din Centrul Universitar Cluj, fost Rector al Universitatii “Babes-Bolyai”, fost ministru, fost marxist-leninist, fost propagator al “socialismului multilateral dezvoltat”, fost bursier in stiinte sociale in Republica Federal Germania in anii 70, fost taranist, fost bursier la Woodrow Wilson Center si la National Endowment for Democracy (cunosc bine subiectul, am scris scrisori pentru el), fost ce mai vreti domniile voastre, actualul mini-dictator cultural Andrei Marga are precursori de trista amintire la capitolele complex de inferioritate, resentiment vindicativ, autoritarism, izolationism si provincialism. Sa-i numim pe unii dintre ei.

Cominternist din categoria cea mai dura, Iosif Chisinevschi a fost patronul lui Leonte Rautu. Au colaborat in chip nefast pentru anihilarea culturii romanesti, au persecutat impreuna intelectualii din Romania, de la Lucian Blaga, N. Carandino, Nicolae Margineanu, Edgar Papu, Alice Voinescu, Serban Cioculescu si Vladimir Streinu la N. Steinhardt, Constantin Noica, Dinu Pillat, P. P. Negulescu, Dimitrie Gusti si Gall Gabor. Chisinevschi s-a prabusit politic in 1957. Perfectul acrobat Leonte Rautu a continuat sa danseze cadrilul ideologiei oficiale pana in 1981 cand Nicolae Ceausescu a decis sa se debaraseze de el.

Cei doi tartori s-au completat reciproc, desi se detestau visceral. Ii unea mentalitatea jdanovista. Dumitru Popescu-Dumnezeu a dus mai departe mostenirea lor obscurantista “pe noi culmi de progres si civilizatie”, adica spre noi abisuri de bezna spirituala. Tocmai de aceeea mi-am ingaduit acest titlu, ca o adaugire la excelentul articol al lui Grigore Cartianu despre “Leonte Rautu de la ICR”, aparut in “Adevarul”. Filosoful unificarii europene se comporta azi ca un lugubru politruc din anii 50. Sinistra emisiune de linsare a lui Mircea Cartarescu de pe “Realitatea TV” a fost de fapt o prezentare a echipei care conduce ICRul neo-chisinevschian.

Pe blogul lui Stelian Tanase a fost publicata noua structura a conducerii ICR. Voi scrie un articol separat. Notez, pentru moment, doar un nume: “Domnul Mihai Milca se numește în funcţia de Director General al Direcţiei Generale a Reprezentanţelor în Străinătate din cadrul Institutului Cultural Român.” Sociologul Mihai Milca, conferential la SNSPA, autor al unor carti despre propaganda politica si Holocaust, a fost directorul Bibliotecii Romane din Roma intre 1987 si decembrie 1989. In acel moment nu mai functionau decat doua asemenea bibliote (mai precis, oficine securist-propgandistice) cea de la Roma si cea de la New York. La New York a fost trimis istoricul Andrei Busuioceanu. Cei doi directori au fost rechemati imediat dupa revolutie. Andrei Busuioceanu a plecat la Washington ca atasat cultural. A cerut si a primit azil politic in Statele Unite in 1991 pentru ca nu mai voia sa faca dupa revolutie ce facuse si inainte. Oare ce facea? Poate ne spune noul director general din cadrul ICR. Nu incape indoiala: Revin stafiile.

Populismul becalizant, sustinut de actuala echipa din fruntea PNL, din care face parte si Andrei Marga, se intalneste astfel cu o revenire a fantomelor lui Nicolae Moraru, Traian Selmaru, Mihai Novicov si ale protocronistilor Adrian Paunescu, Eugen Barbu, Mihai Ungheanu, Paul Anghel, Nicolae Dragos-Racanel si Artur Silvestri-Tarnacop. Ma intreb cat va mai dura pana la numirea lui Sorin Rosca Stanescu in Comitetul Director, sa-i tina companie liberalei Zoe Petre. Nu stiu ce s-a petrecut ca nu a fost inca numit politologul Stelian Tanase, cunoscut prin gratitudine, decenta, sinceritate si onoare (vezi in acest sens mizeriile la care se preteaza in aceste zile pe blogul sau). Ca tot a ajuns la putere acolo, ca si la “Realitatea TV”, ”Ziua de Cluj” si amicii sai. Pentru moment, filosoful Ioska Chisinevschi-Marga da dispozitii.

Iata cateva fragmente din artcolul antologic al lui Grigore Cartianu si linkul:

Se numeşte Andrei Marga şi se comportă precum culturnicii anilor ’50. Instalat de o lună la cârma Institutului Cultural Român, a dat deja numeroase dovezi ale viziunii sale reformatoare.

Este deja celebră povestea cu caloriferul pe post de „agent cultural” al României în lume. Ridicolul acestei propuneri este depăşit doar de grotescul unor documente emise de ICR sub preşedinţia lui Marga. De exemplu, „Notificarea privind consolidarea Institutelor Culturale Române din exterior”, în care se pune în vedere că „o îndatorire permanentă a personalului ICR este depistarea clişeelor denigratoare şi a comentariilor tendenţioase la adresa României”.

Dar dl Marga nu se potoleşte. Într-un interviu acordat revistei „Observator Cultural”, indică şi câteva nume de scriitori care ar trebui traduşi în străinătate pe banii ICR: Augustin Buzura, D.R. Popescu, Nicolae Breban. Mai mult, avansează pe un teren periculos, care arată modul discreţionar în care sunt alocate subvenţiile: „După părerea mea, în listă (pentru Salon du Livre, Paris, 2013 – nota red.) era bine să intre şi istoria, şi exegeza literară din România. Era bine să se vadă mai bine romanul românesc. Vă dau un exemplu: Eugen Simion a publicat în româneşte o carte, «Tânărul Eugen Ionescu». O astfel de carte, la Paris, poate avea un mare succes. Am dat imediat dispoziţie să înceapă traducerea”.

Brrrrr! Acest „am dat imediat dispoziţie să înceapă traducerea” este un autodenunţ magistral, care arată gândirea de tip Leonte Răutu a activistului Andrei Marga. Mecanismul firesc este cu totul altul: editurile străine îşi aleg titlurile pe care vor să le publice şi se adresează ICR pentru subvenţionarea traducerii. Or, dl Marga „dă dispoziţie” că trebuie tradusă cutare sau cutare carte… Dacă francezii chiar îşi doresc volumul lui Eugen Simion, îl nominalizează ei, nu aşteaptă să le fie băgat pe gât de către un politruc de la Bucureşti!

Dar dl Marga nu este priceput doar la cultură, ci şi la chestiuni bugetare. Atât de priceput e, încât, în plină criză, i-a trecut prin cap să umfle organigrama ICR cu încă 33 de posturi! Nu-i ajung cele deja existente pentru a-şi plasa tot felul de tovarăşi şi tovărăşiţe, inclusiv femei de serviciu ridicate la rang de directoare. Nu-i este suficient să-i dea afară pe toţi oamenii lui Patapievici, trebuie să mai inventeze 33 de joburi pentru a satisface poftele diverselor clientele (personală, de partid, de alianţă etc.).

Din fericire, la Ministerul Finanţelor Publice se află un om cu minţile la el. Şi, în orice caz, mult mai responsabil decât lunaticul Marga. Se numeşte Florin Georgescu şi arată că nu degeaba a lucrat atâţia ani la Banca Naţională, lângă Mugur Isărescu. Răspunsul domnului Georgescu la solicitarea domnului Marga, prin adresa nr. 366.471 / 09.10.2012, este ferm şi ridiculizant.

http://www.adevarul.ro/grigore_cartianu/Leonte_Rautu_de_la_ICR_7_794390556.html#

Articol aparut in editia online a revistei 22 si pe site-ul Contributors. Pentru comentarii:

http://www.revista22.ro/filosoful-chisinevschi-de-la-icr-si-oamenii-sai-18688.html

http://www.contributors.ro/cultura/filosoful-chisinevschi-de-la-icr/