Dupa 80 de ani: Nazismul, bolsevismul si catastrofele secolului XX

Au trecut 80 de ani de la acel moment fatidic. Pe 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler devenea cancelar al Germaniei. Inscaunat de ultimul presedinte al Germaniei weimariene, maresalul Hindenburg, cel care era desemnat drept Fuhrer nu era reactionarul inveterat, instrumentul capitalismului monopolist descris de propaganda comunista, ci un revolutionar de semn contrar in raport cu bolsevismul. Scopul sau era distrugerea sistemului democratiei liberale reprezentat de Republica de la Weimar. Nu era atacat doar liberalismul, ci intreaga traditie a umanismului european, deci si directia conservatoare, parlamentarismul, constitutionalismul, statul de drept. Bolsevismul si fascismul au purtat un razboi pe viata si pe moarte cu spiritul critic.
 
Fascismul, cum scria regretatul ganditor liberal roman Alexandru George, era un bolsevism alb. Revolutia national-socialista avea mai multe obiective: construirea unei comunitati presupus populare (de fapt rasiale), prin eliminarea celor perceputi drept factori patogeni, in primul rand a evreilor. Primul pas a fost excluderea, al doilea a fost eliminarea, al treilea, final, exterminarea. Se instituia starea de urgenta permanenta si erau create lagarele de concentrare. Dupa cateva saptamani, folosind pretextul incendierii Reichstagului, se termina cu partidele politice. Ramanea un singur partid, NSDAP (Partidul National Socialist al Muncitorilor din Germania). Nu era de fapt un partid, ci o miscare revolutionara intemeiata pe fanatism si devotament neconditionat pentru lider. Ideologia in cazul Germaniei hitleriste, ca si in acela al Uniunii Sovietice si al Italiei lui Mussolini, nu era doar discurs despre putere, era chiar puterea. Erau ceea ce sociologul Daniel Chirot numeste tiranii ale certitudinii. Nazismul, ca si bolsevismul, era o religie politica seculara.

National-socialistii erau nationalisti extremisti, in realitate rasisti, dar si socialisti. Nu erau doar maniaci antisemiti, dar si adversari a ceea ce ei denuntau drept “plutocratia capitalista”. Aveau in comun cu bolsevicii numeroase lucruri, inclusiv cultul partidului unic, al Liderului absolut, exaltarea violentei oarbe si cultivarea unei ideologii exclusiviste. Expansionismul se afla in inima proiectului nazist. La fel si minciuna propagandistica. Hitler a fagaduit renasterea unei Germanii demne. Multi s-au lasat sedusi de demagogia sa. Ceea ce dorea de fapt era dominatia globala. Capitala imperiului nazist urma sa se numeasca Germania.

Nazismul, ca si comunismul, a fost un sistem mitocratic, deci unul care consacra suprematia miturilor politice salvationiste. Hitler era eroul izbavitor, noul Siegfried, iar antisemitismul, fundamentul doctrinei naziste, promitea mantuirea umanitatii. Era, spre a-l cita pe istoricul Saul Friedlander, un antisemitism redemptiv. Odata cu atacul impotriva URSS, in iunie 1941, se planifica Holocaustul. Sistemul lagarelor naziste era similar, in multe privinte, Gulagului. Se organiza si se promova in chip statal resentimentul. Slavii si populatia roma erau decretati fiinte inferioare, la fel cum Stalin proclamase “kulacii” (“chiaburii,” de fapt taranii cu venituri decente) vermina. Construit ideologic, inamicul era demonizat. Evreii trebuiau sa dispara cu desavarsire. Ceea ce-a urmat se stie. In 1939, cei doi monstri totalitari, anticomunistul Hitler si antifascistul Stalin au semnat, prin ministrii lor de externe, Ribbentrop si Molotov, infamul Pact. A urmat atacul asupra Poloniei, a inceput, la 1 septembrie cel de-al II-lea razboi mondial. In ianuarie 1933 demara o serie de catastrofe ale caror consecinte le simtim si azi.

Pentru comentarii:

http://hydepark.ro/articol/articol/nazismul-bolsevismul-si-catastrofele-secolului-xx-1224.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: