De unde venim, cine suntem, incotro mergem? Scrisoare deschisa domnului Alexandru R. Florian

Democratia si memoria sunt inseparabile. O democratie fara memorie este un decerebrata. Tocmai din acest motiv sunt cat se poate de necesare dezbaterile despre un trecut care este departe de a fi disparut. Pe forumul de pe platforma “Contributors” a postat doua comentarii istoricul Alexandru R. Florian. Intre altele, domnia sa sustine ca, daca as fi  fi fost acceptat in structurile invatamantului superior din Romania, n-as mai fi plecat din tara si n-as fi devenit un “fals disident”. Propune asadar o fictiva biografie contrafactuala pentru a o nega si a o desfigura pe aceea reala. Mai sustine el ca in scrierile mele as “terfeli” diverse persoane. Public raspunsurile mele sub forma a  ceea ce, in chip neasteptat, a devenit acum o scrisoare deschisa. C’est toi qui l’a voulu, Georges Dandin…

Stimate domnule Alexandru Florian,

Nu stiu ce va ingaduie sa ma tutuiti pe un forum public si sa folositi un ton insultator, mai ales utilizand o adresa de e-mail care nu cred ca este destinata unor asemenea scopuri. Daca va referiti cumva, in comentariul Dvs, la profesorul de socialism stiintific Radu Florian, unul dintre cei mai infocati stalinisti din anii 50, ca o “persoana pe care o terfelesc de ani de zile”, v-as indemna sa va moderati tonul. Este adevarat ca in anii 70 profesorul Florian a adoptat pozitii mult mai putin rigide decat mai devreme, mergea si el in pas cu timpurile, se “de-stalinizase” mental. Nu stiu sa fi regretat vreodata public propria participare la orgiile ideologice staliniste. Nu ma refer la condamnari abstracte, ci la referinte precise la propriile texte si fapte.

Paul Gauguin, “De unde venim, cine suntem, incotro mergem?”

In plus, este adevarat ca nu a cantat osanale peste masura liniei oficiale. Dar nici nu s-a delimitat de acesta de o maniera explicita, nu stiu sa fi trimis in Vest macar un text critic, fie si sub pseudonim, a continuat sa fie un “intelectual organic” al PCR. Daca nu minte (si de ce ar minti pe acest subiect?), dl Stefan Andrei spune ca se vedeau si conversau. Despre ce? Banuiesc ca nu despre teatru.

Mai putin vocal decat un Ion Tudosescu, mai cultivat decat un Vasile Nichita, poate mai temerar decat un Ion Ianosi, dar coleg, pe “frontul stiintelor sociale”, cu acestia. Sa tii, vreme de decenii, cursul de socialism stiintific la cea mai ideologizata facultate a invatamantuolui de stat din Romania, chiar la Sectia de Filosofie, insemna ca, in chestiunile esentiale, “prezentai incredere”. Ca o facea cu oarecare gratie gramsciana :) , este incontestabil. Va asigur ca nu scriu “numai dupa ureche”. Daca va referiti la profesorul Ion Ianosi, iarasi, mai sunt destule de adaugat. Si nu dintre cele care sa-l aseze pe un piedestal al spiritului critic si al onoarei. Ori poate va referiti la “terfelirea” premierului plagiator? Ori la “terfelirea” ministrului negationist al Holocaustului Dan Sova, in a carui “apostazie”, rezultata, se spune, dintr-o meteorica vizita la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, pareti a crede? Din nou, stimate domnule Alexandru Florian, putina prudenta nu strica.

Ceea ce stiu sigur este ca nu va referiti la ce-am scris despre profesorul Tudor Bugnariu, et pour cause:

http://lapunkt.ro/2013/01/24/lucian-blaga-tudor-bugnariu-si-totalitarismul/

http://lapunkt.ro/2013/01/31/despre-marxism-si-comunismul-din-romania/

Daca tot este sa fim exacti, stimate domnule Alexandru R. Florian, nu am candidat niciodata pentru un post la vreo catedra de socialism stiintific. Nu am batut la portile Academiei “Stefan Gheorghiu”. Am participat la un concurs la catedra de materialism dialectic si istoric (filosofie marxista) la Institutul de Constructii din Bucuresti in 1978. Terminasem, cum sunt sigur ca stiti, sociologia ca sef de promotie in 1974. Un decret care v-a lovit ulterior si pe Dvs, m-a impiedicat sa raman asistent la catedra de sociologie a Universitatii din Bucuresti. Din cate stiu, am obtinut media maxima la acel concurs, dar Centrul Universitar de Partid Bucuresti, prin sinistra Olivia Clatici, s-a opus angajarii mele. Nu doresc sa intru in amanunte, dar a fost un soc pentru mine.

Pomeniti unele nume. Cine a citit ce-am scris despre profesorul Ovidiu Trasnea, stie ca nu l-am idealizat. Dar, atunci cand alti profesori de la filosofie (C. Nicuta, N. Bellu etc) au refuzat sa-mi fie conducatori de doctorat (in 1975), Ovidiu Trasnea a facut-o. La examen, am prezentat un poriect de teza si o bibliografie care includea numele Hannei Arendt si al lui Raymond Aron. Din comisie facea parte si tatal Dvs. A fluturat dispretuitor pagina cu acea lista de carti si m-a intrebat ce legatura au acestia cu chestiunea Noii Stangi. Regret ca trebuie sa vi-o spun, dar in amintirea mea nu a ramas ca un intelectual deschis spre dialog. Calm, profesorul Trasnea a spus ca nu e cazul sa ne blocam in fleacuri. Sunt lucruri, domnule Florian, care nu se uita. Ovidiu Trasnea mi-a daruit cartea lui Martin Jay, “The Dialectical Imagination” si trilogia lui Leskek Kolakowski (o carte care, macar in traducerea romaneasca, banuiesc ca va este draga). Iarasi, sunt daruri care nu se uita. Nu mi-a impus niciun fel de concesii propagandistice in teza si mi-a luat apararea la sustinere impotriva insinuarilor lui Gh. Al. Cazan, pe atunci pro-decan sau decan, oricum stab pe linie de partid.

Subiectivi, vrem sau nu vrem, suntem cu totii. Sau, spre a relua un vers celebru din “Levantul”, “toti suntem melodramatici” :) Nu am pretins in viata mea ca am fost disident. Dar am transmis la postul de radio Europa Libera incepand din 1983, am colaborat intens cu alte posturi de radio occidentale, am fost pe listele de “inamici inveterati ai regimului” (dl Radu Ioanid va poate spune exact ce gandea generalul Aristotel Stamatoiu despre mine) si am fost redactor al revistei “Agora” condusa de Dorin Tudoran (scriitorul va poate confirma acest lucru, puteti citi si ce scria Virgil Ierunca despre aceasta tribuna a exilului democratic romanesc, folosind linkul de mai jos). Am scris critic despre regimul Ceausescu in “New York Times”, “Problems of Communism”, “Christian Science Monitor”, “L’Autre Europe”, “Telos”, “Orbis”, “Les Temps Modernes”, “East European Reporter”, “Kontinent” etc Consecintele asupra familiei mele aflata in Romania poate le cunoasteti, poate nu, dar va asigur ca nu au fost nici neglijabile, nici agreabile. Nu voi insista asupra amenintarilor primite de mine in SUA (evident, nu doar de mine, ci si de alti membri activi ai exilului).

As mai adauga ceva: Dvs credeti ca daca ajungeam asistent, as fi fost un sclav fericit al regimului. Indraznesc sa va spun ca gresiti. Sunt destule exemple pe care vi le-as putea da de oameni care aveau pozitii relativ comode in sistem si totusi au plecat. Nu ma indoiesc ca numele lui  Sergiu Verona va este cunoscut. Este nevoie de o scurta biografie a sa aici? Nu beneficia Verona, cercetator principal gradul I cu rang de profesor la “Stefan Gheorghiu” de suficiente avantaje materiale si sociale oferite de regim? Nu era unul dintre apropiatii lui Stefan Andrei? Si totusi a plecat. Dupa care a plecat si cumnatul sau. Numele lui Robert Deutsch nu va este, banuiesc, necunoscut. Ori al lui Ionita Olteanu, economist important al regimului, ramas in Germania in 1988 sau 1989. Nu a ramas Constantin Alexandroaie in Occident?

http://www.europalibera.org/content/article/24094712.html

Nu am scris nimic despre dl Mihai Milca in calitatile sale de profesor si de autor. M-am referit strict la numirea sa pe un post (director general pentru relatii externe, parca, la ICR Marga) in care ar trebui sa se afle persoane nesuspectabile de colaborare cu aparatul de Securitate al dictaturii comuniste. Functia e care a detinut-o la Roma (director al Bibliotecii Romane din Roma) implica, din cate stiu (si cred ca stiu bine) o asemenea colaborare (vorbim de perioada 1987-1989). In clipa caderii dictaturii, existau, din cate stiu, doua Biblioteci Romane in Vest: cea de la Roma, condusa de dl Milca, si cea de la New York, condusa de dl Andrei Busuioceanu. Dl Busuioceanu a fost rechemat la Bucuresti, in “centrala”, ca si dl Milca, imediat dupa 22 decembrie 1989. Dl Busuioceanu a revenit in Statele Unite in 1990, ca atasat cultural la Washington. A ramas definitiv in Statele Unite (nu e cazul sa intru in detalii). Motivele sunt legate de ceea ce-am scris mai devreme. Dl Busuioceanu a decis sa rupa definitiv cu un trecut tenebros. Cred ca veti fi de acord cu mine asupra acestui punct, anume necesitatea de a numi in functii atat de importante oameni fara probleme precum cele amintite aici. In rest, ii doresc d-lui Mihai Milca numai bine.

Ajuns in Occident, nu am ezitat sa spun ceea ce credeam despre comunism si despre regimul Ceausescu. Altii taceau in acei ani, chiar daca se aflau in Occident. Nu-i judec, nu-i condamn, constat. Cum v-am mai spus, ar fi bine sa nu va grabiti cand faceti asemenea afirmatii. Nu de alta, dar alunecati inspre ridicol si e pacat. Oricum, va multumesc ca mi-ati oferit sansa scrierii acestui text. Poate ca il voi publica si separat cu titlul “Scrisoare domnului Alexandru R. Florian” :)In fond, i-am raspuns si Ioanei Pintilie, suparata ca “am terfelit” memoria tatalui ei. Adica a lui Pantiusa. La fel, i-am raspuns Taniei Podoleanu, nepoata Ghizelei Vass. Textele sunt incluse in volumul “Lumea secreta a nomenclaturii” (Humanitas, 2012). Ca istoric al uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria umana, poate gasiti ragazul sa aruncati o privire prin carte. Compasiunea pentru victmele ambelor totalitarisme este o calitate pe care, sunt convins, o pretuiti si o respectati.

Cu deosebit respect pentru institutia pe care o conduceti,

VT

http://www.contributors.ro/cultura/din-nou-despre-voluptatea-ticalosiei-cornel-nistorescu-radu-calin-cristea-si-lumea-lor/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/de-unde-venim-cine-suntem-incotro-mergem-scrisoare-deschisa-domnului-alexandru-r-florian/

Comments are closed.

%d bloggers like this: