Daca incompetenta ar ucide: H.-R. Patapievici ii raspunde Alinei Mungiu-Pippidi

Public mai jos raspunsul dat de H.-R. Patapievici unui articol al Alinei Mungiu-Pippidi in care profesoara de la Hertie School of Governance din Berlin se referea, intre altele, la momentul Marga din istoria recenta a ICR. Textul doamnei Mungiu-Pippidi a aparut, cu titlul “Daca ipocrizia ar ucide. MCV si ICR”, pe site-ul-ul “Aliantei pentru o Romanie Curata”, condusa de dansa, precum si in ziarul “Romania Libera”. Profesoara Mungiu-Pippidi spune ca ICR nu era subiectul central al articolului sau. Poate nu ca numar de cuvinte, dar ICR  apare in titlu si reflectiile pe acest subiect au o  semnificatie precisa in text. Mai cu seama ca in jurul strategiilor lui Andrei Marga, dupa numerosi comentatori o revenire la triumfalismul desuet al protocronismul de trista amintire, se poarta o discutie publica intensa. Doamna Mungiu-Pippidi este, banuiesc, la curent cu o petitie semnata de peste doua mii de cetateni care cere demiterea lui Andrei Marga.

Evident ca profesoara Mungiu-Pippidi nu are nicio obligatie sa se ocupe de Andrei Marga, dupa cum nu are vreo obligatie sa se ocupe de plagiatul lui Ponta, de aberatiile lui Crin Antonescu si declaratiile iresponsabile ale lui Dinu Zamfirescu. Nu are nicio obligatie sa se ocupe de clientela lui Marga numita in functiile-cheie de la ICR (probabil ca numele lui Octavian Hoandra, pana acum cateva zile directorul comunicarii si varf de lance al campaniilor impotriva fostei conduceri nu-i spune nimic).

M-am intalnit cu Alina Mungiu-Pippidi la Viena, la o conferinta despre doua decenii de la revolutiile din 1989 organizata de ICR Viena in martie 2009. Erau prezenti Mircea Dinescu, Radu Filipescu, Smaranda Vultur. A avut loc o receptie pentru jurnalistii interesati de Europa de Est, au fost prezentate comunicari in cadrul conferintei de la Palatul Hofburg. Erau sute de persoane in marea sala de conferinte, evenimentul a primit o larga publicitate. Actiuni similare au fost organizate de ICR-uri la Budapesta, Londra, Varsovia. Nu ma indoiesc ca Alina Mungiu-Pippidi a apreciat acel eveniment exceptional organizat de doamna Carmen Bendovski. Cum cred ca pretuieste actiunile ICR Londra, organizate de de-a lungul anilor de dl Dorian Branea. Deci poate depune marturie pentru activitatile meritorii ale acestor doua institute de varf.  La fel, cred ca se pot spune destule lucruri despre remacabilele performante ale altor institute, intre care cel din New York, din Paris, din Praga, din Budapesta, din Lisabona, din Varsovia si, de ce nu, din Berlin. Iata, asadar replica fostului presedinte al ICR:

Toate consideratiile legate de ICR din acest articol tendentios sunt, cu aerul de a fi precise si hipercompetente, fie false, fie mincinoase, fie — in mod straniu la cineva ca Alina Mungiu-Pippidi care da incontinuu lectii de competenta — strident ignorante. Nu e primul articol al lui AMP care ma consterneaza. Dar e primul in care, in ce ma priveste, la inexactitati adauga calomnia.  

Sa te declari agasata, cum face AMP, ca distrugerile, epurarile si enormitatile comise de Andrei Marga sunt zilnic sanctionate de presa inseamna fie sa nu intelegi ce distruge Andrei Marga la ICR, fie sa aprobi ce face. Ceea ce ma consterneaza. Ca si faptul ca tot argumentul dezvoltat de AMP (cica “pentru cunoscatori”!) e fals si e bazat pe dezinformare.

AMP pune pe picior de egalitate obiectia ridicata in presa referitoare la modul in care a fost selectat si finantat proiectul lui Adrian Cioroianu cu felul in care, intr-un comunicat oficial al ICR-Marga, au fost jigniti si calcati in picioare artistii Lia si Dan Perjovschi. Sa pui semnul egal intre cele doua lucruri e complet lipsit de logica, daca nu lipsit de onestitate. Celor doi Perjovschi li s-a reprosat de catre Andrei Marga ca sunt nereprezentativi pentru cultura româna si ca “s-au infruptat copios din banii institutiei”. Acest tip de aprecieri nu sunt izolate: asa ii trateaza Andrei Marga pe artistii pe care ii considera “basisti”, “oamenii lui Patapievici” etc. Or, daca AMP ar fi trebuit sa reactioneze la ceva, nu la criticarea masurilor lui Andrei Marga ar fi trebuit sa reactioneze, spunind ca sunt excesive, ci la insesi masurile luate de acesta, care sunt si stupide, si distructive, si incompetente. Ce e pentru mine consternant in acest articol, dincolo de dezinformari, este aceasta cinica sustinere a distrugerii ICR de catre Andrei Marga.  

AMP spune: “Ne legam de oamenii lui Marga sau ai lui Patapievici pentru a eluda fondul problemei, il atacam pe Marga ca face exact ce a facut şi Patapievici, numiri arbitrare (e adevarat, Marga a facut un simulacru de concurs…).” Aceasta fraza contine, dintr-un singur jet, o dezinformare si doua calomnii. Dezinformarea consta in faptul ca nu as fi organizat concursuri la ICR. E fals, iar AMP stie. Calomniile sunt ca la ICR ar fi avut trecere numai “oamenii mei” si ca numirile facute de mine ar fi fost arbitrare (are insa dreptate cind spune ca numirile facute de Andrei Marga sunt arbitrare; si nu doar arbitrare, ci si ilegale — vezi aici http://www.revista22.ro/ilegalitatea–valoare-culturala-promovata-de-noul-icr-537i-acolitii-sai-21558.html).  

Prima calomnie. Nici unul din actorii ori operatorii culturali care s-au calificat pentru programele ICR in perioada cind am condus institutul nu poate fi calificat ca “om al meu”. O desfid pe AMP sa demonstreze ca mi-as fi promovat “oamenii”. Prin simplul fapt ca s-au calificat pentru programele ICR in perioada 2005-2012, artistii nu pot fi calificati ca “oamenii lui Patapievici”. E o calomnie, in ce ma priveste, si e dezonorant, in ce-i priveste pe artisti.

 A doua calomnie. AMP afirma ca si pe vremea mea, si sub Andrei Marga numirile s-au facut in mod arbitrar. Cum AMP a fost timp de patru ani membra in Consiliul de Conducere al ICR, calitate in care a votat toate procedurile si regulamentele in baza carora au fost stabilte, derulate si bugetate programele Institutului, nu pot banui ca AMP nu stie ori ca e amnezica. Aceasta informatie falsa e, deci, calomnioasa. Numirile de directori si directori adjuncti au fost facute potrivit Legii 356/2003, care e obligatorie, nu facultativa (directorii se numese, nu se aleg prin concurs). Referentii au fost numiti prin concurs public (am organizat doua astfel de concursuri, impreuna cu MAE), apoi, dupa ce posturile au fost blocate prin decizia guvernului, numirile au fost facute, in consens cu MAE, prin detasare fie din ICR, fie din MAE.  

In restul paragrafului, insinuarile denigratoare curg incontinent. O desfid pe AMP sa spuna, cu nume si prenume, cine sunt “sinecuristii” care “ocupa vastele cladiri inutile ale ICR”. Vastele “cladiri inutile ale ICR”? Unde sunt acelea? Si cine, din institutia pe care am condus-o pina in august 2012, a beneficiat de “chirie de lux”, in plus si decontata? Alta dezinformare e ca banii de chirii ar fi fost luati din bugetul de programe (chiriile sunt platite de MAE, dintr-un capitol bugetar care nu are nici o legatura cu bugetul de programe, care era alocat de parlament Institutului). Fraza — “Bani pe programe, nu sinecuri in strainatate, bani pe creatori, traducatori sau agenţi care au deja relaţii, nu pe funcţionari români, asta ar trebui sa fie regula la ICR! Dar vorba aceea, atunci de ce ar mai vrea careva sa conduca ICR, ca prea ar deveni proasta afacerea…” — este pur si simplu consternanta. Ea sugereaza ca a conduce ICR este o afacere personala. O desfid pe AMP sa spuna cum am profitat eu, in felul descris de ea, de functia pe care am avut-o. De ce trece sub tacere AMP ceea ce știe foarte din sedintele Consiliului de Conducere al ICR, si anume că banii pe programe au reprezentat, sub conducerea mea, 75% din totalul bugetului si ca, cel putin in ultimii sapte ani si jumatate, nimeni nu a avut sinecuri in strainatate si toti banii au fost cheltuiti “pe creatori, traducatori sau agenţi care au deja relaţii, nu pe funcţionari români”, asa cum spune ea ca ar trebui sa se faca, si ca exact asta a fost regula la ICR, fapt care nu a fost un deziderat, cum il prezinta, ci o realitate. De ce nu o spune?

Faptul ca AMP nu a auzit de programele ICR-Berlin (e intr-o buna companie: nici Antena 3 nu a auzit) nu o autorizeaza sa-si dezinformeze cititorii cu afirmatia ca activitatea ICR-Berlin e nula. O invit public pe directoarea ICR-Berlin Christina Hoffman sa ii informeze pe cititorii pe care i-a deznformat AMP (“ca pentru cunoscatori”!) cum stau de fapt lucrurile, in ochii si in presa berlinezilor, cu activitatea ICR-Berlin din ultimii cinci ani. Ca ICR are un palat enorm in Gruenewald şi angajeaza oameni in plina austeritate e, iarasi, o minciuna (de fapt, doua).

Ce mai ramine din pasajul referitor la ICR al acestui articol, care, prin abundenta inexactitatilor, pare animat de intentia de a-si manipula cititorii? Ramin dezinformarea, intentia calomnioasa si, cu totul straniu pentru cineva care timp de patru ani a facut parte din Consiliul de conducere al ICR, ignoranta.  

Iata raspunsul doamnei Mungiu-Pippidi:

Lung text la 3 rinduri ale mele…dar de dragul exactitatii, fac doar precizarile ca In perioada in care eram in consiliul ICR i-am cerut insistent lui HRP ca numirile de directori in strainatate sa se faca prin concurs deschis, la care sa se poata inscrie oriicine, or o procedura deschisa se putea perfect oganiza chiar daca dupa selectie se aplica legea privitoare la numiri. Am raspunsurile sale in aceasta privinta, care nu se refereau la lege, ci la convingerea sa ca asa e mai bine. Orice numire in urma unei selectii inchise e finalmente arbitrara. Nu ma intereseaza sa ma amestec in mahalaua de la ICR, care din pacate reiese si din raspunsul de fata. atunci cind a fost un atac ilegal la ICR cred ca ARC si eu am facut ce am putut sa il oprim (http://romaniacurata.ro/update-ltfont-colorblackgtpeste-o-mie-de-semnaturi-contra-ordonantei-d-2917.htm), Parerea mea ca intregul design institutional a ICR, prin primul rind cladirile si personalul din strainatate, e inadecvat bugetului Romaniei vine din perspectiva mea dinspre dreapta, nefind o ipocrita cred ca austeritatea trebuie aplicata tuturor, includiv intelectualilor de dreapta, si banul public trebuie cheltuit doar unde nu avem alternativa. Nu am nici o obligatie, cum reiese din textul excesiv de nervos si personal al lui HRP, sa ma ocup de Andrei Marga, de care m-am ocupat cind era cazul in cadrul evaluarii Universitatilor Curate si nu l-am crutat. Nu e nici un cuvint eronat in intregul meu editorial- dar desigur pozitia mea e ceva mai detasata…

Pentru articolul initial si comentariile pe care le-a suscitat:

http://www.romaniacurata.ro/daca-ipocrizia-ar-ucide-mcv-si-icr-3775.htm

De asemnea, o lectura utila:

http://www.revista22.ro/andrei-marga-un-avatar-al-suzanei-gdea-22257.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: