Adevaruri necesare: Brucan, Paler, Radu Calin Cristea si cu mine

Trecutul nu este o alta tara. Mi-a revenit in minte acest lucru afland despre un rechizitoriu virulent, incoerent si diszgratios semnat de un jurnalist roman la adresa mea. Nu discut aici scrierile elogioase semnate de acelasi autor la adresa cartilor mele. Ori invitarea mea sa vorbesc la Muzeul Literaturii Romane pe care il conducea in urma cu cativa ani. Ori faptul ca se face iremediabil de ras cu consideratiile sale puerile despre teoria Critica a Scolii de la Frankfurt si receptarea ei in Romania anilor 70. Utilizarea manipulativa a unor texte scrise inainte de plecarea mea din tara este o practica veche. O facea Securitatea, au facut-o “Romania Mare”, “Tricolorul” etc Acum o face Radu Calin Cristea la “Observator Cultural”. Din pacate, nu doar el.

Nu mai vorbesc ca imi face o culpa din citarea lui Santiago Carrillo intr-un volum din 1976. A auzit el de eurocomunism? Consider ca unele din acele acele texte au reprezentat regretabile concesii facute dominatiei ideologice comuniste. Nu insa si cele despre Adorno, Marcuse, Habermas, H. H. Stahl, C. Noica, tanarul Lukacs, Karl Korsch si Antonio Gramsci. In plus, daca eram un pion atat de important in aparatul ideologic (lucru fals), cum de n-am fost macar asistent universitar ori cercetator la un institut al Academiei? De ce am lucrat ca sociolog la Institutul pentru Constructii tipizate si nu la Academia “Stefan Gheorghiu” ori  macar ca redactor la revistele de tineret?

Un tanar cercetator propune, tot in “Observator Cultural”, o paralela intre optiunile gardiste ale tanarului Mircea Eliade si cele comuniste in cazul meu. Este anistoric si chiar absurd: Eliade a ales sa sustina legionarismul intr-o Romanie democratica. Putea sa aleaga alta cale ideologica. Din cate stiu, Eliade nu s-a delimitat transant de fascism, nu a scris texte pe acest subiect, nu a rupt public cu optiunea de tinerete. A evitat subiectul, l-a eludat. Nu cred ca cineva poate spune acelasi lucru despre ruptura mea cu comunismul, in oricare dintre incarnarile sale.  As adauga, pentru a corecta o alta distorsiune bio-bibliografica, faptul ca nu am beneficiat in niciun fel de pe urma scrierilor mele incriminate azi cu atata zel in paginile amintitei reviste.

Nu am ascuns niciodata ca am avut convingeri de stanga. M-am nascut intr-o familie de vechi comunisti care, in pofida dezamagirilor, au crezut in marxism si chiar in “Partid”. M-am despartit de acele convingeri, am devenit un intelectual liberal. In sensul profund al cuvantului. Nu sunt “Homo Brucanus”, cum prea putin inspirat si incontestabil stigmatizant si-a intitulat dl Cristea serialul in varianta initiala, anuntata de “Observator Cultural” drept “un text incendiar”. Chiar este nevoie de incendii?

A propos trecut, imi amintesc cum Silviu Brucan a iesit in fata (stia sa o faca!) imediat dupa Revolutie si i-a reprosat lui Octavian Paler trecutul de membru supleant al CC al PCR si de redactor-sef la “Romania Libera”, precum si unele texte regretabile din anii 60. Ideologul comunist, devenit doctrinarul fesenist, isi permitea sa-l admonesteze pe scriitorul care rupsese categoric cu sistemul. Nu mai conta apostazia lui Paler, ea era persiflata obscen. Inclusiv de Vadim Tudor care scria numele acestuia cu doi de “l” spore a sugera lipsa sa de “romanitate. La vremea respectiva, Dorin Tudoran a publicat un articol dur, in revista “Agora”, la adresa lui Brucan . Este un text care poate ar merita recitit. Se intitula, daca nu ma insel, “Care Oxford, tovarase Comintern?”

Brucan ii interzicea, de fapt, lui Paler dreptul la schimbare. Acest drept era rezervat doar celor care nu se schimba de fapt, precum el. Ma refer la mentalitatea totalitara. Paler deranja atunci prin faptul ca insista pe ceea ce el numea “nevoia de franchete”. Logica lui Brucan era: “Intai sa-ti torni cenusa in cap in fata mea, la ordinele mele, si abia dupa aceea vorbim de franchete”. Acelasi Brucan cuteza sa invcoce regulile polemicii propuse de Universitatea Oxford (daca nu ma insel). Cand si unde a polemizat Brucan astfel? In anii petrecuti la “Scanteia”, cand infiera partidele istorice? In anii cand sotia sa, Alexandra Sidorovici, cerea capul lui Iuliu Maniu? Atunci cand a scris sordidul reportaj propagandistic “America vazuta de aproape”? Pacat ca unii dintre cei care in 1990 intelegeau ca este nevoie de o linie despartitoare intre cei care sustin statul de drept si adevarul istoric si adversarii lor au uitat acest elementar si atat de necesar adevar.

PS Recomand aici excelenta postare a lui Cristian Patrasconiu pe tema reflectarii la anumite televiziuni a reconfirmarii trecutului de colaborator al Securitatii al lui Dan Voiculescu:

http://patrasconiu.ro/?p=12939

 

 

One Response to Adevaruri necesare: Brucan, Paler, Radu Calin Cristea si cu mine

  1. […] Tismăneanu articole cu numele Adevaruri necesare: Brucan, Paler, Radu Calin Cristea si cu mine, Felicitari, Dan Tapalaga! Un spectator angajat la ceasul bulversarii […]

%d bloggers like this: