Despre “Europa Libera”, dupa 30 de ani (I)

Exact acum trei decenii, în februarie 1983, a început colaborarea mea cu postul de radio „Europa Liberă”. Primul text transmis se intitula “Nicu Ceauşescu şi socialismul dinastic în România”. Vreme de aproape 20 de ani am scris săptămânal. Apoi mai rar, dar nu am contenit să transmit comentarii, recenzii, opinii despre idei, evenimente, politică, istorie. O fac şi acum. „Europa Liberă” a fost numele unei tribune a rezistenţei democratice româneşti. Ura regimului comunist pentru acest post de radio era ura beznei în raport cu lumina. Graţie „Europei Libere”, spălarea pe creier organizată sistematic de regim a capotat mizerabil. Sunt mândru că am putut fi activ de acea parte a baricadei.

Am încă scrisorile primite de la regretatul istoric Vlad Georgescu, directorul Departamentului Românesc. Într-una îmi scria, după ce începusem să primesc ameninţări cu moartea: „Welcome to the club”. Vlad era ironic, dar clubul celor direct vizaţi de Securitate era real. Dezinformarea se făcea în varii direcţii: ziare periferice în care apăreau scrisori indignate de la presupuse victime ale comunismului, ponegriri, invective, utilizarea unor cozi de topor întotdeauna gata să-şi ofere serviciile cui plăteşte mai mult, santajul, mita, presiunile psihologice. Nu ni se ierta impactul, popularitatea, faptul că rosteam acolo adevărul, la un ceas al minciunii celei mai nesimţite.

Cel mai mult deranja credibilitatea. N-am avut norocul să-l întâlnesc pe Noel Bernard, dar el a ramas pentru mine modelul jurnalistului onest, al comentatorului lucid. Vlad Georgescu, la rândul său, a continuat linia lui Bernard, a menţinut şi a încurajat standardele autentice de curaj şi onoare jurnalistică. Pe mine, Vlad m-a îndemnat să-mi urmez consecvent cariera academică. A scris una din primele scrisori de recomandare pentru mine.

La un moment dat m-a întrebat: „Cum se face că şi dumneata, şi Vladimir Socor, deşi veniţi din familii de cunoscuţi ilegalişti, sunteţi atât de categoric anticomunişti?” Ţin minte că i-am răspuns că era vorba de o cunoaştere din interior a unui cosmos politic amoral, bântuit de amintirile atâtor intrigi, crime, trădări şi vendete. Istoricul Vladimir Socor lucra, pe atunci, la servciul de cercetare al Europei Libere. Era (şi este) unul dintre cei mai avizaţi cunoscători ai comunismului din România. La moartea lui Valter Roman, în 1983, a scris un text memorabil, pornind de la un eseu al lui Isaac Deutscher.

Am scris şi eu articol despre Valter Roman, se intitula „Gustul amar al conformismului”, este inclus în volumul „Arheologia terorii” (Curtea Veche, 2008). Ştiu că, în pofida faptului că este un text cât se poate de echilibrat, Petre Roman a fost extrem de iritat. Mă rog, dl Roman este şi azi prizonierul iluziei că tatăl său, activist important al Cominternului, a fost un exponent al stângii democratice, nu al celei staliniste. Dar nu expertiza istorică şi nici onestita tea îl caracterizează pe primul premier fesenist.

Primeam de la Vlad Georgescu scrisori scurte, uneori de un singur rând: “Ce ştii despre Foriş?” Urma un articol, poate mai multe. Aşa am ajuns să explorez pe unde scurte istoria comunismului din România şi din alte ţări europene. A prins fiinţă un serial care, în multe privinţe, era ceea ce Danilo Kis a numit „o enciclopedie a morţilor”. Când am întâlnit-o prima oară pe Ana Blandiana, în martie 1990, ţin minte că a rămas foarte surprinsă descoperind că nu eram un „domn cu pipă” care istoriseste lucruri din tinereţea sa zbuciumată.

SENATUL EVZ. Dupa 30 de ani: Despre “Europa Liberă”, rezistentă, speranţă şi greaţă (I – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-dupa-30-de-ani-despre-europa-libera-rezistenta-speranta-si-greata-i-10234.html#ixzz2LNvCdSNZ

Comments are closed.

%d bloggers like this: